A trecut un an

image

Cand am aflat ca sunt gravida a doua oară am plans de m-am prăpădit.

Bietul iu, nu știa cum sa ma mai împace.Mi-a promis, săracul, cate-n luna si-n stele.
Nu-mi venea sa cred.Mi se părea o gluma proasta.
Am fost amărâta aproape o luna.
S-o iau de la capăt cu grețuri, balonări, nașterea, stiam ca iar n-o sa ne ajute nimeni…si Georgi nici nu avea 2 ani.
Ce sa mai?Eram devastată.
Noi întotdeauna ne-am dorit 2 copii, dar nici chiar asa repede.
Pentru mine aveam deja copilul perfect, ma gândeam cum mai pot iubi inca un copil?E posibil asa ceva?
In fine, sarcina ușoară, nastere groaznica.La prima fost greu, la a doua mai greu, chiar daca stiam deja ce ma așteaptă.(despre nastere trebuie articol separat)
Acasa, am fost singuri, ne-am descurcat binișor.
Ne-am împărțit taberele, tati un copil, mami un copil, aveam sarcini bine stabilite.
Am suferit mult din cauza ca nu mi mai puteam petrece timp cu cel mare.
Nou-născutul cerea atenția mea permanent, si asta ma facea sa ma doară inima, asa rau era.
Ma durea mai tare cand vedeam cat de înțelegător era Georgi si cat de mult ma ajuta sa fac fata situației.
Am intrat in rutina, iar bebe creștea fara sa-mi dau seama.
Primul zâmbet, primii pași, dansul lui cand aude muzica, m-au facut sa ma îndrăgostesc iremediabil.
Mananca cu asa pofta la sân de-mi vine sa-l alăptez pana la majorat.
Sa nu mai zic cat e de vesel si isteț .
Cand ii privesc cum se joaca amandoi, cum Georgi ii explica cate ceva si el face ochii mari,cum se tine de a bușilea prin casa dupa el,n-am bucurie mai mare.
Nu pot sa cred ca mi a fost frica.
Nu pot sa ceed ca n am avut încredere in Dumnezeu ca ma va ajuta.
Astazi nimic nu ma mai sperie, simt ca am putere sa cresc 10 copii, nu numai 2.
Alica al meu împlinește un an.
Un an in care ni s-au schimbat viețile tuturor.
Un an in care ne-a facut zilele pline de veselia lui molipsitoare.
Mai aveam atâta dragoste de oferit si eu habar n-aveam.
Ma bucur mult ca l-am avut acum, altfel, as fi fost o nefericita care si-ar fi copleșit unicul copil cu o tornada de atenție si grija.
La multi ani, iubirea noastra!
Mami, tati si frățiorul te iubesc mult!
image

Anunțuri

7 comentarii (+add yours?)

  1. gyx
    Mar 20, 2015 @ 06:52:22

    La mulți ani îngerașul nostru mic 😇😇😇😇

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

  2. Simona Vanatoru
    Mar 20, 2015 @ 09:32:14

    La multi ani cu sanatate si fericire! Vesel este cat pentru o lume intreaga , frumos este cat 10 printi la un loc , de istetime nici nu mai are rost sa vorbesc asa ca sunteti niste norocosi ca vi l-a dat Domnul!

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

  3. necula oana
    Mar 20, 2015 @ 13:48:13

    Anico daca mai postezi asa nu mai citesc :)))
    Sincer, am plans. Esti o mama perfecta, cine te cunoaste stie asta.

    P.S. dam startul la al 3lea. :)))))

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

  4. Mami
    Oct 07, 2015 @ 11:32:05

    Mi-ai dat mult curaj cu postarea asta 🙂

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: