Ce mult mi-ar placea sa mai fac o data, o zi de liceu.

Sa ma trezesc la 6 dimineața, sa ma spăl si sa ma machiez repede sa nu pierd autobuzul.

Sa ma uit pe geam sa vad luminile de la casele si curțile oamenilor pana ajung la oras.

Sa beau o ciocolata calda la Bistro ul de peste strada si sa astept acolo sa vad pe cineva din clasa ca sa nu stau singura.

Sa rad din orice, sa le distrag atentia colegilor si sa fac haz de necaz.

Sa spun fiecărui profesor in parte : „Auziti, ce zice un copil. Ca s-a sunat! ”

Sa flirtez, sau sa ma sărut pe ascuns , sa nu fac ora de sport, sa fiu libera, nebuna si sa nu-mi lipsească oglinda si rujul. 

Doamne, ca pacoste am mai fost pentru biata diriga!

Dar chiar si asa, recunosc ca toata cultura mea generală s-a format in liceu.

Toata istoria, romana si engleza o stiu din liceu.

Am avut profesori minunați. Oameni deștepți si dedicați pe care poate n-am stiut sa-i ascult asa cum ar fi trebuit.

Sau sa-i apreciez…

Facultatea si masterul mi-au adus o mulțime de cunoștințe, însă ce am învățat in liceu a fost baza a ceea ce sunt astazi.

Si câteodată mi-e asa dor…

Si ma gândesc ca mi-ar placea sa mai trăiesc o zi in care sa simt emoția tezelor, bucuria pauzei mari, caldura sobei iarna sau rușinea unei note mici.

Stiu ca am fost rebela, am vorbit mult, am facut gălăgie, am fost obraznica, dar nu regret nimic.

Poate decat dezamăgirea celor care au așteptat mai mult de la mine.

Au fost anii mei frumosi si nebuni la care o sa ma gândesc mereu zâmbind.

La festivitatea de la sfârșitul ultimului an mi-au dat lacrimile si tin minte ca m-am simțit oarecum jenata.

N-ar fi trebuit. Imi pare rau.

Daca as putea da timpul înapoi as plange incet si liniștit pentru tot ce am trait alaturi de alți copii frumosi si tineri.

As plange pentru ca s-a terminat cea mai frumoasa perioada a tinereții mele.

As plange pentru ultima zi pe care o trăiesc in locul care mi-a adus atâtea trăiri duioase.

Si pentru ca, odata, voi mai vrea sa mai merg o zi la liceu, dar va rămâne doar o dorința.