Si ce rău imi pare ca n-am nici măcar o poza…
La un moment dat, cineva ne-a spus, mie si prietenei de care eram nedespărțită, ca trebuie sa trăim fiecare moment acum si sa nu uitam nimic din ce facem, căci astea  vor fi cele mai frumoase amintiri din viața noastră.
Si n-am uitat nici azi, si ma gândesc câta dreptate a avut.

Viața la cămin a fost lucrul care m-a responsabilizat cel mai mult.

Dintr-o data, sa vin de la școala si sa nu mai găsesc mâncarea gata sau curățenie făcută de mama, m-a făcut sa fiu mai atenta si mai serioasă.

Acolo, ca sa dormi bine îți trebuia o saltea ca lumea, si ca s-o ai trebuia sa vii in camera înaintea celorlalți colegi si s-o alegi. 

Administratorul, un tip ursuz, mare si mustăcios devenea drăguț numai daca-i aduceai ceva de pe la țara.

Mie mi-a spus ca nu mai sunt locuri in primul an, noroc ca am intervenit cu cineva si mi-a găsit numaidecât.

Ce chefuri erau acolo…cum aruncau nebunii televizoarele pe geam.

Mergeam cu autobuzul in club si furam hârtia igienica sa avem si la cămin. 

Râdeam din orice, puneam porecle tuturor, n-aveam frica nici rusine.

Eram o pacoste pentru colegele de camera si nu înțeleg de ce nu puteam sa-mi aranjez patul in nici o dimineața, ar fi durat 2 minute.

Nu pot sa uit niciodată cand veneam iarna înghețată si dădeam de caldura din cămin, sau dusul cu apa fierbinte la maximum ca intra frigul prin usa roasa pe jos.

Sau reșoul la care ne încălzeam cate ceva si pe care il ascundeam la controale.

Si nici coada de la administrație cand era sa plătim.

Mâncam unii de la alții, împărțeam tot, haine, accesorii, dansam pana dimineața si poate la prima ora aveam examen.

Mergeam foarte mult pe jos, chiar si iarna, urcam si coboram milionul acela de scări de parca am fi urcat un etaj.

Nu era internet așa cum avem astăzi, dar jur ca nu mi-a lipsit.

In schimb, imi lipsesc nopțile petrecute cu Mădălina, cu Lala, cu Ada, cu ” bătrâna doamna ” 😂 si tot ce-am trăit acolo.

Mi-e dor de voi, fetelor, ma bucur ca v-am cunoscut si ca m-ati suportat.