Va mai amintiți sărbătorile de alta data?

Cu zăpada cât gardul?

Făcea tata pârtie numai pana la porta si la animale, restul curtii rămânea de o curătenie  si de un alb strălucitor, care-mi lua ochii cand ieșeam dimineața din casa.

Noua ne aducea pachete de la fabrica, in care găseam portocale, ciocolata, bomboane de pom, dar si niște pulovere muștar pe care mi le amintesc perfect.

Nu mâncam nimic din punga. Toate dulciurile le puneam in brad si pe lângă el si le mâncam abia la Sf. Ion.

Bine, bomboanele mai dispăreau dar lăsam hârtiile nemișcate împachetate bombat de parca inca ar mai fi bomboanele acolo.

Si bradul nu era ca ăla din filme. Avea crengi rare si putine si mirosea a ceara si a iarna.

Puneam vata in el sa imitam zăpada, aveam doar câteva globulețe si foarte putina beteala argintie, dar neaparat instalație care stătea aprinsa toată noaptea sa se vada frumos din drum.

Primeam toti colindătorii si muream de frica cand veneau cu capra. Ma ascundeam in lada recamierului si ieșeam abia după ce eram sigura ca au plecat.

Nu ne lipsea niciodată de pe masa de Crăciun sau Revelion, salata boeuf, făcută cu mare grija sa nu ni se taie maioneza, nici sarmalele, piftia, cârnatii sau cozonacul.

Nu știu cu ce ne omoram timpul, n-aveam jucării, doar televizor la care prindeam TVR 1, însă nu-mi amintesc vreodată sa ma fi plictisit.

Știam zeci de poezii pe care le recitam fără oprire cand se îmbraca vreun var in Moș Crăciun. De multe ori il recunoșteam si alegeam sa nu spun ca sa nu stric momentul.

Eram cu toții veseli si veneau multe rude in vizita care nu scăpau pana nu jucau cu mine un tabinet.

Si era asa o atmosfera de sărbătoare si de familie pe care nu pot s-o descriu in cuvinte oricât mi-as dori. 

Si chiar daca imi doresc foarte tare, mi-e teama ca băieții mei n-o sa o simtă niciodată.

Acum stau întinsa pe canapea si trag nostalgica aer in piept sa-mi amintesc aerul rece care venea dinspre hainele înghețate pe care le întindeam pe soba la uscat.

Si fără sa știu de ce, mi-e dor de tata, rau de tot…