Sunt o mama rea?

  

  
Le fac aerosoli lăsându-i la tablete ca sa fiu sigura ca beneficiile acestuia ajung exact acolo unde e nevoie.Le mai cumpăr cate o punga de porcarii si le mai dau si cate un suc cu zahăr. Rar, dar le dau.

Cand nu vrea sa adoarmă singur, cel mare rămâne la desene pana reușesc sa scap de mezin.

Cand sunt foarte obosita tip la ei cand se încaieră pe jucării, ii reped si n-am rabdare sa-i mai ascult.

Daca asta ma face o mama rea, atunci, da, câteodată sunt o mama rea.

Chiar daca pe urma am mustrări de conștiința si mor de necaz ca nu m-am putut stăpâni.

Plâng atunci, de fata cu ei, le cer iertare dar faptul e consumat.

Sunt om si greșesc. Nu sunt perfecta si nici nu-mi doresc, vreau sa-mi cunossca si slăbiciunile.

Nu vreau sa-i las sa trăiască cu impresia unei mame perfecte, de stânca, care nu se lasa prada emoției sau trairilor de orice fel ar fi ele.

Vreau sa ma vada cand greșesc si sa aprecieze faptul ca iertarea face bine.

Sa știe cand vor fi mari ca greșeala e greșeala si ea poate fi înlăturată daca o recunoaștem si daca învățam din ea.

Acum dorm amândoi si vreau sa ma culc si eu puțin  sa nu mai fiu obosita, nu vreau sa mai greșesc, vreau sa fiu o mama mai buna.

Mami pleacă la serviciu 2 

    Sa mergi la serviciu de dimineața pana seara 5 zile pe săptămana poate fi solicitant pentru oricine.

Mai ales pentru mămicile pe care le așteaptă acasa 2 copii destul de mici care simt lipsa ei la fiecare pas si cărora simpla ei prezenta i-ar face puțin mai fericiti.

E greu dar nu imposibil.

Datoria de mama nu se termina niciodata si grija copiilor exista toată viața.

Pe de alta parte, la serviciu m-am redescoperit. Mi-am scos creierul de la naftalina, l-am pus la treaba, l-am dezmorțit ca ajunsesem sa ma doboare rutina.

Sa nu mai vorbesc doar despre copii si sa ma concentrez ore in șir la ceea ce am de făcut poate fi chiar reconfortant. Da, imi face bine sa rad, sa socializez, sa învaț, sa ajut oamenii.

Nu vreau sa cred ca o mama care muncește nu e o mama buna. 

O mama care muncește cu siguranța nu e o mama plafonata, e o mămica modernă care vrea sa conteze si prezenta ei in casa. Nu-mi doresc ca puii mei sa crească cu impresia ca doar tati le-a asigurat necesarul. 

Cand sunt bolnavi e mai rau, ca ma perpelesc de grija lor toată ziua si nu ma pot concentra.

Dar seara cand vin acasa cu cate ceva in geanta si-mi sar fericiti in brațe, țipând cât ii țin plămânii ” Maaamiiii ” imi vine sa-i mănânc.

Si chiar ii mănânc, de falcute, de mânuțe, de piciorușe, de urechiușe…si nu ma satur niciodata.

Arsurile ard inimi

  
Circula pe Facebook o imagine cu un copil ars pe aproape tot corpul care are nevoie de bani pentru transplant si mi-am amintit fara sa vreau experiența noastra cu arsurile. Cand vad imaginile, închid ochii si simt cum mi se face pielea de găina. Au trecut cateva luni bune de atunci si chiar daca inca n-am uitat socul, mi-am facut curaj sa va povestesc.Era dupa aniversarea primului anisor, cand am stabilit sa mergem la tara sa taiem porcul. Cu bagajele facute si abia treziti, ne-am urcat in masina si p-aici ti-e drumul. Mama ne facuse deja focul in casa mare sa putem culca copiii la pranz.

Soarta face, ca desi ne-am pregatit cu o seara inainte, am uitat acasa baby monitorul, aparatul in care ascultam cand se trezeste copilul. Nu m-am agitat prea tare, am zis ca o sa stau eu langa el.
S-au zbenguit cat s-au zbenguit prin curte, au mai mancat niste mamaliga cu branza, insa mezinului i se facuse somn. Cand am mers sa-l adorm, a facut o mare criza de plans. Se zbatea asa de tare in brate ca abia reuseam sa nu-l scap. Parca presimtea ceva. Eu am pus pe seama faptului ca nu era obisnuit cu camera respectiva.
In fine. Dupa ce l-am adormit, convinsa fiind ca va dormi macar o jumatate de ora, am iesit sa vad daca pot ajuta la ceva si sa mai ciugulesc niste sorici.Il verificam la fiecare 5 minute.

Ultima data l-am trimis pe tati si peste cateva minute m-am dus eu si se trezise.Cand ma indreptam spre camera chiar mi-a si zis: ” Nu te mai duce, ca m-am uitat eu, doarme. ”

Plangea langa pat, se daduse jos. Am incercat sa-l adorm la loc, dar plangea din ce in ce mai tare refuzand si sanul. Apoi mi-am zis ca o sa mergem afara si am dat sa-l imbrac. Atunci am vazut ceva negru pe manute. Am deschis palmele si cand le-am vazut arse o intepatura in inima mi-a inghetat sufletul. Mi am dat seama imediat. Pusese mana pe usa sobei.
Ne-am urcat imediat in masina si am plecat la spital. Tot drumul a plans isteric si eu impreuna cu el, rugandu-ma neîncetat, implorând iertare, de la el, de la Dumnezeu… Urletele lui de durere imi sfasiau sufletul. As fi facut orice sa nu-l mai doara. Sa asist neputincioasa la suferinta copilului meu e un chin prea mare pe care cuvintele nu-l pot descrie. La spital a fost curatat, dar fiind foarte grav ne-a trimis cu ambulanta la Bucuresti. Cu perfuzia in maini, bandajat si speriat de ceea ce se intampla, nu mai avea nici glas si nici putere sa mai planga. Eu, aproape leșinata de frica, de mila, de neputinta, mi s-a facut rau si am vomat tot ce apucasem sa mananc de dimineata. A fost cel mai groaznic drum din viata mea.
Am stat in Bucuresti, internati in ambulatoriu mai mult de o luna, pana s-a vindecat complet. Mergeam la pansat in fiecare zi si vedeam cat de tare il doare cand ii curatau ranile, cand ii spargeau basicile si ii rupeau pielea ramasa. Trebuia sa-l tin, n-aveam încotro. Cand intram in spital, punea capul pe umarul meu si incepea sa planga incet, aproape resemnat. Muream de mila lui.
De la atata tipat, a facut o forma de laringita cu urmele careia inca ne luptam. S-a vindecat frumos, fara urme sau cicatrici, iar el nu-si mai aminteste acum nimic. Eu, insa, n-o sa uit niciodata durerea si suferința din ochisorii lui mari si negri. O clipa de neatentie, poate fi fatala atunci cand e sa se intample. Asa ca, aveti mare grija de copii si nu-i lasati nici un moment nesupravegheati. Acum nu vreau sa ma mai gandesc la asta niciodata. Ma bucur ca am scapat doar cu atat. Ar fi putut fi mai rau.

5 motive sa faci doi copii

 Edit   
Am zis sa va împărtășesc si vouă astăzi câteva avantaje reale pe care le-am observat de cand a apărut cel de-al doilea copil.

1. Nu e nevoie sa l întâlnești cu prietenii tot timpul căci are unul chiar lângă el.

2. Daca e frig afara si urat si nu poți ieși in parc, fii sigura ca vor găsi ei o cale de a se nu se plictisi. 

3. Realizezi ca esti capabilă sa iubești doua persoane la fel, deși cand s-a născut primul puteai jura ca nu vei putea iubi alt copil la fel.

4. Simți un sentiment de reușită si împlinire atunci cand se ajuta unul pe altul sau cand pleacă impreuna Ținându se de mâna.

5. Nu-i nevoie sa stai după ei tot timpul, se înveselesc unul pe celălalt, vorbesc, construiesc sau dărâma impreuna.

Asta cand nu se împing, cand nu-si smulg jucăriile ( ca o vor amândoi in același timp fix pe aceeași ), cand nu se cearta sau cand nu plâng din te miri ce motive.

Pentru ca trebuie sa va așteptați si la d-astea. 

 Pe de alta parte, sunt si unele dificultăți care se ivesc atunci cand hotărăști sa mai vina un membru alături de voi.

1. In primul rând, financiar, caci chiar daca vei mai folosi jucăriile sau hainele celui mai mare, creșterea unui copil, impune anumite cheltuieli( scutece, lapte praf, medicamente)

2. O locuința mai spațioasă sau cu mai multe camere. Mai ales ca mai nou, copiii vor sa aibă fiecare spațiul lui.

3. Sa te bazezi pe ajutorul cuiva neaparat. Daca nu al soțului, mama, bunica sau cineva in care sa ai încredere. Vor apărea situații in care, cel puțin unul din ei va trebui sa rămână in grija cuiva.

4. Sa te înarmezi cu nervi de oțel, rabdare infinita si mult calm. E de ajuns doar unul sa-ti pună la încercare limitele, gândește-te cum ar fi cu inca unul.

5. Sa fii pregătită ca relatia cu fratele mai mare sa aibă puțin de suferit, cel puțin in primele luni. Stim cu toții ca un Bebeluș are nevoie de toată atenția posibil. Eu am crescut intr-o familie mare si ma bucur enorm ca am avut cele mai strașnice prietene de joaca. Copilăria mea n-ar fi fost la fel daca nu aveam atâtea surori. Acum, ca suntem mari si avem la rândul nostru copii, am devenit prietene, confidente, sprijin si ajutor la nevoie.

 Sa-i oferi copilului tău frați si surori, înseamnă sa-i dăruiești ceva pentru o viața. Nimic nu e mai frumos pe lume decât liniștea oferită de gândul ca stii ca ai făcut posibil ca fiul sau fiica ta sa aibă alături in viața cel mai de nădejde prieten, la bine si la greu.

Ce minuni făcea femeia asta?

  
E un frig afara de crapă pietrele si eu stau cu băieții in casa, n-avem curaj sa scoatem nici măcar nasucul pe geam sa luam o gura de aer.

Ma gândeam sa bag la spălat o mașina si ma apuc sa sortez hainele după culori.

Si văzând grămada de haine imi amintesc ca in copilărie grămada era si mai mare.

Aveam o vecina care râdea de noi cand spălam vara in curte ca avem haine prea multe si ca le scoatem la spălat ca țiganii. Si chiar asa era, dar daca eram multi, ce era sa facem? Se strângeau, plus ca nu le puteam spala in fiecare zi, fixasem pentru spălat sâmbăta.

Eu acum am mașina automata care le spală singura. Am pentru copii scutece de unica folosința pe care-l arunc imediat. Nu e nevoie sa dau cu mâna prin ” nr 2 „.

Dar biata mama cum o fi spălat, oare, la patru copii? Ca le lua pe toate la mâna, pe unele le dădea si in 2 ape si scotea apa de la put pana nu se mai vedea nimic in el.

Cum ne culca? Cum ne îmbraca pe toate? Cum reușea sa ne potolească foamea la toate patru?

Ce minuni făcea femeia asta si cum se descurca fără nici un ajutor?

Si n-am auzit-o sa se plângă niciodata. Nici cand a auzit ce zice vecina nu s-a supărat. Doar a zâmbit si a zis ca are dreptate, dar daca  ” atâția suntem… ”

Si-a asumat viața cu atâta ușurintă incat mi-e greu sa cred ca pe ea ar putea dobori-o ceva pe lumea asta.

E cel mai corect om pe care l-am cunoscut si cea mai blânda ființa. N-ar face rau nimănui, nu vorbește urat, nu înjura, nu se mândrește cu nimic, deși ar avea cu ce, nu deranjează nici măcar o musca.

A avut o viața foarte grea si acum trăiește liniștita dar singura.

Doar ea si cărtile de rugăciuni așezate cu mare grija la căpătâi.

Ele ii sunt sfetnic in noaptea lunga si rece. Nu copiii pentru care a muncit toată viața. 

Noi am plecat, am lăsat o acolo cu treburile ei si doar ne mai amintim de ea cu un telefon.

S-a chinuit cu noi fără sa ne ceara nimic in schimb. Nu cere nici cand n-are. 

As lua o la mine sa nu mai muncească niciodata dar pe ea munca o tine in picioare.

Stiu ca n-o sa plece de acolo niciodata si nici nu vreau s-o faca.

Vreau s-o găsesc in curte, sa-i văd chipul luminos cand deschid poarta si-si vede nepoții. 

Vreau sa stau langa ea s-o ascult cum povestește pilde din cărțile de rugăciuni.

Dar nu pot decat sa i cumpăr medicamente ca măcar sănătoasa  s-o stiu daca nemuritoare nu pot.

Si s-o fac mândra de mine, sa știe ca a meritat tot ce a indurat pentru noi.

Exista 3 tipuri de oameni

  

Exista 3 tipuri de oameni.Din primul fac parte aceia care ma citesc doar ca sa aibă ce bârfi si care le iau mult prea personal.

Se gândesc tot timpul ca de fapt, tot ce scriu e despre ei.

Nu e deloc adevărat. Eu scriu numai despre ce cred eu cu adevărat si niciodata nu m-am gândit sa supăr sau sa deranjez pe cineva.

Al doilea care ma urăsc tare, da’ tare de tot, dar nu stiu exact de ce. Si care parca, ma si plac pe alocuri. Dar nu stiu sigur pe ce parte sa se așeze.

Poate pentru ca ma urăsc alții si ca sa fie si ei solidari si in asentimentul lor zic ca nu ma suporta nici ei.

Ei n-ar putea niciodata sa faca asa ceva. 

Aoleu! A pozat gravida aproape goală??? N-as putea! 

E, eu as putea, ca ma plăceam si asa cu burta mare, si am ramas cu cea mai frumoasa amintire din perioada aia.

Aceștia sunt cei care nu recunosc dar așteaptă cu inima la gura următorul articol. Nu stiu sigur nici ei, însă curajul meu de a face asta le stârnește curiozitatea la cote maxime.

Nu le place dar ma citesc. 

Oricum, e bine oricum. Fie ca citesc ca ma urăsc, fie ca citesc ca ma iubesc pentru mine contează ca citesc. 

Si ultimul tip dar nu cel din urma ilnreprezinta cei care ma susțin orice as scrie.

Care sunt langa mine si ma îndruma, ma corectează, ma încurajează sa nu ma las niciodata de scris sau au grija sa nu exagerez. Ei sunt cei mai multi si doar ei contează.

Sunt aceia care lăcrimează cand citesc la fel cum am făcut o si eu cand am scris.

Care simt cu ușurintă mesajul si emoția pe care am vrut sa le transmit.

Acelora care nu se sfiesc sa-mi spună ca ma citesc cu drag si ca abia așteaptă postările mele le spun ca am crescut numai datorită încurajărilor lor.

Le spun ca le mulțumesc din tot sufletul ca sunt alături de mine si ii asigur de toată recunoștința mea.

Fără sa va am pe voi as scrie degeaba. E minunat sa afli ca oamenii te plac pentru ceea ce gândești. E sanatate curată pentru suflet cand stiu ca multi nu ma cunosc decat din scrieri si ca tocmai de asta ma îndrăgesc.

Va mulțumesc mult!

Despre  ” Gradinita Licuricii „

  Pentru colegii mei bloggeri, aceasta se afla in orașul Topoloveni , județul Argeș .

Acolo merg puiuții mei cu mare drag in fiecare dimineața de o săptămana încoace.

Recunosc, din cauza programului meu, anul acesta n-am fost deloc acolo, deci sa nu ma bănuiți ca as putea fii părtinitoare.

Anul acesta, singurul contact pe care l-am avut a fost prin intermediul camerelor de supraveghere si din ce mi-a mai povestit tati.

In primul rând am avut nevoie de o doza serioasă de curaj ca sa pot lasa un copil de nici 2 ani de dimineața pana seara pe mâna unor necunoscuți. Si recunosc, fără sfială ca instinctul nu m-a înșelat.

Grădinița e dotata cu materiale didactice si mobilier noi, construite special pentru copii.

Are doua grupe de copii, 4 Sali de studiu, 4 dormitoare, bucătarii, sala de mese, baie utilată si dotata astfel incat copiii pot ajunge cu ușurintă la toalete sau la chiuvete si se pot spală singuri si au chiar si o sala de spectacole.

Piticii servesc un meniu diversificat care se afișează la avizier in fiecare zi de luni pentru toată săptămana, astfel incat stiu sigur ce mănâncă copilul in fiecare zi. 

Imi place mult ca personalul este tânăr, calificat, bland si foarte atent la nevoile lor.

De exemplu, cel mic dimineața, fuge de la tati direct in brațele educatoarei, fără plâns, fără drame, pur si simplu abia așteaptă sa ajungă acolo. Pentru mine e mare lucru sa stiu ca lui chiar ii place sa fie acolo si nu merge fiindcă n-are încotro.

Au multe activități optionale cum ar fi dansurile sau limba engleza din care își mai amintesc si acasa cate ceva: cel mare mi-a spus intr o zi ca au învățat despre corpul lor.

Acolo mai exista si un cabinet medical si o asistenta medicală pregătită in orice moment sa acorde primul ajutor.

Grădinița aceasta are tot ce-i trebuie ca parintii sa stea liniștiti atunci cand trebuie sa-si lase micuții acolo.

Copiii mei n-au plâns niciodata dimineața ca sunt nevoiți sa meargă acolo. Nici chiar in zilele in care ii trezesc la ora 7.

Si ce e mai important, pe langa faptul ca aduc acasa un bagaj de cunoștințe impresionat ( bebe 1,10 luni a învățat sa spună ca are 2 ani inca din prima săptămana ) e ca acolo eu chiar ii simt in siguranța.

Singurul lucru care mi-a dat bătăi de cap a fost aplicația de pe telefon prin care ii văd ce fac in timp ce sunt la serviciu. Si asta pentru ca am prostul obicei sa ramân blocată cu ochii in telefon, la câte activități au copiii si sa uit sa ma mai concentrez la munca.

Însă recunosc, asta imi si place cel mai mult, pentru ca n-as putea sa stau atatea ore fără sa-i văd, as muri de dor…

Previous Older Entries