E un frig afara de crapă pietrele, iar eu stau cu băieții in casa, n-avem curaj sa scoatem nici măcar nasucul pe geam sa luam o gura de aer.

Ma gândeam sa bag la spălat o mașina si ma apuc sa sortez hainele după culori.

Și văzând grămada de haine imi amintesc ca in copilărie grămada era si mai mare.

Aveam o vecina care râdea de noi cand spălam vara in curte ca avem haine prea multe si ca le scoatem la spălat ca țiganii. Si chiar asa era, de la atâtea persoane se făcea un maldăr cât toate zilele. Se strângeau, plus ca nu le puteam spala in fiecare zi, fixasem pentru spălat sâmbăta.

Eu acum am mașina automata care le spală singura. Am pentru copii scutece de unica folosința pe care-i arunc imediat. Nu e nevoie sa dau cu mâna prin ” nr 2 „. Dar biata femeie cum o fi spălat, oare, la patru copii? Ca le lua pe toate la mâna, pe unele le dădea si în doua ape si scotea apa de la puț pana nu se mai vedea nimic in el.

Cum ne culca? Cum ne îmbraca pe toate? Cum reușea sa ne potolească foamea la toate patru? Ce minuni făcea femeia asta si cum se descurca fără nici un ajutor?

Si n-am auzit-o sa se plângă niciodata. Nici cand a auzit ce zice vecina nu s-a supărat. Doar a zâmbit si a zis ca are dreptate, dar daca  „atâția suntem… ”

Si-a asumat viața cu atâta ușurintă incat mi-e greu sa cred ca pe ea ar putea dobori-o ceva pe lumea asta.

E cel mai corect om pe care l-am cunoscut si cea mai blânda ființa. N-ar face rau nimănui, nu vorbește urat, nu înjura, nu se mândrește cu nimic, deși ar avea cu ce, nu deranjează nici măcar o musca.

A avut o viața foarte grea si acum trăiește liniștita dar singura.

Doar ea si cărtile de rugăciuni așezate cu mare grija la căpătâi.

Ele și candela îi sunt sfetnic in noaptea lunga si rece. Nu copiii pentru care a muncit toată viața. Noi am plecat, am lăsat o acolo cu treburile ei. Ne mai amintim de ea rar, o mai sunăm din când in când.

S-a chinuit cu noi fără sa ne ceara nimic in schimb. Nu cere nici cand n-are.

Aș lua o la mine sa nu mai muncească niciodata dar pe ea munca o tine in picioare.

Stiu ca n-o sa plece de acolo niciodata si nici nu vreau s-o faca.

Vreau s-o găsesc in curte, sa-i văd chipul luminos cand deschid poarta si-si vede nepoții.

Vreau sa stau langa ea s-o ascult cum povestește pilde din cărțile de rugăciuni.

Dar nu pot decat sa-i cumpăr medicamente ca măcar sănătoasa  s-o stiu daca nemuritoare nu pot. Și s-o fac mândra de mine, sa știe ca a meritat tot ce a indurat pentru noi.

La mulți ani, icoana mea! ❤️