Arsurile ard inimi

  
Circula pe Facebook o imagine cu un copil ars pe aproape tot corpul care are nevoie de bani pentru transplant si mi-am amintit fara sa vreau experiența noastra cu arsurile. Cand vad imaginile, închid ochii si simt cum mi se face pielea de găina. Au trecut cateva luni bune de atunci si chiar daca inca n-am uitat socul, mi-am facut curaj sa va povestesc.Era dupa aniversarea primului anisor, cand am stabilit sa mergem la tara sa taiem porcul. Cu bagajele facute si abia treziti, ne-am urcat in masina si p-aici ti-e drumul. Mama ne facuse deja focul in casa mare sa putem culca copiii la pranz.

Soarta face, ca desi ne-am pregatit cu o seara inainte, am uitat acasa baby monitorul, aparatul in care ascultam cand se trezeste copilul. Nu m-am agitat prea tare, am zis ca o sa stau eu langa el.
S-au zbenguit cat s-au zbenguit prin curte, au mai mancat niste mamaliga cu branza, insa mezinului i se facuse somn. Cand am mers sa-l adorm, a facut o mare criza de plans. Se zbatea asa de tare in brate ca abia reuseam sa nu-l scap. Parca presimtea ceva. Eu am pus pe seama faptului ca nu era obisnuit cu camera respectiva.
In fine. Dupa ce l-am adormit, convinsa fiind ca va dormi macar o jumatate de ora, am iesit sa vad daca pot ajuta la ceva si sa mai ciugulesc niste sorici.Il verificam la fiecare 5 minute.

Ultima data l-am trimis pe tati si peste cateva minute m-am dus eu si se trezise.Cand ma indreptam spre camera chiar mi-a si zis: ” Nu te mai duce, ca m-am uitat eu, doarme. ”

Plangea langa pat, se daduse jos. Am incercat sa-l adorm la loc, dar plangea din ce in ce mai tare refuzand si sanul. Apoi mi-am zis ca o sa mergem afara si am dat sa-l imbrac. Atunci am vazut ceva negru pe manute. Am deschis palmele si cand le-am vazut arse o intepatura in inima mi-a inghetat sufletul. Mi am dat seama imediat. Pusese mana pe usa sobei.
Ne-am urcat imediat in masina si am plecat la spital. Tot drumul a plans isteric si eu impreuna cu el, rugandu-ma neîncetat, implorând iertare, de la el, de la Dumnezeu… Urletele lui de durere imi sfasiau sufletul. As fi facut orice sa nu-l mai doara. Sa asist neputincioasa la suferinta copilului meu e un chin prea mare pe care cuvintele nu-l pot descrie. La spital a fost curatat, dar fiind foarte grav ne-a trimis cu ambulanta la Bucuresti. Cu perfuzia in maini, bandajat si speriat de ceea ce se intampla, nu mai avea nici glas si nici putere sa mai planga. Eu, aproape leșinata de frica, de mila, de neputinta, mi s-a facut rau si am vomat tot ce apucasem sa mananc de dimineata. A fost cel mai groaznic drum din viata mea.
Am stat in Bucuresti, internati in ambulatoriu mai mult de o luna, pana s-a vindecat complet. Mergeam la pansat in fiecare zi si vedeam cat de tare il doare cand ii curatau ranile, cand ii spargeau basicile si ii rupeau pielea ramasa. Trebuia sa-l tin, n-aveam încotro. Cand intram in spital, punea capul pe umarul meu si incepea sa planga incet, aproape resemnat. Muream de mila lui.
De la atata tipat, a facut o forma de laringita cu urmele careia inca ne luptam. S-a vindecat frumos, fara urme sau cicatrici, iar el nu-si mai aminteste acum nimic. Eu, insa, n-o sa uit niciodata durerea si suferința din ochisorii lui mari si negri. O clipa de neatentie, poate fi fatala atunci cand e sa se intample. Asa ca, aveti mare grija de copii si nu-i lasati nici un moment nesupravegheati. Acum nu vreau sa ma mai gandesc la asta niciodata. Ma bucur ca am scapat doar cu atat. Ar fi putut fi mai rau.

Anunțuri

7 comentarii (+add yours?)

  1. lory
    Ian 26, 2016 @ 11:07:55

    Of,Doamne!Am mai citit povestea voastra.Nu stiu daca tot aici.Probabil ca tu nu o sa poti sa uiti dar el o sa uite.Sper sa nu mai treceti prin situatii asa de rele.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

  2. Flori Radu
    Ian 26, 2016 @ 12:11:55

    Am rămas perplexă.
    Bine că ai ajuns la timp, că altfel..
    Nici nu ştiu ce să zic..

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

  3. mamicadeleut
    Feb 29, 2016 @ 20:22:31

    Imi pare nespus de rau si imi dau lacrimile cand aud de bebelusi in suferinta chiar daca s-a intamplat mai demult. Sa ne pazeasca Dumnezeu copilasii si sa ne fereasca de astfel de evenimente care ne pot marca pe viata. De obicei cand schimbam locatia si avem copii mici pericolele pandesc la tot pasul pentru ca ei sunt curiosi si noi nu putem sa anticipam chiar tot.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: