Are 1 an si zece luni si l-am înțărcat 

  

Absolut obligată de situație, in condițiile in care plec cu serviciul in alt oraș aproape o luna, ma văd forțata de situație sa renunț la cel mai frumos lucru din lume pentru o mama.

Cand ne-am luat la revedere chiar inainte sa iasă pe usa, presimțind parca despărțirea de mult iubita ” Titi „, imi trase cu putere bluza si se mai înfrupta pentru ultima data din lichidul dulceag.

Am închis apoi usa după ei si am început sa plâng. Ma gândeam ce va fi in sufletul micuțului de nici 2 ani cand noaptea obosit si însetat va cauta cu gurița si nu va găsi ceea ce stătea aproape langa el de cand se știa.

Ma mai gândeam si la cum voi rezista fara sa-i văd atatea zile la rând cand eu n-am lipsit in ultimii 5 ani nici măcar o zi de langa ei.

Știam ca o sa fie greu dar nu m-as fi gândit niciodata cât de singura si incompleta ma simt fara ei.

Acum am ajuns aici unde e bine, e frumos, nu-mi lipsește nimic in afara de mângâierea si de zâmbetul băieților mei.

Am plâns cand am cumpărat medicamentele de oprirea lactației si mi-am ascuns fata cand m-a întrebat tati de ce respir greu.

Am plâns cand la prânz ma dureau sânii atat de tare incat am fost nevoită sa ies din sala.Am plâns si acum la baie cand am lăsat sa curgă ceea ce i-ar fi adus atâta bucurie in ochișorii lui negri.

Au trecut puțin de 24 de ore de cand n-a mai supt, iar eu simt ca i-am luat bucuria cea mai mare pentru el.

Ce-o sa-i spun cand o sa-l văd si o sa ceara nu stiu.Stiu doar ca doare al naibii de tare sa fiu aici.

Doare sa nu-i mai aud poveștile celui mare închipuite de el in fiecare seara la culcare.

Doare ca nu văd cum i se închid ochii de plăcere sugând si ca acum, inainte de culcare nu pot sa-mi miros puii ca sa pot dormi liniștita. 

7 gânduri despre &8222;Are 1 an si zece luni si l-am înțărcat &8221;

  1. Of, și pe mine mă faci sa plang și sa-mi amintesc de micuța mea. Avea un an și 8 luni. Acum încă se mai joaca cu „tzica” (cum îi spune ea) și în joacă mă întreabă dacă poate sa pape. E dureros încă dar, na, trebuia. Oricum, a supt destul de mult și piticul tău, consoleaza-te cu gândul ca ai făcut tot ce-ai putut atâta timp. Te pup si-ți doresc sa treci cu bine peste perioada asta dureroasa!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu