Ce iepuraș? Ce oua? Ce miel?


Ce iepuraș? Ce oua? Ce miei?E Invierea Domnului, care S-a jertfit pentru noi. 

Cat timp ne petrecem gătind mâncăruri alese si cat timp am petrecut rugându-ne pentru sufletul nostru? 

Ca in nici un an eu n-am gătit nimic, ca un manifest parca, adus mulțimii de oameni care in acest moment ornează salatele.

Sa vedem daca eu si ai mei o sa murim de foame. Eu nu astept Paștele gătind anul acesta, fie ce-o fi.

El pentru mine, semnifica lumina, rugăciune, pioșenie, liniste, gând bun, iertare si uitare.

E noaptea in care răsuna glasurile credincioșilor de ” Hristos a înviat din morți / Cu moartea pe Pre moarte călcând „…

De Paste, toate drumurile duc acasa. Haideti acasa toti, care pe unde sunteți. Familia se reunește in cinstea sărbătorii de Înviere, iar asta sa ne fie de ajuns.

Haideți sa mâncam cumpătat, sa nu umplem spitalele de indigestii pentru ca nu ne-am putut opri din mâncat. 

Sa mulțumim mai bine ca ne-a prins Paștele sănătoși si voioși alături de cei dragi.

Sa mulțumim ca suntem.

Paste fericit tuturor!

Vinerea Mare-trecem pe sub masa 

Paștele întotdeauna a înseamnat pentru mine înnoire. Haine noi, an nou, primăvara, verde, viața, denii, Înviere, curățenie…

Recunosc, așteptam deniile mai mult sa ma revăd cu prietenii si mai putin pentru slujba in sine. Cu excepția Prohodului. La noi cand se cânta, răsuna glasurile amestecate si sincere ale oamenilor atat de frumos, aproape dumnezeiesc, incat nu avem nevoie de microfon sau boxe.

Biserica noastra e ca o grota. Cobori in ea de vreo doua ori pana ajungi sa vezi altarul. E mică si de Înviere devine neîncăpătoare pentru multimea plină de speranța in Dumnezeu.

Asa stare de confort îți da spațiul mic… Eu niciunde nu ma simt asa bine ca in bisericuța mea frumoasa.

Tati o sa meargă cu băieții sa treacă pe sub masa, cum e datina in Vinerea Mare pentru ca mami e la serviciu. O sa-i îmbrace in hăinuțe noi frumoase, exact cum ma îmbrăcau si pe mine parintii de Paști.

Tot ce-mi doresc e ca sa le transmit si lor sentimentul acesta de înnoire si de binecuvântare pe care l-am simțit toată copilaria mea si sa creadă cu adevarat in Dumnezeu.

Degeaba postești…

Daca treci pe langa vitrinele cu mâncare si te minunezi de pateurile cu brânza sau de pizza.

Daca te conversezi cu prietenii tai pe Facebook desprea ce poze urate si-a pus cutărică sau ce statusuri nașpa are.

Daca înjuri si blestemi si la final spui: ” Doamne,  iartă-ma, ca mai si postesc! ”

Daca in sufletul tău urăști chiar daca nu spui. Daca te uiți urat, nu zambesti si nu încerci sa uiți tot ce a fost rau.

Daca nu esti mai amabil, mai iertător si mai blând.

Daca te închini mecanic prin fata bisericilor fara ca in gândul tău sa-L-ai pe Dumnezeu.

Daca postul pentru tine e mai mult o dieta si mai putin o stare de rugăciune.

Daca te lauzi cu postul.

Daca mănânci mai mult decat de obicei si daca te gândești numai la mâncare.

Daca postești doar la mâncare si nu la fapte bune.

Daca pare un sacrificiu enorm pe care abia daca il stăpânești.

Postul înseamnă înfrânare, nu abținere. Înseamnă smerenie, fapte bune, rugăciune, gând curat si minte limpede.

Înseamnă sa-l vezi pe cel ce n-are si sa-i dai. Sa-l ajuți pe cel ce-ti cere si sa nu întorci fata celui deznădăjduit.

Postul înseamnă adevăr si credința.

Sursa foto: http://www.cparo.ro

Cand ma uit in oglinda, vad si ce nu-mi place

Eu nu sunt frumoasa, nici puternica si nici tânara. Cred ca am defecte mai multe decat calități.

Poate par frumoasa si puternica pe dinafara, dar interiorul meu ascunde dureri nespuse, iar exteriorul il port tot timpul îmbracat cu fard, cu zâmbete, cu haine…

Nopțile nedormite mi-au adus riduri adânci care abia pot fi ascunse sub machiaj.

Poate ca lipsa calciului din organism, poate faptul ca iubesc sa-mi țin copiii in brațe, mi-au deformat coloana si m-au adus de spate, vizibil.

Sarcinile repetate la un timp foarte scurt una dupa alta, mi-au stricat dantura. Pielea mea s-a întins pana aproape sa crape de doua ori, pierzându-si elasticitatea si hidratarea.

 Sub linia chilotului stau ascunse cicatricile care-mi amintesc de minunile din viața mea.

 Căderile masive ale parului deja mi se par normale si nu ma mai sperie cu nimic, cand se înfunda scurgerea cu el. 

Anemiile din timpul sarcinilor mi-au adus stări de slăbiciune si leșin pe care le moștenesc si astăzi.

Unghiile mele sunt tot timpul scurte din cauza faptului ca s-au micșorat îngrozitor. Câteva din ele sunt groase si trebuie sa le pilesc adânc de fiecare data sa nu se vada oja zgrunțuroasă.

Timpul nu iartă pe nimeni. 

Nu sunt perfecta si nici asa puternica, cum las sa para.

Dar ma simt bine in pielea mea in cea mai mare parte a timpului, d-aia si multi ma percep asa.

Mi-am acceptat cicatricile ( si cele vizibile si cele care nu se vad ), ridurile si chiar si lipsurile.

Semnele slăbiciunii si cele ale trecerii timpului, cat si urmele lăsate de întâmplările anilor trecuți, fac parte din ceea ce sunt astăzi.

De la fiecare am învățat si m-am șlefuit pana la ceea ce am devenit.

Si vreau sa știți asta. Cand sunt vesela si binedispusa nu înseamnă ca imi rade si sufletul.

Asa suntem noi femeile: puternice din afara si firave pe dinăuntru.

Nu sunt numai eu, suntem multe care ținem in noi dureri nespuse.

Aveți grija de voi si de sufletul vostru. Nimeni altcineva n-o face in locul vostru.

Numele sfânt ce-l porți sa te binecuvânteze, iubitul mamei


Băiatul mamei blând, tu ti-ai aratat forța inca din burtica. Ai fost puternic si nu te-ai dat bătut.

Ai fost primul care a dat sens vieții noastre.

Mi-ai mângâiat existența si m-ai facut sa simt dragostea de mama pentru prima data in viața.

M-ai învățat sa fiu răbdătoare, grijulie si responsabila si pentru asta îți mulțumesc.

Prin tine am vazut viitorul.

Tu esti rebel si independent pentru ca începi sa semeni cu mine din ce in ce mai mult si asta ma sperie putin.

Ai creionat destine si ai unit suflete.

Mi-ai picurat iubire in suflet cu fiecare cuvânt, fiecare suflare a ta.

Sunt mândra de sufletul tău bun. De cum ne strângi tare de gat si ne dai pupici pe neașteptate.

De ce șmecher si năbădăios te-ai facut.

De cum il ții de mâna pe fratior si cum il chemi la tine sa-ti țină de urat, sa va Jucați impreuna.

De faptul ca exiști in casa mea si ca ai un suflet minunat.

Te iubesc copil frumos!

La multi ani din tot sufletul!

Despre îngâmfat 

  Îngâmfatul e specia umană cea mai periculoasa. 

E de o prostie inimaginabila, o lene de nedescris, un egocentrist din naștere si un nebun in concepția lui.Se descrie ca fiind astfel, ca un fel de protecție pentru cand vei descoperi cat e de prost: ” Eu ti-am spus ca sunt nebun „.

In general nu face mare lucru, însă își transforma jobul în cea mai grea si mai riscanta meserie de pe pământ. Ce face el, nu mai face nimeni.

Ce i se întâmpla lui e ceva de groaza. Are boli închipuite pe care le descrie cu lux de amănunte, are necazuri care il pândesc la tot pasul, soarta ii e mereu potrivnică dar reușește întotdeauna sa răzbată pentru ca e prea bun.

Cand întâlnește un om vertical, care chiar depune efort in ceea ce face si nu se lauda cu asta si cu nimic in general, încearcă imediat sa-l denigreze si sa-i minimizeze realizările.

E zgârcit, avar, acaparator, te tine minte un an daca i-ai facut vreun cadou care nu i-a convenit ( barfindu-te in stânga si in dreapta ), se îmbracă întotdeauna numai ” de firma „, epateaza si nu conteneste sa ne amintească bun gustul sau.

Se lauda exagerat cu realizările si faptele sale curajoase datorate istetimii sale închipuite. Bineînțeles, ca toti il invidiază si il vorbesc pe la spate. Se simte ofensat si de cel mai nevinovat gest la adresa lui si e gata sa sara si la bătaie daca e nevoie sa-si apere ” valorile „. Oricum pe el nu sperie nimic.

Nu suporta pe nimeni, aproape nici pe el. 

In general iubeste sa pozeze si sa se pozeze, făcând lucruri normale pentru omenire dar fabuloase pentru el: o farfurie cu mâncare, un citat înțelept, fata aia a lui obosita…

Poti sa te ferești oricât din calea sa, el tot te va găsi sa ti se planga de ceva, sau sa se laude cu ceva.

Daca e femeie e mai tot timpul la dieta amintindu-ne de fiecare data cand ne vom intâlni, iar daca e bărbat nu va avea nevoie. El va merge la sala si va poarta tricouri fara mâneci, stilul sau de viața fiind foarte sănătos.

Sunt peste tot. Puteți fugi de ei, dar nu va veți putea ascunde.

Iert prostia, dar nu si răutatea 

  
Am iertat întotdeauna neputința, neștiința si chiar si prostia. Am considerat mereu ca bunătatea si iertarea va face lumea mai buna.

Ce n-am iertat si ce nu suport e răutatea. Oamenii aceia care perseverează in răutate. Care pot uri mult timp, chiar si o viața întreaga.

Ei urăsc sincer si oricâtă bunătate sau iertare le-ai arata, n-o sa le diminueze niciodata ura pentru tine. De aceștia m-am detașat imediat ce mi-am dat seama ca nu-i pot schimba cu nimic. Las la o parte gândurile rele si ma înconjor de cei care ma iubesc si ma accepta. Nu imi place sa insist acolo unde nu e cazul. 

De asemenea, stiu faptul si ca nimeni nu e perfect. Toti avem calități si defecte, iar noi toti ar trebui sa conviețuim in acceptarea celui de langa noi cu bune si rele. Dar răutatea constanta n-o tolerez.

Si eu deranjez multe persoane cu felul meu de a fi, si-mi dau seama ca greșesc, dar măcar sunt sinceră, iar rau daca am facut, mai mult ca sigur am facut inconștient.

Asa ca… Jos cu mitocanii!

Cei care fac rau, cei care-si traiesc viața astfel, hrănindu-se cu propriul venin, au impresia ca au totul si sfârșesc neavând nimic.

Mai bine, fii criticat pentru sinceritate, decat acuzat de fățărnicie!

Cum sa convingi copiii sa doarmă in camera lor?

  
In primul rând, vreau sa va spun ca eu sunt o fană a cosleeping-ului.
Adică, nu-mi imaginez un bebe de câteva luni dormind altfel decat la pieptul mamei si langa tăticul lui. Ar fi o cruzime pentru dezvoltarea lui emoțională de mai tarziu, ca acesta sa fie lipsit de grija parinților si mai ales a mamei, peste noapte.

Însă, la un moment dat, ca totul sa meargă bine, si ca parintii sa se descopere din nou ca si cuplu, iar relația sa redevină la normal, copilul trebuie sa aibă spațiul lui. Noi am hotărât, adică mai mult eu, ca vârsta de 2 ani e propice pentru dezvoltarea ideii de propriul spațiu.

Mai devreme de vârsta aceasta nu mi s-a părut potrivit, mai ales ca ei au fost alăptați si aveau nevoie de prezenta mea constant. Daca as fi acționat mai tarziu, probabil ca le-ar fi fost mai greu sa se dezobișnuiască de confortul deja creat in camera parinților.

Însă, abandonarea vieții de cuplu in pofida faptului ca împlinirea vieții voastre, se simte perfect cu mami si cu tati, ajunge la un moment dat sa fie cea care va distanțează, iar acest lucru, pe termen lung, duce la pierderea intimității dar si la pierderea identității voastre ca si cuplu.

La noi a fost destul de ușor. Am început sa amenajam camera impreuna cu el si sa-i nuanțăm cât mai delicat avantajele de a avea propria camera. Mai ales ca bebe 2 era pe drum. N-as fi putut rezista sa calmez in același timp, toată noaptea 2 copii nervoși, fiecare cu nevoile lui.

Mutarea s-a facut cât mami a fost la spital, iar cand m-am întors băiatul meu mare avea propria camera.

La bebe 2 la fel. Am discutat cu amândoi, cu mult timp inainte, faptul ca mami si cu tati o sa doarmă in camera lor, iar ei in camera copiilor. Cel mare a fost încântat sa se mute in patul de sus ( scara montata pentru accesul in pat poate fi destul de tentanta ), iar cel mic destul de fericit ca se poate foi in voie fara sa dea peste cineva. A fost de ajutor si faptul ca eu in perioada aceea am fost plecată.

Se mai trezesc si acum noaptea, mai ales cel mic, dar am baby monitorul pornit si aud imediat primele mișcări, asa ca, ma mobilizez repede si il duc înapoi in camera. Bea putina apa si adoarme imediat.

Cand sunt bolnavi, prefer sa ramân peste noapte in camera lor sa-i verific si sa ma asigur ca sunt bine. In rest, s-au obișnuit destul de repede, spre bucuria noastra.

Voua cine va asigura fericirea?

  
Am întâlnit oameni fericiti si fara copii. Adică aveau alte satisfacții, dobândite mai greu sau mai ușor, care ii făceau sa se simtă impliniti.Exista femei puternice si exista femei fericite si fara un bărbat care sa le asigure tot ce au nevoie.

La fel cum exista bărbați fericiti si împăcati cu traiul lor. Au un job bun, o iubita frumoasa si nu simt nevoia de mai mult.

La mine o fi defect din naștere. Sau ceva ereditar, caci întotdeauna mi-am dorit o familie.

Sau poate ca asa am fost crescută in spiritul acesta de familistă convinsă.

Ma gândesc asa, ca, numai dupa ce am avut copiii, am aflat ce înseamnă cu adevărat fericirea.

Si mie imi place sa am o cariera înfloritoare sau un statut aparte in societate, dar nimic nu ma împlinește mai tare ca atunci cand imi strâng copiii in brațe.

Fericirea mea înseamnă sa vad o poza cu ei si sa zâmbesc fara sa-mi dau seama.

Fericirea mea e atunci cand ma striga o mogăldeață de 4 ani ” iubita mea „.

Fericirea o simt cel mai bine cand inspir miros de bebe din parul lor, sau cand pup o piele fina, mai jos de ureche.

N-as fi întreaga fara ei si nu mi-as găsi rostul in lumea asta mare fara sa-i gasesc acasa.

Ma bucur am avut curaj cand a trebuit. 

Mă bucur ca sunt doi, ca se iubesc si ca sunt ai mei.

Am fost la Londra

  
Au fost aproape 5 ani in care n-am mai plecat singuri niciunde.Pentru ca am vrut casa, copii, bunăstare, iar copii, griji, si tot asa.

Si apoi n-am mai avut bani. Nu ca azi acum am avea. 

Ni s-au schimbat prioritățile, asta e clar.

Ne-am facut mari, iar acum tot ce știm sa facem e sa-i facem pe ei mari. 

Nu i-am lasat niciodata pentru noi pentru ca ei au fost numărul 1 mereu chiar daca n-a fost întotdeauna bine.

In viața totul trebuie sa fie facut cu măsura: iubești cu masura, îngrijești cu masura.

Eu una, nu mai pot sa am numai grija lor. Câteodată simt ca ma sufoc si am nevoie de o evadare.

Asa ca, nu-mi rămâne decat sa-i pasez la țara si…p-aici ti-e drumul.

Am încercat prima data 2 nopți, sa vedem cât de rau poate fi.

De obicei, cand lipseam ii știam cu tati si nu-mi făceam griji, însă de data asta am fost impreuna.

Prima noapte am vorbit numai despre ei si am terorizat-o pe mama cu telefoane. A doua zi, ne-am mai detașat putin ocupati cu plimbările dar si confuzi de la fusul orar.

Auzeam tot mai des: ” ai plecat sa te plimbi, sau sa ma suni pe mine intr-una? „, sau ” daca o sa o ții tot asa, n-o sa-ti mai răspund „, semn ca trebuie sa o las mai moale cu grijile.

Nici ei n-u fost prea liniștiti, gen, bebe mic vorbea cu felia de brânza la ureche, spunând ca il suna pe tati, iar cel mare nu contenea sa întrebe cand vine mami sa-i ia.

Cert e ca a fost greu si nu prea. Noi ne-am destins, ei au socializat cu rudele, deci am avut numai de câștigat.

Vreau sa repet experiența cât mai repede. Mi-a plăcut.