Am întâlnit oameni fericiti si fara copii. Adică aveau alte satisfacții, dobândite mai greu sau mai ușor, care ii făceau sa se simtă impliniti.Exista femei puternice si exista femei fericite si fara un bărbat care sa le asigure tot ce au nevoie.

La fel cum exista bărbați fericiti si împăcati cu traiul lor. Au un job bun, o iubita frumoasa si nu simt nevoia de mai mult.

La mine o fi defect din naștere. Sau ceva ereditar, caci întotdeauna mi-am dorit o familie.

Sau poate ca asa am fost crescută in spiritul acesta de familistă convinsă.

Ma gândesc asa, ca, numai dupa ce am avut copiii, am aflat ce înseamnă cu adevărat fericirea.

Si mie imi place sa am o cariera înfloritoare sau un statut aparte in societate, dar nimic nu ma împlinește mai tare ca atunci cand imi strâng copiii in brațe.

Fericirea mea înseamnă sa vad o poza cu ei si sa zâmbesc fara sa-mi dau seama.

Fericirea mea e atunci cand ma striga o mogăldeață de 4 ani ” iubita mea „.

Fericirea o simt cel mai bine cand inspir miros de bebe din parul lor, sau cand pup o piele fina, mai jos de ureche.

N-as fi întreaga fara ei si nu mi-as găsi rostul in lumea asta mare fara sa-i gasesc acasa.

Ma bucur am avut curaj cand a trebuit. 

Mă bucur ca sunt doi, ca se iubesc si ca sunt ai mei.