Scrisoare pentru soțul meu ( 2 )

  
La cununia noastra, preotul ne-a luat mâinile in ale lui si unindu-le ne-a spus sa rămânem asa toată viața.Nu stiu de ce cuvintele acelea, le-am ținut minte mereu.

Poate ca n-ar fi trebuit niciodata sa găsim motive sa ne scoatem inelul cununiei de pe deget. 

Simbol al iubirii sfinte dintre noi, zace acum uitat si prăfuit pe raft in baie. 

Ce daca era mare? Sau mic, sau demodat? Trebuia sa rămână pe inelar pentru totdeauna.

Poate ar fi trebuit sa ne sărutam mai des, exact ca atunci cand eram la început ca sa nu uitam ce ne-a legat.

Poate ar fi trebuit sa găsim soluții nu sa luam decizii împotriva noastra. 

In casa noastra din păcate, orgoliul a fost asezat la loc de cinste, pe nedrept.

Ne-am depărtat fara sa știm si ne-am regăsit acum ca doi străini. 

Timpul ne-a aruncat in cale numai obstacole, numai greutăți de parca si el ar fi fost împotriva noastra. Si el si oamenii si chiar si noi am fost împotriva noastra.

Noi n-am avut putere si nici rabdare sa trecem râzând prin viața. De mâna amândoi, asa mi-ar fi plăcut.

Acum mai putem face ceva? Sau e tarziu pentru noi?

Mergem pana la capat sau ne oprim aici?

Iertam? Mai putem spera? Cum recâștigam încrederea si respectul?

Eu nu-ti cer flori, bani sau cadouri scumpe. Ma mulțumesc cu înțelegere, pentru ca daca ne înțelegem noi putem face orice, putem trece prin orice.

M-am redescoperit in singurătate si mi-a făcut bine.

Dar acum simt ca am nevoie de tine .

Am nevoie de tine, căci altfel nu stiu sa fiu.

Reclame

Nu mai stiu ce sa fac…

  
E 2: 44 si bebica are febra.
De o ora incerc sa i-o scad si abia acum da semne de revenire la normal.Si-a căutat loc in brațele mele, s- foit, l-am plimbat prin casa, l-am dezbrăcat, i-am facut împachetări cu prosop ud… Nu mai stiu ce sa fac…

Saptamana trecută cel mare a fost la un pas de internare. Nu am terminat bine cu el ca a luat si mezinul.

Nu credeam ca in colectivitate va fi asa de rau pentru ei. 

Acum, arde tot, dar el tot lipit de mine vrea. Cedez si-l îmbrățișez. Se vede ca ii face bine sa stea langa mine si nu mai incerc nimic.

M-am rugat pentru el, dar mai ales pentru toti copiii suferinzi. 

Ne facem griji si murim putin cate putin cand vedem ca nu poate respira, sau ca il doare in gat, burtica sau mai stiu eu ce. Dar sa fie ceva mai grav? Cum rezista bieții părinți, nici nu vreau sa ma gândesc. Numai Dumnezeu stie, numai El ii întărește si le da încredere si speranța.

Cred ca a ațipit.

Mi-ar fi plăcut sa fie mama cu mine. M-ar fi ajutat mult. La fel cum o făcea atunci cand eram eu bolnava.

Ma duc sa pregătesc un amestec pentru aerosoli. 

Ma duc sa-l învelesc si pe ” frați ” si sa-i dau un pupic, pentru ca a fost cuminte si nu s-a trezit deloc in țipetele copilului.

Am pierdut inca o noapte. Măcar sa fie el bine.

Doamne ajuta! Da-Le tuturor copiilor sanatate, iar parinților putere!

10 sfaturi pentru somnul copiilor

  
1. Cu cel putin o jumătate de ora inainte, mai stinge din lumini pentru a crea o atmosfera calda si intimă, propice somnului.

2. Vorbește cu el in șoaptă, calm si liniștit.

3. Fa inainte o baita calda si un masaj reconfortant. Asta o sa-l relaxeze destul de mult.

4. Citește-i o poveste, pune muzica in surdina sau povestește-i ceva plăcut de peste zi.

5. Nu-l forța, nu folosi cuvinte dure, lasa-l sa creadă ca e alegerea lui. Copiii forțați sa se culce, au tendința de a se împotrivi si mai tare.

6. Deși poate fi greu in zilele noastre, limitează cât se poate accesul la televizor, tablete, telefoane. Mai bine, aseaza-te langa el si asigura-l ca-i vei fi aproape.

7. Închide ochii, spune-i ca esti obosita si ca noaptea toti oamenii fac nani: si tati, si mama, si Cristi, si Mache (cățelul )… La noi merge întotdeauna.

8. Îmbracă-l in materiale naturale care sa-i vina lejer pe corp, astfel incat circulația sa nu aibă de suferit, iar el sa se simtă comod.

9. Vorbește-i din timp de ceea ce urmează sa faceți. Nu-l lua pe nepregatite.

10. Creați-va o rutina. Copiilor le place sa urmeze un program cu care sunt obișnuiți. Asta ii face sa fie stapâni pe situație.

Sursa foto : arhiva personală.

Avocatul meu nu m-a lasat sa greșesc 

Avocatul care nu te lasa sa greșești 
  Din păcate, în viața ne vedem puși in situații in care nu ne-am dori sa fim si din care nu putem ieși singuri.

Eu nu stiu cum fac, dar mereu am avut norocul sa întâlnesc oameni minunați care m-au ajutat.

Asa s-a întâmplat si cand am avut nevoie de un avocat. 

Am intalnit un om bun, mai inainte de toate. Un avocat care crede in adevăr, cunoaște, susține si ajuta.

Am dat peste un prieten dar mai ales peste un adevărat profesionist.

Nu fac comparații cu alți avocați pentru ca nu vreau sa fiu ipocrita si pentru ca nici nu cunosc alții.

Irinel Pisicaru, avocatul meu, nu susține divorțul, contrar așteptărilor. 

El pledează pentru familie din momentul in care intri pe usa biroului sau, iar daca gaseste o urma de speranța te convinge sa renunți.

Chiar daca el ar câștiga din despărțirea ta. 

Intr-o societate degradanta si indiferenta la nevoile altora, un individ caruia sa-i pese de liniștea străinului din fata sa, in pofida reușitei personale, mi se pare un gest nobil. El e acea persoana pe care rar o mai întâlnești, care pune omul înaintea banului si se gândești la binele aproapelui mai mult decat la al sau.

Spirit empatic, un bun ascultător, el a devenit foarte repede mai mult un prieten si mai putin un avocat.

I-am urmat sfatul si mi-am reîntregit familia.

Eu chiar cred ca in viața toate se întâmpla cu un motiv. Poate asa a fost sa fie. Totul sa se termine cu bine, iar eu sa imprtasesc cu voi toate cate am petrecut. 

Tocmai de aceea am ales sa vorbesc si despre cel care m-a ajutat.

Pentru ca atunci cand l-am contactat mi-a ascultat problemele, trebuie sa-i mulțumesc pentru ca nu m-a lasat sa greșesc.

Mulțumesc pentru tot ce am avut de învățat : iertare, respect, hotarâre, determinare.

Mulțumesc pentru ca mi-ai reîntregit familia.

Copiii mei nu-mi aparțin 

 
  

 Nimic nu te zdruncina mai tare in viața asta decat apariția unui copil.

De nimic nu te temi mai mult in viața, decat atunci cand il vezi pentru prima data si de nimic nimic nu te bucuri mai mult pe lumea asta mai mult decat de prima îmbrățișare sau primul sincer te iubesc.

E vorba de un atașament la un nivel atat de ridicat incat numai o mama poate înțelege ce spun eu aici.

Sunt mândra sa fiu mama de doi prichindei scumpi si iubiți pana la cer. Si incerc sa ma pun contra curentului actual.

Tot mai des, însă, observ părinți care-si aseaza odraslele pe un piedestal la care poti ajunge extrem de greu.

Le cumpara lucruri pe care si le doresc ei mai mult decat copiii înșiși. De dragul lor le permite si răutăți, amuzându-se pe seama lor.

” E copil. Ce stie el? ”

Ei bine, stie. Stie foarte bine si uneori sunt mai inteligenți decat credem noi. Pentru cunoștințele lor viitoare primii ani din viața sunt esențiali. 

Ce înțelege el cand vede ca parintii ii permit orice moft, chiar si violenta?

Cand are atatea jucării incat nu stie ce sa-si mai dorească?

Cand nu aude niciodata ” nu am ” sau ” nu se poate „?

Cand nu trebuie sa lupte pentru nimic pentru ca plânsul ii va aduce tot ce are nevoie.

O perioada am fost si eu asa. Pana mi-am dat seama ca greșesc. Nu trebuie sa-mi închin viața lui si nici sa-l forțez sa faca ce vreau eu.

Ca sa stie ce înseamnă răbdarea, rușinea, respectul, am fost nevoită sa ma schimb.

El e un individ unic care trebuie sa înțeleagă inca de mic ca sunt lucruri care nu-si au rostul.

Copiii trebuie iubiți in fiecare zi a lor, însă trebuie si îndrumați si supravegheați fara sa stie.

Sunt mii de mame in lume, nu sunt eu singura de pe pământ cu 2 copii si greutăți. Nu ma plâng si nu vreau sa cred ca mi-e greu.

Traiesc pentru mine, nu pentru ca exista ei.  Sunt pe pământ sa-i fiu aproape pana cand va decide el ca e destul de puternic sa se descurce fara ajutor.

O sa-l iubesc mereu dar n-o sa incerc sa-l schimb si n-o sa-l copleșesc cu iubirea mea. Nu vreau sa-mi pierd motivația atat de tare incat sa-l fac pe el motivul de a merge mai departe, iar existența mea sa atârne pe umerii lui.

Nu vreau sa-i fac rau.