Gata, acum pot sa-mi fac baie liniștita 

Publicat de de Anna Georgescu

De fapt, nu prea liniștita. Pentru ca, nu stiu cum sunteți voi, dar eu sufăr de paranoia asta, mereu am impresia ca aud plânsete de copil in timp ce curge apa la dus. Si cand ies, ei se joaca râzând si habar n-au de mine.In alta ordine de idei, am primit de onomastica mea un ceas frumos, clasic, pe care-l port mereu. Chiar si cand fac dus. De aceea săracu, sta numai cu geamul aburit. Nu stiu, aproape niciodata, cat e ceasul cu exactitate.

Dar, de vreo câteva zile folosesc VectorWatch, un ceas inteligent care m-a facut sa uit de grija telefonului. Primesc pe el toate alertele posibile: mail, blog, Facebook, apeluri, mesaje, tot ce ma interesează. Nu am grija încărcatului, bateria fiind utila 30 de zile si mai misto e ca se potrivește perfect cu brățările mele din piele.

Eu am ales o curea din piele pentru ca se potrivește stilului meu. Soțul meu a ales unul cu o curea din oțel inoxidabil, existând o mulțime de tipuri de brățări potrivite diverselor stiluri.

Acum, sa revenim la oile noastre. Ceasul acesta are mai presus de toate cele enumerate mai sus, funcția de rezistența la apa pana la adâncimea de 50 de metri. Nu ca mi-ar folosi la adâncimea de 10 metri, pentru ca eu nu stiu sa înot si nici cu scufundările nu ma îndeletnicesc, dar fac baie cu el si asta e perfect pentru mine. De cand il port am uitat sa-l dau jos. Cred ca o sa-l iau si la mare si o sa ma bronzez cu el ca tractoriștii.😜

Il recomand cu drag tuturor celor care au nevoie de un smartwatch rezistent, cu accente moderne de bijuterie.

Pentru comanda il puteți găsi aici.

Ma mențin in forma cu cântarul 

Publicat de de Anna Georgescu

Da, stiu, dieta postata de dimineața a avut un efect răsunător aici pe blog.Am decis sa nu ma opresc aici si sa va spun si ce ma cam deranjează la corpul meu. Ca n-oi fi eu asa perfecta. 

Cei care intra des pe blog stiu deja ca am doi copii care si-au facut din alergarea mea dupa ei, motivul existentei lor. Toată ziua șterg, scutur, spăl si alerg dintr-o camera in alta dupa țipatul cel mai puternic.  

Si cu toate astea, de burta ieșită usor inestetic peste linia pantalonului, tot nu scap. Poate o fi de la sarcini, mi s-o fi slabit mușchiul, sau o fi de la pâine, ca de asta nu ma las, fie ce-o fi, cert e ca tot o am. O am de aproape 5 ani si m-am obișnuit asa de tare cu ea, incat mi se pare chiar simpatica acum.

Suntem o familie de slăbănogului as putea spune daca nu l-as vedea pe cel mic, cărora le place sa-si țină greutatea sub control. Asa ca noi aproape zilnic ne cântărim. Daca ma duc eu la cântar, in doua secunde e coada in spatele meu: copilul nr 1, copilul nr 2, soțul, eventual si cine mai e pe la noi in ziua respectiva. Nu va întrebați de ce ca o sa va spun eu. Avem un super cântar. E mai mult un Gadget decat un cântar. Daca vreți sa-l vedeți trageți cu ochiul aici. Cantareste greutatea dar si indicele de masa corporală, iar apoi le poti salva intr-un cont personal. Acestea se pot vizualiza si grafic din aplicația de pe smartphone sau IPad. Da sfaturi corecte pentru un corp sănătos pe baza valorii curente a indicelui de masa corporală, având un ecran din sticla temperata de 6 mm.

La noi sta sub oglinda si-l folosim tot timpul si ca sa ne cântărim si ca sa ne distram.

Dieta de slăbit garantat, care m-a ajutat sa ma mențin la greutatea din liceu

Publicat de de Anna Georgescu

Ma declar încrezătoare, deținătoarea celei mai bune retete de slăbit. Garantat, rapid, fara efecte secundare. Funcționează chiar daca ai glanda, chiar daca ai ai intoleranta la gluten, chiar daca suferi de diverse afecțiuni.
Nimeni nu are niciodata cum sa-i conteste puterile reale de slăbit deoarece ea a ajutat sa scape de kilogramele in plus milioane de oameni. E safe atat pentru femei cat si pentru bărbați, chiar si pentru copiii. 

Eu o folosesc de fiecare data cand simt ca nu mai încap in hainele din liceu si niciodata nu m-a dezamăgit. Nu e costisitoare deloc, si-o permite oricine si are efecte vizibile imediat.

Tot ce trebuie sa faci in fiecare zi e sa mănânci mai putin. Atat. Nimic mai mult. Mănâncă mai putin decat o faci de obicei, iar dupa ora 19 nu mai baga nici un aliment in gura si gata. Asta e tot. Daca mai bei si doi litri de apa zilnic si faci si ceva mișcare prin parc, la cumpăraturi, o vizita unui prieten pe jos…atunci o sa slăbești si mai mult.

Nu e mare lucru. Oricine se poate ridica de la masa inainte sa simta ca e satul. 

Sa vrei sa slăbești cu ceaiuri si pastile si sa mănânci la fel de mult mi se pare absurd. Mai prăpădești si banii si mai zăpăcești si organismul.

Eu nu prea cred in îngrășat pe fond de stres, cauze endocrinologice, oase mari sau conformatie masiva. Cred, însă, ca oamenii nu renunța la mâncare pana nu se simt ghiftuiți. De asemenea, cred in puterea mâncatului mai putin. Nu înfometare, nu leșin pe strada din cauza inanitiei, nu metode drastice de slăbit. Doar mănâncă mai putin decat o faci de obicei si sigur se vor vedea si rezultatele.

Astept rezultatele dietei si de ce nu, poze cu inainte si dupa. 

Spor sa aveți!😊

5 motive sa nu mai ratezi anul viitor Conferința Social Media for Parents

Publicat de de Anna Georgescu

Daca esti blogger, începător sau nu, vrei sa stii ultimele tendințe in social media si nu numai, te preocupa latura parentingului si mai ai si copii acasa, atunci chiar nu trebuie sa ratezi asemenea eveniment.

Daca ma gândesc mai bine ar putea fi mult mai multe motive de participare, însă o sa ma limitez la 5 dintre ele, cele mai importante.

1. Participi la un eveniment organizat de Evenys, ceea ce înseamna profesionalism, atmosfera plăcuta si relaxanta si nu in ultimul rând organizare ca la carte.

2. Întâlnești oameni pasionați care au reușit mai devreme sau mai tarziu sa ajunga acolo unde merita. Le afli poveștile de viața, modul de aplicare a strategiilor propri, le afli secretele, totul live si din gura lor.

3. Faci poze si socializezi cu cei pe care ii admiri si ii citești cu drag in fiecare zi.

4. Câștigi premii si primesti cadouri dintre cele mai folositoare. Unul dintre acestea fiind si cumulul de cunoștințe valoroase, oferite gratuit pe care le poti aplica si la blogul tău.

5. Ai plăcerea de a afla cele mai bune sfaturi de parenting din partea celor mai buni experți in domeniu, de la Nutriție pana la medicina, dezvoltare personală si cate si mai cate. 

 Eu nu trebuie sa va mai spun cat de bine m-am simțit acolo. O fac pozele in locul meu.

Ma tem pentru copiii mei 

Publicat de de Anna Georgescu

O poza care mi-a îndoit inima, atunci cand am vazut-o. Păpușa aceea a fost prietena cea mai buna a unui copil. Un copil ucis de un individ care a accelerat cu un camion de 10 tone peste trupu-i firav si l-a facut sa nu mai fie. Ai căror parinti nu mai sunt sau si mai rau, traiesc acum drama vieții lor, lipsiți de fericirea care le împlinea viețile.

Lumea devine un loc periculos pe zi ce trece, mai mult. Poti pleca liniștit la serviciu si in birou sa te trezești cu un atacator care omoară in fata ta, intr-o secunda, cu sânge rece, colegi dragi. Sau pleci in vacanța si sare in aer aeroportul. Sau, te plimbi liniștit pe faleza si intra un nebun cu un camion in tine.

Si pe cat de nesigur a devenit traiul acesta pe atat de toleranți am devenit noi. Țările europene au ajuns sa se teama de romani, dar in schimb sa le creeze condiții posibililor viitori asasini.

Eu nu mai înțeleg nimic.

Nu ma plâng si nu sunt o fire prăpăstioasă. Din contra, nu ma alarmez aiurea si sunt extrem de bine ancorata in realitatea. As putea spune, chiar optimista. 

Numai ca imi doresc ca băieții mei sa poată trai liberi. Mi-am imaginat pentru ei un viitor plin de speranța si mai ales libertate. Ii vad călătorind, explorând, cercetând locuri in care eu nici n-am sperat ca voi ajunge. Ii vad fericiti, relaxați, sociabili cu toti oamenii…

Si totuși, vad ca războiul acesta tacit, cuprinde din ce in ce mai multe țări. Mor oameni nevinovați si copii prinși in niște conflicte de interese odioase. Victime ale unor dezaxati, ale unor extremiști religioși.

Eu vreau doar sa-mi trimit copiii in tabere fara sa-mi frec mâinile de frica unora ca cei care fac asemenea orori. 

Vreau sa fiu fericita pentru ei, nu îngrijorată sau panicata.

Vreau sa-i las sa călătorească singuri, sa învețe sa fie toleranți si iubitori de cei de lnga ei, indiferent de nație, religie sau culoare.

Oare o sa mai pot face asta?

Îmbătrânește pe zi ce trece mai mult, iar eu o prețuiesc din ce in ce mai tare

Publicat de de Anna Georgescu

Au trecut anii peste ea, aproape fara mila, fara voia noastra. Chipul ei blând, ascunde inca semnele unei frumuseti boeme, intr-un zâmbet in care mai mult rad ochii. Albastrul lor de alta data parca a mai pălit, deși parul păstrează aceleași onduleuri ca in tinerețe.
E din ce in ce mai slăbită, dar face eforturi uriașe sa nu ne lase sa vedem. Inca tine garda sus.

 Poate se chinuiește asa sa nu-l dezamăgească pe tata, sau poate ca nu stie sa trăiască altfel, decat muncind. Zilnic, face lucruri care ii depășesc cu mult forțele fizice. O încăpățânare ieșită din comun n-o lasa sa se odihneasca.

Ar putea trai liniștita fara sa faca nimic, doar cu câteva animale si grădinița ei, dar ea nu se mulțumește niciodata cu putin. Muncește, ca si cum ar fi nemuritoare. 

Cum sa-i spun ca acum, cat timp e aici, trebuie sa trăiască si pentru ea? Trebuie sa ne petrecem mai mult timp impreuna.

Cum sa-i spun ca merita mai mult decat bucuria slujbei de duminica de la biserica?

Cum sa-i spun ca o prețuiesc din ce in ce mai mult si ca nu mai trebuie sa faca nimic pentru mine?

Cum sa-i spun ca nu mai e nevoie de sacrificiu? Cand ea își stabilește niște limite greu de atins chiar si de noi tinerii?

Mi-as dori sa fi moștenit măcar o părticică din îndârjirea ei. Din curajul si forța de nestăvilit pe care ni le arata împotriva voinței noastre in fiecare zi. 

Eu stiu ca eforturile noastre de a o face sa stea locului n-o sa fie ascultate. Pentru ca ea are curaj si credința si nu renunța niciodata atunci cand își stabilește teluri. Si pentru ca va mai putea s-o faca doar câțiva ani de acum inainte pentru ca timpul nu iartă pe nimeni.

Intre ea si tata, Dumnezeu a ales-o pe ea, știind forța si încrederea  pe care ni le da. A orânduit bine, intru Slava Lui, făcându-ma sa ma gândesc daca sunt demnă de aceasta binecuvântare.

O mai îmbrățișez cand ne întâlnim si iubesc sa o fac sa rada cu pofta pentru ca ma liniștește sa o vad fericita. O mai pup cand ne pregătește ceva bun de mâncare, mai mult pe ascuns sa nu vada ca fac asta cu gândul ca vreau sa profit de faptul ca inca mai e. O fac natural, cu inima strânsă însă, la vremea cand modelul meu de îndârjire va inchide ochii pentru totdeauna. 

Atunci nu voi mai avea nimic in suflet si simțiri. Voi fi mai goală pe dinăuntru, decat toti orfanii din lume, caci am cunoscut dăruirea suprema a mamei mele si ajutorul fara de care n-as fi fost in stare sa povestesc aici, acum, cat de tare o iubesc.

Copiii, ajutor la batranete? 

Publicat de de Anna Georgescu


Acum iubesc piciorușe grăsune si falcute moi.Acum iubesc par mătăsos si glasuri cristaline.

Acum iubesc cuvinte încâlcite si parfum dulceag de lăptic in haine si in colțul gurii.

Acum. Peste ani voi iubi inteligenta si perspicacitate. 

Voi iubi tenacitate si independența.

Voi iubi reușitele si izbândele lor. Ma vor uimi locurile in care vor ajunge fara mine si maturitatea apăruta peste noapte.

Caci eu i-am crescut pentru ei nu pentru mine.

Nu urmez zicala ” Te-am facut sa aibă cine sa-mi dea o cana cu apa la batranete. ” Eu te-am facut sa te dau lumii, sa fii de folos. Te-am facut sa urmezi calea ta, ci nu a mea. Sa pleci atunci cand va veni vremea acolo unde esti fericit, nu sa-mi rămâi aproape si nefericit.

N-o sa ma bucure prezenta ta daca tu-ti vei dori sa fii in alta parte. Vreau sa te las sa-ti alegi singur calea, iar daca aceea va fi departe de mine, voi primi cu bucurie un telefon atunci cand vei putea.

Tu nu-mi esti mie dator cu nimic. 

Eu rămâneam datoare in fata Domnului daca nu te-as fi avut. 

Ai apărut din iubire, ca o continuare fireasca a dragostei dintre doi oameni, nu ca sa rezistam timpului si nici ca ajutorul nostru peste ani. Nu vrem nimic de la tine, am vrut doar sa ne lăsam o urma adânca a iubirii care ne-a legat pe acest pământ.

 Eu o sa-ti mulțumesc ca ai fost fericirea tinereților mele si ca m-am putut bucura de o minunea in viața mea.

Tu sa trăiești pentru tine.

Incearca neîncetat sa fii de folos oamenilor, sa fii drept si bun si asta va fi rasplata mea.

Copilul nu e un accesoriu, ci o  responsabilitate 

Publicat de de Anna Georgescu

Pe care vrei nu vrei, la un moment dat va trebui sa ti-o asumi.

Deoarece cei mici nu vor rămâne mereu mici, trebuie sa ne pregătim din timp de asta. Adultul care va sa fie, depinde in mare măsura de parinti. Spun in mare masura pentru ca pe langa aceștia, mediul din afara familiei, colectivul in care își desfășoară alte activități își pune si acesta amprenta asupra dezvoltării sale ca individ.

Cu alte cuvinte, am acasa doua calculatoare care doar procesează informații. Ele aduna tot ce aud, ce vad si ce simt fara sa filtreze informația. Mai tarziu vor înțelege ce au asimilat, acum e vremea sa adune cat mai multe informații.

Daca ei aud certuri, vor trai cu impresia ca asa este bine sa faca. Daca vor vedea iubire, vor dărui la rândul lor iubire. Recunoașterea greșelii ca si adult, in fata lui, te va cobori de pe piedestalul de părinte atotstiitor, si-ti va dezvălui latura umană, arătând in același timp ca nimeni nu e perfect. Daca tu, parintele modern o sa-i ierți micile greșeli, iar pe ale tale o sa ti le recunoști o sa-l înveți cea mai de de preț lecție, toleranta.

De la gradi au adus acasa cuvinte noi dar si lucruri mai putin utile asimilate, probabil de la colegi. Copiii nu se nasc intr-un anumit fel, ei doar se nasc. Ei apar in lumea asta cu 0 informații si stiu numai ce vad in jurul lor. Ei nu stiu nimic, se formează asa cum ii formam noi, conștient sau inconștient.

Daca un copil e leneș înseamna ca cineva nu i-a insuflat încredere in el sau ca adultul a preluat sarcinile lui de teama unui eșec. Daca un copil e violent, înseamnă ca imita un adult si ca undeva el a vazut violenta, sau poate păstrează in el frustrări si alege sa le scoată la suprafața prin violenta.

Plantați in sufletele copiilor bunătate si veți culege bunătatea. Puneți iubire in ei si ei vor împrăștiați iubire. Daca unui copil nu i se vor recunoaște meritele si reușitele, va creste un adult anxios, temător, nemulțumit de sine, cu tema de necunoscut si cu stima de sine scăzută. Va avea probleme de adaptabilitate si de integrare oriunde va merge.

Echilibrul in tot ceea ce va întreprinde va fi cheia succesului. Sa-i fii aproape doar sa-l îndrumi atunci cand se simte pierdut. Trebuie intervenit numai atunci cand e necesar, altfel rămâi in umbra sa si bucura-te de reușitele lui.

Nu-i oferi totul pe tava chiar daca ai. Ce folos sa se bucure de lucruri materiale, iar frumusetea florilor, a adierii vântului, soarelui, sa-i fie indiferente?

Copilul e un dar, dar mai ales o responsabilitate. Esti responsabil de comportament, de atitudine, de caracter, de felul cum tratează oamenii, de tot ceea ce reprezintă el.

Folosește-te de el sa devii mai bun si învațati impreuna ca orice este posibil,  daca exista iubire si cumpătare.

De ce postam pe Facebook toate nimicurile?

Publicat de de Anna Georgescu


Postam pe Facebook cu o repeziciune uimitoare. De multe ori nici nu mai contează ce. Ca e un ochi, o mâna, un inel, o manichiura sau o geanta, postare sa fie. Sunt practic, niște nimicuri care exprima totuși ceva.

Noi de fapt căutam apreciere, susținere , pentru ca inevitabil ne gândim si la cate Like-uri vom primi. Sunt persoane singure sau nesigure care simt nevoia sa socializeze cu orice chip. Postările dese si insignifiante transmit ceva. E un semnal de alarma ca ceva nu e in regula chiar daca nici măcar persoana in cauza nu realizează. Însă strigatul acesta mut de dorința de apreciere ar trebui îndreptat spre ceva mai folositor decat Facebook.

Am vazut la tara, acum câteva zile, tablouri cu fotografii de acum treizeci de ani si mai bine, care exprimau veselia unui moment important din viața cuiva. Exprimau începerea unui nou ciclu in viața sau o sărbătoare importanta. N-am vazut nici măcar o poza cu un mar, sau cu vreo geanta. Nimic.

Si stiu si de ce. Pentru ca nimeni nu dorește sa-si amintească peste ani cum arata un fruct sau un obiect, sau o parte a corpulu. Peste ani, oamenii vor dori sa-si amintească chipuri, întâmplări, evenimente, nu plictiseala si sictir.

Daca ieși in oraș sau te afli la un eveniment si postezi din jumătate in jumătate de ora, e clar ca te plictisești. Altfel n-ai avea timp sa intri, sa selectezi poza potrivită, sa te gândești la un status, etc. Si n-ai avea nici chef. 

Sunt multi care aleg sa puna poze nepotrivite, numai sa fie acolo ceva care sa-i faca sa se simtă putin mai fericiti. Si totuși nu sunt.

Fericirea vine in clipe scurte pe care n-ai timp sa le imortalizezi si in nici un caz sa le pui pe Facebook, iar cand suntem cu adevarat fericiti nici nu suntem online. E un sentiment care durează atat de putin incat uneori il percepem chiar dupa ce l-am simțit inconștient.

Asa ca, va întreb, de curioasa. Ce amintiri v-ar trezi revederea peste 30 de ani a pozelor postate acum pe Facebook?

Sursa foto: Facebook / nimenidenicaieri

In ce s-a transformat blogul meu

Publicat de de Anna Georgescu

Cand am început sa scriu, nu am crezut nici o clipa ca o sa ajung aici intr-un timp atat de scurt. 

Cu aproape 200 de articole scrise pana acum, zeci de conferințe social media la care am luat parte si de la care am avut de învățat dar si cu o inspirație infinita, tind sa cred ca treaba asta nu are decat sa se faca din ce in ce mai mare.

Sa scriu a devenit pentru mine atat de natural ca si mâncatul. Sunt articole pe care le scriu in mai putin de trei minute si articole la care lucrez mai mult de o săptămana.

Cineva mi-a spus mai demult ca ce fac eu pe blog e munca mea. Si am ras atunci. Ce prostie! Nu e munca deloc, e pasiune, o fac ca-mi place, nu muncesc deloc, credeam eu. Acum, daca ma gândesc mai bine, imi dau seama ca avea dreptate. Aici chiar e munca mea. E o munca pe care o fac din plăcere si de care sunt foarte mândra. 

Blogului i-am dat naștere precum unui copil, copilul meu, pe care l-am facut măricel si grasun. Pe care-l gătesc mereu cu cate ceva si cu care am crescut impreuna atat de frumos.

Nopțile in care scriu sunt cele mai liniștite pentru mine, iar faptul ca sunt vizitată de un număr atat de mare de cititori, ma face sa cred ca ei gasesc aici un conținut de valoare.

Ma gândesc ca vreodată, o fi ajutat pe cineva scrierile mele. Măcar si doua persoane sa stiu ca s-au folosit de ce au găsit aici si sunt mulțumită. 

Celor care intra si citesc, zilnic sau doar in trecere, vreau sa le mulțumesc din suflet, pentru ca ei mi-au dat încredere in mine atunci cand nimeni nu-mi dădea. Blogul reprezintă acum mult mai mult decat o cale de refugiu dar si o punte de legătura cu cei cu care as vrea sa ma vad mai des.

Reach-ul pe care-l vad la articole ma face sa cred in pasiunea mea. Pasiune care s-a transformat ușor, usor in ceva destul de real. Datorită scrisului, sunt pe cale sa-mi realizez o dorința la care nici nu m-as fi gândit vreodată ca ar putea fi dusa la îndeplinire.

Numai cand crezi cu adevarat in tine si in ceea ce faci, visurile devin realitate. Faceți in fiecare zi putin mai mult decat ati facut ieri,  din ceea ce va place si veți fi fericiti.