Am trecut de hartie, de lemn, începem sa devenim din ce in ce mai puternici. Daca doriți sa știți ce nunta sărbătoriți la un anumit număr de ani puteți citi aici.

Anul trecut va povesteam tot aici pe blog, cat de frumos a fost la nunta mea, ziua in care am fost prințesa pentru o zi.

In urma cu 8 ani, prin timpul acesta, eram atat de îndrăgostită si de fericita incat ma credeam protagonista celui mai bun film de dragoste. Si aveam toate motivele din lume sa cred asta. Ma căsătoream din dragoste cu cel pe care il alesesem sa-mi fie alături pe vecie. El ma alesese pe mine dintre toate femeile, iar faptul ca noi luptam pentru dragostea noastra ne făcea sa ne credem de neinvins. Mai tarziu aveam sa aflu ca iubirea noastra poate ca nu a fost chiar asa miraculoasa. Poate dor mai puternica decat a altora, însă a fost una ca oricare alta, cu doi oameni obișnuiți, normali, fara nimic special. 

Fericirea nu era atunci, spun azi cu jumătate de gura, pentru ca nu m-ar fi deranjat foarte tare daca n-as fi aflat-o pe cea adevarata. M-as fi mulțumit sa traiesc o viața de petreceri si călătorii, cumpăraturi si cadouri surpriza. De ce nu?

Dar firesc e sa mergi mai departe cu relatia. Sa-i dai sens si continuitate si sa faci un copil. Sau poate doi. Sau chiar mai multi daca-ti permiți.

Fericirea pe care o percep astăzi e complet diferită de cea din urma cu 8 ani. 

Acum, pentru mine, fericirea e cand vad ca vin fuguta înaintea mea, doi îngerași de copii, blonduti si sănătosi. Cand ma strâng toti trei in brațe șoptindu-mi cat de mult ma iubesc. Cand merge sa cumpere medicamente copilului si vine cu un buchet de imortele de la bunica din fata farmaciei. Asta imi aduce din nou fluturi in stomac ca acum 14 ani. 

Fericirea e atunci cand cel pe care-l iubesti recunoaște si își asuma asta cu tot ceea ce înseamna, de la stabilitate pana la responsabilitate si implicare.

De cand au apărut Frumoșii mei in viețile noastre, am înțeles ca trebuie sa iert, sa uit, sa greșesc, sa fiu iertata, sa recunosc greșeala, sa fiu răbdătoare si calma, ca sa pot merge mai departe. 

Iubirea adevarata nu rămâne la fel niciodata. Ea creste, înflorește, își schimba culoarea si mirosul, dar in final tot iubire rămâne. Iubirea adevarata nu tine cont de reguli, învinge răutățile, gura lumii, greutățile… Iubirea adevarata poate chiar sa dispară, ca mai apoi sa apara de nicăieri mai puternica ca niciodata. Nici o clipa sa nu te îndoiești de puterea ei.Iubirea adevarata înseamna sacrificiu si lupta neîncetată cu dorința de abandon. Ea îndeamnă oamenii sa rada, sa se redescopere, sa simta tinerețea veșnica.

Am auzit ca exista cumpene in relații, la șapte ani, la treisprezece ani… Eu am avut cate o cumpăna aproape in fiecare an si poate fara sa stiu chiar si acum cand scriu. Si nu m-am lasat doborâtă de nici una. Dupa ce am terminat cu plânsul nu mi-a mai ramas decat sa învaț cate ceva din fiecare. 

Au fost 8 ani grei, cu luni frumoase, cu zile urâte, care mi-au adus fiecare cate o binecuvântare fara sa-mi dau seama. M-au dezrădăcinat, m-au zguduit, m-au trezit, m-au facut conștienta de slăbiciunea noastra ca oameni si de efemeritatea cuvântului iubire. Si nu stiu cat o sa mai dureze, poate o luna, poate un an, sau chiar pana la sfârșitul meu. Important e ca am ales cu inima, am trăit cat pentru o viața si am simțit mai mult decat as fi crezut ca sunt in stare. 

Mesaj pentru cel de care ma leagă mai mult decat aniversarea de 8 ani a legământului spiritual: te iubesc.