Televizorul, din ce in ce mai periculos pentru copii.
Asociația Americană de Pediatrie recomanda ca pana in doi ani cei mici sa nu aibă acces la televizor, iar daca se poate perioada sa fie prelungita pana aproape de vârsta de peste cinci ani, atunci cand se încheie prima etapa de dezvoltare a creierului. Deoarece privitul la televizor înseamna de multe ori liniste, supraveghere minima si timp eficient de facut curătenie sau mâncare, nu de putine ori parintii aleg acest mod de recreere pentru copii.

De multe ori, la stăruințele lui si eu cedez si incerc sa rezolv cat mai multe pana cand vom ieși pe afara, deși cunosc riscurile. Ceea ce ma îngrijorează e ca din cauza fragilității mentale, la el ficțiunea a inceput sa se împletească cu realitatea. Prin parc a inceput sa sara ciudat, sare de pe tobogan, odată chiar l-a împins cu piciorul pe fratele lui cu o schema precisa exact ca eroii din desene. Si cuvintele pe care le foloseste s-au schimbat. Imi povestește despre rachete spațiale, roboti cu puteri maxime, mașini modificate si multe alte ciudățenii. Recunosc, însă, ca si vocabularul i s-a îmbogățit si asta ma bucura. Dar din păcate doar asta, pentru ca in rest, desenele nu i-au facut bine in nici un fel. Atunci cand privește la televizor e complet deconectat de tot ce se petrece in jurul lui, intrând intr-o stare pasiva care continua si dupa ce încetează sa se mai uite. Pana reușesc sa-l fac sa-si puna sosetele ca sa putem ieși, imediat dupa desene, ma umplu de nervi. Am mai observat si o lipsa de inițiativa in joc, pasivitatea fiind ceea care il caracterizează mai mult in interacțiunea cu ceilalți copii. Si mereu imi zic ca n-o sa-i mai permit accesul la nici un device si mereu cedez. Ma impresionează dorința lui imensa de a se bucura atunci cand vreun personaj cade sau face ceva amuzant si il aud din bucatarie cum se prăpădește de ras.

De fiecare data cand rămânem singuri ii explic diferența dintre realitate si ce se întâmpla la televizor, ii spun ca nimic nu e adevarat, ca exista un om care se gândește la întâmplări amuzante pentru copii si le transpune in episoade care sa ii încânte atat de tare incat ei sa aștepte cu sufletul la gura următoarele episoade. Ii spun ca nu e posibil ca sa lovești pe cineva asa tare si sa nu-l doară, sa se poată ridica imediat, decat acolo, pentru ca tot ce se întâmpla acolo nu e adevarat. Si pare ca ma înțelege, sau cel putin asa imi doresc eu. De cand urmărește desene am observat ca e pasionat si de alte lucruri in afara de mașina. Cum ar fi : săbii, figurine cu supereroi, ca prea nu mai aveam loc in casa de atatea mașinuțe.

Ca o concluzie, incerc sa-i limitez timpul la televizor la o ora pe zi, in mai multe reprize ( asa se si recomanda ) si sa minimizez cat pot de mult efectul pe care acestea il produc in mintea lui cruda. Daca o sa reușesc o sa vad in comportamentul sau in colectivitate, ca tot începe grădinița.