Fii cuminte! Nu te pune pe jos! Stai drept! Nu mai plânge!
Ma întreb adesea ce le suntem? Adversari? Inamici? Sau aliați, întotdeauna de partea lor?
Oare cum ne vad ei?
Oare ce simt cand ne vad? Vream sa vina înspre noi cu bucurie si nerăbdare? Sau temători si nesiguri de ceea ce simt? Vrem sa ne stie de frica sau sa ne povestească frumos? De aceea incerc sa-i inteleg, sa le fiu prieten si mai apoi părinte, chiar daca cei din jur uneori nu ne inteleg.
Stiu ca sunt si ei oameni la fel ca si noi si de multe ori ii pedepsim tocmai pentru ca se comporta ca niște oameni. Copiilor nu li se permite sa aibă zile proaste, tonuri lipsite de respect sau atitudini rele. Totuși, noi adultii le avem tot timpul. Ne scuzam ca suntem obosiți sau nervoși, însă lor se pare ca nu le înțelegem plânsul sau țipatul care ne dezvăluie de multe ori insecuritatea pe care o simte. Si copiii pot avea zile proaste, asa cum si noi avem zile in care parca nimic nu merge cum ar trebui.
Trebuie sa acceptam ca nici unul din noi nu e perfect. Nu putem fi in fiecare zi politicosi, respectuoși, afectuoși, de treaba… Ne mai sare si mustaru’ câteodată. Dar lor nu! Lor nu le permitem toane sau zile nasoale. Ei trebuie sa fie perfecti, sa fie asa cum noi nu putem fi. Dar oare sunt pregătiți? Pot ei duce singuri povara asta a Perfecțiunii ?
Trebuie sa încetam sa le mai cerem bieților copii, un standard de perfectiune pe care nici noi nu-l putem ajunge. Sa-i îndrumăm spre liniste si pace interioară si mai ales cu cei apropiați, însă niciodata sa nu-i obligam sa fie maturi. O sa aibă destul timp sa cunoască rigorile lumii, acum sa le permitem sa fie copii. Sa-i lasam sa rada zgomotos, sa alerge in voie, chiar si sa deranjeze cu vioiciune si amuzament. In fond, sunt doar niște ființe sensibile si fragile care oglindesc in fapte lucruri văzute si simțite acasa, la parinti sau rude. Au capacitați extraordinare de intelegere si iubire, asa cum nu regăsim la cei adulti. Ei au nevoie sa fie înțeleși si lăsați sa fie copii.
Sursa foto: http://www.inbratelamami.ro