Poze de la lansarea primei mele cărți 

Hai, ca, m-am mai eliberat putin sa apuc sa va arat cum a fost la lansare. 

Trebuie de asemenea sa amintesc faptul ca am fost absolut onorata de prezenta prietenilor si rudelor. Au fost persoane care m-au surprins foarte tare, nici prin cap nu mi-ar fi trecut ca si-ar putea face timp sa vina, joia, ca nelumea, pe la pranz, cand toti oamenii sunt la serviciu, la o lansare de carte. Nu ne mai văzusem de ani de zile, cu unii dintre ei, iar cu alții chiar întâmplator trecând pe langa standul editurii sub numele căreia a fost publicată cartea. Nu cred ca am pot revanșa vreodată pentru încurajările pe care mi le-au arătat, pentru flori, pentru cadouri sau pentru susținere. 

Cred ca pentru prima data in viața de la ultima serbare încoace , am simțit din nou  emoții la aplauzele celor care mi-au fost alături. Ma simt măgulită si rusinata de atâta amabilitate si parca tot nu-mi vine sa cred ca am reușit si de data aceasta. La un moment dat chiar am si lăcrimat…

Săptămana aceasta sper  sa am timp sa actualizez stocul de cărți, ca sa le pot trimite tuturor celor care doresc sa intre in posesia cărții ” Viața perfecta? Poate pe Facebook „. Va asigur ca in cel mai scurt timp cartea va fi găsită atat in oras cat si prin comanda directa la mine, aici pe blog sau pe pagina pagina mea de Facebook. Târgul Internațional de carte Gaudeamus a fost un eveniment plin de culoare in care am avut ocazia sa-mi vad visul împlinit alături de cei care pe care ii iubesc. M-am distrat extraordinar, a fost un moment memorabil, pe care-mi doresc sa-l repet prin lansarea cărții si in Pitesti. 

Detalii in curând! 

Le mulțumesc inca o data familiei si prietenilor care si-au facut timp sa poată ajunge la târg! Va iubesc pe toti!


Anunțuri

2 comentarii (+add yours?)

  1. ecaleopi
    Noi 22, 2016 @ 05:40:50

    Felicitări! Cât mai multă inspiraţie şi să ajungi tot mai sus!

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: