Anii trec, ne schimba. Adio 2016

 

Dacă in trecut timpul mi se părea ca se scurge al naibii de greu, iată ca am ajuns intr-un punct in care vreau sa se oprească. Nu vreau mai multe semne de trecere a timpului lăsate adânc in pielea mea, mi-ajung astea. Nu mai vreau ca momentele fericite sa treacă asa de repede de parca ar fi fost vise. Acum nu mai sunt zile in care sa ma plictisesc, rar se întâmpla sa ma uit pe agenda și sa ma întreb ce sa fac cu ziua respectiva. Programul a devenit atât de încărcat încât caut cu disperare o ușița de scăpare din cotidian. Si de cele mai multe ori nu o gasesc. Nu e ca nu ne mulțumește viața noastră, e ca ne-am schimbat. Timpul nemilos ne transforma in fiecare an in așa fel încât ajungi sa nu-l mai recunoști pe cel din oglinda. Apar riduri, semne de oboseala, încrâncenare vizibila pe ten și pe trup și multă oboseala. 

Nici prietenii nu mai sunt la fel. Acum sunt căsătoriți pe la casele lor sau plecați prin cine știe ce colț al lumii. Fiecare și-a urmat destinul și fiecare a mers pe calea care i s-a ivit in viața pentru ca nimic nu e permanent. Lumea nu sta in loc nici la bucuria ta dar nici la durerea ta. Doar tu o știi, tu cari cu tine necazul neștiut, durerile ascunse sau dorințele neîmplinite fără ca nimeni sa fie interesat de ele. 

Mai trece un an, și încă un an și tot așa. Contează mai mult ce vezi sau mai mult ce simți? Ca dacă te simți bine in pielea ta asta și arați, sa știi. Cel mai mult contează ca la sfârșitul anului când te încumeți in sfârșit sa numeri realizările, sa le pui înainte din capul locului pe cele legate de sănătate și nu de bunăstare. Sa fie la loc de cinste ce ai putut face bine celui de lângă tine, cum ai putut ajuta și ce ai putut da lumii fără sa ceri înapoi. Cum ai reușit sa-ți bucuri sufletul și nu trupul. Contează sa ai alături de tine pe cineva pe care sa te poți baza oricând si langa care sa te simți în stare sa muti munții din loc. Sau poate doar sa va înțelegeti voi doi și e de ajuns. 

Eu am avut noroc ca anul acesta sa cunosc o mulțime de oameni frumoși care m-au ajutat fără sa știu și fără sa stie. Imi place sa mi-i amintesc si sa cred ca ei vor face parte din viața mea pentru totdeauna prin ceea ce m-au învățat. Lor le mulțumesc acum și le doresc ca tot ce mi-au dăruit mie sa li le întoarcă in viața înzecit. Și pentru tine, draga cititor dacă in noaptea dintre ani, ai norocul sa simți toate aceste bucurii ale sufletului plus o caldurica îmbietoare emanata de un trup de pui de om parte din tine, sânge din sângele tău si-l poți săruta in somnu-i dulce, atunci sa știi ca n-ai trăit degeaba. 

Eu acum trag linie și fac bilanțul: sunt bine, ma bucur in fiecare zi de pasii cu care am lăsat urme pe aici, chiar dacă aici nu voi fi veșnic.

2016 a fost bine, ideal de bine! ❤️

Anunțuri

Sarbatorile de Crăciun fără copii e ca iarna fără zăpada 

Căci ce gust sa aibă cozonacul dacă nu-l împarți egal la câte doua perechi de mânuțe întinse, aproape arse de nerăbdare sa guste din dulceața lui? Ce bucurie mai mare e pe pământ decât licarirea din ochii unui copil atunci când deschide cadoul mult așteptat chitaind de bucurie? 

Ce Ajun de Crăciun e acela dacă in casa nu se aud tălpi de copil pe pardoseala? Și dacă n-ai cu cine sa pregatesti farfuriuța moșului cu fursecuri și cu paharul de lapte călduț? Ce felicitare mai frumoasa poți primi decât aceea in care Steluțele desenate stângaci alături de inimioare, de un om de zăpada ciudat și un personaj de desen animat s-au îngrămădit toate pe o foaie numai ca sa-ți mulțumească doar pentru ca ești?

Nu zic ca fără copii, n-ar mai fi nimic Funny. Sau ca nu te poți bucura de Crăciun , căci dacă ma gândesc mai bine, parca fără copii e mai liniște și mai putina bătaie de cap. Mai putina mâncare, mai putine cadouri, mai putine lumini și mai multă odihna, mai mult timp pentru voi, mai multă distracție in doi. Și parca se poate trai și fără, dar nu știu pana când? Nu știu și nici nu vreau sa aflu golul din casele celor care iubesc ordinea mai mult decât o ființa umană. Mie îmi place haosul creat de ei, îmi place suspansul, îmi place dezordinea lăsată in urma lor pentru ca așa știu ca au incercat sa descopere, îmi place gălăgia, îmi place sa-i am, sa fie ai mei, sa le văd strălucirea din ochi atunci când zâmbesc.

Celor care au așa ceva le doresc sărbători sănătoase alături de ei. Lumina Nașterii lui Iisus sa le aducă răbdare și putere nesfârșita sa le poată face fata nazurilor și ideilor lor năstrușnice. Sa ne întărească in credință in fiecare zi a anului ce va urma si sa ne aducă numai pace si liniște in suflete. 

Celor care nu au și vor, le doresc ca magia Crăciunului sa aducă in casele lor bucuria unui nou început. Și vouă tuturor, va trimit doar gânduri bune, cu urări de sănătate. Viata sa va scoată in cale numai oameni care sa va motiveze și sa va inspire, pace cu voi și cu toți ai voștri , iubire de oameni și încredere in puterea voastră, pentru ca doar așa visurile voastre vor deveni realitate. 

Sunt mama și am obosit. Am voie?

E trecut de ora 18 si eu ma îndrept grabita spre farmacie. Gândurile mi se amesteca unul peste altul ca intr-un carusel din care vreau sa ma dau jos si nu pot. Sunt atat de obosita… Nici măcar nu stiu ce m-a copleșit atat de tare, serviciul, nopțile albe, alergătura continua sau gătitul…. Cand ma mai gândesc la cei care merg acasa sa se odihneasca dupa o zi de munca, iar eu imi încep tura 2…. Visez mai mereu sa vin acasa intr-o zi, sa-mi fac un ceai de tei, sa-l beau călduț in liniște si apoi sa lenevesc intr-o cada plina cu apa fierbinte asa cum imi placea mie sa fac. Sau sa am timp sa m-a văd cu o prietena. Dar cred ca cel mai mult mi-ar placea o ora de masaj in care sa-mi îndrept oasele , in care sa ma relaxarez cu adevărat ca prea m-am adus de spate de tot. Sa sa am cui sa ma plâng, da, vreau sa ma plâng, sa spun ca uneori nu sunt bine. 

Ba nu! Ce mi-as dori cu adevărat din tot sufletul, este ca puiul meu mic sa doarma mai bine in noaptea asta a astfel sa ma dot odihni si eu la rândul meu caci nu ma mai simt in stare fizic sa mai rezist inca o noapte nedormita. Poate ca sunt putin egoista cand ma gândesc asa, căci boala lui e mai grea decât oboseala mea. El se lupta de la 1,9 luni de cand a mers prima data la gradi, cu toti virușii posibili si eu ma plang ca nu dorm destul. Poate ca nici el nu doarme destul tot din cauza asta. Mi se îndoaie inima sa-l aud mereu cum tușește pe cand eu ma uit neputincioasa la fata lui schimonosita de amar. Uneori il mai îmbrățișez, alteori ii sărut obrăjorii rotofei, poate, poate, mai uita de tuse. 

Vreau mai mult timp pentru mine si mai mult timp pentru mine si ei. Vreau sa nu-i reped seara la somn si sa le citesc o poveste întreaga ca in filmele cu familii perfecte. Simt ca imi scapă ceva. Nu petrecem destul timp impreuna. Cel mic se cuibărește in brațele mele de cum intru pe usa si câteodată plang de nervi ca vreau sa ma întind nițel si el nu se da dus de la pieptul meu chiar si o ora. Si atunci ce puteam sa fac? Am inceput sa renunț putin cate putin la ce făceam pentru mine. Am renunțat la dușul de seara, il fac dimineata, am renunțat la intratul in magazinul preferat sa ajung mai repede la ei sa-i iau sa mergem acasa. Am renunțat la tuns, la vopsit, la tot ce făceam inainte, ca sa nu le lipsească mami, iar mami tot nu e destul langa ei. Toate metodele încercate au eșuat. Eu nu mai stiu ce sa fac. Am vrut sa fac sa fie bine și cred am pierdut controlul. Ma simt slabita, am nevoie de ajutor pentru ca eu nu mai vreau sa mai gătesc, nu mai vreau sa ma răstesc, nu mai vreau sa fiu mare, recunosc, am obosit. Si daca mai erau persoane care ma mai întrebau cum ma descurc, acum a sosit momentul sa le răspund sincer, sa le spun ca nu ma descurc. Nu ma descurc, deloc!

Răceala serii si a anotimpului mi-a înghețat mâinile pe punga cu medicamente. M-am abținut cu greu sa nu plang acolo, de fata cu vânzătoarea. Cand am dat de caldura dinăuntru, ma dureau ochii îngrozitor, cred ca dacă m-as fi întins pe jos as fi adormit in 3 secunde. Mirosea a cald și a spirt, si era o lumina care-mi închidea ochii. Mi-ar fi plăcut sa ma așez sa dorm puțin acolo in caldura aia. Vreo 15 minute mi-ar fi fost de-ajuns. Mi-am îndepărtat rapid gândurile de natura fantastica  și am cerut cu voce stinsă care m-a sursprins chiar și pe mine, ce-mi trebuia si am iesit din nou in răceala vremii. Trebuia sa ajung la ei.

Am pentru voi cadoul perfect pentru sărbătorile de Crăciun. Afla in articol cum îl poți avea gratis 

Pentru ca am intrat deja in febra cumpărăturilor pentru Crăciun si a sărbătorilor de iarna, de multe ori realizam ca suntem puși in situația in care pur si simplu nu știm ce ar fi mai potrivit. De obicei eu aleg lucruri neutre, unisex, utile, pe care sa le folosească cu drag. Nu-mi place sa cred sau sa aud ca darul facut de mine a fost dat mai departe sau a fost abandonat intr-o mulțime de alte lucruri care-si fac veacul uitate cine stie prin ce cotlon.

Așadar, vin in întâmpinarea nevoilor voastre cu o propunere de cadou potrivit pentru oricine are părinți, copii si nu numai. Este ceva placut, emoționant, simplu dar in același timp original. Fara alte adăugiri va recomand o carte. Cartea ” Viața perfecta? Poate pe Facebook ” de Ana Neacsu conține o frumoasa poveste de viața in care regăsim foarte multe momente plăcute dar si trairi cu iz dramatic. Va garantez ca o sa va aduca zâmbetul pe buze si lacrimi in colțul ochiului, ca o veți da mai departe si ca nu veti regreta alegerea făcută. Nu o spun doar eu ci si cei la care a ajuns deja si care se declara incantați sa o aiba. 

Aproape zilnic primesc mesaje pozitive de la cei carora cartea le-a trezit emoții puternice. Bucuria cu care citesc recenziile mai mult decât bune e de nedescris asa ca vreau sa ajungă la cât mai multe persoane. M-am gândit sa ofer un exemplar cu autograf unui cititor care va indeplini următoarele cerințe. Trebuie sa dea like & share public la pagina oficială de Facebook  a cărții si sa lase un comentariu pe blog, atenție, nu pe pagina de Facebook, ci pe blog cu răspunsul la întrebarea ” De ce sunteti cititor al blogului? ” Voi alege cel mai frumos, sincer și inspirant comentariu si il voi răsplăti cu un exemplar al cărții ” Viața perfecta? Poate  pe Facebook ” cu transport gratuit oriunde in țara. De asemenea, pentru comenzi puteti suna oricând la numărul de telefon 0756969906. 

Pentru 2017 am doua mari dorințe 

Dupa îndelungi liste si listute, m-am hotarat in sfârșit ce vreau sa primesc in 2017, pentru ca de sărbătorile care urmeaza, de realista ce sunt, stiu sigur ca nu o sa se întâmple mari surprize. 

Totul a inceput joi seara, cand am primit intr-un mesaj pe insta, o invitație la cina de la nimeni alta decât Carmen Negoita. M-am perpelit toată noaptea, cum sa fac sa ajung, cum sa ma imbrac, cum sa ma mobilizez si pe mine si pe întreaga familie pentru o plecare neprevăzută intr-un timp atat de scurt pentru ca noi cand plecam, plecam cu toții. Asta se întâmpla noaptea, caci de dimineata mai lucida si mai realista, m-am îmbrăcat de serviciu ca de obicei, mi-am pus câteva chestii pentru ten in geanta si mi-am îndreptat parul in 2 timpi si trei mișcări. Am ajuns la fix, dupa ce am lăsat copiii in siguranța la nasica lor iubitoare care ma ajuta de fiecare data.

Acolo, Carmen arata… perfect sa zic.  Avea un zâmbet fermecător, cu o rochie impecabila si o naturalețe incredibila cu care m-a cucerit pentru totdeauna. Am avut ocazia sa discutam relaxat înainta sa vina ceilalți invitați atat cu ea cat si cu cei doi copii ai săi si am descoperit niște copii extrem de bine educați si mai ales inteligenți. Pe Carmen, deși o mai întâlnisem in trecut la conferințele social media, am perceput-o ca pe o tipa echilibrata, foarte puternica, o femeie care reușește nu stiu prin ce mijloace sa faca atâtea lucruri utile, sa crească 2 copii asa frumosi si sa organizeze lucrurile in asa fel încât la sfârșitul zilei sa arate de milioane. 

M-am gândit de-acasa ca o sa ma simt stingheră, necunoscând nici unul dintre invitați, lucru pe care nu l-am simțit nici măcar o secunda, toti fiind foarte amabili, relaxați si amuzanti. Mai trebuie sa spun ca m-am simțit extraordinar? Ca nu-mi mai venea sa plec deși se apropia miezul nopții? Sau ca-mi pica ochii in gura de somn si ca m-as fi culcat pe canapea?

Pe aceasta cale vreau sa-i si mulțumesc lui Carmen pentru invitație. A fost o gazda ca la carte, toti ne-am simțit ca acasa, iar eu m-am simțit onorata sa ma aflu acolo printre atâția oameni frumosi. 

Oricum, sa revenim la oile noastre. Pentru 2017 am doua mai nevoi, dorințe, necesitați, cum vreți sa le numiți: un laptop ( eu nu mai scriu inca o carte tot pe telefon ) si niște dinti, albi, drepți, frumosi ca ai lui Carmen Negoita. Atat. Cer prea mult?

Tu mai stii cat te-ai rugat pentru lucrurile pe care le ai acum?

Cand eram in clasa a V a imi doream sa merg sa învăț engleza la oras. Cand m-au mutat ai mei peste un an la oras unde puteam studia in sfârșit ce-mi doream, nu mi se mai părea asa grozav. Cand eram îndrăgostită pana peste cap de iubitul din liceu imi doream cel mai mult din lume sa ma căsătoresc cu el. Cand m-a cerut in căsătorie in sfârșit si ne-am căsătorit, m-am obișnuit asa de tare cu ideea ca ne iubim încât nu mai făceam nimic ca sa întrețin iubirea, de parca asa ar fi trebuit sa fie, de parca mie mi s-ar cuveni sa mi se întâmple toate lucrurile frumoase si bune. Ne obișnuim atat de mult cu binele încât daca suntem nevoiți sa ne trezim mai devreme, trăim o adevarata drama, sau daca ne lovim in colțul patului suferim ca dupa o operație. Prea multă drama, prea multă văicăreala, prea multă nerecunostinta. Vad asta nu numai la mine ci si in jurul meu o mulțime de oameni care s-au obișnuit atat de mult cu lucrurile extraordinare din viața lor, încât risca sa le piardă. Sa te indrepti spre casa ta pe care ti-ai dorit-o atat de mult, sa te aștepte omul iubit in ea pentru care ai fi mutat munții nu demult, sa-ti sara copiii in brațe de bucurie ca te vad si sa luati masa impreuna nu trezeste nimic in tine, decât rutina sau siguranța ca ei o sa fie mereu acolo. Gândește-te pentru un minut, măcar, in trecut, cat de mult ti-ai dorit sa ai tot ce ai acum. Daca ti-ar fi spus cineva ca o sa-ti găsești liniștea asa frumos cum ai gasit-o tu, pun pariu ca nu-l credeai. Daca ti-ar fi spus cineva ca viața te va aduce unde esti acum, ar fi parut un vis prea frumos. Eu inca imi amintesc zilele in care ma rugam pentru lucrurile pe care le am acum. Soarta mea a fost prea buna, Dumnezeu mi-a binecuvântat calea numai cu oameni mari de la care am avut de învățat si care m-au ajutat si au apărut exact atunci cand am avut nevoie cu adevărat de ei.

Nu uita nici tu cat ai luptat pentru ce ai azi si apreciază sănătatea mai întâi. Nu uita cat de greu ti-a fost si ce ai fost nevoit sa înfrunți ca sa ajungi la liman. Nu uita cine a fost langa tine cand ai avut cea mai mare nevoie si cine te-a ajutat. Fii recunoscător si apreciază viața pe care in trecut o credeai imposibil de atins. 

Eu n-am crezut ca minunile se întâmpla cu adevărat. Am avut surprinderea ca in viața mea sa apara doua si sunt atat de fericita… Cu ei alături ma simt cea mai norocoasa femeie de pe pământ si nimic nu conteaza in lume mai mult decât sa ajung la ei si la tatăl lor, sa-i stiu sanatosi si sa le fiu cat mai mult timp in preajma. Asta simt acum si sper sa-mi amintesc si maine cand o sa calc pe un cub de lego, cand o sa ma cert cu cel mare ca nu vrea sa mănânce mancare gătită sau cand o sa tipe cel mic asa din senin, de o sa-mi țiuie urechile in urma o ora.