Dupa îndelungi liste si listute, m-am hotarat in sfârșit ce vreau sa primesc in 2017, pentru ca de sărbătorile care urmeaza, de realista ce sunt, stiu sigur ca nu o sa se întâmple mari surprize. 

Totul a inceput joi seara, cand am primit intr-un mesaj pe insta, o invitație la cina de la nimeni alta decât Carmen Negoita. M-am perpelit toată noaptea, cum sa fac sa ajung, cum sa ma imbrac, cum sa ma mobilizez si pe mine si pe întreaga familie pentru o plecare neprevăzută intr-un timp atat de scurt pentru ca noi cand plecam, plecam cu toții. Asta se întâmpla noaptea, caci de dimineata mai lucida si mai realista, m-am îmbrăcat de serviciu ca de obicei, mi-am pus câteva chestii pentru ten in geanta si mi-am îndreptat parul in 2 timpi si trei mișcări. Am ajuns la fix, dupa ce am lăsat copiii in siguranța la nasica lor iubitoare care ma ajuta de fiecare data.

Acolo, Carmen arata… perfect sa zic.  Avea un zâmbet fermecător, cu o rochie impecabila si o naturalețe incredibila cu care m-a cucerit pentru totdeauna. Am avut ocazia sa discutam relaxat înainta sa vina ceilalți invitați atat cu ea cat si cu cei doi copii ai săi si am descoperit niște copii extrem de bine educați si mai ales inteligenți. Pe Carmen, deși o mai întâlnisem in trecut la conferințele social media, am perceput-o ca pe o tipa echilibrata, foarte puternica, o femeie care reușește nu stiu prin ce mijloace sa faca atâtea lucruri utile, sa crească 2 copii asa frumosi si sa organizeze lucrurile in asa fel încât la sfârșitul zilei sa arate de milioane. 

M-am gândit de-acasa ca o sa ma simt stingheră, necunoscând nici unul dintre invitați, lucru pe care nu l-am simțit nici măcar o secunda, toti fiind foarte amabili, relaxați si amuzanti. Mai trebuie sa spun ca m-am simțit extraordinar? Ca nu-mi mai venea sa plec deși se apropia miezul nopții? Sau ca-mi pica ochii in gura de somn si ca m-as fi culcat pe canapea?

Pe aceasta cale vreau sa-i si mulțumesc lui Carmen pentru invitație. A fost o gazda ca la carte, toti ne-am simțit ca acasa, iar eu m-am simțit onorata sa ma aflu acolo printre atâția oameni frumosi. 

Oricum, sa revenim la oile noastre. Pentru 2017 am doua mai nevoi, dorințe, necesitați, cum vreți sa le numiți: un laptop ( eu nu mai scriu inca o carte tot pe telefon ) si niște dinti, albi, drepți, frumosi ca ai lui Carmen Negoita. Atat. Cer prea mult?