Pentru mine întrevederile cu mămicile blogerițe sunt cel mai bun prilej de a  petrece timp cu soțul. Știu, pare ciudat, dar, deși sunt nevoită sa merg mai mult de 100 de km pentru a semna prezenta, fac din distanță ocazia perfecta de a vorbi și noi in liniște fără sa ne întrerupă copiii de atâtea ori încât,  uitam ce-am vrut sa spunem. Dar sa revenim. Rutina și serviciul nu ma lasa sa petrec atât cât mi-as dori cu tatăl copiilor mei, iar o plecare de o zi la București e ceea ce aveam nevoie pentru reconectare si pe lângă asta , mai bifam și rezolvarea treburilor pe care le mai avem prin capitala. Ca mai am șansa și revăd atâtea chipuri cunoscute de-acum și sa plec acasă mai invatata de cât am venit, sunt de doua ori mai câștigată. 

Eu am început sa scriu mânată de o mâncărime in buricele degetelor și de o pofta de păstra undeva gândurile ce nu ma lăsau sa dorm fărâma aia de noapte care-mi rămânea de la trezirile copiilor. Am făcut-o timp de un an și ceva intr-un mod absolut egoist și dezinteresat. Am aflat asta ieri, prin a doua participare a mea la Digital Parents Talks, când Liviana Tane, prin sfaturile valoroase transmise mai succint decât și-ar fi dorit, l-a menționat in treacăt și pe cel legat de respectul pe care ar trebui sa-l avem pentru cititori.

Am recunoscut ca scriu nepotrivit, ca sa nu zic, chiar urat din punct de vedere gramatical și vizual. Rar se întâmpla sa recitesc ce am scris, fac des greșeli minore, postez întotdeauna de pe telefon, mănânc litere, încep sa scriu din senin cu litera mare din cauza autocorectului tot de pe telefon, ceea ce m-a făcut sa-mi dau seama ca eu de fapt scriu doar pentru mine. Nu m-am gândit si la cititori din perspectiva asta. Livia are dreptate. Cititorii mei m-au încurajat întotdeauna facă ca eu sa sa le întorc favoarea, fără sa ma gândesc ca și ei merita tot ce e mai bun. Nu m-am gândit ca sunt necuviincioasă postând la întâmplare. 

Dar de ieri am aflat ca ei merita respect, la fel cum și eu pretind sa-mi fie respectata pasiunea. Ca trebuie sa fiu responsabila nu numai de ceea ce postez dar și de felul in care o fac. Mai mult decât atât, mi-am luat angajamentul, ca de fiecare data sa recitesc cu voce tare articolul înainte sa-l postez ( mulțumesc Ana ), sa am grija sa apara versiunea îngrijită și corectata a articolului și sa ma gândesc de doua ori înainte sa apăs ok. 

Mi-a părut rău ca si de data asta am ajuns in urma lor si ca nu am putut rămâne pana la final. Sunt sigura ca as mai fi avut câte ceva de furat de la speakeri sau de la bloggeritele din sala pentru ca toate păreau ca știu foarte bine ce fac, mai puțin eu. Și poate ca nu sunt acolo unde majoritatea părinților aflați la întrevedere sunt deja, dar in fiecare zi sunt tot mai aproape. Și asta îmi da curaj. 

P. S. Articolul a fost scris la 1.27 noaptea, nu l-am putut citi cu voce tare. Promit s-o fac mâine.