Copiii fericiti sunt copiii cu părinți care se iubesc 

Am simțit asta acasă la mine unde nu tot timpul suntem pe roze. Sunt zile și zile. Ba ne călcăm pe nervi, ba ne luam in brațe fara motiv, depinde in mare parte de cât de obosiți sau de stresați suntem. 

Avem și reguli: am greșit, ne cerem scuze, am țipat, încercam sa temperam tonul chiar dacă devine foarte greu la un moment dat. De exemplu când sunt intr-o discuție cu soțul, mai aprinsa, sa zicem, intervine cel mare și ne pune sa ne cerem scuze sau sa nu mai ridicam tonul ca nu e frumos, ceea ce mi se pare extrem de înduioșător. Băiatul meu mare e atât de bun și de inteligent… 

Când eram însărcinată ne-am promis ca nu o sa ne certam niciodată in fata copiilor dar e pur și simplu imposibil, nu avem unde sa ne ascundem, suntem împreuna non stop. Asta e viața, copiii au înțeles ca toate conflictele au o rezolvare, ca iertarea este buna, iar îmbrățisarea vindecătoare. De asemenea, copiii știu ca ne iubim, poate mai bine decât noi, mai ales ca cel mic 2,10 luni îmi spune din senin ca tati ma iubește.

Am observat ca atunci când suntem supărați nici cei mici nu cooperează, sunt triști și ei, se cearta sau se împotrivesc fără motiv. Pe când, in momentele in care suntem ok e o binedispozitie in casa de ma mira și pe mine. Așa ca încercam pe cât posibil sa ne comportam frumos in fiecare zi pentru ca ne dorim copii fericiti. Pentru ei am încetat cearta de foarte multe ori, poate de mai multe ori decât am început-o tot din cauza lor.

Și pentru ca a fost ziua prieteniei, vreau sa va spun cine e cel mai bun prieten al meu. E cel care a stat in baie lângă mine atunci când am plâns de supărare ca nu mai pot face fata și m-a încurajat cu multă siguranța de sine ca totul va fi bine. Care ma încurajează in fiecare nebunie de-a mea fără sa cranteasca. Care ma respecta si de atenția căruia ma bucur in fiecare zi. E cel care nu s-a temut nici o clipa de copiii lui nici măcar atunci când aveau 3 zile. Când a decis fără teama ca va rămâne el cu nou născutul cât timp o sa ma odihnesc eu. Care ii învață ca cea mai frumoasa fata din lume e mami și ii trimite la mine sa ma împace, știind ca lor nu le pot rezista, atunci când suntem supărați. Care ma ajuta in fiecare zi și in grija căruia nu mi-e teama sa-i las niciodată. Cu el rad, cu el plâng, cu el ma cert și cu el ma împac. Cu el trec mai ușor peste tot, el e ajutorul meu de nădejde fără de care nu as fi putut reuși. 

E cel mai bun prieten al meu de când aveam 15 ani si i-am incaltat pantofii. Si așa vreau sa rămâna indiferent de situația in care o sa ne aflam, căci el nu încetează sa-mi arate cât de mult însemn pentru el nici atunci când poate nu merit. Pentru ca sunt o tipa dificila și greu de suportat, iar el rezista lângă mine indiferent de situație. 

E soțul meu de aproape 10 ani și tatăl copiilor mei. Un tata ideal, care nu uita de datoria lui și care prefera sa fie cu familia chiar dacă nu e la moda printre bărbați sa facă asta.Nu știu câți tati și-au schimbat copiii de scutece de voie buna, câți au plănuit ieșiri cu copiii din proprie inițiativa, câți gătesc pentru ca vor sa le facă o bucurie copiilor, câți șterg cu răbdare pereții scriși stângaci de mânuța copiilor lor, câți merg singuri la spital cu ei și ii îngrijesc așa cum o face o mama. Iubesc răbdarea lui, puterea cu care a luptat pentru mine, dovezile de atașament și încrâncenarea cu care le explica băieților ca e bine sa fii un om bun.

Sper sa reușesc sa îți întorc intr-o zi tot ajutorul și susținerea pe care mi-ai arătat-o sa sa te fac sa te simti mândru de mine. Sa îți întorc toate buchetele de flori, toate surprizele, toate cadourile, toată răbdarea și toată înțelegerea pe care ni le arați tu in fiecare zi. 

Îți mulțumesc pentru tot ce faci. Esti cel mai bun prieten din lume. 

7 gânduri despre &8222;Copiii fericiti sunt copiii cu părinți care se iubesc &8221;

Lasă un comentariu