E ușor sa iubești când tot ce se întâmpla in jur e liniștit, aproape monoton. Când nu ai responsabilități de împărțit, când nu ai facturi de plătit, când nu te-ai despărțit nici măcar o data și n-ai plâns de frica sa nu l pierzi. E ușor sa iubești când nu ai piedici, când n-ai simțit cu adevărat cum ți se rupe inima in doua și nu mai poți respira la sentimentul ca acum nu ești tu cea pe care ii simte caldura. E simplu sa iubești când tot ce ai trăit a fost numai lapte și miere și nu ai avut momente dificile.

Iubești cu adevărat atunci când ai trecut peste tot ce a stat in calea iubirii voastre și nu ați lăsat nimic sa va despartă cu adevărat. Iubire mare cu adevărat e atunci când ai un munte de împotriviri care nu contează nici cât un punct. Când nu contează cât de sărac sau de amărât ajungi daca alegi drumul acela și tu risti tot ce ai pentru cel iubit. Când pornești de jos și când luptele pe care le-ai purtat cu tine, cu el, cu viața s-au sfârșit in lacrimi de iertare unul in brațele celuilalt. 

Îți dai seama ca iubesti cu adevărat, abia la mult timp după ce trece îndrăgosteala. Poate fi intr-o seara in care te imbratiseaza fără motiv și-ți spune ca e cel mai norocos bărbat din lume ca te are. Se poate întâmpla sa realizezi ca trăiești o iubire adevarata atunci când te pregatesti intr-o dimineața pentru serviciu, iar el ii spune fiului vostru ca atunci când va fi mare sa-și aleagă o nevasta așa de frumoasa cum e mama lui. 

Trebuie sa te poți baza pe cel de lângă tine in situații critice, la boala ta, la boala copilului, la succes, sa împarți tot ce-ți rezerva viața, fie bine, fie rău. O fi frumos și daca totul decurge ca la carte, lin, frumos, cu de toate, fără sa-ți lipsească nimic, dar parca rămâi cu un semn de întrebare. Oare ar fi fost la fel dacă plecam de la lingura și furculița?