Sărbătoarea care va sa vina mâine ma aduce acasă negreșit in fiecare an, la mama mea cea harnică și la surorile mele frumoase care îmi lipsesc in fiecare zi.
Pastile Domnului pentru mine astăzi înseama întoarcere in timp. Mi-amintește de oameni strânși in centru, in gălăgia competiției cu cele mai tari oua. Râsete, suc pe banca, pufuleți, alergata, Șotron, elasticul, flori fete și băieți.
Îmi amintește de dulapul din parc sau scranciobul cum i se mai spunea, pe care câțiva il învârteau din ce in ce mai tare in țipetele celor înspăimântati de viteza pe care o atingea. Dulapul era un fel de aparat de distracție precum cele din parcurile de distracții pe care le învârtește un motor in sus, in jos și peste cap, numai ca la noi era învârtit de câțiva oameni mai vânjoși. Plata era un ou roșu sau o suma infima astfel încât oricine își permitea sa încerce o tura.
Cred ca sa fi avut vreo 4, 5 anișori când, îndemnată de tata, m-am urcat și eu. La urcare nu a prins așa mare avânt, a mai fost cum a mai fost, dar la coborâre, am simțit cum inima îmi rămâne in vârful „dulapului”. Nu mai știu dacă am strigat la tata sau doar l-am căutat cu privirea, dar știu ca m-au oprit și ca m-am dat jos. M-a dojenit puțin și m-a luat in brațe. Nu s-a supărat ca n-am avut curaj. L-am iubit și mai mult.
La fel cum o făceam in zi de sărbătoare. Atunci nu mai trebuia sa muncească și nici pe noi nu ne punea, era frumos rău și la fata și îmbrăcat și se bărbierea in oglinda afara in timp ce-și spunea cat e de frumos. Știa ca așa reusea întotdeauna sa ne facă sa radem. Îmi amintesc de el inevitabil, pentru ca lipsa lui și golul lăsat in curtea asta mare și in inima mea mică mi-l aduce in gând de fiecare data când deschid poarta și aud liniștea.
Sărbătorile pascale înseamnă pentru mine eliberare, liniște, familie, miros de cozonac, rugăciune, cântec și Dumnezeu.
La fel va doresc și vouă. Pace in case, împăcare cu aproapele, iertare de tot și de toate, toleranta și dăruire.
Nu uitați ca nu e nevoie sa așteptați ceva anume pentru a începe sa trăiți și sa fiti fericiti. O puteți face in fiecare zi in care va treziți sănătoși, in fiecare zi in care puteți vedea lumina zilei, cu atât mai mult azi in care ați apucat încă un an sa va bucurați de lumina Invierii. Sarbatoarea aceasta mare sa trezesca și sa va călăuzească spre bine.
Sursa foto: festivalcaragiale.ro
Să ai un Paşte fericit!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La fel si tie. Sănătate multă! ❤️
ApreciazăApreciază
Hristos A Inviat !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adevărat a înviat! 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană