In urma cu vreo 4 ani și ceva eram cu copilul la doctor pentru un control.

 Mama pentru prima data in viața, pe lângă provocările cu care ma înfruntăm, ma mai luptam și cu refluxul gastroesofagian al bebelușului.  Ma ofticam ca nu punea gura pe nimic, ca nu avea pofta de mâncare niciodată, încât slabisem îngrozitor. Oricum nu am fost niciodată vreo grasa, dar de data asta chiar eram super slaba. 

Și cum ma chinuiam eu cu geanta și cu hainele copilului in toate mâinele, încercam ba sa-l dezbrac, ba sa-l calmez(nu era foarte încântat de vizita), aud pe doamna doctor ca începe sa-l certe pe tati ca nu ma ajuta. Când am auzit o mustrându-l nu mi- a convenit, chiar m-am revoltat in sinea mea. Nu trebuia el sa-l împace, era datoria mea, nu trebuia el sa-l îmbrace, o puteam face eu, deci la ce bun sa-l certe?

„Tu nu vezi ca abia se tine pe picioare?” asta a sunat groaznic in capul meu. Probabil avea dreptate, ma consumase foarte mult boala copilului, pierdusem in greutate evident. 

M-am gândit in noaptea aia foarte mult la relația tatălui cu băiatul. Se jucau foarte puțin, eu preluam toate responsabilitățile, doar la cumpărături nu prea mergeam, in rest, totul era lăsat pe mâna mea. M-am gândit ce e de făcut? Copilului nu-i trecea boala așa cu una cu doua, deci trebuia sa ma redreseaz neaparat. El avea nevoie de apropiere, eu aveam nevoie de o pauza, copilul avea nevoie de tata. 

In prima faza, am început sa-i las mai mult timp împreuna, sa iasă pe afara singuri. Am intrat intr-un proiect in televiziune și aveam zile in care eram plecată pana seara, iar el trebuia sa ma înlocuiască intru totul. S-au apropiat foarte frumos. Aveau jocurile lor preferate, îl învața cuvinte, relația se detensionase și in casa. 

Mama relaxata=copil relaxat, tata implicat, familie întregită. 

Joaca lor era atât de importantă pentru copil, încât abia aștepta sa vina de la serviciu, plus ca niciodată nu-mi simțea lipsa, se simțea in largul lui. Pana atunci fusese doar vina mea, ca decisesem sa nu îl implic. Deodată, atât atitudinea copilului fata de el s-a schimbat radical, pe când eu am început sa am încredere mai mult in mine și in ei. 

Dacă nu le permitem taților sa fie tati, nu vor fi. Simplu. Daca nu o facem încă de la început, mai târziu va fi foarte greu sa reînnoiasca o legătura care de fapt n-a existat niciodată. Cel mai important e sa-și dorească, sa facă totul din dragoste, pentru ca altfel va fi un eșec, deoarece copiii au un simt extraordinar in a detecta bunele intenții. 

Așadar, nu-l îndepărta, lasa-l sa vadă greul, frumosul și binecuvântarea din a fi părinte. Joaca e importantă. Fără teama, cu implicare și dorința, dacă intri in lumea jocului vei descoperi spiritul ludic și pofta de viața. Toată chestia e sa-și dorească și tatăl implicarea de care vorbeam. 

Dacă ești tătic și vrei sa afli mai multe despre cum joaca te poate apropia de cel mic, nu ezita și înscrie-te la a doua ediție Modern Dad’s Challenges. Chiar dacă încă nu ești tătic ci doar viitor dar vrei sa fii cât mai implicat, chiar dacă relația ta de joaca cu fiul/fiica sunt destul de strânse, te așteptam  pe 7 Iunie la ora 18.30 sa descoperi psihologia jocului tata-copil de la experti in domeniu dar și de la tătici. 

Înscrierea o puteți face aici.

Atenție! Locuri limitate!