Voi va protejați copiii in mașina?
Drumurile dese pe care le facem cu copiii in mașina, nu sunt intotdeuna atât de distractive pe cât par. Trebuie tot timpul sa inventam jocuri ca sa le ținem viu interesul pana la destinație. De cele mai multe ori, cânt pana răgușesc ca sa-i anim. Sau ca acum o săptămâna, când ne întorceam de la mare și am avut mers in mașina cu doi năzdrăvani aproape 10 ore. La un moment dat soțul ma întreabă dacă știu ce fac? Mirata de întrebare, mi-a răspuns tot el, râzând. Cu vocea cântam ca un măscărici „The wheels on the bus”, cu o mâna gesticulam dansul cu închis și deschis de usa, cu învârtit de roti, iar cu cealaltă îl masam pe cel mare care se văita intr-una de o durere de picior.
Faceam firesc atâtea in același timp încât nici nu realizam ca era și cântăreț și dansator și maseur personal deodată. Nu mi-era greu, chiar dacă pare epuizant. Fătuca celui mic care zâmbea mulțumit si ca lui mami ii place cântecul lui preferat, precum și mulțumirile celuilalt pentru masajul relaxant meritau tot efortul. Mai ales ca ii știam in spate in siguranța.
O secunda de neatenție poate duce la adevărate dezastre dacă ei nu sunt in sisteme speciale. Poți fi cel mai bun șofer din lume, poti avea încredere totala in abilitatile tale de condus, însă nu poți stopa imprevizibilul, mai ales ca poti fi implicat in in tragedii absolut involuntar, cauzate de ceilalți participanți la trafic.
Am face orice sa-i stim in siguranța. Le-am cumpărat chiar și un pat de mașina , ca sa poata dormi noaptea ori la prânz.
Mașinile noastre sunt dotate cu scăunel și înălțător potrivit fiecăruia pe vârsta , iar ei le folosesc așa de natural încât îmi vine sa-i mănânc. Nu protestează, sunt obișnuiți sa le folosească, iar noi putem sta liniștiti ca-i stim in siguranța.
Siguranța copilului in mașina și călătoriile va fi și tema următoarei ediții a Modern Dad’s Challenges. Stiti voi, nu mai e nevoie sa va spun; evenimentul acela dedicat tăticilor implicați de la care vine soțul meu noaptea foarte entuziasmat. La ediția de pe 5 Iulie se va discuta despre importanta singurantei celor mici in mașina și mai ales in călătorii.
Încă va mai puteți înscrie aici.
Nu ratați un eveniment antrenant pentru tătici, de la care veți pleca mai bogați in informații dar și in cadouri. La ediția aceasta vor fi prezente multe Branduri partenere( ErFiGraco, ErFi, Pampers, Nestle, Goodyear, Happy Cinema)care sunt sigura ca vor avea câte o surpriza pentru cei prezenți.
Ne vedem acolo! ❤️
Creditul a fost soluția potrivită pentru mine
Oamenii de rând care au nevoie de o casa, o mașina sau un bun necesar care costa peste posibilitățile financiare pe care le poseda, sunt nevoiți sa recurgă la credit financiar. Dacă nu te ajuta parintii, nu ai alt venit in afara de salariul lunar, nu te poți descurca și nu poți evolua prea mult. Vrei nu vrei, ajungi in viața intr-un punct in care esti nevoit sa te împrumuți. Fie ca e banca, fie ca e credit luat printr-o institutie nebancara, pentru o nevoie neprevazuta aceasta e o posibilitate reala.
Nu știu ce am făcut sa merit in viața atâtea binecuvântări. Poate ca încerc sa ma înconjor numai de persoane cu un vibe pozitiv sau pentru ca nu renunț aproape niciodată la ce îmi doresc sau poate ca pur și simplu Dumnezeu ma iubește așa imperfecta cum sunt. Cert e ca încet, încet, tot ce ma înconjoară pare sa prindă conturul visurilor mult dorite.
Și cum nu am devenit bogata peste noapte, nu am nici părinți bogați, nici rude care sa ma împrumute cu sume așa de mari, am recurs si eu la un împrumut, iar acum laptopul cel mai drăguț din lume, la care nici nu visam in urma cu un an, a venit in casa mea sa ma ajute sa scriu mai mult și mai bine.
Nu mi-e rușine sa recunosc ca am apelat la soluția aceasta, pentru ca datorită creditului mi-am îndeplinit dorința care părea ca nu se va concretiza curând.
Am intrat aici, am aplicat numai cu buletinul, iar în maximum 60 de minute, am primit răspunsul favorabil. Mi-a plăcut programul lor, chiar și în weekend se lucrează 24 de ore din 24 e mai ieftin decât toate celelalte credite rapide de pe piața și modalitatea simpla online de aplicare.
Nu insist ca e bine ca toți sa procedeze așa, însă dacă te afli intr-o situație delicata și ai nevoie de ajutor financiar rapid, sau dacă pur și simplu nu ai răbdare sa strângi bani pentru lucrul mult dorit, atunci aceasta alternativa e la îndemâna oricui.
Eu am ales sa nu mai aștept, iar acum ma bucur de laptopul care ma va aduce mai aproape de ceea ce vreau sa devin.
Viața e scurta. Zâmbește cât încă mai ai dinți
Unul din visurile de îndeplinit in anul 2017 este sa am o dantura perfecta. Nu ma îndoiesc ca asta ma va costa bani mulți si timp și mai mult. Chiar dacă in poze pare ca am dinții frumosi, nu sunt nici pe departe așa.
Va povesteam intr-un articol prin toamna, pe care îl puteți găsi aici, când am scris despre cina luată împreuna cu frumoasa Carmen Negoita , ca am plecat de acolo absolut fermecată de zâmbetul ei. Așa dantura curată, perfecta și îngrijită, rar mi-a fost dat sa văd. Și cum se încadra cu trăsăturile ei naturale… ce sa mai? Era frumoasa rău, cu trăsături finuțe atat de delicata. Dantura ei m-a fermecat și mi-am promis ca orice s-ar întâmpla eu o sa fac tot posibilul sa arate și a mea fix la fel.
Imi pare rău ca nu vad încă nici o posibilitate financiară sa ma apuc de treaba, ca la cât am de lucrat cred ca o sa fie necesar sa ma împrumut, sa amanetez ceva. Știm cu toții cât de scumpe sunt serviciile stomatologice, nu mai e un secret pentru nimeni ca asta e printre principalele motive pentru care se tot amâna vizita la dentist.
Am avut o încercare de a trece la fapte, anul trecut, când un medic mi-a promis marea cu sarea apoi m-a băgat in ceata complet. După ce ca trebuia sa merg pentru radiografiile dentare la câțiva km de cabinet, mi-a mai și nenorocit o măsea. Inițial mi-a pregătit-o pentru legarea de alta măsea care urma sa fie lângă ea, iar apoi a spus ca de fapt nu mai poate face nimic, pentru ca dintele vecin nu poate suporta legătura. Asta după ce îmi găurise măseaua buna. Nu era mai bine sa verifice toate legăturile înainte sa-mi pregătească măseaua pentru legatura? Zic și eu.
De frica sa nu pățesc și altceva din cauza neatenției medicului, nu am mai continuat colaborarea cu clinica respectiva. Ma costa timp și bani și culmea și masele.
Oricum, acum știu ce am de făcut, știu la ce sa ma aștept și mai ales, știu ce sa cer. Eu am nevoie de un profesionist cu care sa comunic ușor, care sa înțeleagă ce îmi doresc, iar înainte de a-mi „maltrata” și bruma de masele pe care le mai am, sa se uite de doua ori. Nasterile băieților, la un interval relativ scurt una după alta și anemia pe care o tot car după mine de ani întregi, au lăsat răni adânci in dinții mei și așa șubreziti de vreme. Ideal ar fi sa existe și un sistem de plata in rate, pentru ca toți oamenii sa poata beneficia șansa de a avea o dantura corespunzătoare.
Mi-ar plăcea ca acea clinica sa fie dotata corespunzator cu tot ce e necesar chiar acolo in incinta, sa nu fie nevoie sa ma plimb pe la alte clinici pentru radiografii sau alte servicii. Sa fie primitoare, cu personal bine pregătit, cu oferte pentru orice buzunar exact cum am găsit la Crystal Dental Clinic.
Oricum, dantura e un soi de carte de vizita. E primul lucru care iese in evidentă atunci când întâlnim pe cineva și doar o singura data putem face prima impresie. Degeaba arați trăznet dacă in gura ai dinte lipsa, gaura, pauza. I-ați inima in dinti și treci pe la un cabinet.
Și fie ca ii repari sau nu, viata e scurta, eu zic sa zâmbești cât încă mai ai dinți.
Paradisul e la aproape 700 km de România (poze)
Thassos, insula de smarald care e la o aruncătură de băt de țara noastră.
Vacanța pentru mine înseamnă mai înainte de toate, sa îmi petrec mai mult timp cu băieții. Nu se schimba mare lucru in rutina pe care o urmez zilnic, in afara faptului ca suntem mai apropiați.
Am împachetat, am despachetat, am gătit, am spălat, deci nu mi-am luat concediu decât de la serviciu, ca in rest le-am făcut pe toate.
Când plecam la plaja ne încărcam cu doua bărcuțe cu volan fiecare, seturi de nisip, creme de protecție solară, prosoape, halate, gustări, apa, fructe și nu-mi mai vin acum in minte, dar parca mai erau cam o suta de chestii. Mi-am luat niște cărți, am zis ca poate o sa am timp pe plaja, dar nu cred ca am reușit sa citesc mai mult de 60 de pagini toată vacanța. Nu-mi pare rău, pentru ca am făcut schimb cu un timp de calitate cu băieții ceea ce mi-a adus satisfacții înzecite decât dacă aș fi stat sa citesc.
Nu e așa complicat cum pare. Eu m-am obișnuit cu stilul acesta alert, tot timpul in priza. Chiar ma plictisesc dacă nu sunt sunt in tot timpul pe fuga. In concediu nu-mi place sa lancezesc la plaja o săptămâna tot făcând același lucru, imi place sa și vizitez, sa gust puțin din stilul de viața al oamenilor din țara respectiva.
Așa se face ca azi am vizitat aproape toate stațiunile cu un copil mârâit de o durere de burtică și cu unul plin de energie.
Prima oprire am făcut o la mănăstirea de măicuțe, Manastire care poarta hramul Sfantului Arhanghel Mihail, acolo unde se afla racla cu o bucata dintr-un cui care a fost folosit la răstignirea Domnului Iisus. Priveliștea care te întâmpina acolo îți taie pur și simplu respirația. Imensitatea marii și a munților care se întindea in fata mea m-a făcut sa ma simt mica și neînsemnată in lumea asta mare și m-a convins sa rămân pentru un moment rupta de realitate.
Am continuat apoi călătoria spre cea mai veche localitate de pe insula, satul Theologos, o așezare pitoreasca cu acoperișul caselor din pietre și străduțe înguste pe care găseai de vânzare la localnici produse tradiționale: ulei de măsline extravirgin, miere de pin, dulceața de portocale, măsline stafidite (absolut delicioase) și bineînțeles plăcinte grecești.
Am luat prânzul in Potos, alt sătuc pitoresc plin de tarabe cu ulei și mirodenii, iar apoi am plecat spre Limenaria cu gândul sa vizitam fabrica de bijuterii Iris Gold. Situată pe un deal de unde se întinde o superba vedere catre țărm, fabrica are la parter un magazin de desfacere cu bijuterii din perle, aur sau argint. Are chiar și o parte in care se vând bijuterii la jumătate de preț dar din păcate, de acolo nu prea aveai ce alege.
N-am plecat totuși cu mâna goală, ci cu un super cadou din partea soțului. Când mi-a spus ca îmi pot alege ceva, am intrat in panica,nu știam ce sa aleg. Ma simteam ca atunci când ai bani sa-ți cumperi ceva, dar brusc, nu-ti mai place nimic, iar atunci când n-ai, le-ai vrea pe toate. Am mai chinuit și bieții copii vreo jumătate de ora pana s-a hotărât doamna, mai ales ca bijuteriile îți luau ochii la propriu.
Ne-am întors pe același drum, spre Chrisi Amoudia, acolo unde suntem cazați cu părere de rău ca nu am venit pregătiți de baie, ca sa ne putem răcori puțin la prânz. Cand am trecut pe lângă plaja Aliki care avea o apa de o culoare incredibila ne-a părut și mai rău. Așadar, dacă aveți drum prin apropiere, plajele din Aliki, formate in niște golfulețe cu o apa de un albastru iritant, sunt de neratat.
Seara ne-a găsit la plaja de langa noi, Golden Beach, cu multă voioșie, poate de la apa aia calda și limpede care o sa-mi lipsească mult timp de-acum încolo.
In curând o sa plecam de aici, de pe insula asta nedescoperită pana acum de mine, cu regretul ca nu am știut ca locuri atât de frumoase, s-au aflat tot timpul atât de aproape de noi.
Am devenit fan Thassos, pentru ca sunt mama și acesta e locul ideal pentru familiile cu copii și mai ales pentru ca aici am descoperit ape calde și curate cum poate doar in Egipt am mai întâlnit.
In Thassos cu copiii (2). Am revenit cu poze
Revin cu mai multe detalii despre excursia in Thassos cu copiii, pentru ca mai mulți prieteni și cititori ai blogului mi-au cerut o noua postare cu poze.
Am intrat in a treia zi de relaxare pe insula de smarald, așa cum mai e cunoscuta Thassos. Își merita cu prisosinta numele acesta, convinsă fiind de culoarea apei de un turcoaz așa cum doar in vederi am mai văzut.
Am petrecut aseară afara in curte, ziua soțului, atât de frumos și de relaxant, in familie, alături de prietenii noștri, încât am avut impresia ca sunt acasă, ca sunt acolo dintotdeauna. 
Gazda e extraordinara si ne face sa ne simțim ca acasă. A mers cu noi la cumpărături pentru grătar, ne-a indicat magazine sigure care nu avea prețuri ca pentru turiști, și chiar și o cofetărie de unde am putut cumpara un delicios tort de ciocolata. La măcelăria de unde am cumpărat carnea gata de pus pe grătar, am primit și un cadou, o specialitate cipriota din carne tocata de miel absolut delicioasa. Observ ca modul acesta de a atrage clienții, e foarte des practicat pe insula, pentru ca la restaurant, la sfârșitul mesei primeam și o surpriza gratis. Fie ca era o înghețată, o prăjitura sau mai știu eu ce,făcea clientul sa-și dorească sa revină.
Am încins grătarul pe inserat. Am pregătit și o salata de legume care a mers la fix cu desertul. Pe fundal a răsunat tot timpul muzica grecească.
Christos, gazda, ne uimește in fiecare zi cu ospitalitatea lui, mai ales aseară când a pregătit chiar și un cadou pentru soțul meu.
Acum suntem la Marble Beach, o plaja, pe cât de mica pe atât de impresionata. E formată la baza unei cariere de marmura, iar noi ne-am stabilit tabăra pe pietricele de marmura mici, de un alb strălucitor care in combinație cu apa limpede, da o nuanță de albastru cum n-am mai întâlnit niciunde.
Drumul anevoios pana aici, de 7 km pe o cărare neasfaltata, și-a meritat tot disconfortul.
E plin de români și aici. Pare un fel de Mamaia cu câțiva turiști străini. Parcarea e plină de mașini cu numere din toată țara. De la Brașov pana in Iași, romanii prefera Thassos și ma bucur sa fiu aici cu ai mei.
A venit prânzul deja, așa ca o sa plecam in curând sa nu cumva sa ratam masa și somnul de după amiaza al copiilor. Aici, din păcate nu exista decât un bar, fără restaurant, așa ca suntem nevoiți sa ne întoarcem, altfel am fi rămas aici pana seara.
O sa va țin la curent. Mâine o sa mergem sa vizitam câteva obiective turistice și trebuie neaparat sa las impresii și despre asta.
Las aici câteva dovezi ale celor spuse mai sus, ca sa ma credeți pe cuvânt și bineînțeles ca sa #madaumarepenet. 😂
Va pupăm! ❤️
P.s poze needitate făcute cu telefonul. 😃
Cu copiii in Thassos
A început vacanța lor pe care am decis sa o facem anul acesta de neuitat. Alegem marea cristalina cu multă voie buna și chef de făurit amintiri pentru mai târziu.
Pe mine călătoria cu mașina ma obosește intr-un mare fel. Nu sunt de acord cu maltratarea spatelui și a coloanei timp de mai multe ore la rând, mai ales de când s-au inventat avioanele care ne dau posibilitatea de a ajunge acolo unde ne dorim într-un timp foarte scurt.
Avionul se potrivește atât de tare firii mele, încât dacă am avea aeroport la Pitești as fi in stare sa iau avionul pana la Bucuresti.
Tortura mai mare decât sa mergi cu mașina in alta țara, e sa mergi cu mașina cu copiii.
Și totuși, cum variante nu prea sunt pentru Thassos decât mai mult cu mașina, încurajați fiind și de traseul relativ scurt prin vama Makaza, mi-am luat inima in dinti și am plecat la drum cu toată trupa.
Mi-am dorit pentru copii o stațiune in care sa găsim apa curată, cu intrare lina in mare, aproape de casa, potrivită pentru familii cu copii.
Nu e prima data când mergem in Grecia, însă e prima data când vizitam Thassos.
Am pus ceasul sa sune la ora doua noaptea, cu gândul sa plecam pe la trei. Aveam de gând sa facem și opriri, am pus la socoteala și statul in vama pentru formalități și am calculat ca mai mult de 10, 11 ore nu ar trebui sa facem pana la destinație.
Inițial am zis ca nu o sa trezesc copiii, ca o sa-i iau in mașina direct din somn ca sa nu le ia mult apoi pana adorm la loc. In mașina ii așteapta pregătit, patul pe care-l pregătim pentru plăcerile lungi.
De unde? S-au trezit amândoi de la vânzoleala din casa și au mai adormit pe autostrada. S-au trezit la vama la Ruse unde am stat foarte puțin. La fel și la vama Makaze unde trecerea a durat pana in 20 minute, deși era coada.
După trecerea in Grecia am mai mers pana in o suta de km și am ajuns la Keramoti la îmbarcarea spre insula. Prețul destul de modic (pana in 20 de euro) pentru doi copii, doi adulti și mașina.
Tot drumul era plin de mașini cu romani, atât in Bulgaria cât și in Grecia. Când am ajuns pe insula am avut impresia ca e locuita doar de romani la câți am întâlnit.
Acum e ora 15, am ajuns, am despachetat puțin și ne-am băgat la un binemeritat somn de prânz.
Așadar, cu tot cu opriri, drumul a durat aproximativ 10 ore, dar ar am fi putut ajunge mult mai devreme dacă nu ne dădea GPS-ul un drum ocolitor spre unitatea de cazare. Am ajuns la Studios Apollon super obosiți și aproape adormiți și tare m-am amărât când ne-a spus gazda ca așa procedează toți romanii când vin prima data in Thassos, se lasa duși de GPS pe ruta ocolitoare. Deși am vorbit de multe ori prin email, se pare ca asta a uitat sa ne spună.
In rest, gazda e super primitoare, amabila și zâmbitoare. A încercat chiar sa ne spună câteva cuvinte in limba noastră și am văzut ca mai sunt cazați aici, ghici ce? Tot niște români. Adică, vreau sa spun, numai cu români.
Locatie la doi pași de mare, copii nerăbdători de bălăceală, soare și timp călduros, apa cristalina, ingrediente destule cât sa încropim o vacanța reușită.
Va pupăm și dacă mai vreți informații sau postări despre ce am mai văzut aici, trageți-ma de mâna. Cu copiii in Thassos e cel mai potrivit.
Dorința pe care mi-o puneam mereu când suflam in lumânări, mi s-a împlinit
In urma cu aproape 17 ani, intr-o seara răcoroasă pe la șapte fără un sfert, ma conducea la autobuz cel care avea sa-mi fure inima definitiv.
Ne cunoscusem de puțin timp la o petrecere si deja începusem sa simt pentru prima data in viața, sentimentul acela de moleșeală și fericire continua, când îți vine sa zâmbești numai când te gândești la el. Simteam constant nevoia sa mormăiesc mereu un cântec, cam atât de fericita eram.
Așa ca in seara aceea, in momentul in care l-am văzut ca apare de nicăieri cu un trandafir pentru mine, m-a luat cu leșin. Abia m-am mai ținut pe picioare de bucurie. Era primul gest mai important care trăda faptul ca sentimentele mele erau reciproce.
A început ușor, ușor sa fie așa de atent, atât de galant, îmi ținea cărțile de multe ori in drum spre autobuz, ma ținea da mâna și ma transforma in iubita lui in fiecare zi.
Era mult mai înalt decât mine așa ca eu căutam tot timpul o bordura mai înaltă pe care sa ma ridic ca sa mai reduc din disconfort. Ne sărutam pana ne usturau buzele, fără teama ca ne văd oamenii mari. Visam sa devin soția lui intr-o zi, sa ma fac mare lângă el. Mereu când găseam o floare de liliac cu patru foi, o scuipam de cate trei ori și o băgam in sân dorindu-mi sa-i devin soție. Sau când mâncam prima data pe an, cireșe, sau când suflam in lumânări la ziua mea, dorința era una și aceeași.
Sunt sigura ca nimeni nu ne-a dat vreo șansa de reușită la cât de des ne despărțeam. Sau la cât de imposibila parea sa ne fie relația.
Universul, bag de seama, a lucrat numai pentru mine, când ma văd azi in casa pe care am cumpărat-o împreuna, in dormitorul nostru alături de copiii noștri. Am vrut sa renunț la noi de atâtea ori… Și totuși ceva nu m-a lăsat sa o fac.
Am in fata mea un tablou minunat. Aproape din filme d-alea cu final fericit.
Azi îmi dau seama ca ce trăiesc acum pare ireal pentru vremea in care doar visam la așa ceva.
El sta in fata mea, in pat cu băieții noștri și le citește o poveste. Și e peltic in exprimare și se căznește sa imite dragonul din poveste de ma bufnește rasul.
Imaginea cu ei ma face sa ies din camera și sa închid usa de la baie după mine. Mi-au dat lacrimile de bucurie. Eu chiar am reușit alături de omul asta bun și blând. Pe mine Dumnezeu M-a ajutat mai mult decât am sperat vreodată. Ma închin repede in gând la El in semn de mulțumire, sigura ca tabloul asta îmi va rămâne tatuat in amintiri pana când mi-o veni sfârșitul.
Fiecare zi alături de el e o binecuvântare pentru mine. Blândețea lui mi-a schimbat viața pe care nu mi-am imaginat-o niciodată fără el.
Jumatatea mea, ziua asta vreau pentru tine, peste noi, o ploaie de flori de tei care sa ne îmbete cu dulceața mirosului lor. Acesta îmi da se veste in fiecare an ca a venit ziua ta.
O zi in care am găsit prilejul potrivit sa celebrez norocul de a te avea, de a sărbători prezenta ta tămăduitoare alături de noi.
Mulțumesc pentru ca m-ai transformat in ceea ce sunt azi și m-ai iubit atunci când aveam mai mult nevoie. Ca nu ai renunțat la noi nici atunci când eu nu mai speram.
Îți mulțumesc pentru băieți și mai mult, îți mulțumesc pentru ca îmi arați in fiecare zi a noastră ca eu sunt cea mai importantă din viața ta.
Te iubesc mult!
„Copiii din ziua de azi sunt foarte deștepți” – adevărat sau fals?
O replica destul de des auzita de când am intrat in rândul mamelor. La fiecare lucru minor descoperit de copil, toată lumea se minunează de reușită. Dacă retine un nume auzit des la televizor, sau un cântec care răsuna in casa zilnic, copilul e catalogat ca fiind foarte deștept.
Astăzi tehnologia a ajuns sa fie la îndemâna oricui. E mai simplu sa ii deschizi televizorul decât sa-i pregatesti acuarele pentru pictat. Decât sa facă mizerie prin casa in timp ce tu pregatesti cina, mai bine ii pui tableta in brațe, sa fii sigura ca ninse mișcă dintr-un loc.
Au la îndemâna informații pe care noi nici nu le visam la vârsta lor. Pentru vremurile pe care le trăim, copiii sunt normali. Deștepți sunt pentru vremurile pe care le-am trăit noi.
Copiii mei nu cred ca sunt deștepți peste medie, sunt doar niște copii care se dezvolta normal la fel ca majoritatea celor de vârsta lor.
Copiii din ziua de azi doar par mai deștepți pentru ca au posibilitatea sa încerce mai multe lucruri. Uneori chiar și fără voia lor, pe de o parte pentru ca sunt foarte expuși la lucrurile noi și diversificate și pe de alta parte pentru ca părinții insista sa aiba acces la cât mai multe informații.
Niciodată nu m-am zbătut foarte tare in dezvoltarea unor abilitați extraordinare la ei, pentru ca am considerat ca forțez lucrurile. Pentru mine, copilaria a fost o parte a vieții extrem de importantă a ceea ce sunt azi. Am amintiri de copil, nu de om mare.
Mi-ar plăcea sa-și amintească la vârsta maturității juliturile din parcul de lângă bloc sau alergata de la țara, sau întrecerile cu bicicleta. Nu mi-ar plăcea sa aibă amintiri cu holurile clădirilor la care era dus de părinți pentru cine știe ce cursuri extrașcolare.
Ai mei au început sa meargă greoi, la câteva luni bune după 1 an, au vorbit atunci când au vrut, au dormit atunci când dădeau semne de oboseala și totul a decurs normal. Nu i-am obligat la nimic ce i-ar fi putut aduce disconfort sau la care nu le-ar aduce cel puțin un zâmbet pe fata. Nu spun ca ceea ce am făcut eu e ideal, fiecare decide pentru copilul lui cum crede de cuviință, spun doar ca la noi in familie, sa fie ei fericiti e mult mai important decât ce e la moda sau ce e considerat „in norme”.
Mie, de exemplu, mi-ar plăcea ca cel mare sa meargă la karate, sa ia câteva lecții măcar, pentru ca tot exersează prin casa diverse mișcări, se vede ca ii place și mai e și mare fan ninjago. Am grija mereu sa nu las ceva aiurea, pentru ca are o forța slăbănogul…. Când i-am propus a zis ca nu vrea, ca e prea mic. 😂
N-am insistat pentru ca acum știe ca dacă vrea, îmi poate spune, se rezolva imediat. Eu tot mai cred ca dacă o sa meargă o sa-i placa dar ce pot sa fac, aștept sa crească.
Singurul curs la care merge și la care sare in sus de bucurie când aude ca urmează e înot. Ma bucur mult ca in sfârșit ii place și mofturosului ceva și ca merge de drag. E foarte important sa știi sa înoți, o spune o mama de 30 și ceva de ani care intra in mare numai cu colac.
Aud mereu de copiii chinuiți, forțați sa meargă la cursuri de balet, teatru, și cine știe ce visuri neîmplinite ale părinților. Copii care nu au timp de plictiseala, de regasire, de gândit la ce vrea cu adevărat. Mulți ajung sa plece dimineața de acasă și sa mai vina seara, încercând sa bifeze cât mai multe pe lista cu activități, întocmai ca un adult.
Dragi părinți, nu mai forțați copiii sa va îndeplinească visurile, lăsați-i sa lupte pentru ale lor. Balerina n-o sa ajungă dacă nu are talent și tragere de inima. Engleză n-o sa învețe doar pentru ca e important sa știi in zilele noastre sau pentru ca tu ți-ai fi dorit sa știi. Cântăreața vestita n-o sa ajungă niciodată dacă falsează grav la un an după prima lecție de canto. Nici fotbalist nu va ajunge dacă doar lui tati ii place.
Gândiți-vă de doua ori înainte sa decideti ce cursuri va urma copilul vostru.
Dacă nu va pleca de acasă bucuros, dacă nu va povesti la întoarcere neîncetat, daca nu va menționa la sfârșitul cursului progresele pe care le-a făcut, înseamnă ca el merge acolo pentru tine, nu pentru ca așa ii place lui.
Da-i dreptul sa aleagă, sa ajungă acolo unde visează el, nu tu.
Sa-i dai posibilitatea sa aleagă inseama sa-l responsabilizezi și sa-l faci conștient. Nu cred ca ți-ar plăcea mai târziu sa-ți reproșeze timpul pierdut sau șansa ratata.
Recunosc am mințit. Nu mai am timp…
In seara asta la baie, la fel ca și seara trecută, mi-a cerut copilul o baie cu spuma multă și am mințit. Am spus ca nu mai avem și ca trebuie sa mai cumpărăm mâine, pentru ca știam ca o sa se întindă și mai mult in joaca cu spuma. Era deja târziu, dimineața nu s-ar mai fi trezit la timp pentru grădinița. Cel mare a vrut in parc, i-am limitat timpul, l-am luat in toiul jocului cu cel mai bun prieten al lui pentru ca nu mai puteam ieși după el apoi, aveam mâncare de făcut era deja târziu.
Au vrut mai târziu sa mai rămânem puțin in sufragerie sa picteze. După ce pictase câteva foi, am fost nevoită sa opresc distracția, tot pe motiv ca e prea târziu. Din păcate, ei încă nu au noțiunea timpului bine stabilită, decât noi ăștia mari și rai.
Asta se întâmpla aproape in fiecare zi a săptămânii. Poate mai puțin vineri și sâmbătă, deși adormim tot cam la aceeași ora ca sa nu-și strice programul urmat in zilele din timpul săptămânii.
La culcare mi-au spus amândoi ca ma iubesc și m-am simțit așa de mâhnită. Am adormit împreuna cu declarații de dragoste cum nici îndrăgostiții nu-și mai spun. Cel mic a adormit cu palma in fata mea, a vrut cu o mâna sa ma tina de gât. Mi-a tulburat mintea și inima.
Acum dorm amândoi. Ii simt, ii aud cum respira.Ii adulmec ca o leoaica cuprinsă de patima maternității.
Sunt lângă mine, dar pentru cât timp?
Cât timp o sa mai adoarmă in palma mea? Cât timp o sa le mai fac masaj înainte de somn? Cât timp o sa mi mai spună te iubesc așa tam nesam? Cât o sa ne mai ținem de mâna?
Oare câta vreme o mai trece pana o sa fie rușinat sa mai facă toate astea? Cred ca prea puțin pentru mine. Cred ca o sa fie ca și cum am adormit intr-o noapte și m-am trezit când erau mult prea mari ca sa le mai pese. Așa cum au trecut anii ăștia in care eu simt ca nu m-am săturat de ei și care au venit in goana și au plecat intr-o clipa.
Mai simt ca si cum ii înfrânez tot timpul, ca nu ii las sa fie așa cum vor. Ca nu am timp pentru ei atât cât au ei nevoie de mine. Ca economia, consumerismul și societatea de azi ma face sa ii grăbesc și sa nu ma bucur de nimic cu adevărat.
Eu nu mai pot sa-l aud cum plânge dimineața in brațele educatoarei după mine. Ma doare inima și totuși aleg sa plec. Aleg sa-l las plângând și sa ma îndrept spre mașina cu barba tremurând ca sa le fie bine mai încolo. Nu ca sa fie bine azi. Mai încolo.
Un „mai încolo” pe care nu mi-l garantează nimeni. Nici nu știu dacă exista.
ANNAZIDEZI 