In urma cu aproape 17 ani, intr-o seara răcoroasă pe la șapte fără un sfert, ma conducea la autobuz cel care avea sa-mi fure inima definitiv. 

Ne cunoscusem de puțin timp la o petrecere si deja începusem sa simt pentru prima data in viața, sentimentul acela de moleșeală și fericire continua, când îți vine sa zâmbești numai când te gândești la el. Simteam constant nevoia sa mormăiesc mereu un cântec, cam atât de fericita eram. 

Așa ca in seara aceea, in momentul in care l-am văzut ca apare de nicăieri cu un trandafir pentru mine, m-a luat cu leșin. Abia m-am mai ținut pe picioare de bucurie. Era primul gest mai important care trăda faptul ca sentimentele mele erau reciproce. 

A început ușor, ușor sa fie așa de atent, atât de galant, îmi ținea cărțile de multe ori in drum spre autobuz, ma ținea da mâna și ma transforma in iubita lui in fiecare zi. 

Era mult mai înalt decât mine așa ca eu căutam tot timpul o bordura mai înaltă pe care sa ma ridic ca sa mai reduc din disconfort. Ne sărutam pana ne usturau buzele, fără teama ca ne văd oamenii mari. Visam sa devin soția lui intr-o zi, sa ma fac mare lângă el. Mereu când găseam o floare de liliac cu patru foi, o scuipam de cate trei ori și o băgam in sân dorindu-mi sa-i devin soție. Sau când mâncam prima data pe an, cireșe, sau când suflam in lumânări la ziua mea, dorința era una și aceeași. 

Sunt sigura ca nimeni nu ne-a dat vreo șansa de reușită la cât de des ne despărțeam. Sau la cât de imposibila parea sa ne fie relația. 

Universul, bag de seama, a lucrat numai pentru mine, când ma văd azi in casa pe care am cumpărat-o împreuna, in dormitorul nostru alături de copiii noștri. Am vrut sa renunț la noi de atâtea ori… Și totuși ceva nu m-a lăsat sa o fac. 

Am in fata mea un tablou minunat. Aproape din filme d-alea cu final fericit.  

Azi îmi dau seama ca ce trăiesc acum pare ireal pentru vremea in care doar visam la așa ceva. 

El sta in fata mea, in pat cu băieții noștri și le citește o poveste. Și e peltic in exprimare și se căznește sa imite dragonul din poveste de ma bufnește rasul. 

Imaginea cu ei ma face sa ies din camera și sa închid usa de la baie după mine. Mi-au dat lacrimile de bucurie. Eu chiar am reușit alături de omul asta bun și blând. Pe mine Dumnezeu M-a ajutat mai mult decât am sperat vreodată. Ma închin repede in gând la El in semn de mulțumire, sigura ca tabloul asta îmi va rămâne tatuat in amintiri pana când mi-o veni sfârșitul. 

Fiecare zi alături de el e o binecuvântare pentru mine. Blândețea lui mi-a schimbat viața pe care nu mi-am imaginat-o niciodată fără el.

Jumatatea mea, ziua asta vreau pentru tine, peste noi, o ploaie de flori de tei care sa ne îmbete cu dulceața mirosului lor. Acesta îmi da se veste in fiecare an ca a venit ziua ta. 

O zi in care am găsit prilejul potrivit sa celebrez norocul de a te avea, de a sărbători  prezenta ta tămăduitoare alături de noi. 

Mulțumesc pentru ca m-ai transformat in ceea ce sunt azi și m-ai iubit atunci când aveam mai mult nevoie. Ca nu ai renunțat la noi nici atunci când eu nu mai speram. 

Îți mulțumesc pentru băieți și mai mult, îți mulțumesc pentru ca îmi arați in fiecare zi a noastră ca eu sunt cea mai importantă din viața ta. 

Te iubesc mult!