Paradisul e la aproape 700 km de România (poze)

Thassos, insula de smarald care e la o aruncătură de băt de țara noastră.


Vacanța pentru mine înseamnă mai înainte de toate, sa îmi petrec mai mult timp cu băieții. Nu se schimba mare lucru in rutina pe care o urmez zilnic, in afara faptului ca suntem mai apropiați. 

Am împachetat, am despachetat, am gătit, am spălat, deci nu mi-am luat concediu decât de la serviciu, ca in rest le-am făcut pe toate. 

Când plecam la plaja ne încărcam cu doua bărcuțe cu volan fiecare, seturi de nisip, creme de protecție solară, prosoape, halate, gustări, apa, fructe și nu-mi mai vin acum in minte, dar parca mai erau cam o suta de chestii. Mi-am luat niște cărți, am zis ca poate o sa am timp pe plaja, dar nu cred ca am reușit sa citesc mai mult de 60 de pagini toată vacanța. Nu-mi pare rău, pentru ca am făcut schimb cu un timp de calitate cu băieții ceea ce mi-a adus satisfacții înzecite decât dacă aș fi stat sa citesc. 

Nu e așa complicat cum pare. Eu m-am obișnuit cu stilul acesta alert, tot timpul in priza. Chiar ma plictisesc dacă nu sunt sunt in tot timpul pe fuga. In concediu nu-mi place sa lancezesc la plaja o săptămâna tot făcând același lucru, imi place sa și vizitez, sa gust puțin din stilul de viața al oamenilor  din țara respectiva. 

Așa se face ca azi am vizitat aproape toate stațiunile cu un copil mârâit de o durere de burtică și cu unul plin de energie. 


Prima oprire am făcut o la mănăstirea de măicuțe, Manastire care poarta hramul Sfantului Arhanghel Mihail, acolo unde se afla racla cu o bucata dintr-un  cui care a fost folosit la răstignirea Domnului Iisus.  Priveliștea care te întâmpina acolo îți taie pur și simplu respirația. Imensitatea marii și a munților care se întindea in fata mea m-a făcut sa ma simt mica și neînsemnată in lumea asta mare și m-a convins sa rămân pentru un moment rupta de realitate. 


Am continuat apoi călătoria spre cea mai veche localitate de pe insula, satul Theologos, o așezare pitoreasca cu acoperișul caselor din pietre și străduțe înguste pe care găseai de vânzare la localnici produse tradiționale: ulei de măsline extravirgin, miere de pin, dulceața de portocale, măsline stafidite (absolut delicioase) și bineînțeles plăcinte grecești. 


Am luat prânzul in Potos, alt sătuc pitoresc plin de tarabe cu ulei și mirodenii, iar apoi am plecat spre Limenaria cu gândul sa vizitam  fabrica de bijuterii Iris Gold. Situată pe un deal de unde se întinde o superba vedere catre țărm, fabrica are la parter un magazin de desfacere cu bijuterii din perle, aur sau argint. Are chiar și o parte in care se vând bijuterii la jumătate de preț dar din păcate, de acolo nu prea aveai ce alege. 

N-am plecat totuși cu mâna goală, ci cu un super cadou din partea soțului. Când mi-a spus ca îmi pot alege ceva, am intrat in panica,nu știam ce sa aleg. Ma simteam ca atunci când ai bani sa-ți cumperi ceva, dar brusc, nu-ti mai place nimic, iar atunci când n-ai, le-ai vrea pe toate. Am  mai chinuit și bieții copii vreo jumătate de ora pana s-a hotărât doamna, mai ales ca bijuteriile îți luau ochii la propriu. 

Ne-am întors pe același drum, spre Chrisi Amoudia, acolo unde suntem cazați cu părere de rău ca nu am venit pregătiți de baie, ca sa ne putem răcori puțin la prânz. Cand am trecut pe lângă plaja Aliki care avea o apa de o culoare incredibila ne-a părut și mai rău. Așadar, dacă aveți drum prin apropiere, plajele din Aliki, formate in niște golfulețe cu o apa de un albastru iritant, sunt de neratat. 

Seara ne-a găsit la plaja de langa noi, Golden Beach, cu multă voioșie, poate de la apa aia calda și limpede care o sa-mi lipsească mult timp de-acum încolo. 

In curând o sa plecam de aici, de pe insula asta nedescoperită pana acum de mine, cu regretul ca nu am știut ca locuri atât de frumoase, s-au aflat tot timpul atât de aproape de noi. 

Am devenit fan Thassos, pentru ca sunt mama și acesta e locul ideal pentru familiile cu copii și mai ales pentru ca aici am descoperit ape calde și curate cum poate doar in Egipt am mai întâlnit. 

Anunțuri

1 comentariu (+add yours?)

  1. MamaLor
    Iun 25, 2017 @ 05:46:58

    Ce frumos! Și poze, și voi, și povestea, tot! Mă bucur pemtru tine! Te pup!

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: