„Mami, nu vreau sa mori”

Sâmbăta și duminica trăiesc, iar in timpul săptămânii supraviețuiesc. Zic asta pentru ca weekendul înseamnă timp cu băieții, de obicei la țara la răcoare si la aer curat, cu bălăceală în apa răcoroasă a micuțului râu din sat și mâncare gustoasa ca la mama acasa. 

În doar doua zile, creez niște legături strânse cu ei cât sa ma tina toată săptămâna. Atașamentul e și pe parte fizica (îmbrățișări, pupici, ținut in brațe și atingeri) cât și pe parte emoțională (cuvinte frumoase, blândețe, toleranta și răbdare). 

Copiii au nevoie de un lider in fiecare zi. Au nevoie de cineva care sa ii îndrume și sa le stabilească limite. In lipsa unui lider ei își vor forma singuri regulile, iar de cele mai multe ori nu sunt ceea ce le trebuie. Se vor atașa de copiii mai mari si mai autoritari, sau de alți adulti din viața lor pe care ii vor urma orbește. Vorbim mult și încerc sa ascult și mai mult. De cele mai multe ori ma topesc când aud „mami, tu ești iubita mea!” . Mai aud și ești o rea, atunci când e timpul sa fiu lider. Sau ” nu mai vorbesc cu tine.” Răspunsul meu intotdeuna e „Eu tot te iubesc, dar trebuie sa fim corecti” 

Au momente in care zbuciumul lor e la cote maxime din motive care pentru un adult par prostești. Ca s-a rupt o jucărie, ca nu se poate urca pe un buștean, ca nu reușește sa închidă o cutie. Asta poate declanșa o criza de plâns puternica pe care nu mereu stim cum sa o potolim. Dacă pentru noi nu înseamnă mare lucru, pentru ei înseamnă tot. Lumea întreaga a lor e joaca. Sa reușească sa închidă cutia pentru ei înseamnă tot atât de mult cât înseamnă pentru noi reușita unu examen, a unui interviu. Nu reușesc întotdeauna sa ii împac, sa fiu constant blândă și intelegatoare pentru ca sunt om și ca și ei am zile bune și mai puțin bune. Dar intotdeuna încerc sa fiu mai buna decât ieri. Ii imbratisez, ii pun sa mai încerce, sa nu se dea bătuți, ii ajut și sunt lângă ei cu un umăr pe care sa plângă. 

Și fac bine bag de seama, pentru ca aud „te iubesc-uri” din ce in ce mai des.

Azi in mașina, cu capul in poala mea, cel mare mi-a spus ca nu vrea sa mor niciodată. Nici eu și nici tati. El știe deja la 5 ani jumate ca toți oamenii mor. Și pentru câteva secunde nu am știut ce sa mai spun. 

M-am blocat pentru ca vreau sa fiu sincera. Știu ca singura certitudine in viața e moartea. Nu sunt sigura de ziua de mâine, de aniversarea din toamna, de Crăciunul viitor, sunt sigura însă ca la un moment dat nu voi mai fi. Și e greu sa fii cu picioarele pe pământ când minunea blonda mica, cu gropițe in amândoi obrăjorii, spune ca nu vrea sa mori.

M-am desumenit repede și i-am spus ca nu e cazul sa vorbim despre asta pentru ca de obicei oamenii mor bătrâni și pana atunci mai sunt multe zile frumoase in care o sa ne distram împreuna. I-a convenit, m-a îmbrățișat și m-a pupat pe picior. 

Și eu l-am iubit si mai mult. 

Anunțuri

2 comentarii (+add yours?)

  1. MamaLor
    Iul 23, 2017 @ 23:42:59

    Ce frumos! Dragul de el, mi-l imaginez. Da-i un pupic su din partea mea!

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: