​​​

​Ce mai bun cadou pe care i-l poți face copilului tău e ceva ce nu te-ai fi gândit niciodată. 
Vine duminica cineva pe la noi sa se uite la frigider, ca ne tot face figuri in ultima perioada. Intra in casa, face trei pași, iar prin sufragerie calcă pe o bucățică de lego. Auch! Dureros tare, mai ales ca era d-aia mica și ascuțita. 

Pe noi ne-a bufnit rasul ca noua ni se întâmpla zilnic accidente d-astea casnice. Omul, cu fetița acasă, se uita la noi, gen: ce-o fi așa amuzant?  Eu ca sa dreg repede situația zic ca „Puteam sa jur ca le-am adunat pe toate”.

Toti părinții isi doresc sa-și vadă copiii multumiți și aleg sa le cumpere tot ce își permit: mașinuțe, păpuși multe, cărți sau device-uri de ultima generație. Copiii văd tot felul de noi apariții in materie de jucării peste tot: înainte de film la cinema, pe afișe pe afara, la gradi la alți copii și tot așa. 

Câți copii nu se bucura pe moment de cadoul primit, iar după câteva zile zace uitat in sertar alături de celelalte cadouri pe care și le-a dorit atât de mult? Cred ca e o problema generală. Mereu ma pune sa-i cumpăr un nou lego ca apoi sa zacă in cutia albă in care are alte mii de piese. Nu zic ca nu se joaca și nu construiește. Ba da. Inventează case de samurai, lupte închipuite intre ninjago, dar tot se plictiseste la un moment dat și vrea altele. 

Totuși, exista ceva de care nu i se ia niciodată. Revine la el ori de câte ori simte nevoia de altceva. Cu el se joaca de fiecare data alt joc, sau dacă repeta jocul il face și mai amuzant sau mai distractiv. 

Nu e nici un mister ca jucăria lui preferata a ajuns sa fie fratele lui. 

Cel mai frumos cadou pe care i-l poți face copilului tai e un frate sau o sora. 

Surse interminabile de distracție, ăștia mici și nebunici ai mei se joaca împreuna pana la epuizare. Pana unul din ei nu se mai poate tine pana la baie și fac pe jumătate in chiloți de la atâta ras. 

Și ma dispera… și ma doare inima de nervi. Ca ieri când voiam sa-mi șterg și eu oja și eu au sărit in pat pana mi-au răsturnat toate accesoriile de unghii. Dar veselia lor e molipsitoare. Îmi adunam alea de pe jos bombănind, ca nu voiam nici sa le stric distracția, iar in colțul gurii aveam un zâmbet ascuns. 

Mi-e drag de ei de mor! S-au făcut mari și zapaciti de îmi vine sa-i mănânc. M-am obișnuit cu ei, cu piesele de lego, cu pisoarul din baie, cu mașinuțele cărora trebuie sa le pun cauciucuri, cu râsetele lor de veselie și cu tot ce am in casa datorită lor. 

Așa nebunici și dezordonați, ei sunt fericirea mea. Bine, si a tatălui. Mai puțin partea cu dezordonați.😜