Am obiceiul sa nu ies din casa nerujata. Când plec de la serviciu, nu ies pe usa pana nu m-a aranjez. Nu știu dacă exagerez cu grija asta de a arata tot timpul bine, dar e un obicei de care nu vreau sa ma las, pentru ca îmi face bine. La țara când ajung la fel. Deși nu e necesar, pentru ca ma murdăresc foarte repede acolo, puțin ruj tot aplic. 

In alta ordine de idei, la o nunta de curând am ascultat o melodie despre copilărie. Am obiceiul de a asculta versurile și însemnătatea lor. Frumoasa rau! M-a răscolit așa de tare încât îmi venea sa plâng pe-acolo. Nu e prima data, când pățesc așa. De câte ori nu m-a făcut sa folosesc toate șervețele de la masa melodia aia „Fetele lu’ tata”… sau „I-ați mireasa ziua buna”…

Insa in seara aia, m-a făcut sa ma simt bătrâna și superficiala. Nu m-am gândit niciodată ca intre copilaria mea și ziua de azi a trecut atâta timp.

 Nu aveam absolut nici o grija. Poate decât grija sa ascult semnalul verișorilor  care ma anunța ca sunt așteptata pe la poarta. Era un chiuit, sub forma unei minimelodi pe care cred ca încă mai știu sa-l reproduc.

Amintirile despre copilăria mea frumoasa sunt formate din mirosuri si gusturi. Miros de iarba proaspăt cosită când plecam cate-și patru sa-l întoarcem sau sa-l risipim. Miros de încins de la asfalt, când puneam urechea sa auzim următoarea mașina. Miros de haine înghețate când le aduceam de afara la uscat pe lângă soba. Miros de liliac, de „mâna Maicii Domnului” și de lămâiță. 

Îmi amintesc despre mirosul de mămăliga cu lapte in tuci, de pita pe plita și de boabe fierte cu zahăr cum făcea maica. De gustul bureților cu usturoi și de dogoarea sobei iarna când stăteam pe lângă ea mâncam dovleac copt. 

Ma scăldam la gârla cu o grămada de copii într-o groapa făcută in mijlocul râului special sa imite o piscina. Nu aveam costume de baie, nu eram fandosită și ma bucura fiecare adiere de vânt. 

Acum sunt mare si regret toate astea. Nu știu cum a putut fi așa nemilos timpul cu noi. Acum ma bucura o rochie frumoasa, un colier, o excursie. Sunt fandosită și superficiala și simt ca nu mai am timp. 

Pun preț pe obiecte și mai puțin pe simțăminte. Ma gătesc mai mult, cumpar mai mult, miros mai puțin, gust mai puțin. Ma grăbesc si rău fac. Nu am răbdare sa ajungă mesajul la mine. Regret inocenta mea de când eram mica. 

Am ascultat melodia și de frica sa nu-mi vada cineva starea pe care mi-a adus-o melodia, am mers la baie. Am văzut in oglinda ceva complet transformat. Ceva care nu semăna deloc cu ce știam eu. Nu era nici o legatura intre reflecția din oglinda și ce purtam in suflet. Nu vedeam o fata muradara și ciufulită, cu par creț și blond. Vedeam o doamna aranjata cu rochie frumoasa. Atent machiata, cu par ondulat și foarte îndepărtată de tot. 

Chiar și așa, Dumnezeu mi-a trimis putere prin gând si așa mi-am dat seama ca El a fost Bun cu mine. M-a ținut aproape de locul in care m-a format ca om chiar dacă ocaziile sa ma depărtez de el au fost numeroase. Pot oricând sa merg sa-mi scald picioarele in gârla copilăriei. O mai am pe mama, pe ai mei lângă care am crescut. Am copiii și pot prin ei sa-mi retrăiesc Copilăria. Am conștiința omului crescut la țara, empatie și respect pentru bătrâni și pentru tradiții, iar asta ma face sa ma simt vie. 

Imaginea diferă fata de cea din trecut, dar sufletul a rămas același. Sufletul nu are vârsta.