Aveam 7 ani și tocmai venisem dintr-o excursie de la București. Vizitasem multe locuri interesante: teatru de păpuși, patinoar, balet, lecții de pian, metrou. Aveam multe de povestit. Era iarna și mama cu sororile mele stăteau in pat. Eu eram in fata lor și încercam sa le atrag atenția.  Probabil ca mi-au și acordat-o câteva momente. Faceam niște poziții de balet așa cum văzusem la o balerina in timp ce exersa. O imitam cât punteam de bine. Forma corpului slăbuță din cale afara ma ajuta cu adevărat. 

La un moment dat, plictisite deja de insistenta cu care încercam sa le captez atenția mi-au zis râzând : „Dar lasa-ne draga cu figurile tale de balet, ca ne-ai zăpăcit. Te tot răsucești aici zici ca ești nebuna?” 

Am încetat rușinată imediat. Aveam plânsul im gât, îmi venea sa tip de durerea respingerii. M-a marcat extraordinar aceasta întâmplare. Atât de mult, încât o țin minte zeci de ani in urma. 

Poate ca nu aveam șanse sa urmez un curs de balet. Poate ca in sinea mea doream doar confirmare, acceptare. Aveam nevoie sa fiu auzita. 

Copiii sunt ființe extrem de sensibile. Ei nu pot exprima intotdeuna adevăratele nevoi. Nu știu intotdeuna sa ceara ajutor. Nu stim mereu cum sa facem sa le fim aproape, dar intotdeuna ii putem asculta. Chiar și nimicurile cu care ne deranjează in timp ce scriem un e-mail sau ne facem baie. Țăcăneala aia in care pare ca nu are nimic de spus, înseamnă și aia ceva. Poate are nevoie de atenție, pur și simplu. Poate ii e dor de o îmbrățișare și crede ca dacă îl privești ii trece. 

Ascultarea activa a copiilor ii face sa se simtă importanți in viața noastră. Au nevoie de iubire și de atenție mai des decât o cerem noi. Ascultarea lor le face bine și lor ii păstrează și atașați de noi. 

Încerc de fiecare data sa îmi ascult copiii. Sa las totul balta și sa merg sa îmi arate o jucărie inventata sau sa ascult o idee noua. 

De fiecare data ii privesc in ochi și ascult răbdătoare pana la capăt. Nu vreau niciodată sa simtă ce am simțit eu in ziua aceea. 

Pentru mine e important sa fiu alături de el atunci când are nevoie. 

Nu e importantă ciorba, curățenia, telefonul pe care trebuie sa-l dau sau cineva care bate la usa. E important el, aici acum și mereu. Vreau sa știe ca ma găsește interesata de orice gând ii trece prin cap, orice întâmplare, orice bucurie. Sunt aici sa i le împărtășesc si sa-l ajut sa ajungă mai bun. As muri sa știu ca faptul ca nu l-am ascultat l-a făcut sa plece retras cu lacrimile stinse de durerea înnăbușita.