Oboseala aia care îmi place și ma tine vie


Ritualul de seara sau ce fac sa ne culcam mai repede 

Uneori ajung acasă chiar și după ora 20. Și cu cât mai târziu ajung cu atât sunt așteptata cu și mai mult entuziasm.

Intotdeuna aleg sa adorma cu mami. Chiar dacă au camera lor, rămân cu ei pana adorm. Nu parasesc camera pana nu le aud respirația greoaie de somn adânc. 

Beau apa, fac pipi și le fac puțin masaj înainte de culcare. Câteodată le inventez povesti sau le cânt un cântecel de nani. 

Intr-o seara eram epuizata. Nu mai aveam putere nici sa ma mai mișc. Am zis sa sărim peste cântecel și sa ne culcam direct, pentru ca practic, nu-mi mai puteam păstra ochii deschiși.

 Fără sa-mi dau seama ce rău faceam, l-am auzit pe cel mic plângând. Dar plângând o durere d-aia arzătoare. Cu siguranța nu era un plâns de răsfăț. „Mami, simt ca ma doare inima, ca nu vrei sa Cânți cântecelul” aud o voce înfundată in perna. 

Nu mi-a venit sa cred ca eu provocasem o durere de inima. Lumea lui se prăbușea fără cântecelul de seara. Eram in stare sa cânt 17 cântecele numai sa nu fac băiatul sa sufere. 

După ce am terminat in sfârșit și cântecelul, aud o voce din patul de sus. „Mami, eu îl vreau p-ăla cu Cruce sfânta părăsită!” Ceee? Nu cred! 

Doamne, credeam ca el adormise! Cât mai avea sa dureze asta, eram sleită de puteri. Și mai ales de unde mai știa, frate și cântece bisericești. Mi-a venit in gând mama, rămăsese la ea in weekend. Noroc ca in copilărie am vândut lumânări la biserica și cântecele sfinte nu sunt străine de mine. 

Nu sunt sigura pe cine a luat somnul înainte; pe mine sau pe ei, dar sunt sigura ca ăla a fost ultimul. 

Apoi merg la mine in camera. Și dacă nu ma trezesc de tusea vreunuia, ma trezesc ca vrea la pipi cineva. Și dacă nu e niciuna din astea, ma trezesc oricum, oricât de obosita as fi. Pentru ca mi-e dor de ei și in somn și vreau sa știu ca sunt in regula. 

E grija mamei, poate. E neliniștea care îmi place cel mai mult de când am devenit mama, chiar dacă e obositoare.

Așa o sa fie toată viața mea de acum înainte. O sa am mereu o grija cu miros frumos de copil inocent. O sa am mereu in gând o iubire nemarginita fata de ceva ce e numai al meu. 

Nelinistea care mi-a înveselit anii vieții mele nu o aveam dacă nu decideam cândva ca iubirea noastră trebuie sa înflorească. 

E greu și frumos in același timp.

Anunțuri

Imagine

Cât o sa mai alergam? 

Tot timpul oamenii sunt in căutare. In căutare de ceva nespecific de care au nevoie in viața lor. Poate cred ca le trebuie o casa mai mare. O mașina mai performanta sau o rochie mai scumpa și mai frumoasa. Avem planuri mari și ne dorim din ce in ce mai mult. Mai mult, mai bun, mai frumos, mai nou. 

Atât de prinși suntem in goana asta de nou și de altceva, încât uitam sa ne uitam pe lângă noi. Cât de departe am ajuns fata de cât eram in anii trecuți, nu realizam deloc. 

Evoluția pe care am avut-o de-a lungul timpului nu ne mai mulțumește oricât ne-am strădui. 

Ajungem sa nu mai apreciem ce avem acum, aici. Sa uitam sa ne bucuram de lucrurile simple cu care ne-am obișnuit. Nu mai e un miracol respirația copilului de 5 ani, așa cum o consideram in urma cu 4 ani jumate. Ne-am obișnuit cu miracolele și asta nu e bine. 

Avem lângă noi persoane care ne iubesc și ne vor binele. Avem casa pe care ne-am dorit o atât de mult in urma cu câțiva ani. Avem sănătatea pentru care ne-am rugat repetitiv și banal. Avem familia unita in jurul mesei și mai ales, avem mâncare pe masa. 

Avem șansa zilei de mâine. Un „mâine”care e cel mai relativ lucru posibil. Căruia dacă nu-i conștientizam relativitatea, nu-i conștientizam nici efemeritatea. 

Noi nu trăim pentru la anu’. Trăim acum, aici. Și dacă nu facem ceva pentru noi, pentru ei, pentru ce avem azi, pentru prețuire și bucurie actuala, mai târziu o sa fie prea târziu. 

Fa rai din ce ai. Apreciază la timp tot ce te înconjoară. Asta te face sa te simti încrezător și fericit. Pentru ca e unic tot ce ai dobândit pana acum. 

Eu vreau sa cred ca o sa ma opresc din alergat in curând. Lucrez la asta și vreau sa-mi iasă. Vreau sa ma opresc de tot si sa-mi satisfac nevoia de alergare doar prin călătorii sau vizite. 

Imagine

E frumos la Therme? Va spun eu 

S-au îmbolnăvit copiii. Iar. Nu e o drama. A devenit mai mult o rutina, de când cu grădinița. Ne-am obișnuit și nu ne mai panicam. Asta e. Ne trata, mergem la doctor și așteptam vacanța. In weekend am avut o fereastra de câteva ore. După un eveniment in familie, am rămas in București, pentru ca de dimineața aveam o întâlnire. Și ce sa facem toată noaptea singuri? Sa dormim? Doamne ferește! Dar ce? Suntem pensionari? 

Am ieșit in oraș, normal. La Therme mai exact, pentru ca îmi doream de mult sa ajung acolo. Nu știam cât costa, cum e împărțit, absolut nimic. Nici nu m-a interesat prea tare, pentru ca mergeam oricum. 

Așadar, am aflat ca exista 3 zone: Palm, Elysium și Galaxy. 

Am plătit 75 de lei de persoana pentru Palm și am avut acces in prețul acesta și la Galaxy. Ce consumai se plătea prin scanarea brățării, pe care dacă o pierdeai, plăteai 200 lei. De afara mi-a plăcut ce am găsit acolo. O parcare imensa și o clădire frumos luminata. Doar era 11 noaptea când am ajuns.

Eu de fiecare data când merg la complexe acvatice simt ca ma ia cu leșin încă de la intrare. Când intru de la aer curat de afara, in caldura și in mirosul de clor de acolo, trăiesc cea mai nasoala senzație. E cam ca atunci când ma ia de cap mersul prelungit pe serpentine. Eram curioasa dacă o sa pățesc si la Therme la fel. 

Ei bine, nu. Când intram in apa, sa zic ca simteam puțin, dar nicidecum de la intrare. 

Nu ma respingea mirosul deloc. In ciuda orei târzi era destul de populata piscina principala. Preponderent tineri care au dat o seara de clubbing pe una de relaxat. Muzica buna, lumini relaxante, apa calda, atmosfera plăcută. Nu știu dacă ziua mi s-ar mai fi părut ca taxa pe care am plătit o e corecta. M-am lăsat impresionata de lumini și de apa primitoare intr-o noapte friguroasă de sfârșit de Septembrie. Și mi-a plăcut. E o alternativa buna pentru cei care locuiesc in București și in împrejurimi, de a petrece o seara plăcută. 

Curățenia, ordinea și faptul ca era tot timpul personal printre noi, cei care ne bucuram de seara plăcută, care sa ne ajute la nevoie, mi-a plăcut. Nu știu dacă as mai reveni, pentru ca, de obicei, nu îmi place sa revin acolo unde am mai fost, dar a fost plăcut. 

Am ascultat muzica, ne-am relaxat, ne-am ținut in brațe, liniștiti, fără sa ne deranjeze nimeni și nimic. 

Ca dimineața m-am trezit mai obosita decât m-am culcat nu va mai spun. Sau ca a trebuit sa ma întorc la Pitești cu maxi-taxi și apoi sa merg la țara sa iau copiii și sa-i pregătesc pentru luni la grădinița, nu mai discut. 

A fost frumos. Și ca m-am distrat și ca mi-a fost dor de copii, dar mai ales ca am ajuns la ei cu mai multă putere de joaca decât m-as fi așteptat. 

Da, la Therme e frumos! Noaptea. 

Imagine