Tot timpul oamenii sunt in căutare. In căutare de ceva nespecific de care au nevoie in viața lor. Poate cred ca le trebuie o casa mai mare. O mașina mai performanta sau o rochie mai scumpa și mai frumoasa. Avem planuri mari și ne dorim din ce in ce mai mult. Mai mult, mai bun, mai frumos, mai nou. 

Atât de prinși suntem in goana asta de nou și de altceva, încât uitam sa ne uitam pe lângă noi. Cât de departe am ajuns fata de cât eram in anii trecuți, nu realizam deloc. 

Evoluția pe care am avut-o de-a lungul timpului nu ne mai mulțumește oricât ne-am strădui. 

Ajungem sa nu mai apreciem ce avem acum, aici. Sa uitam sa ne bucuram de lucrurile simple cu care ne-am obișnuit. Nu mai e un miracol respirația copilului de 5 ani, așa cum o consideram in urma cu 4 ani jumate. Ne-am obișnuit cu miracolele și asta nu e bine. 

Avem lângă noi persoane care ne iubesc și ne vor binele. Avem casa pe care ne-am dorit o atât de mult in urma cu câțiva ani. Avem sănătatea pentru care ne-am rugat repetitiv și banal. Avem familia unita in jurul mesei și mai ales, avem mâncare pe masa. 

Avem șansa zilei de mâine. Un „mâine”care e cel mai relativ lucru posibil. Căruia dacă nu-i conștientizam relativitatea, nu-i conștientizam nici efemeritatea. 

Noi nu trăim pentru la anu’. Trăim acum, aici. Și dacă nu facem ceva pentru noi, pentru ei, pentru ce avem azi, pentru prețuire și bucurie actuala, mai târziu o sa fie prea târziu. 

Fa rai din ce ai. Apreciază la timp tot ce te înconjoară. Asta te face sa te simti încrezător și fericit. Pentru ca e unic tot ce ai dobândit pana acum. 

Eu vreau sa cred ca o sa ma opresc din alergat in curând. Lucrez la asta și vreau sa-mi iasă. Vreau sa ma opresc de tot si sa-mi satisfac nevoia de alergare doar prin călătorii sau vizite.