Răcelile repetate ale celui mic ne dau bătăi de câțiva ani. Cred ca mai exact de când a mers la gradi prima data. Nu avea nici 2 ani, când el a început sa meargă la gradi cu regularitate. Răcelile ii mai treceau doar cu antibiotic timp de câteva zile ca mai apoi sa o luam de la început. 

Mititelul de el aproape ca nu mai poata respira deloc.Medicamentele nici nu-și mai făceau efectul. Ca sa fie bine trebuia sa le ia permanent, ori asta era imposibil. Ajunsesem la capătul răbdării. 

Operația, deși din auzite nu parea înfricoșătoare deloc, o tot amânam. Ba din cauza serviciului, din cauza vremii, noi nu mai găseam momentul prielnic deloc. La ultimul control m-am decis sa merg pe mâna specialistului și sa scap copilul de chin. Bine, recunosc, nopțile nedormite au fost și ele tot un factor de decizie. 

Ultimele au fost groaznice. Eu dormind in fund, iar el ridicat cu capul pe mine ca sa poata respira, erau un efort supraomenesc, mai ales când la 6.30 eram in picioare mai mult adormita. 

Am decis ca e prea mult. Nu mai puteam îndura sa asist neputincioasa la suferința micuțului. 

Ne-a chemat la operație la ora 11 la spitalul Grigore Alexandrescu . Pana s-a eliberat sala de operație am mai așteptat vreo doua ore. Am avut timp sa ne relaxam, sa râdem, sa ne jucam. Pe mine ma relaxa mai mult faptul ca nu trebuia sa stam decât o zi. 

L-am condus pe îngeraș pana la sala de operație și l-am lăsat plângând in brațele asistentei. M-am întors in salon cu inima franta într-un colț. Îmi parea rău ca l-am lăsat plângând, dar ma bucuram ca o sa scăpam de muci. Am început sa vorbesc cu tati prin mesaje, sa-l mai liniștesc, ca el era mai panicat decât toți la un loc. 

Nu cred ca au trecut 10 minute când l-au adus înapoi din sala. Nu-mi venea sa cred ce repede se întâmplase totul. 

S-a trezit imediat și a început scandalul. Se pare ca efectul anesteziei ii făcea sa reacționeze așa. Mai asistasem înainte la ceva asemanator la un coleg de salon. Plângea, tipa, avea reacții ale mâinilor necontrolate. Nu durează mult. Când s-a mai calmat a reușit sa mi spună ca a pierdut plasturele de la o bubiță pe care o avea la un deget. Asta îl necăjesc de fapt. Apoi a început durerea in gât. O descria cam așa: „Mami, ma doare rău in gura, vreau medicament”. 

I s-a administrat un calmant și asta a fost tot. 

A venit doamna dr, mi-a spus ca volumul infecției era extrem de mare și ca dacă nu va observa la amigdalele inflamate o îmbunătățire, va fi nevoie de o alta intervenție. Am mai rămas puțin in salon la desene pana au fost actele gata și apoi am plecat. 

Recuperarea cred ca fi ceva mai lunga decât operația in sine. 

Are și acum toate simptomele post operatorii: febra, nas înfundat, tuse seaca dimineața si in timpul nopții. Tușește chiar și pana vomita. Dar e normal sa se întâmple asta chiar și la 7 zile de la operație. Trebuie sa păstram distanța de colectivitate și sa nu ne agitam prea tare. Mămica rămâne acasă cu el și văd ca asta îl face extrem de fericit. Adoarme cu mâna in parul meu, ma mângâie și ma iubește toată ziua. 

Operația asta a fost buna. M-a reconectat cu el și mi-a dat ocazia sa fac ce îmi place mie cel mai mult. Sa am grija de casa și copiii mei frumosi de care îmi era dor in fiecare zi in care plecam la serviciu. 

Dacă am scăpat de răceli, rămâne de văzut. Va țin la curent!😊