Când nu e timp și tu știi asta

Publicat de de Anna Georgescu

E atât de liniște in casa, de zici ca ma aflu in vizita la cineva. In sfârșit sunt doar eu și gândurile mele. Copiii au adormit pana la urma. Eu înaintea lor, dar se explica. A fost un sfârșit de luna infernal. Sa dorm la prânz o ora mi se pare un vis ireal.

Baietii au lăsat in urma lor dezastru. Am timp sa aranjez patul și sa fac puțin ordine, cât timp dorm ei. Dar nu ma trage inima sa fac nimic. Am lene d-aia de mama obosita. Care are casa vraiște și nu vrea sa se apuce de nimic.

Ma gândesc cât timp pierd pe drum spre serviciu. Ma gândesc ca am multe de scris și las sa-mi alunece pe lângă mine, fără sa le aștern undeva. Îmi reproșez mereu ca nu fac mai multe.

Am ajuns la concluzia ca nu am timp. Petrec mai mult de 9 ore departe de casa. Sfârșiturile de lume sunt absolut epuizante. Weekendurile sunt full și mie mi-e dor sa ma regăsesc acasă. Acasă la mine in liniștea creatoare. Ce dacă am reușit sa-mi cumpar un laptop bun? Dacă n-am timp sa ma opresc sa scriu la el, degeaba. Ce dacă am inspirație cât pentru 10 carti, dacă nu fac din asta o prioritate? Rămân doar o femeie care curând se va transforma într-un robot care face in fiecare zi aceleași lucruri.

Nimic nu ma poate ajuta sa fac ce îmi doresc, in afara de mine.

Pe mine ma inspira copiii mei. Doar când sunt cu ei pot scrie. Mi-e dor sa fim acasă la noi singuri și sănătoși. Sa nu-mi iau concediu doar când se îmbolnăvesc. As vrea sa stau cu ei seara fără sa ma uit la ceas și sa simt ca pic de oboseala. As vrea sa-i țin in brațe și sa am timp sa le citesc 10 povesti la culcare. Sa ii duc eu la gradi și sa-i aduc tot eu. Sa-mi des mie pupicul și îmbrățisarea de “la revedere”. Sa mergem la cinema mai des.

Eu trebuie sa fiu azi lângă ei. Acum. Mai repede și cât mai mult timp. Și nu am de unde sa-l iau și cum sa ma mai împart.

Curând nu vor mai avea loc in brațele mele. Poate se vor rușina de pupicul de la plecare. Îmbrățișările vor fi pe furiș, mai ales ca sunt băieți. Dacă o sa am timp când n-o sa mai aibă ei? Ma tot bantuieste ideea asta urâta.

Cresc înalți ca tati și nu vor mai sta mult la pupat și la iubit. Ce ma fac? Nu vreau sa pierd momentele astea chiar acum. Vreau sa prelungesc copilăria și sa-i asigur ca eu sunt aici pe pământ pentru ei.

Tot nu m-am ridicat din pat. N-am strâns nici măcar o jucărie. E timpul meu asta. Atât de relaxant sa mi întind picioarele și mintea…

Dar stai, se aude ceva. S-a trezit unul dintre iubitei. Va las.

Călimănești e locul pentru copii, mămici, tătici și bunici

Publicat de de Anna Georgescu

Cazare, mâncare, scăldat…

Când am auzit ca tati ne-a rezervat un weekend la Căciulata m-am gândit ca o sa fie super numai ca o sa fim împreuna, like a big happy family și ca stațiunea in sine e mai mult pentru cei trecuți de prima tinerețe. Asociam cu tratamente pentru reumatism articular, pentru mușchi atrofiați, cu bai termale pentru seniori.

Am ajuns acolo noaptea și ne-am cazat undeva unde făcuse rezervare prin email. Aveam emoții pentru ca eu indicasem locul acesta, pe lângă altele vestite din stațiune la care nu mai găsisem loc. Chiar vreau sa întăresc ideea asta. Sa găsești un loc liber in weekend acolo, nu e așa de ușor. Toate cele 3 hotelurile centrale: Oltul, Căciulata și Cozia își aveau epuizate absolut toate locurile. Am încercat totuși și la receptie seara când am ajuns, am crezut ca poate avem noroc. Din păcate nu a fost așa.

Am rămas totuși unde rezervase, la hotel Casa Românească. S-a dovedit o alegere inspirata. Ne-am simțit extraordinar! Am avut vedere la munte și la piscina încălzită din curtea hotelului, la care am coborât pentru baie in fiecare seara. Restaurantul ne-a pus la dispoziție o varietate de preparate proaspete, potrivite atât pentru părinți cât și pentru adulti.

Ziua ne-o petreceam la parcul acvatic din stațiune Cozia Aqua Park, care e dotat cu tobogane de la cele mai mari pana la cele pentru copii. Apa, după preferințe. De la călduță pana la fierbinte. Nu am fost incantați, însă de mâncarea din interiorul parcului. Porții mici, sărăcăcioase și scumpe. Am preferat sa mâncam la hotel.

Afara piscina era foarte potrivită de baie, apa fierbinte exact așa cum îmi place mie sa ma ia cu moleșeală de la ea. M-am simțit fancy și la moda, uitând ca plecasem de acasă cu concepția de seniori depre Căciulata. Mi-am amintit de băile de la Szecheny din Budapesta care m-au încântat cu câțiva ani in urma.

Nu m-as fi așteptat sa gasesc așa relaxare chiar aici lângă noi.

Seara luam cina tot la hotel. Formația de muzica aproape ca ne-a scos și pe noi, părinții la dans. Erau ritmuri săltărețe de ne tropaiau picioarele pe sub masa.

Ne-am făcut timp sa ne vedem și cu prietenii noștri din Vâlcea, copiii au socializat și s-au jucat trecând de mult de ora de somn. Am făcut o excepție, pentru ca nu mergem de multe ori la distracție.

Am mâncat mult și bine. Mi-am comandat coaste de porc, preferatele mele. Am mâncat chiar și desert, ne-am ospătat in adevăratul sens al cuvântului cu toții.

Am făcut poze, am râs, am vorbit și am citit(pentru examenul pe care trebuia sa-l dau când ma întorceam). De copii nu m-am știut. Și-au demonstrat talentul căpătat la lecțiile de înot și l-au preferat pe tati care știe sa înoate. Ei sunt genul lui, se aventurează in cele mai mari tobogane potrivite vârstei lor, se baga cu capul la fund(n-aș putea!), se stropesc, sar și țopăie exact ca niște rățuște. Eu prefer sa intru maxim pana la umeri și sa stau retarasa cu o carte pe șezlong.

M-am relaxat cu adevărat in cele câteva zile petrecute acolo. Casa Românească ne-a primit cu brațele deschise. Recomandam cu drag, cazarea, mâncarea, piscina interioară și mai ales pe cea exterioara, sauna și muzica.

Căciulata rulz! ❤️

Scrisoare pentru dușmanul meu

Publicat de de Anna Georgescu

Am început sa realizez de câțiva ani încoace prezenta unui dușman in viața mea. E tăcut și înșelător și de mult timp ma tot țin sa-i scriu câteva cuvinte.

Draga “Dușmanule”,

Pe mine de astăzi nu ma mai păcălești. Știu ca ești rău și vrei sa ma duci de nas. Îmi iei ochii cu niște visuri din viitor pe care chiar mi le doresc și uit ca dacă ajung sa le dobândesc, tot eu pierd. Pierd anii ăștia frumosi și uit sa ma bucur de ce am acum.

Pierd puterea tinereții și momentele frumoase care m-au făcut sa fiu ceea ce sunt.

Tu mi-ai luat bucurii și tot tu mi-ai adus dureri care au lăsat cicatrici atât de adânci pe care nu le pot acoperi cu nici un zâmbet.

Tu m-ai ajutat întrecerea ta facand sa uit tot ce ma durea și pentru asta îți mulțumesc. Acum dacă ma gândesc mai bine m-ai și ajutat. Tacut, m-ai ajutat sa descopăr unde am greșit și sa ma opresc pe marginea prăpastiei pe care ma aflam.

Timpule, eu nu mai am putere sa lupt cu tine. Tu mergi grăbit in goana ta și nu ma auzi când strig la tine sa te opresti. Măcar o zi, măcar un ceas. Sa opresti in loc tot ce se mișca și sa ma lași sa ma bucur mai mult decât pot.

Tu nu știi cât de mult sufăr ca îmi dau seama in fiecare zi mai mult ca nu am ce sa-ți fac.

Dar sa nu uiti niciodată ca ce am mai scump in viața se ascunde in inima, iar acolo nu ai cum sa umbli. Tu treci doar peste chipul meu, nu și peste suflet. Acolo imi păstrez comori la care nimeni nu poate ajunge.

Cateodata ma mai gândesc cum ar fi dacă mi-ai îndeplini o dorința. Mi-as dori sa ma ierți. Sa fiu eu singurul om pe care îl ierți și îl uiți. Îl uiți aici pe Pământ sa se bucure de tot ce are el acum. Exact ca in melodia lu’ Chirila mi-ar plăcea sa se întâmple.

Dar nu te pot opri, nu te pot nici măcar încetini. Ca atunci când mi-a apărut o mașina in fata. Am vrut sa înghețe tot pentru câteva secunde. Sa nu o lovesc, sa aibă timp sa treacă. Dar nu am putut. M-am simțit complet neputincioasa. Ca un bătrân in fata morții. Când nu vrei sa se întâmple dar nu mai ai timp.

Ești puternic. Ma declar învinsă de forta și nebunia in care m-ai băgat. Totuși nu pot fi amica ta. Tu rămâi mult timp in urma mea și mulți o sa vrea sa facă ce mi-am dorit și eu. La fel cum și-au dorit milioane și milioane de oameni înaintea mea.

Tu îți arați măreția și puterea și pentru asta te respect.

Mulțumesc ca m-ai dat o părticică din tine și mulțumesc ca am putut avea atâtea doar având răbdare și încredere ca tu le vei rezolva pe toate.

Vouă, tuturor celor care intrați aici și ma citiți va doresc timp cât mai mult și tinerețe. Pentru ca dacă le ai pe astea doua acum, aici, ești mai bogat decât ai crede.

Mâine nu știi ce va fi.

Make Up lover 

Publicat de de Anna Georgescu

Sunt din ce in ce mai entuziasmata. Săptămâna viitoare am examenul de final la cursul de make-up. Am învățat super multe lucruri utile. Cum sa folosesc pensulele, pe care trebuie pentru fiecare produs in parte, cum sa realizez diferite tipuri de machiaj pe diferite tipuri de ten și mai ales cum sa ma perfecționez cu fiecare zi mai mult. Am exersat și acasă. Surorile mele deja nu ma mai suporta. Am exersat pe ele pana la exasperare. Seara când veneam de la serviciu ma duceam și le machiam vrei nu vrei. De, doar nu le lăsam sa plece la culcare urate! 

Si uite așa, in fiecare zi am prins mai mult curaj, am reușit sa imi dau seama cum sta treaba. 

Nu știu dacă o sa profesez. Nu asta a fost scopul meu. Am vrut sa-mi îndeplinesc o dorința. Sa știu sa machiez corect și frumos. Și mi-am îndeplinit-o cu vârf și îndesat pentru ca am făcut deja mai mult decât îmi doream inițial.

Recunosc și ca îmi place sa scot trăsăturile frumoase in evidentă. Iubesc reacția lor de după. Am dorința și mai am nevoie de multă multă munca. 

Așadar, dacă aveți nevoie vreodată de cineva care sa va ajute sa va simiti mai bine in pielea voastră, sunt aici, ma trageți de mâneca. Va voi ajuta și vom încerca sa descoperim împreuna ce anume v-ar plăcea sa experimentam ca si machiaj.

Las aici și câteva demonstrații, sa ma credeți pe cuvânt. 

Când ai făcut ultima data ceva pentru prima data?

Publicat de de Anna Georgescu


Te-ai gândit vreodată la asta? Sau cel puțin, știi ce îți dorești cu adevărat? Sau te-ai afundat atât de adânc in cotidian, încât ți-e greu sa începi ceva nou?

Eu vreau ca de la 32 in sus sa nu-mi mai refuz nimic. Am observat ca timpul nu ma baga in seama. El doar fuge ca nebunu’.

Chiar dacă o sa fie greu sau ridicol, nu o sa conteze. Deja merg pe drumul cel bun. Fac lucruri pe care doar le visam in urma cu câteva luni și asta îmi da încredere in mine.

Nu-mi place sa refac trasee si sa merg in locuri in care am fost. Viața e prea scurta pentru asta. E timpul pentru diversitate. 

E ciudat cum trec anii rând pe rând și tu nu te schimbi cu nimic înăuntrul tău. Cum înfățișarea arata una, iar sufletul striga din tine cu totul altceva. 

Fizic, am îmbătrânit. Văd asta in fiecare zi in care observ o linie noua la colțul ochiului . Trupul îmi obosește mai repede și spatele simt ca-mi cedează la sfârșitul zilei. Picioarele mi se umfla, capul ma doare din ce in ce mai des și încep sa am din ce in ce mai putina răbdare. 

Totuși, sufletul a rămas la fel. Cauta continuu ceva. E liber și neînfricat exact ca acum 20 de ani. Poate cu câteva cicatrici in plus, pe care le port cu mândrie, in rest a rămas la fel.

Am rezistat mult. 

Când credeam ca o sa mi se rupă inima de durere atunci când s-a stins tata, ne-am îmbărbătat una pe alta cu ale mele și am mers mai departe. 

Când am simțit ca omul vieții mele s-a schimbat, am vrut sa îl las sa aleagă pentru ca as fi avut curaj sa mor in suferința decât sa trăim nefericiți toată viața . Când am pierdut fratele geamăn al primului născut am avut înțelepciunea sa ma bucur de cel rămas. Când am descoperit ca viața mea se reduce doar la copii și acasă am avut încrederea ca trebuie sa fac mai mult, sa îndrăznesc și mai mult. 

Chiar și așa tot sunt multe lucruri pe care nu le pot face. Nu ma pot abține, nu ma pot ascunde, nu ma pot preface. Nu am limita in ironii și niciodată nu ma opresc la timp. Exagerez cu cearta, îmi sare mustaru repede, deși apariția copiilor a mai temperat accentele mele colerice. 

Nu ma pot decide, fac multe lucruri fără noima și fără înțeles, pe care ulterior le gasesc potrivite sau pe care le regret. Învăț din greșeli și de la oameni mai mult decât am făcut-o din toate cărțile citite. 

Sunt brutal de sinceră și sunt judecată pentru asta cel mai des. Nasc antipatii mai des decât prietenii. Pe lângă toate astea am o mâna de prieteni pe care ma pot baza oricând. Le spun ca sunt o tipa jovială și ii fac sa râdă in schimbul prieteniei lor.

In sânul familiei mele îmi gasesc liniștea și puterea pe care o pierd la sfârșitul zilei. De acolo ma incarc cu iubire și acolo eu ma scutur de durere. Lângă ei mi-am lins rănile, iar îmbrățișărilor și mirosul lor m-au ridicat de la pământ. 

La mine acasă la țara e raiul pe pământ. Am rățe și oi și vaci și găini. Am un măr pe care l-am plantat când eram gravida cu primul născut, care acum hrănește sănătos poftele băieților mei. Am amintirea unei copilării liniștite și o mai am pe mama care ma aștepta in poarta. Care mai trăiește doar pentru noi și pentru copiii noștri. 

Îl am pe Dumnezeul meu in suflet și in cuget in fiecare zi a mea pe pământ si doar Lui ii pot fi recunoscătoare pentru tot ce am. In ruga pentru El ma linistesc pentru ca doar El îmi știe sufletul.

Am 32 de ani și cred ca sunt bine. Poate chiar, ideal de bine.😊 ❤️