Cum m-am reîndrăgostit

Publicat de de Anna Georgescu

Acum vreo luna, îmi zice soțul ca pe 29 Decembrie trebuie sa îmi iau concediu. Credeam ca are cineva de tăiat vreun porc sau trebuie sa ducem copiii undeva. Când am întrebat de ce, a răspuns evaziv și apoi am uitat sa mai dezvolt discuția.

Apoi mi-a spus ca trebuie sa vorbesc cu mama sa lăsam copiii la ea cel puțin o noapte. Aoleu! Dar unde mergem, draga? Deja începea sa sune a vis. Singuri? Fără copii? Plan pus la cale de el? De obicei eu decid unde mergem, pentru ca îmi place sa fiu informata din timp ce facem acolo, ce vizitam, etc.

Am început sa ma gândesc mai bine. Asta o fi greșit ceva? Sau vrea sa-mi ceara ceva imposibil? Ce l-o fi apucat? Ia sa-l descos puțin. N-am scos nimic de la el. Decât ca sunt cam stresată și ca o mergem undeva sa ne relaxam.

Spunea într-una ca e secret și unde mergem și ce o sa facem. Și a ținut-o așa pana am ajuns la destinație.

Bine, ca m-am prins pe unde o sa mergem. Când am văzut ca mergem spre Curtea de Argeș, am zic ca mergem la Barajul Vidraru sau mai sus de el pe la vreo pensiune ceva.

De unde? Nici 20 de km din oraș, intr-o comuna oarecare ne oprim. O pensiune normala care nu prevestea nimic spectaculos. Deja ma gândeam ca eu mai târziu nu o sa pot sa ma prefac ca sunt super uimita. Dădeam deja semne de iritare: ma scărpinam in cap, butonam telefonul in neștire, ma fâțâiam pe scaun, etc.

Am urcat, ne-a dat camera și acolo când am intrat l-am iertat. Mi-a trecut.

O camera deosebită, cum nu ma așteptam sa găsesc in mijlocul lui nicăieri.

Pat extra large, presărat cu petale de trandafir, urcat pe un piedestal de lemn. Lângă pat, era amplasata imediat o cada cu jacuzzi și hidromasaj pentru doua persoane, șampanie și doua pahare.

O neasteptata surpriza. Nu-mi venea sa cred ca toate astea sunt pentru mine. Da’ ce-am făcut sa merit toate astea? Mai arătam și super obosita pentru ma luase direct de la serviciu.

Aveam sa găsesc in bagaje tot ce îmi trebuia sa nu mai arăt așa: haine de schimb, periuța de dinti, chiar și fardurile și pensulele. M-am aranjat rapid și am mers la masa. Mi-a spus cuvinte frumoase toată seara. Declarațiile alea nu le-am mai auzit niciodata. M-au făcut sa ma emoționez maxim, chiar și pe mine, mereu pusă pe glume și neastâmpărată. Am vorbit și am râs mult. M-am simțit specială, exact ca intr-o luna de miere.

Pensiunea la care am rămas peste noapte se numește Heaven Guesthouse și e deschisă abia de câteva luni. Totul arată demențial de bine acolo. Au o bucătarie super utilata pe care nu am folosit-o, un living imens, o priveliște care dă spre un deal frumos, loc de joaca pentu copii, gratar și aragaz afara și cred ca arată exact ca o pensiune din Elveția.

Dotările m-au uimit pentru o localitate oarecare. Surpriza mi-a făcut bine. M-am reîndrăgostit, ca sa zic așa. Ne-am ținut de mâna, am ascultat muzica buna, am mers pe Trasfagarasan până am dat de zăpada. Am mers mult și pe jos (mi-a zis aplicația de pe ceas), ceea ce îmi doream, pentru ca stau destul blocată pe scaun la birou.

Așadar, nu trebuie sa faci mult dacă vrei sa impresionezi pe cineva. Trebuie mai întâi sa-ți dorești și apoi sa-ți faci timp. Mie mi-au fost de-ajuns 24 de ore ca sa ies din rutină. Cu plan bine pus la punct de jumătatea mea, totul a decurs perfect.

Bine, l-a ajutat și locația, romantica și cu mult bun gust, șampania și lumânările parfumate.

Un decor de vis pentru o noapte de vis.

Mulțumesc, G! ❤️

Întârziată, dar măcar machiată

Publicat de de Anna Georgescu

Mobilizarea generală atunci când trebuie sa plecam undeva sau trebuie sa ajungem la o anumită ora, mereu mi-a dat bătăi de cap. Aproape niciodată nu ma încadrez in program.

Sunt întârziată de meserie. De multe ori nici măcar nu depinde de mine. Ca eu ma pregătesc cu 3 ore înainte și fix când sa ieșim face o criza unul dintre băieți. Ca vrea nu știu ce pulover, sau ca vrea o punga in care sa-și bage câteva jucării. Ca sa nu mai spun cât durează îmbrăcarea…

Jur, ca îmi vine sa-i iau in pijamale de multe ori. Dacă e bluza pe plac, nu e ok tricoul. Dacă sunt pantalonii, nu sunt șosetele. Fac la ture la șifonier, de nu va imaginați.

Cel mare plânge de obicei după Ursulețul pe care îl are de când avea 1 an. Zic ca plânge, pentru ca uitucul, tot timpul îl uita pe unde mergem. Recuperarea lui e dureroasa atât pentru el, pentru ca îl iubește ca pe ochii din cap, cât și pentru urechile noastre care trebuie sa-i audă văicărelile și plânsetele.

Asta micu’ e cu o tigaie după el de vreo cinci zile. Am primit-o eu de la Moșu’ și s-a îndrăgostit el de ea. Face baie cu ea, doarme cu ea, mănâncă cu ea, pe wc tot cu ea. M-a disperat! Mi-e și rusine când ma duc in vizita la cineva. Apar cu trupa lu papuc după mine și cu tigaia, bineînțeles. Nici nu mai știu cum sa le explic oamenilor.

E greu, ce sa mai.

Nu ne încadram in timp, doamne ferește!

Acum, de când am învățat sa ma machiez, durează mai mult. Ce întârziam înainte, acum e mai gravă treaba.

Nu-mi mai vine sa dau peste ochi, o fac ca la carte, nene! Conturing, highlighter, tot tacâmul.

Capul familiei o sa cedeze cu nervii in curând, cu mine o ferchezuita și cu băieții niște suciti. El mereu e gata primul cand noi suntem abia pe la jumătate.

De plictiseala a început și el sa-și facă freza mai mult timp, măcar sa nu stea degeaba.

Noi ieșim pe usa, cum, necum, dar in urma noastră lăsam haos. Când ne întoarcem, dacă nu trebuie sa ne băgăm la somn, ne apucam de curățenie.

Dar știți ce haos frumos lăsam? D-ăla de casa vie. De casa locuita de oameni care se iubesc și se accepta așa cum sunt. Care se așteapta și se iartă și se carta și iar se iartă.

De urme de creion pe fata de masa și de șervețele umede pline cu fard. De biscuiți in covor și de urme de mâini pe acvariu. De hârtie de la baie desfăcută juma’ de sul.

Așa e la noi. E gălăgie și e dezordine 70% din timp, dar e iubire și râsete 100%. Noi ne-am obișnuit sa întârziem tot timpul, mai rămâne tati sa se acomodeze cu asta. 😜

Nici colindătorii nu mai sunt ce-au fost

Publicat de de Anna Georgescu

Ne-am schimbat cu toții. Ori noi nu mai stim sa primim cum trebuie vestea Nașterii Lui, ori cei care ne vestesc nu mai știu cum sa o facă.

Noi locuim la etajul patru, așa ca aproape nimeni nu are chef sa mai urce pana acolo. Chiar am vrut sa le arat copiilor ce frumos e sa fii vestitor al Crăciunului. Am crezut ca asta e momentul potrivit și am ieșit pe geamul de la balcon când am început sa auzim zgomot afara. Se apropia o trupa de muzicanți-dansatori-colindători. Aveau niște tobe mari și niște vuvuzele cu care făceau un zgomot infernal, aveam sa aflu câteva minute mai târziu.

Doi din ei erau îmbrăcați in urs. Ceilalti cu niște haine semipopulare, iar alți doi cărau niște genți de poștaș in care strângeau banii probabil. Unul din ei avea legat un balon de pălărie ca sa atragă atenția si mai mult la chiciul pe care îl purtau cu mândrie pe toate străzile orașului. Le arătau oamenilor prin gesturi ca vor bani, iar ei le aruncau de la balcon. Am făcut-o și eu la insistentele copiilor. Nimic sfânt, nimic care sa te ducă cu gândul la vreun colind. Zgomot mult, bani aruncați degeaba unor oameni pentru care Nașterea lui Mesia înseamnă câștig și nu bucurie.

Acum înțeleg de ce oamenii nu mai deschid usa colindătorilor. Pentru ca se tem de ce vor găsi dincolo de ea. Se tem de cei care urmăresc câștigul și mai puțin sau chiar deloc frumusețea colindului. De cei care recita fără înțeles cuvintele frumoase care vestesc Nașterea Mântuitorului.

Noi am mers cu Steaua azi. Nu pentru bani, ci pentru ca băieții sunt mici și încă au duioșie in glas și in priviri. Și mai ales pentru ca vreau sa știe ce sărbătorim și pentru ce ne pregătim.

Eu am avut o stea din anii trecuți, făcută de noi, cu care am colindat la bunica. Nu am îndrăznit sa deranjam in alte părți, deși copiilor le-ar fi plăcut sa cânte mult și bine. Ca asta mic, la 3 ani ai lui, deși nu l-a învățat nimeni, știa și el prima strofa. Așa frumos suna glasul lor! Așa de blând și de cald, încât te cuprindea emoția instantaneu.

E greu sa cred in puterea colindului când văd o șleahtă de oameni care nu transmit nimic. Care au baloane la pălării și care bat din tobe și vuvuzele.

Sunt însă încrezătoare când văd părinți adunați in fata școlii cu copii la colindat. Când aburul respirației lor din cântec și suflare se ridica pana la cer vestind Lui ca pe pământ mai e credință. Și apoi iar ma întristez când copiii încep sa plângă de sperietura unei petarde care mi-a făcut și mie, om mare, inima sa-mi stea in loc. Petarda care nu e menită sa alunge spiritele rele, ci sa amuze oameni maturi și fără minte.

Mi-e greu sa recunosc și ca ne-am pierdut din credință și din valorile păstrate atâta amar de vreme. Dar am speranța ca se va naște intr-o zi o generație noua, care ii va face pe cei fără frica de Dumnezeu și de valori sa se rușineze.

Crăciun fericit!

Nu fac nimic de sărbători, sa fie clar

Publicat de de Anna Georgescu

Înainte sa ma mărit, Crăciunul pentru mine însemna colindat in centrul satului la covrigi. Ne strângeam in Ajun toți copiii la scoala și cântam colinde cam ca asta pe care n-o sa-l uit niciodată:

“Foaie verde portocala,

Noi suntem copii de scoala,

Și am plecat sa colindăm,

Pe la case sa strigam:

Buna dimineața la Moș ajun

Ne dati ori nu ne dati?”

Apoi colindam tot șirul acela lung de oameni pana abia mai puteam cara coșul cu covrigi. Ne întreceam la sfârșit când vedeam care a strâns cei mai mulți covrigi și mere. Nu ceream bani. Nici nu cred ca aveau oamenii sa ne dea. In casa mirosea a sarmale și întotdeauna mâncam piftie, murături și cârnați. Ajutam și eu la pregătit și țin minte ca din cauza uleiului de pe vremea aceea mereu ni se tăia maioneza.

Acum lucrurile stau altfel.

Suntem pe viteza.

Nu mai am timp ca biata mama, sa fac zeci de preparate. Nici nu-mi doresc sa-mi petrec in bucatarie bruma de timp rămas, departe de copii. Cum sa aleg sa stau in bucatarie o zi întreaga când as putea sa ma joc cu ei, sau sa ne plimbam. Eu cu ei când ma mai reconectez? Când ne mai apropiem? Când mai avem timp sa povestim și sa ne iubim? De ce sa las eu sărbătoarea sa ma despartă in loc sa ma apropie?

Ei, și dacă nu fac cozonaci îmi da cineva amenda? Dacă nu miroase a sarmale și de la usa mea, o sa crape cineva de inima rea?

Ce folos sa ma apuc de curățenie generală sa fie casa luna și copiii nefericiți? Mai bine fac pe părticele și am timp și de drăgalit cu puișorii. Ca îmi lipsesc atât de mult încât as renunța și la mine ca sa ma pot bucura de inimioarele lor cu care îmi înveselesc casa.

Bucuria mea sunt ei. Timpul de calitate petrecut in familie înseamnă pentru mine sărbătoare. Și așa ar trebui sa însemne pentru toți.

Lăsați puțin telefoanele de-o parte ca sa puteți privi in ochi. Ridicați privirea din televizoare ca sa auziți liniștea din suflete. Gândește-te bine la ce contează cu adevărat și oprește-te pentru un minut din toată graba.

Puneți pe masa ce aveți și saturați-va cu povesti. Ciocniti cu o cupa a dreptății plină cu belșugul pe care îl aduce sănătatea și liniștea sufleteasca și căutați mai des brațe care sa va înconjoare.

Ca de foame, n-a murit nimeni de sărbători.

Nașterea Domnului sa va găsescă pe toți linistiti, înconjurați de pace și bunăstare sufleteasca.

Mergeți acasă de sărbători, oricât de departe ar fi și indiferent de ce fel de casa numiți voi “acasă”.

Cum am devenit mătușa

Publicat de de Anna Georgescu

Când aveam paisprezece ani, am devenit pentru prima data mătușa. Sora mea a adus acasă un bebeluș firav și simpatic cu cei mai expresivi ochișori pe care ii văzusem pana atunci.

Toți eram topiți după el. Eu stăteam cel mai mult cu el. Îl legănam, ii dădeam sa pape, îl schimbam, ne jucam împreuna și mai ales ne plimbam.

Țin minte ca odată am plecat sa-l plimb cu căruțul puțin mai la deal de casa noastră. Și m-am gândit sa-l fac sa râdă. Iubeam când râdea cu pofta. Și am dat drumul căruțului la vale, urmând ca eu sa alerg după el ca și cum ma străduiesc sa-l prind. Numai ca am uitat sa fixez roțile sa meargă drept și a luat-o in toate părțile pana a căzut cu copil cu tot. A plâns săracul atât de tare de ne-a auzit mama din curte. Încă țin minte foarte bine sentimentul de vinovație care ma apasa. Mama nu m-a certat pentru ca știa cât de mult îl iubesc și ca am vrut doar sa-l fac sa râda. Bebe s-a ales cu o julitură și eu cu inima franjuri.

Mereu ne amintim întâmplarea asta și intotdeuna radem de ea.

Aveam grija de el cu zilele. Sora mea nici nu trebuia sa-mi ceara ajutorul pentru ca eu eram mereu lângă ei.

Perioada in care am avut grija de copilul slăbuț și isteț care îmi lumina zilele a fost cruciala in dezvoltarea mea ulterioară ca mama. Am învățat sa ascult dincolo de scâncetele unui nou născut. L-am văzut cum a crescut sub ochii mei. Când a plecat la scoala, când a mers la liceu, când a devenit așa de mare și de frumos cum e azi.

El m-a învățat, însă cea mai importantă lecție, cum trebuie sa ma comport ca sa fiu mama. Am milioane de motive sa fiu mândra de el, dar din toate îl aleg pe acela ca are suflet bun.

Copilul acela care in urma cu mulți ani ma fermecase cu fetișoara lui perfecta, acum a împlinit 18 ani. E frumos de pică și cânta dumnezeiește. Nu cred ca a jignit pe nimeni in viața lui. Are aceeași privire blândă și acum la fel ca atunci când a intrat in casa noastră pentru prima data. E mândria familiei mele și sunt norocoasa ca am contribuit la creșterea lui.

Aseară am fost la petrecerea lui și l-am văzut fericit și emoționat. Colegii de la seminarul teologic din curtea de Argeș i-au cântat “La mulți ani” absolut încântător. Toți am simțit emoția momentului și nu cred ca a fost cineva in sala care sa nu-și înghită lacrimile.

La mulți ani, băiat blând și frumos. Tot ce e mai bun in lume îți doresc. Sănătatea, înțelepciunea și credința ta in Dumnezeu te va duce acolo unde nici nu visezi.

Te iubesc, preferatule! ❤️

Bucuria bradului de Crăciun e și bucuria noastră

Publicat de de Anna Georgescu

Ei, și a venit și ziua aia pe care o aștept cam 25 de zile pe luna, in fiecare luna. Salariu Day, căci despre ea e vorba, a fost azi. Bineînțeles, ca fata abia aștepta sa se facă aglomerație in portofel ca sa aibă ce aerisi in câteva ore.

După serviciu, mi-am luat nebunii și ne-am oprit la brazi. Am ales unul măricel și natural, in ghiveci. Știți deja, după sărbători va merge in grădina, sa-l plantam cu mânuțele noastre. Copiii trebuie învățați de mici sa respecte natura dacă vrem sa trăim sănătos.

Apoi am pornit goana după accesorii. Aveam nevoie de unele noi, frumoase, neaparat albe, visul meu dintotdeauna. N-am mai adăugat beteala, nici lanțuri de bile, nici accesorii in alte culori altfel decât alb. Visez la un brad plin cu chestii albe care sa dea impresia de zăpada.

Am ales mai cu cap de data aceasta și tot cu capul era sa o iau când am văzut cât costa toată tărășenia.

Va spun eu. Lucrurile mici care costa puțin te fac sa cumperi mai mult și deci, sa te crucești când te uiți pe bonul de la casa de marcat.

Haine nu mi-as fi cumpărat de banii ăștia, ca tot urmează cam 100 de petreceri. 😜 Nuuu, mi-am făcut brăduț frumos după cum mi-am imaginat eu ca e moda la brazi pe 2017. 🤦🏼‍♀️

Ma rog, ce e cumpărat, e bun luat.

Ne-am trambalat prin toate centrele comerciale cu bieții copii după noi. Doar eu zic asta, ei au chiuit de bucurie tot drumul. Cu amândouă mașinile, și cu una dintre surorile mele, care a avut și ea nevoie de ceva cumpărături, a fost o nebunie. Cred ca ne auzeam de la mile depărtare. Zarva, gălăgie, întrebări, țipete de bucurie, stres și nervi pe ici pe colo, toate le găseai la noi. Cam ca la circ, așa.

Aaa, era sa uit. In toată nebunia asta, mi-am făcut timp și pentru prietena mea, care abia a venit in țară. Am consiliat-o la niște cumpărături rapide, ca tare mi-a fost dor de ea. ❤️

Am ajuns acasă cam târzior, dar cine sa se culce? Ne-am pus pe împodobit, ca G al meu zicea sa ne jucam un joc. Sa fie ei spiridușii care ajuta la împodobit, tati sa fie moșul, iar mami soția lui care ajuta la împachetarea darurilor pentru copii. Și n-am putut sa rezist la o așa idee buna de joc.

Ei au împodobit scaunele, canapeaua, camera lor si tot ce le-a ieșit in cale, tati s-a ocupat de beculețe și eu am făcut toată treaba. Ca așa-i in tenis.😂

A ieșit frumos. L-am semiascuns intr-un colțișor in care aveam eu o oglinda mare sa admir când plec pe undeva. Am renunțat la ea ca sa feresc bradul fuga copiilor când o sa-i apuce joaca.

Lor chiar le-a plăcut. Nu neaparat rezultatul final ci tot procesul in sine. Si mie mi-a plăcut mai mult, mai putin partea aia cu banii. In rest…a ieșit așa cum mi-am dorit. Vouă va place?

Acum ne bucuram de el și așteptam sa-l plantam peste câteva săptămâni.

Voi l-ați făcut? Sau așteptați Salariu Day? 😂

Rămânem împreuna de dragul copiilor

Publicat de de Anna Georgescu

„Ramanem împreuna de dragul copiilor” e de departe cea mai proasta soluție pe care ar putea-o lua un cuplu intre care nu mai exista nimic.

Copiii, ființe fragile și firave sunt mult mai inteligenți decât ii consideram noi. Mai ales cei din zilele noastre, care încep sa aiba acces la informație și la tehnologie de la numai câțiva anișori. Ei nu mai pot fi pacăliți ușor, simt problemele încă din faza de început. In special problemele care apar intr părinții lor.

Divortul părinților pentru copii poate fi traumatizant. Va pierde pentru totdeuna o echipa pe care o știa de când s-a născut. El are nevoie și de mama și de tata. Rare sunt cazurile in care părinții acționează ca o familie și după divorț și care pun interesul copilului in fata orgoliilor.

Nu neg, însă ca exista cazuri in care singura rezolvare e divorțul. Personal, decât certuri, supărări, situații tensionate și lipsa comunicării, aleg mai bine divorțul. Pentru copil, in cazurile astea e cel mai bun lucru. Niciunui copil nu-i va plăcea sa-și vadă părinții triști și nefericiți.

In situațiile in care relația de cuplu s-a încheiat de mult, iar părinții fac eforturi sa păstreze o relație aparenta doar de dragul copiilor, aceștia fac cea mai mare greșeala. De ce spun asta? Pentru ca astfel, copiii vor creste cu ideea ca fericirea personală nu e importantă și nu e necesară. Ca se poate trai și fără, va fi o chestie opțională.

Mai târziu cei mici vor intra și ei in relații in care se vor simti singuri, cu oameni cu care nu vor avea nimic in comun. Cu alte cuvinte vor fi nefericiți și vor alege sa rămână așa pentru ca așa au văzut la mami și la tati.

Veți spune ca sunteți atenți, ca nu o sa va comportați urat un fata copiilor. Nimic mai neadevărat. Atitudinea, gesturile reci, privirile, tonul neplăcut, toate astea nu vor trece neobservate de către copii și le va da o stare neplăcuta de tensiune, vina și chiar furie.

Așadar, sa stai intr-o relație fără armonie și dragoste poate aduce urmări mult mai grave decât separarea propriu zisa. Eu sunt absolut împotriva nefericirii de orice fel, împotriva nefericiri in doi. As alege oricând singuratea daca asta e sa fie.

Nu ai avut tu noroc, sau poate ai ales greșit, dar nu lasa copilul tău sa trăiască aceeași drama ca a ta.

Viața trebuie trăită in tihnă și in pace, indiferent de situație.

Ce o sa te faci când copiii vor pleca de acasă? De dragul cui mai stai cu el/ea? Viața a trecut deja demult de jumătate. Nu trebuie sa se ajungă la asta.

Copiii trebuie crescuți și educați in spiritul dreptății, iubirii și respectului. Merita asta!

Părinții nu ar trebui sa le facă temele copiilor niciodată

Publicat de de Anna Georgescu

Curând o sa ma preocupe și pe mine acest aspect. Anul viitor o sa mergem la scoala, așa ca am timp sa ma informez, sa știu cum sa tratez acest aspect.

Și pentru ca v-am spus ca urmez cursuri de psihologie și pedagogie in cadrul Universității din București, am studiat și despre temele pentru acasă.

Considerată in principiu o activitate neutra, se poate transforma foarte ușor in una negativă pentru copii.

Cum se poate întâmpla asta?

• prin volumul mare de teme și timpul mare de rezolvare a acestora poate aduce frustrare copiilor;

• temele neatractive și greoaie pot induce ideea de nesiguranța in rezolvarea acestora;

• faptul ca nu sunt învățați cum sa procedeze in rezolvarea lor, ce metode sa aplice ca sa le poata rezolva mai ușor. Nu sunt învățați cum sa învețe.

Sunt foarte multe păreri avizate care susțin inutilitatea temelor pentru acasă. Rapesc timpul liber al copiilor și le fura Copilăria.

Totuși acestea continua sa existe și sa fie susținute de foarte mulți profesori. Ele sunt date in completarea informațiilor primite in clasa. Trebuie sa susțină materia predata și sa fixeze oarecum, tot ce au primit la predare.

Implicarea părinților in realizarea lor e complet interzisă. Cunosc parinti care le faca temele copiilor lor. Fiecare tema. In fiecare zi. O corvoada inutila care poate tensiona atmosfera din casa. Copilul ajunge sa nu se mai poata descurca singur sa aibă nevoie de părinți exclusiv. Responsabilitatea nu va mai fi a copilului, ci a părinților. Apare lenea și tergiversarea

“Lasa, ca le fac mai târziu”, iar mai târziu va fi prea târziu și va sfarsi prin a le face tot parintele.

De aceea, mama sau tata nu trebuie sa se ofere sa intervină decât in momentul in care copilul va cere ajutorul. Atunci îl poate îndruma, explica, ajuta doar in chestiunea in care i se solicita implicarea.

Pentru ca nimeni sa nu aibă de suferit, cel mai bine e ca parintele sa rămână la rolul de supraveghetor, iar copilul sa fie învățat ca temele sunt responsabilitatea lui și a nimănui altcuiva.

Mama sau tata trebuie sa fixeze o ora la care sa se înceapă tema. Indicat e ca ora la care se va începe sa fie una târzie pentru ca seara copilul va fi obosit de peste zi, va deveni nervos și irascibil și nu se va putea concentra așa cum trebuie. Curățenia și ordinea e din camera e foarte importantă. Ea poate stimula gandirea și creativitatea.

De asemenea, dacă nu i se explica in clasa care e rolul temelor, e de indicat ca părinții sa le explice de ce e important sa le facă și mai ales de ce trebuie sa le facă doar ei.

Și in familia mea văd părinți care fac temele copiilor. Și văd cât stres se aduna cu fiecare zi in care adultul, obosit și plictisit trebuie sa se apuce de teme. Și ii transmite starea si copilului, se crează tensiune, apar certuri și acuze… Nici nu il mai ia somnul pe bietul copil. Apoi ne întrebam de ce nu-i place copilului sa-și facă temele?

Mi-am promis ca eu nu o sa cad in capcana aceasta niciodată. Sper sa ma țin de promisiune și sa învăț copiii ca ei singuri își trasează linia vieții, iar printre lucrurile care îl va influentează spre traseul pozitiv se afla și făcutul temelor și asumarea responsabilității acestora.

Cea mai buna apa plata pentru copiii mei

Publicat de de Anna Georgescu

Apa de la robinet a căpătat un gust ciudat

Eu, dar și ceilalți locuitori ai orașului in care locuiesc, ne confruntam de mai bine de o săptămâna cu o problema majora. Apa de la robinet pe care o consumam cu încredere cel puțin la gătit, miroase oribil. Nu se mai poate folosi la nimic, iar mirosul persista chiar și după fierbere. Ceaiul nu mai e ceai, dușul nu mai e duș, mâncarea nu mai e ce a fost. Mirosul insuportabil rămâne in mâncare și modifica gustul acesteia. Baia copiilor nu mai e o plăcere și o distracție, pentru ca mirosul se împraștie rapid in încăpere și practic mi-e teama sa ii expun prea mult la toxicitatea acestuia.

Am fost nevoiți sa utilizam apa plata pentru toate activitățile casnice dar și pentru mâncare. M-am interesat îndelung înainte sa aleg ceva, pentru ca piața este destul de larga in sortimentele de apa plata. Nu aveam încotro. Pentru sănătatea copiilor mei trebuia sa gasesc ceva de încredere cât mai repede.

Așa am ajuns la cea mai buna apa minerală plata pentru copii.

Este vorba despre marca de apa Aquatique .

De ce tocmai Aquatique?

Apa minerală naturală Aquatique își are izvorul in inima munților Carpați la o altitudine de 1100 de metri, in zona protejata a Parcului Natural Bucegi, rezervația naturală Abruptul Prahovean. Cu o compoziție echilibrata și o mineralizare redusă de numai 104 mg/l, Aquatique este o apa minerală naturală recomandata pentru consumul frecvent al întregii familii. Aceasta îndeplinește criteriile de compoziție și puritate pentru a putea fi consumată de bebeluși și copii, conținutul mineral recomandat al apei fiind sub 120 mg/l.

Anul acesta, apa oligominerala naturală Aquatique a fost desemnată pentru al doilea an consecutiv, câștigătoare la categoria “Apa minerală plata pentru sugari și copii mici”. Topul a fost alcătuit de către revista Forbes România pe baza unu studiu realizat de Institutul D&D Research, in perioada Iulie-Septembrie 2017, pe un eșantion reprezentativ pentru spectrul național, care a cuprins aproximativ 1000 de mame. Mamelor li s-a cerut sa precizeze ce apa minerală plata cumpara pentru copiii lor, sa numească marca de apa in care au încredere, care este cea mai sigura, și sa denumească brandul de apa cu cel mai înalt nivel de calitate.

Dacă alegerea a 1000 de mame a fost Aquatique, atunci va fi și alegerea mea. O recomandam nu numai noi mamele ci și Societatea Romană de Pediatrie care confirma faptul ca apa oligominerala Aquatique poate fi folosită ca ațâțe sau in prepararea hranei bebelușilor și a copiilor. Băieții mei merită o alimentație corectă, o apă plată sigura pe care o poate consuma întreaga familie.

Sunt două săptămâni de când apa de la chiuveta și-a modificat gustul și mirosul. Tot atâtea și de când consumăm cu regularitate Aquatique. Dacă nu ar fi mirosul acela urât pe care îl emană când curge la robinet când vrem sa facem baie, sunt sigura ca nu mi-ar m-ai păsa de ce se întâmpla cu apa.

Tot răul a fost spre bine. Dacă nu se întâmpla asta, poate ca nu aș fi aflat niciodată care e cea mai buna apă minerală naturală plată pentru copii. Aquatique a rămas pentru totdeuna pe masa noastră.

Brad natural sau artificial? V-ați pregătit?

Publicat de de Anna Georgescu

Familia e intotdeuna pe primul loc. Prioritatea mea in iarna care urmează e sa le daruiesc copiilor amintiri la fel cum am avut eu parte in copilărie. O sa încerc sa le insuflu și lor tradiția, cântecul, colindul, bradul cu tot ce înseamnă el și o iarna de neuitat.

Bradul copilăriei mele nu seamănă cu nimic din ce se poarta acum. Nici pe departe. De fapt, era un molid cu crengi din loc in loc și cu un vârf lung pe care cu greu așezăm o stea argintie.

Era intotdeuna natural, pentru ca pădurile erau păduri, nu ca acum mai mult dealuri goale. Nu aveam noțiunea de eco, nu știam daca e bine sau rău, il adoram așa cum era. Era puțin mai înalt decât noi, la vremea aia, cu ramuri subtiri și cu miros adevarat de iarna. Nu aveam globulețe, decât beteala și bomboane cu polei, pe care de cele mai multe ori le mâncam și rămâneau doar ambalajele goale atârnate. Mai puneam vata ca sa imitam zăpada. Portocalele primite in pachet de tata de la fabrica le puneam mai la baza crengilor ca sa nu se rupă de la greutate.

Îl păstram așa gătit pana după Sf Ion când începeau sa-i cada acele. Era sărăcăcios, acum când ma gândesc. Dar chiar și așa, bucuria cu care îl primeam când ni-l aducea tata din padure, a rămas acolo întipărita bine.

Mai târziu, am început sa cumpărăm instalație. Se vedea super frumos de la poarta. Când îl vedeam din drum, cum strălucește și licăre, tare mândra mai eram.

Acum am misiunea ca mama, sa aduc bucuria bradului și in sufletele copiilor mei. Și pare dificil asta. Când ei văd instalații peste tot prin oraș, de pe la jumatea lu’ Noiembrie. Pana acum nu m-am gândit ca momentele astea le pot face magice in ochii lor. Încerc anul acesta. I-am învățat ce înseamnă copacul și ce se întâmpla dacă prăpădesc multe foi. Știu deja ca de la ei primim oxigen și noi trebuie sa stopam tăierea lor dacă vrem sa mai avem ce sa respirăm. Așadar nu le pot explica cum procedam noi când eram mici. Plasticul pe care îl avem de anii trecuți, nu inspira nimic. E tern și nu miroase a nimic, nici măcar a plastic.

Am hotărât sa împodobim unul adevărat. Va rămâne in ghiveci și îl vom planta când se termina nebunia sărbătorilor. Vom merge împreuna la țara și îl vom planta acolo. Va fi povestea noastră de iarna care, practic, nu se va sfarsi la Sf Ion. Abia aștept sa mergem la cumpărături.

O sa revin aici cu detalii, cu poze și cu tot ce se petrece acasă la noi.