Încercați la munte la țara. E diferit

Publicat de de Anna Georgescu

Am fost la munte numai in stațiuni: Busteni , Sinaia, Brașov, Predeal etc. Mergeam de obicei pe pârtii și prin centrul stațiunii la cumpărături. Erau locuri populate și suprasaturate de comercianți.

Liniște nu găseai decât in vârful pârtiei și poate nici acolo.

Ei bine, weekendul acesta am încercat altceva. Ceva de care mi-era dor. Au trecut mulți ani de când n-am mai făcut asta. Nu am organizat eu, ca de obicei, ci am fost invitata.

Mai exact, s-a organizat o excursie la munte cu toți colegii soțului de serviciu, cu nevestele și cu odraslele. O gasca de aproape 40 de oameni.

Noi am mers fără copii pentru ca încă sunt bolnăviori și pentru ca aveam emoții de cum s-ar fi descurcat cel mic in autocar. Oricum tati s-a bucurat maxim pentru ca el tânjește de escapade in doi mai mult decât mine.

Ce mi s-a părut extraodinar a fost faptul ca toată tărășenia a fost organizata de un singur om. Adică un coleg a avut grija și de cazare și de transport și chiar și de mâncare. Felicitările mele! Eu pentru o excursie de doua persoane ma pregătesc doua luni înainte.

Transportul a fost asigurat de un autocar spațios care mi-a cam dat bătăi de cap cu răul de mașina. Eu trebuie musai sa văd in fata când merg cu masina, iar locurile din fata erau deja ocupate când am ajuns noi. Am fost într-un soi de excursie cu clasa. Fiind și fără copii ne-am chicotit și ne-am giugiulit tot drumul. Drumul a fost super interesant. Mai puțin ultima parte in care simteam răul cum ma învăluie. 🤦🏼‍♀️

Au ales ca destinație Moeciu de Sus. O zona rurală care la prima vedere nu spune nimic. Am ajuns in jurul prânzului acolo și am fost așteptați cu o masa tradiționala. Simplu și gustos. Ceapa, șunca, 3 feluri de branza și cașcaval, ardei rosu și multe, multe bunătăți. In spatele unității de cazare era un deal abrupt cu o pârtie care a făcut deliciul nu numai al copiilor dar și al părinților. Sanie, folie de plastic sau chiar și fără nimic, toți erau pe pârtie la un moment dat.

Am ieșit la plimbare apoi. Și atunci am realizat ca acolo nu e gălăgie. O mașina din când in când pe drumul care șerpuia printre munți, asta nu e zgomot. Mai multe căruțe ale localnicilor cu băncuțe in care transportau turiștii. La un moment dat era ca la televizor. Era un sunet de apă curgătoare și de câteva păsări care nu s-au lăsat duse de frig care ma făcea sa ma ascund in zăpada de plăcere. Ca sa nu mai spun de zăpada. Care strălucea incredibil in bătaia soarelui. Apărea ca o pătura pufoasa cu mii de pietricele scumpe așezată peste pietrele din rău și peste tot ce ne înconjura. Era moale, iar când călcai in ea te afundați ca intr-o saltea plină cu pene.

Am stat așa cu grija copiilor la început, dar apoi m-am mai relaxat când mi-a spus mama ca răceala e pe ducă.

Am un singur sfat. Încercați din când in când și o ieșire altfel. Moieciu e aproape de București, e la țara și e liniște. Pârtie are, aer curat din plin, oameni primitori și multă căldură in case.

Seara am avut chef de altceva, mai discret și mai cochet și am găsit exact ce ne trebuia. Atmosfera primitoare, muzica bună, preparate culinare deosebite. Toate acestea la Vlahia Inn, o locație superbă chiar aproape de locul in care am fost cazați. Am fost împreuna cu un cuplu de prieteni și chiar ne-am simțit bine. Ananasul cu înghețată in crusta de aluat a fost perfect. Muzica era asigurata de un grup de tineri participanți la un concurs național televizat și chiar se pricepeau. Au cântat perfect. Pentru mine au fost câștigători. ❤️

A fost tot ce aveam nevoie la sfârșitul unei săptămâni solicitante. Plimbări lungi, căldură in case și in suflete și multă socializare.

Va las câteva poze sa vedeți și voi cât de frumoase sunt locurile astea la țara la munte.

Muzeul Grigore Antipa e de neratat pentru distracția copiilor

Publicat de de Anna Georgescu

Muzeul Grigore Antipa inseamna distracție garantata pentru copii.

Weekendul ma aduce in capitala inevitabil de câteva luni bune. Știut deja e faptul ca nu pot pleca niciunde fără copii. Ei merg cu mine, fie ca merg la cursuri, la conferinta sau la distracție.

Sâmbăta trecută in a doua parte a zilei am avut la dispoziție câteva ore bune. De mall și de locuri de joaca suntem sătui, așa ca am încercat și altceva.

Am vizitat Muzeul De istorie naturală Grigore Antipa. Cu băieții. Și le-a plăcut mult, chiar nu ma așteptam.

De la intrare au început cu “uau” când au văzut scheletul fosil de Dinoteriu și au ținut-o tot așa pana la plecare. Muzeul e împărțit in mai multe categorii cu fauna, flora, animale și cultura și civilizatie.

Copiii au descoperit curioși animale din carti și din desene animate. Au chiuit de bucurie pe scările muzeului de ne-au știut toți vizitatorii.

Le-a plăcut la Polul nord. Au rămas masca in peștera și am fost nevoiți sa trecem prin ea de mai multe ori ca sa se sature de întuneric și de sunetele care se auzeau.

Ali chiar a zis ca vrea la san când a văzut cum sunt așezati la supt câțiva puișori ai unui animal sălbatic.

Eu am rămas puțin mai mult la pietre prețioase și la fluturi. M-au cucerit culorile și strălucirea lor. Tati in schimb, nu se mai satura de spațiu și planete.

Ne-am adăpostit de frig in muzeu fără da stim ce frumuseți putem descoperi acolo.

A rămas sa mergem neaparat intr-o peștera adevarata cu băieții. Au vorbit despre asta pana acasa și le-am promis, nu mai pot da înapoi. Așteptam caldura sa le facem hatârul.

Eu am plecat cu un sentiment plăcut de acolo. Am semnat in cartea de oaspeți și am plecat bucuroasa ca băieții chiar s-au distrat.

Așadar, dacă vreti o după-amiaza plăcută într-un loc cald încărcat cu istorie și natura recomand cu drag Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa. Intrarea pentru adulti e 20 de lei, iar pentru copii am plătit câte 5 lei de fiecare. Nu e mult deloc pentru câta distracție a fost mai ales ca e instituția perfecta pentru educarea celor mici.

Digital Parents Talks 10 sau cum sa strângi 50 de bloggeri laolaltă

Publicat de de Anna Georgescu

Am avut de ales sâmbăta asta. Cursuri de psihopedagogie ca in fiecare weekend sau întâlnire cu bloggerii sa vorbim despre Instagram? Ce credeți ca am ales?

Insta, normal! 😂

Nu mai fusesem sa-i văd de luni bune. Puteam rata așa întâlnire?

Când am ajuns si am văzut câți suntem de data asta am zis ca nu văd bine.

50 de oameni intr-o sala e ceva.

M-am pus așa mai în spate, sa nu cumva sa deranjez. Venisem mai târziu, iar încălcarea era plină de o zarva frumoasa care mirosea a împrietenire. Toți vorbeau tare, gesticulau, unii filmau, alții se pupau, semn ca le-a fost dor sa se reunească, iar alții ma salutau. Credeam ca m-au uitat. Eu nu prea ma bag in seama, mi-e cam rusine sa abordez prima, dar ieri nu a fost cazul.

O draga prietena care mi-a fost alături la RomExpo la debutul cărții chiar mi-a oferit un loc in primul rând.

Am ascultat cu mare atenție prima parte a întâlnirii. M-a interesat pentru ca mie chiar îmi place Instagram și vreau sa îmi aduc publicul care ma urmărește și acolo.

Am învățat multe chestii utile de la Daddy Cool desi dacă nu eram tocmai novice in ale Instagramului.

Chiar am și întrebat ceva, cum se face report? Adică atunci când cineva postează o poza cu tine și tu o preiei pe profilul tău. Ai nevoie de o aplicație specială care se ocupa de asta. Nu știam, eu credeam ca e un fel de print screen. 🤦🏼‍♀️

Apoi, orele in care e bine sa publici ceva e intre 7 și 9 dimineața, iar seara intre 22.30 si 00.30.

Ca sa fii luată in seama mai mult de colaboratori profilul trebuie sa aibă peste 10k de urmăritori. La fel și ca sa faci parte din bloggerii unei agenții de PR.

Profilul de Instagram trebuie sa fie unitar, curat, cu poze atent selectate, de obicei editate cu același filtru. Trebuie sa ne axăm pe o nisa. Ce vrem sa transmitem mai mult, aia sa și reiasă din poze: mergi pe călătorii atunci publici poze cu peisaje, mergi pe fashion, publici portret, haine, ținute, mergi pe parenting, arați copii, jucării, etc.

Pe parenting nu e așa mare zarva. Nu știu pe acesta nisa multe persoane care sa aibă peste 10k de urmăritori. Așadar cei din branșa asta avem mult de tras.

Fotografiile trebuie sa fie curate și bine alese și ele. Nu alegem la întâmplare, nu pozăm orice și nu postam nimicuri. Fotografia trebuie sa transpună o poveste, un moment sau de ce nu sa transmită o emoție.

Pozele se fac și ele cu un rost și o socoteala, nu așa aiurea. Am aflat cum sunt împărțite și cum e centrat subiectul principal de la Mihai Răitaru .

Ne-a analizat chiar și câteva fotografii postate deja pe Instagram. A spus puncte forte și ce e de îmbunătățit.

Ultima parte trebuie sa recunosc a fost și cea care mi-a plăcut cel mai mult. A vorbit reprezentata unui brand românesc de cămăși care ca sa supraviețuiască a alas sa exporte mai mult.

Alina Rachieru Ilie de la Pineberry se ocupa de contul de insta al companiei și a fost super drăguța sa ne împărtășească câteva tipsuri.

Am fost așa pe faza cu ea. Înțelegeam ce vrea sa spună chiar si dinainte sa înceapă. Rar simt așa conexiune cu cineva. Avea un fel de a prezenta lucrurile foarte liniștitor. Sau sa fi fost de la zâmbetul ei larg?

Ca sa fii căutat și sa apara și colaborările trebuie ca tu sa faci primul pas. Etichetezi companii renumite, le lași sa vadă ca tu te ocupi cu asta și vrei sa colaborezi, eventual dai tag pentru și mai multă expunere. Contul personal ar trebui despărțit de cel al bradului tău. Nu încurca munca ta cu pozele personale.

Fotografiile sunt atent alese, culorile evidențiate contează foarte mult, nu trebuie sa avem imagini încărcate ci mai degrabă centrate pe un singur obiect.

Acum, in urma Digital Parents Talks îmi dau seama ca eu nu am acordat atenția necesară Instagramului. Am primit oferte de colaborări și din lipsa de timp le-am refuzat. M-am centrat mai mult pe blog și pe Facebook in timp ce pe Instagram puteam avea mult mai multă vizibilitate.

Nu caut neaparat faima, vreau mai mult sa am un cont curat care sa te facă sa revii și sa fie o oaza de frumusețe și liniște.

Dacă o sa reușesc rămâne de văzut. Măcar m-am mai pus la punct cu ce trebuie sa fac sa fie bine.

Aici o găsiți pe Annazidezi pe Instagram dacă aveți și voi cont. Ea va așteapta de mult timp la schimb de follow. Din 2013 chiar. 😜

Dacă aveți și voi un blog și vreti sa întâlniti oameni cu aceeași pasiune, va rog sa ma trageți de mâneca sa mergem împreuna. 😊

Competiția intre copii ucide spirite

Publicat de de Anna Georgescu

Traversam perioade in care copiii au parte de confort cum nu s-a mai întâlnit niciodată in istorie. Ei sunt apărați de stat, de legi, de drepturile copilului. Au gadgeturi de mii de euro, îmbrăcăminte și încălțăminte de sute. Au camere aerisite, largi, frumos decorate cu tot ce le e necesar.

In schimbul acestor lucruri părinții vor inteligenta. Vor sa învețe bine, vor note mari și excelenta in mediul școlar. Pentru asta ei sunt înscriși de la numai câțiva anișori in competiții, cu sau fără voia lor. Li se cere sa fie primii. Li se plătesc meditații și vor sa aibă cunoștințe cât mai vaste. Învățarea devine o lupta de orgolii intre părinți și copii.

Se urmărește mai mult depășirea celui de lângă tine și mai puțin apropierea și relațiile interumane.

Copiii sunt învățați de mici sa-i depășescă pe alții. Sa fie primii cu orice preț.

Nu se mai respecta vârsta. Daca știe sa citească la 3 ani, are cei mai mândri părinți. Dacă știe sa recite “Luceafărul la 2, e nemaipomenit. Nimănui nu-i pasa cât timp i-a luat copilului sa învețe atâtea strofe. Și ce ar fi putut face pentru el, pentru plăcerea proprie in timpul acela. Contează doar ca știe.

Părinții încearcă sa suplinească lipsurile copilăriei prin sufocarea propriilor copii. Dacă ei nu au învățat foarte bine engleza la timpul lor, atunci copilul va trebui sa aibă o certificare Cambridge la numai câțiva anișori. Nici nu mai e la moda sa-l intrebi pe copil dacă ii place. Trebuie sa-i placa, de ce nu i-ar plăcea? O sa-i facă bine mai târziu.

Oare câți copii sunt lăsați sa se plictisească? Va spun eu. Foarte putini. Cine are de suferit? Spiritul și creativitatea lor. Sănătatea mentală a lor va avea de suferit. Sufletul îngrădit care va tânji după libertate și spirit creativ.

In ultimii ani, in tari cum ar fi Japonia și China numarul sinuciderilor in rândul copiilor și adolescenților s-a dublat. Copiilor le e frica de eșec. Ei nu mai vor sa trăiască dacă nu reușesc sa intre la cele mai bune școli.

George al meu nu a vrut sa meargă la o competiție de înot. L-a anunțat instructorul de înot ca urmează și ca poate merge, dacă dorește dar el a refuzat. Am discutat cu el despre asta. A spus ca ar fi trebuit sa înoate in bazinul mare, iar acolo e apa mai rece si nu-i place. L-am înțeles, deși cred ca m-as fi mândrit cu medalia lui. Totuși am avut tăria sa rezist tentației de a-l influența sa se răzgândească. Am fost mândra de mine.

Între realizarea profesională și fericirea copilului aleg bucuria din ochii lui mari căprui. Va ajunge in viața ceea ce-l va face fericit. Eu voi fi lângă el sa-l ghidez și sa-l indrum pe calea cea buna. Notele niciodată nu vor reflecta adevarata valoare a copilului.

Copiii mei se sperie. Aspiratorul e dușmanul numărul 1 (P)

Publicat de de Anna Georgescu

Poveste pe scurt. Am doi băieți. Unu speriat de bombe, altul, cel mai speriat de bombe. Cum ieșim din situația asta?

Acum sa dezvoltam. George obișnuia sa fie curajos. Acum, influențat de ceilalti băieți de la gradi probabil, a început sa se teama de câte ceva. De exemplu, dacă in camera lor e întuneric el e primul care intra și aprinde lumina. Dar când trebuie sa meargă undeva unde merge pentru prima data și nu are curaj, îl ia pe asta micu’ și-l baga pe el la înaintare. Mezinu’ nu se prinde de schema, se duce plin de curaj, intra ca găina in grămada. Eu m-am obișnuit. Miros teama de la o pata când trebuie sa meargă undeva și-l cheamă pe frate-su.

Acu’ bietu’ Ali, merge, nu știe de ce îl cheamă, crede ca sunt prieteni. 😂 Dacă 70% din timp se ciondanesc, când îl striga, Ali e prezent ca un cățeluș. Cățeluș speriecios, pentru ca se sperie și el, bineînțeles. El de când era mic are frica aparatelor electrocasnice. Se sperie de mașina de spălat haine, de mașina de spalat vase și mai ales de aspirator.

Și ce ma fac? Casa e mica, noi suntem mulți, iar la trei minute de la curatenie e la loc. Iar băgăm aspiratorul, iar copilul o ia la goana, se ascunde sub masa, după usa, in alta camera, după posibilități.

E amuzant ca George rade de el acum. Lui nu-i mai e teama. A depășit situația. E băiat mare.

Mie nu-mi convine deloc, dar n-am ce sa fac. Am încercat tot ce se putea. L-am ținut in brațe și i-am explicat cu blândețe ca el ne ajuta sa avem casa curată. L-am pornit împreuna, am strâns firul, am tras firul, i-am arătat unde se strânge gunoiul, nimic nu merge. I-am explicat ca răul e doar in mintea lui, aspiratorul nu face decât bine.

Copilul nu vrea sa priceapă. E speriat de toate aparatele din casa și basta. Și nu vreau sa rămână așa. Nu-i vreau nici super curajoși. Nu vreau sa am doi băieți lipsiți de emoții. Nu vreau sa cresc niște mașini fără frica doar pentru ca sunt băieți. E ok sa aibă temeri, însă e bine sa invete cum sa treacă peste ele sau cel puțin cum sa facă sa nu le permită sa-i influențeze negativ. Așteptam sa-i treacă, dar cum? Stând așa cu mâinile in sân? Nu mi-e genul.

Ne-am gândit si la ideea de a ne cumpăra aparate mai silențioase. Dar cum nu suntem magnați, sa putem sa ne schimbam toate aparatele, am zis sa schimbam măcar aspiratorul. Ca asta săracul e trecut de prima tinerețe si sunt sigura ca in ultimii ani s-au mai inventat multe modele mai perfomante. Zic sa ne uitam pe aici de unul mai silențios. Eventual și invizibil. 😀

Am prospectat piața și rămâne sa ne decidem care e cel mai bun aspirator.voi cum e? De ce se sperie micuții voștri? Sau nu se sperie?

Știi cui ar trebui sa-i spui planurile tale?

Publicat de de Anna Georgescu

Cuiva care te-ar ajuta sa le duci la capăt. Care tace și asculta așa cum trebuie ca sa te liniștești l.

Cuiva care ți-ar fi aproape indiferent de vreme, de zi, de noapte, sau de stare.

Știu ca de obicei se spune ca durerea și bucuria nu se spune. Ca e mai bine sa nu împărtășești nimănui nici din ce ți se petrece.

E bine sa nu ai încredere in nimeni.

Doar in El.

Dumnezeu e acel prieten care te ridica atunci când nu te aștepți. Nu trebuie decât sa simti și sa ridici privirea către El. Sa ceri cu sufletul și e de ajuns.

Lui nu-i pasa dacă ai bani sau ești sărac. El nu râde de tine. El nu spune altcuiva. Dacă e ce ai nevoie îți da, dacă nu însemna ca nu asta îți trebuia.

Ajutorul meu și prietenul mai de nădejde e numai Dumnezeu. El mereu mi-a luminat calea. Mi-a trimis Înger Păzitor sa-mi stea aproape la momente de cumpăna.

Doar Lui ii încredințez planurile mele, pentru ca la El sunt păstrate cu încredere.

Prietenul meu nu m-a părăsit niciodată la nevoie. Mi-a auzit strigătul în toată gălăgia de lângă mine. Liniștea de lângă el e dătătoare de viața și de speranța. Îl el mi-am încredințat viața, familia, faptele și ziua de mâine.

Cauta-L și ajuta-L sa te găsescă. El o sa te asculte și pe tine. Cere-I cu inima.

Doar atât.

Ce bine era dacă mai trăia tata

Publicat de de Anna Georgescu

Am rămas schingiuită sufletește după ce tata ne-a părăsit. Muntele ăla de om, puternic cât zece cai la un loc, care răcnea când ridica lemnul de sute de kg de jos, care avea o îndârjire nemaintâlnita s-a stins in liniște intr-o secunda.

L-au plâns copiii și nevasta ani întregi la rând. Încă nu ne putem obișnui cu absenta lui. Nimic nu mai are viața de când a plecat. Liniștea din curtea plină de viața ma deprima.

Dacă ar fi trăit tata, totul ar fi fost mai bine.

Mama ar fi încă sănătoasă, n-ar trebui sa ia in fiecare zi a vieții pastile ca sa trăiască. Moartea lui a adus boala ei.

Oamenii nu ar mai fi încercat nicicând sa ne facă rău. Mâna lui de fier ne-ar fi aparat de toate răutățile și neajunsurile vieții.

Viața lui era însuflețirea noastră.

Astăzi am petrece cu el la un pahar de țuica fiarta. Ar fi chemat toți oamenii care ar fi trecut prin fata portii sa intre sa-i cinstească. Țiganilor veniți la cerșit le-ar fi umplut sacoșele cu de toate.

O înțeleg pe mama, care plânge amar atunci când vine vorba de tata. Sa pierzi așa sprijin e greu. Sa rămâi singura după o viața în care te-ai străduit cu omul tău sa aveți ce pune copiilor pe masa e cumplit! Când sa te bucuri in sfârșit de viața, după ce ai scăpat de greutăți, rămâi singura, iar singurătatea ucide visuri și speranțe.

Ne e greu tata fără tine. Suntem pierdute intr-o lume in care nu ne gasim rostul fără tine. Te vom plânge in zadar câte zile vom avea si tot nu va fi de ajuns. Ai lăsat multă linsite acolo unde era viața. Ai lăsat durere nemarginita și regrete pana la cer.

Dacă ar mai fi trăit tata eu as fi fost mult mai departe. 😔

Mămicia merge mâna in mâna cu feminitatea

Publicat de de Anna Georgescu

Hai, ca a trecut și moda cu sacrificatul pentru copii. Doamne ajuta!

Am observat din ce in ce mai multe mamici care trag linie precisa intre daruirea de a fi mama și libertatea de a trai in afara mediului casnic.

In urma cu numai câțiva ani era o disperare continua. Mamele se dăruiau complet vieții de familie și in special copilului. Uitau sa mănânce, renunțau la manichiura, la ieșit in oraș, la atenția pe care i-o acordau soțului, numai sa fie 100% lângă copil. Nu mai spun ca nu-l putea atinge nimeni. Era privit ca un trofeu personal, o chestie câștigată și revendicata total de către mama.

Copilul era 100% angajamentul lor. Trebuia hrănit, plimbat, curățat, învățat, spălat exclusiv de către ea. Tăticii sau bunicii habar nu aveau. Era o corvoada și o munca epuizanta.

Acum mămicile merg la coafor regulat, epilat nu mai spun, manichiura și chiar și la make-up, ca tot e la moda.

Prefera sa fie cochete și informate. Aleg sa alăpteze chiar și la coafor. Mamicia merge mâna in mâna cu feminitatea și asta nu poate decât sa ma bucure. Nai ales ca și copiilor le place sa aibă o mămica frumoasa și aranajata.

Mi-ar plăcea însă, sa văd mai mulți părinți petrecand timp și singuri. La un pahar de vin după ce adorm copiii, la un film sau chiar singuri la cumpărături, dacă au cu cine sa-i lase o oră, două.

Mi-ar plăcea sa se bucure împreuna de comorile lor relaxați și fericiti. Sa știe ca au nevoie sa fie împreuna și fără copii. Sa insiste sa rămână treji chiar și atunci când le vine sa adorma înaintea copiilor. Mai cunosc și eu cazuri. 😜

Promit eu ca timpul de calitate te va redescoperi atât pe tine cât și pe tati. Aveți nevoi de voi ca și cuplu. Aveți nevoie de un parteneriat care sa dureze și pe care sa te poți baza pana la sfârșitul călătoriei aici. Acest parteneriat se întreține. Nimeni nu e obligat decât sa dea. Trebuie sa și primească din când in când sau ideal ar fi, in egala măsura.

Focul in care nu mai bagi lemne se stinge.

Așa ca, din când in când făceti-va timp pentru voi. Fa-ți timp pentru tine. Copiii vor crește, vor pleca, iar voi veți rămâne tot împreuna. Împreuna pentru totdeuna.

Crăciunul in club, Revelionul in pijamale

Publicat de de Anna Georgescu

Sărbătorile astea doua m-au revitalizat și m-au relaxat in același timp. Dacă nu m-as întoarce mâine la serviciu, as fi chiar fericita.

Nu am plănuit nimic, ne-am dorit sa petrecem in familie, fără sa ne gândim, unde, cu cine, cu ce ne îmbrăcăm sau ce mâncam.

Nu am gătit tone de mâncare, dar am avut ce sa mâncam. Nu am rezervat nimic niciunde, dar am petrecut in club pana la 3 dimineața. Nu am plănuit ce o sa port, dar am încropit o ținuta strălucitoare. Nu m-am stresat, dar m-am distrat, rețeta pe care o sa o urmez și anul viitor.

Crăciunul a fost pentru familie. M-a găsit alături de mămica și de surorile mele.

Ne-am reunit frumos, am luat prânzul, am sărbătorit norocoasa familiei, sora născuta chiar in ziua de Crăciun. Seara am mers la bal, sa văd ca in fiecare an, oamenii cum joaca și cum se bucura prin joc și voie buna, iar apoi am primit o invitație într-un club. Mi-am pus o salopeta de asta vara și m-am aranjat așa ca tineretul din ziua de azi. Dacă purtai ochelari si te incomoda întunericul din club nici nu ziceai ca ma așteapta doi copii acasă. 😜

In club am murit de somn. Am dansat cât am dansat și apoi m-am pus pe căscat. Programul meu se încheia la 22.30 cel târziu, in mod obișnuit, așadar de la ora 00.30 eram deja pe ducă. Noroc ca m-a trezit un tip care venise sa ma combine cu prietenul lui. 😂 N-am știut ca și astea bătrâne mai au succes. L-am arătat pe G care ma abandonase la masa de vreo 10 minute. I-am spus ca sunt cu soțul, deși inițial nu m-a crezut. A mers la el și s-au salutat frumos, schimbând câteva vorbe.

Ce sa zic? Mi-a cam crescut încrederea după faza asta, de ce sa mint? Dar sa revenim.

Revelionul a fost d-ăla de părinți responsabili. Aranjați frumos in pijamale, am așteptat in ultimele zece minute sa se facă fix. Pana atunci am machiat, semn ca anul viitor o sa tot fac asta.

Si ne-am apropiat ușor de geamul de la balcon ca sa putem vedea și noi artificiile, cu un ochii la cer și cu urechea in baby monitor sa nu se trezească băieții.

Ne venise noua o idee, ca sa fie și ei lângă noi la trecerea dintre ani, dar pe la 22.00 deja se văitau de somn. Probabil pentru ca programul lor de somn începe după ora 20.30, așa ca la ora aia era prea târziu pentru ei.

Nici nu ne-am mai deranjat cu șampania, ce rost avea? Prăpădeam o sticla pentru 2 guri? Risipa, domne! Ne-am culcat liniștiti după ce au încetat bubuiturile petardelor cărora niciodată nu le-am văzut rostul. La fel de liniștiti ca alte milioane de părinți din lumea întreaga. Care au ales sa facă ce știu mai bine. Sa aibă grija de comorile din casa lor.

Ocazii de a petrece vor mai fi. Sunt sigura. Dar intimitatea și liniștea pe care am simțit-o de revelion, acasă, nu o sa o mai întâlnesc peste câțiva ani. Așa ca am trăit momentul simplu și special. Chiar dacă nu a părut strălucitor, am simțit iubirea și caldura și atasamentul , trăiri mult mai importante acum pentru mine decât paiete și confetti.