Traversam perioade in care copiii au parte de confort cum nu s-a mai întâlnit niciodată in istorie. Ei sunt apărați de stat, de legi, de drepturile copilului. Au gadgeturi de mii de euro, îmbrăcăminte și încălțăminte de sute. Au camere aerisite, largi, frumos decorate cu tot ce le e necesar.

In schimbul acestor lucruri părinții vor inteligenta. Vor sa învețe bine, vor note mari și excelenta in mediul școlar. Pentru asta ei sunt înscriși de la numai câțiva anișori in competiții, cu sau fără voia lor. Li se cere sa fie primii. Li se plătesc meditații și vor sa aibă cunoștințe cât mai vaste. Învățarea devine o lupta de orgolii intre părinți și copii.

Se urmărește mai mult depășirea celui de lângă tine și mai puțin apropierea și relațiile interumane.

Copiii sunt învățați de mici sa-i depășescă pe alții. Sa fie primii cu orice preț.

Nu se mai respecta vârsta. Daca știe sa citească la 3 ani, are cei mai mândri părinți. Dacă știe sa recite “Luceafărul la 2, e nemaipomenit. Nimănui nu-i pasa cât timp i-a luat copilului sa învețe atâtea strofe. Și ce ar fi putut face pentru el, pentru plăcerea proprie in timpul acela. Contează doar ca știe.

Părinții încearcă sa suplinească lipsurile copilăriei prin sufocarea propriilor copii. Dacă ei nu au învățat foarte bine engleza la timpul lor, atunci copilul va trebui sa aibă o certificare Cambridge la numai câțiva anișori. Nici nu mai e la moda sa-l intrebi pe copil dacă ii place. Trebuie sa-i placa, de ce nu i-ar plăcea? O sa-i facă bine mai târziu.

Oare câți copii sunt lăsați sa se plictisească? Va spun eu. Foarte putini. Cine are de suferit? Spiritul și creativitatea lor. Sănătatea mentală a lor va avea de suferit. Sufletul îngrădit care va tânji după libertate și spirit creativ.

In ultimii ani, in tari cum ar fi Japonia și China numarul sinuciderilor in rândul copiilor și adolescenților s-a dublat. Copiilor le e frica de eșec. Ei nu mai vor sa trăiască dacă nu reușesc sa intre la cele mai bune școli.

George al meu nu a vrut sa meargă la o competiție de înot. L-a anunțat instructorul de înot ca urmează și ca poate merge, dacă dorește dar el a refuzat. Am discutat cu el despre asta. A spus ca ar fi trebuit sa înoate in bazinul mare, iar acolo e apa mai rece si nu-i place. L-am înțeles, deși cred ca m-as fi mândrit cu medalia lui. Totuși am avut tăria sa rezist tentației de a-l influența sa se răzgândească. Am fost mândra de mine.

Între realizarea profesională și fericirea copilului aleg bucuria din ochii lui mari căprui. Va ajunge in viața ceea ce-l va face fericit. Eu voi fi lângă el sa-l ghidez și sa-l indrum pe calea cea buna. Notele niciodată nu vor reflecta adevarata valoare a copilului.