Din Israel in Palestina

Publicat de de Anna Georgescu

Eilat

După ce am văzut puțin din Iordania, o zi am rezervat-o Eilatului. Ne-am relaxat cu adevărat. Chiar am dormit la prânz vreo două ore. Nu am bifat toate obiectivele turistice din stațiune, dar a fost suficient pentru câteva ore.

Am mers la observatorul de acolo și am făcut niște poze grozave. Am văzut specii de pești rare, am văzut cum sunt hrăniți rechinii și aproape ne-am plimbat cu un submarin. Spun aproape, pentru ca din cauza valurilor, cursa noastră s-a anulat. Eilat reprezintă într-adevăr perla Marii Roșii. Cu recifuri de corali și apa limpede, e perfect.

Restul zilei a rămas pentru leneveala. Am dormit, ne-am plimbat prin cartier și apoi am gătit.

Marea Moarta

Dimineața am plecat in excursie. Cu noaptea in cap vreau sa spun, pe la 4.45 eram la poarta vilei. Apropo cazarea a fost aici și a fost mai mult decât grovaza. Am luat o excursie la Ierusalim de la agentia turistică locală Diamond . Cum era posibil sa venim aici și sa nu vizitez locurile sfinte din “pământul făgăduinței”? Prima oprire a fost la Marea Moarta pentru bălăceală. O ora și jumătate a fost suficient. Apa era incredibil de plăcută chiar și la ora 8. O spune o fandosită care petrece o ora numai ca sa intre in apa până la glezne.

Foarte frumos amenajată plaja, m-a impresionat mult.

Rau Iordan

Locul in care s-a botezat Mântuitorul e pe teritoriul Israelului și ma bucur pentru asta. Frumos amenajat, vizitat de sute de creștini, mulți veniți din Africa special pentru a se boteza. Am intrat și noi și am „mărturisit un botez spre iertarea păcatelor”. Nu am văzut un șirag de apa murdară cum au văzut alții, ci am găsit un loc vechi, biblic încărcat de istorie. Apa mi-a răcit corpul și mi-a purificat sufletul. Am crezut și sper sa ma vindec de tot ce e rău.

Betleem

De acolo ne-am îndreptat spre Palestina pentru a vizita Betleemul și biserica Nașterii Domnului. La vama nu am mai plătit nimic, slava Domnului! S-a ocupat ghidul de tot, iar trecerea a fost mai mult decât ușoară. Nici măcar nu ne-au mai verificat bagajele. Palestina și fâșia Gaza e o zona destul de sensibilă in relațiile dintre cele două țări.

Dar pentru ca se gândesc la Israel ca la o sursa de venit prin miile de vizitatori zilnici, sunt chiar prietenoși. Norocul nostru a fost ca in zona trăiesc mulți creștini ortodocși, casele lor remarcându-se după reprezentarea Sfântului Gheorghe de deasupra intrării principale.

Cum am intrat in biserica ridicată deasupra peșterii Nașterii Domnului am întâlnit acolo un grup de pelerini români care cântau “O ce veste minunată”. Vocile lor răsunau intr-o mare de limbi necunoscute, absolut divin. Cântarea ridicată la cer cu atâta înverșunare și dăruire m-a făcut sa lacrimez. Atât de curat părea totul… Nu știu dacă și alții au trăit experiența asta, dar eu am simțit o mare binecuvântare doar sa ma aflu acolo.

Ierusalim

Dupa prânzul luat in Palestina, ne-am îndreptat in sfârșit spre Ierusalim.

Am vizitat apoi mai multe locașuri sfinte. M-a impresionat dintre toate, Zidul Plângerii. O părticică rămasă din zidul Templului lui David a devenit azi loc de pelerinaj pentru toate religiile. Oricine poate intra, separat femeile de bărbați, cu capul acoperit și cu multă smerenie. Ca ești evreu, musulman, creștin sau budist, nimeni nu te oprește sa-ți mărturisești păcatele și sa ceri iertare. Nu e permis sa vorbești, sau sa te îndepărtezi cu spatele de el. Am atins zidul cu palmele și mi-am recunoscut și eu păcatele in fața Domnului. Am cerut iertare și ajutor printre suspinele femeilor de lângă mine. Durerea lor era mare. Aproape o trăiam și eu fiind așa de aproape una de alta. M-am îndepărtat mulțumind pentru ce am și ce trăiesc și cu gând bun depre toți ai mei.

Despre Israel aș putea scrie mult. O sa o mai fac cât de curând.

Acum ma pregătesc sa ma întorc la băieții mei frumoși. Dacă nu era dorul de ei sa ma facă sa întorc mai repede, aș fi prelungit șederea mea acolo fără să clipesc.

Sunt încărcată cu mir, tămâie, lumânări pentru toți cunoscuții. O sa le dăruiesc cu mare drag o parte din farmecul și credința țării sfinte.

Am lăsat aici poze frumoase, dar nici una nu poate reda credința și trăirea de acolo. Poți doar sa mergi sa te convingi.

Din Israel in Iordania

Publicat de de Anna Georgescu

Petra, o dorința mai veche de a mea e la o aruncătură de bat de Eilat. Bine, la o suta și ceva de km, dar tot e aproape. Nu puteam sa ratez sa vizitez un oraș antic atât de frumos, așa ca ne-am pregătit de dimineața și am plecat singuri spre granița. Încercasem noi sa cumpărăm prin agenție dar era deja prea târziu când ne-am decis.

Așa ca nu ne-a mai rămas decât sa plecam singuri. Relațiile dintre cele doua țări nu sunt așa extraordinare, dar nu prea ne-a păsat. Am luat un taxi până la granița, apoi am trecut pe jos in Iordania. Cam nebunesc aș spune. Dar suntem teferi și nevătămați.

Iordania e o țara mai săraca decât Israel. Și in servicii dar și in traiul de zi cu zi. Dar asta nu ne-a împiedicat sa ne bucuram ca suntem acolo.

Am fost norocoși sa întâlnim un alt taximetrist, extraordinar de sociabil cu care am negociat un preț bun pentru Petra. Ne-a dus, ne-a așteptat vreo patru ore și apoi ne-a adus înapoi la granița.

Petra e uimitoare dacă ma întrebați. Nu pot sa descriu in cuvinte măreția ei. E ceva grandios, incomparabil cu ce am mai văzut înainte.

Greu mi-am putut imagina cum a fost posibila construirea și amplasarea atâtor edificii de o mâna omeneasca. Nimeni nu știe cu exactitate când a fost construită. E un mister și reprezintă cu mândrie una din minunile lumii moderne. I s-a mai spus orașul roșu, cu referire la culoarea rocilor și a nisipului dar și orașul misterelor. A fost cioplit in stâncă de către nabateeni și cucerit pe rând de romani, creștini și beduini.

Grandoarea lui îți taie respirația. Ne-a cucerit din prima. Am regretat ca nu am putut rămâne mai mult in Iordania. Mi-ar fi plăcut sa mergem și in Wadi Rum, in deșert, dar sincera sa fiu mi-a cam ajuns atâta pustietate. Abia așteptam sa ajungem in Eilat.

Despre costuri nu mai vreau sa intru in detalii ca ma bufnește plânsul și ma doare inima. Când ne trimitea la alt ghișeu sa mai plătim nu știu ce taxa de părăsire, de intrare, de viza, îmi tremurau picioarele. Dar a fost bine. Petra nu e de ratat. Recomand cu drag. Faceți un efort și ajungeți acolo sa va convingeți de măreția ei.

Israel cu bani puțini? Se poate

Publicat de de Anna Georgescu

Ne-am gândit mult ce destinație sa alegem anul acesta pentru un city break prelungit in doi. Am luat iar pauza de la părinteala, serviciu și rutina și ne-am luat lumea-n cap pentru câteva zile binemeritate. Destul cât sa ne regăsim, sa lăsam certurile pentru mâncare, copii și casa și sa ne ținem de mâna cât dorim.

Am vrut inițial sa alegem Amsterdam, încurajată de prețurile mici, dar perechea mea nu se împăca prea bine cu frigul și a vrut undeva la soare.

Am ales Israel, chiar dacă nu e o destinație ieftină. La Israel se merge și cu bani putini. Cam greu dar, da, se poate.

Israel e cunoscută ca fiind o țara scumpa in comparație cu alte tari din Orientul Mijlociu, cum ar fi Iordania sau Egipt. Se ridica deasupra lor însă la servicii. Au hoteluri cu stele echivalente cu cele europene, iar gazdele intotdeuna te vor primi așa cum se cuvine.

Mi-am dorit mereu sa ajung aici. Ma dădeau înapoi prețurile la circuite. Eu caut oferte in general toamna și iarna de pana in 200€ de persoana pentru câteva zile. Am avut noroc anul acesta cu noua ruta București-Eilat inaugurată de wizz air.

Zborurile vor fi limitate. Probabil din Martie nu vor mai opera pe acest aeroport. Se vor relua, însă din toamna din nou. Eilat este o destinație sezoniera, de iarna, vara temperaturile ridicându-se mult prea mult ca sa poata fi suportate de turiști. In plus, cursa e subvenționată de autoritățile locale, depinde de înțelegerea dintre wizz și Eilat.

In afara de transport, nimic nu mai e ieftin in Israel.

Cazarea și mâncarea e destul de piperată la preț. Am ales unul dintre cele mai ieftine hoteluri din Israel cu recenzii bune pe Booking.

Am luat din timp biletele de avion și cazarea și la plecare nu ne-a mai rămas decât sa avem bani de cheltuiala. Nu suficienți dacă ma întrebați pe mine, dar sa speram ca o sa ne descurcăm.

In total am plătit puțin peste 1000 lei pentru amândoi pentru cazare și transport . Nu e mult pentru câte am in gând sa petrecem pe aici. O sa vedeți si voi pentru ca o sa va țin la curent cu unde mergem și cât costa, sa va faceți idee dacă merita sa mergi aici sau nu.

Zbor lin sa avem. ❤️

Eu chiar am avut noroc

Publicat de de Anna Georgescu

Mi-a spus o prietena de curând, poate fără sa vrea sau poate doar eu sunt prietena cu ea, nu și ea cu mine, ca serviciul meu e neimportant. M-am supărat puțin la început, pentru ca pentru mine e ce am nevoie acum. Nu înțelegeam de ce a spus asta. Știu ca pot mai mult, dar nu vreau. Nu am stat sa-i explic și nu am dezvoltat ideea. Am lăsat-o sa creadă asta, dacă asta o făcea sa se simtă mai bine.

Bineînțeles ca nu ma văd făcând asta toată viața, dar pentru moment mi-e bine, iar planurile nu e bine sa le spui tuturor dacă vrei sa se îndeplinească.

Eu chiar am avut noroc dacă stau și ma gândesc bine. Am găsit un om bun care îmi sta aproape de aproape 20 de ani. Am o casa a mea, am copii sănătoși și frumosi și mai ales am libertatea de a alege conștient.

As fi putut urma alt drum in viața. As fi putut fi o femeie de cariera. As fi putut ajunge o workaholica. Care sa muncească la nesfârșit și care sa se mulțumească cu o vacanța o data pe an. Care sa urmărească realizarea in cariera și mai apoi familia. Care sa vâneze un job bun și sa avanseze rapid.

Eu n-am urmat nici un plan. Pe de o parte a fost rău dar pe de alta bine. N-am un job de milioane dar destul cât sa trăiesc bine. Poate nu e ce-mi doresc dar pot oricând sa merg mai departe. Deocamdată e tot ce am nevoie. Câștig atât cât sa-mi permit și vacante și petreceri și haine pentru mine și ai mei. Am destul și pentru a călători chiar dacă facem eforturi uneori și ajung și pentru traiul zilnic.

Doi copii înseamnă mult. Pentru doi simpli salariați și cerințe din ce in ce mai multe, îmi dau seama ca ne descurcam. Am fi vrut mai mulți copii. Dar de frica sa le refuzam și celorlalți lucruri de care ar avea nevoie, ne oprim aici.

Așadar ce alegem? Cariera sau familie?

Cu ce sa începi cu familia sau cu ascensiunea in cariera? Faci bani și apoi faci copii sau invers?

Eu am început cu iubi. Apoi am “înființat” o familie și apoi au urmat copiii. Nu m-am mai gândit la mine.Încerc acum sa recuperez. Nu prea tare pentru ca ei sunt cei mai importanți. E important sa-i păstrez sănătoși, pana o sa mai prindă și ei putere. Vreau sa le fiu aproape ca mai târziu sa avem o relație frumoasa.

Ma concentrez pe descoperirea de ei înșiși a lor. Cum sa ii ghidez sa învețe cât mai multe singuri. Sa fie stabili emoțional, sa fie puternici ca niște bărbați, fragili ca niște ființe umane.

Pentru mine ei sunt cel mai important obiectiv in viața. Mai mult decât toate bogățiile din lume și mai mult decât orice avuție e împlinirea de a fi mama. Treptat am început sa am și satisfacții profesionale, însă nimic nu a mai adus așa bucurie in sufletul meu. As putea lucra oriunde, m-as putea muta undeva unde câștigurile sa fie mai mari. Dar la ce bun? Dacă voi lipsi din viața lor și mai mult? Aleg sa rămân lângă ei cu tot sufletul și fără nici un regret.

Nimic nu poate înlocui caldura mânuțelor lor mici atunci când ma imbratiseaza seara. N-as da asta pentru nici o împlinire profesională. As fi putut fi departe dar eu ii vreau pe ei aproape. Nu pot sa lipsesc acum de lângă ei. Sunt prea drăgălași și prea iubitori.

Copiii mei dragi. ❤️

Oi fi eu o familistă convinsă, oi fi prea prinsă in treaba asta, dar cred ca orice părinte la un moment dat ajunge sa facă sacrificii pentru copil. Și eu am făcut la rândul meu și sunt mândra de ei și de drumul ales.

Faceți copii cât sunteți tineri

Publicat de de Anna Georgescu

Am văzut in ultima vreme o mulțime de oameni cărora li s-a schimbat viața. In bine, fără sa-și dea seama. Recunosc chiar ei și văd și eu cu ochiul liber. Apariția unui copil i-a facut sa ajungă in punctul in care s-au transformat in alți oameni.

In momentul in care zâmbetul puiului de om a depins de ei, niciodată nu le-a mai fost la fel viața. Oamenii devin mai răbdători, mai blânzi, mai buni, mai înțelegători și mai înțelepți.

Maturizarea mea ca femeie a venit odată cu apariția primului născut. Nimic nu m-a zdruncinat mai tare in toată viața mea. Purtam pe umeri o responsabilitate care nu se compara cu nimic. Era greu, era ușor, era frumos, obositor… Un amalgam de sentimente care avea sa ma unească pentru totdeuna de copil, de soț, de familie.

Vreau ca toți oamenii sa trăiască acest sentiment cel puțin o data in viața. Ca sunteți femei, ca sunteti bărbați, va spun, faceți copii cât sunteți tineri. Cât sunteți in putere. E ceva ce nu se poate explica, ci se simte.

Dacă ai o relație și cel de lângă tine își dorește poți încerca. Acum e timpul. Cât ai chef de joaca și timp de hârjoneală.

Ceasul bilologic ticăie. Timpul nu sta in loc cu siguranța. Mâine poate fi târziu. Mai ales pentru femei. Nu amâna pentru o casa mai mare, nu amâna pentru un salariu mai mare. Sa se nască in zodia berbec sau fecioara.

Copilul merita energie și forta și chef de viața. Trebuie purtat in brațe și iubit. Vrea sa alergi cu el prin parc și sa te joci de-a va-ți ascunselea. Câta energie mai ai sa faci asta dacă ai trecut de prima tinerețe? Îl mai poți urca scările in brațe? Cât mai poți alerga cu el? Câta libertate ii mai poți acorda când puterile te lasa? Câți ani o sa ai când el o sa fie la gradi. Sau la scoala? Sau la liceu?

Te-ai gândit la toate astea?

Te-ai gândit ca timpul trece și nu îți acorda nimeni a doua șansa?

Familia se întemeiază din iubire și din încredere. Nu cu planuri insirate pe ani și ani de zile. Un copil vine atunci când vrea Dumnezeu, nu când plănuiești tu. Poate te decizi ca vrei anul viitor, iar Dumnezeu decide ca peste 2 ani, 3 ani, sau poate cu mare greutate.

Uneori chiar niciodată.

Din păcate in România studiile arata ca una din patru familii n-are urmasi naturali din cauza infertilității. S-a ajuns la un nivel alarmant. Nu poți sa nu te înfricoșezi când auzi așa statistici. Cauzele pot fi diverse: vârsta, alimentatia, stresul, calității vieții îndoielnice.

Sunt persoane care amâna momentul potrivit atât de mult, încât la un moment dat devine imposibil.

Totuși, o viața fără copii nu are așa multă culoare. Cine are, știe de ce fel de bucurie vorbesc.

In toată treaba asta nu e vorba despre tine. E despre cum poți deveni mai bun dăruind o parte din tine altcuiva. Momentul decisiv e acela in care încetezi sa mai existi doar pentru tine. E despre sacrificiu, putere, redescoperire și maturitate. Poate te neglijezi, poate îl neglijezi. Dar totul merită orice abandon și orice efort dacă asta înseamnă sa fii un părinte bun.

Despre asta e vorba. Despre a-ți dori un copil și a vrea sa-i fi un părinte bun. Părinți pot fi mulți dar un tata bun sau o mama buna e ceva pentru care te lupți. Lupți cu nopțile nedormite, cu impulsul de a-l supraproteja, cu părerile venite din partea tuturor.

Pregătește-te sa renunți la tine pentru câțiva ani. Ani care sunt esențiali lui. Depinde de tine dacă vei îngroșa statisticile sau dacă vei decide ca e timpul sa dăruiești viața unei părticele din sufletul tău.

Iubirea noastră e d-aia de pus in rama (P)

Publicat de de Anna Georgescu

Sau poate nu. Poate doar mi se pare mie. Viitorul niciodată nu l-am prezis. Mi-e frica sa mai fac estimări. Și totuși trăiesc iubirea vieții mele. In fiecare zi in brațele lungi și ocrotitoare ale lui, ma simt cel mai bine.

Aud tot mai des la cunoscuți sintagma: „Eu nu am nevoie de o zi in care sa arat ca iubesc. O fac in fiecare zi.”

Oare?

Sau ne ascundem ca de obicei, ca sa nu depunem nici un minim de efort? Spune sincer. Chiar iubesti și arați tu in fiecare zi asta? De câte ori pe luna vii cu flori acasă? De câte ori pe zi spui te iubesc și mi-a fost dor de tine? Vii de la serviciu vreoadata acasă cu o sticla de vin pentru un moment tandru mai târziu?

Mi-e teama ca in vârtejul vieții am uitat cum trebuie sa iubim. E lângă noi in casa, in viața și fără dovezi de dragoste. Ce rost are? De ce sa faci chestii siropoase? E aiurea. Suntem in 2018, ce naiba. Cine mai face d-astea? E demodat.

Poate pentru ca n-ai simțit niciodată ca îți pierzi unica iubire mare. Pentru ca ești sigur pe ea și pe ce simti tu. Și sper sa nu simti niciodată slăbiciunea in fata pierderii.

Pentru iubire și pentru chestii siropoase mie mi-ar plăcea sa fie de 10 ori pe an zile ale îndrăgostiților. Nu contează cum se numesc și cine le-a inventat. Sunt de acord cu ele. Dacă asta inseamna sa ne spunem te iubesc si sa ne ținem de mâna, sunt pentru.

E important sa primim și sa dăruim. Sa fim mai generoși cu cel lângă care am trăit momente fantastice.

Eu sunt o demodata. Și bărbatul meu la fel. E un demodat care face surprize fix când te aștepți mai puțin. Care încă aduce flori și încă spune te iubesc și ai grija de tine și ai grija cum conduci. Care a sărbătorit V-day și Dragobetele și toate sărbătorile iubirii posibile, încă din primul an in care ne-am cunoscut.

Nu cred ca sunt femei cărora sa nu le placa sa primească flori. Un buchet de flori, un ghiveci, un ghiocel, un simbol al uniunii. O rama cu o poza, o cina sau poate un șal care sa-i mângâie pielea atunci când ești plecat, va merge direct la ținta.

Eu nu sunt împotriva iubirii. Nu mai cântati in struna celor care spun ca ei nu au nevoie de așa ceva. Tocmai ei sunt cei carora le trebuie mai mult. Cei care neaga existența iubirii sunt cei care au cel mai mult nevoie sa o simtă.

Eu am primit o provocare de la Centrul Comercial Auchan Pitesti Bradu și vreau sa știți și voi de ea. Sa nu ziceți ca nu v-am spus.

Mecanismul e foarte simplu și are multe surprize. Vii la Auchan cu cei dragi le povestești celor de la Happy Team povestea voastră de dragoste. Ei ii invita pe toți cei aflați in Centru sa participe la un joc interactiv pe tableta. Toți participanții vor primi câte un premiu instant și vor fi incluși automat intr-o tombola cu premii săptămânale, și anume vouchere la SPA și o ședința foto. Vestea grozava e ca ei intra automat in cursa pentru premiul cel mare: o călătorie la Paris.

Apoi veți fi invitați sa faceți o poza la totem pe care o veți primi printată. Pleci acasă cu o poza care îți va aminti întotdeauna de bucuria momentelor împreuna. Și dacă vreti mai multe detalii intrați pe pagina lor de Facebook sa aflați. Cât de tare e asta?

Noi o sa fim acolo. Ne vedem?

“Mami, nu ți-am mâncat sufletul”

Publicat de de Anna Georgescu

Fraza care mi-a mâncat sufletul

Vin acasă frânta.

Nu in toate zilele, doar spre sfârșitul săptămânii. Se aduna orele nedormite și cele super solicitante de la birou și de multe ori cedez.

Așa s-a întâmplat și intr-o seara, de curând. Erau bolnavi amândoi. Nimic grav, răceli. Ca sa nu încurcam și mai mult microbii și ca sa se odihneasca mai bine amândoi, am hotărât sa-i separam. A dormit unul cu tati și altul cu mami. Cel mic, bineînțeles cu mămica. Am profitat de momentele in doi ca sa ne drăgalim. I-am cântat, am dansat, am citit, am ascultat muzica.

Eram praf la sfârșit.

Am zis ca e timpul pentru nani. Spălat, pipi, apă, și somn. In pat a avut chef de vorbă. M-a căpiat de cap cât a putut sa povestească. N-am dat nici un semn de obosela, jur. Mi-am propus sa rămân calma și sa ma controlez in orice situație.

Când aproape a încetat, l-am luat in brațe și am zis sa adormim îmbrățișat așa cum ii place lui. Mi-a pârâit spinarea in doua când m-am culcat pe spate. Aproape adormisem când îmi spune vorbărețul ca el face pipi iar. Hai ma! Serios? Mirosea a minciuna. Abia făcuse înainte sa se urce un pat. Când ii veni așa repede iar, frate?

-Mama, ma păcălești, zic.

– Fac rău mami.

– Da-te jos și fa singur. Lăsasem olița pentru urgente pentru mai târziu lângă pat. A făcut câteva picături, de unde un pipi normal? S-a chinuit sa scoată ceva doar ca sa nu-i zic eu ceva.

Și ce crezi? Când s-a ridicat, s-a ridicat cu olița cu tot și a vărsat bruma de pipi ce făcuse pe mocheta. Ai, doamne și cât ma abținusem. Am izbucnit de nervi. Ma gândeam numai ce mireasma o sa fie mai târziu in camera.

Și m-am apucat sa spal, sa șterg bombănind. „De ce te-ai mai ridicat?” „Abia făcusei.”; „Mi-ai mâncat sufletul tu mie.”

El, din pat, vizibil rușinat și supărat, a început sa plângă tare, tare. Și am plâns și eu cu el. Ca el spunea din inima aia mica și buna a lui: “Mami, îmi pare rău! Mami, nu ți-am mâncat sufletul, nu ți l-am mâncat.”

Și am lăsat tot balta așa cum era. L-am ținut in brațe si i-am șters lacramioarele. Și l-am iubit și mai mult. Și i-am cerut eu lui iertare. Ca el a vrut doar mai mult timp cu mine. A amânat sa adoarmă ca sa fie cu mine mai mult, dar eu n-am știut asta. Am fost slaba și am cedat.

Am plâns de neputința. Ca nu pot sa fac mai mult pentru el. Ca el chiar nu merita o mama stresată așa ca mine. Nimeni nu merita asta, mai ales copiii.

Și iar m-am gândit. Unde sa ma duc? Ce sa fac? Cum sa câștig bani pentru ei și pentru noi și sa fiu mai mult lângă ei?

De ce nu se inventează un job pentru mame. Nu de reprezentați la Avon și Oriflame. D-ăla pe bune. Unde sa fie ajutate mamele care vor sa fie lângă copii. De ce nu ma pricep și eu la ceva. La un meșteșug, la o chestie. Poate puteam lucra de acasă.

Câți ani o sa mai tânjească după mine? Câțiva. Ce pot eu sa mai fac? Ăștia sunt esențiali. Ăștia in care eu sunt plecată in fiecare zi de dimineața pana seara, cinci zile din șapte. Mult de tot pentru un copil de aproape 4 ani care își sacrifica nopțile ca sa fie mai mult cu mama.