Din ciclul: “Sunt mama și am obosit”

Am perioade când optimismul mă lasa baltă. Nimic nu ma mai motivează, nimic nu ma mai face să sper, chiar dacă eu sunt o persoana pozitivă. Cred că am început sa obosesc sau îmbătrânesc.

Până la etajul patru cu vreo trei sacoșe pline de alea gurii și cu doi copii de mâna, abia reușesc să ajung la ușa fără să-mi dau duhul. Când mai trebuie să deschid și ușa și realizez că am scăpat cheile tocmai la fundul genții, ma apuca depresia. După ce reușim să ne facem comozi, ma apuc aproape intotdeuna de gătit. Fac pofte mai mult, fiecare cu câte o preferința, încerc sa mulțumesc pe toți. Asta in timp ce ma strigă cineva ca a făcut caca și trebuie sa-l șterg. Sau potrivesc o ușa dezmembrată de la o mașinuța. Sau pun baterii la orgă.

Tocmai faptul că încerc sa fiu de folos și să nu ma plâng, ma face uneori chiar să plâng.

Mă întreba o mămica in parcare, in timp ce încercam să potrivesc in portbagaj de vreo 5 minute amândouă bicicletele, cum ma descurc cu ei. Ei bine, nu ma descurc. Nu am o rețeta minune. Eșuez și eu ca sunt om. Nu ma plâng, dar asta nu înseamnă că nu mi-e greu.

Multe mămici dacă ma văd prin parc aranjată au impresia că pentru mine copiii sunt opționali din moment ce am chef și de aranjat in fiecare zi. Nimic mai fals. Ăsta e singurul lucru pe care îl fac pentru mine, asta ma face să ma simt bine.

Mă trezesc uneori țipând la ei să-și adune jucăriile. Greșesc și ma opresc la timp. Și ma apuc și le strângem împreuna. Alte ori îi grăbesc, sa ajung la serviciu la timp și îi fac și pe ei nervoși.

Ieri mi-am dat seama cât de mult îmi însuflețesc ei viața. Când am intrat in curte la țara și tata nu era. Mama era la biserică, curtea părea părăsită. Chiar dacă știu că o găsesc acasă mereu pe mama mea bună și chiar dacă au trecut atâția ani de când nu mai e, fără el nimic nu are viața. E o pustietate și o liniște care ma apasă de câte ori merg acasă.

Asta m-a făcut să iubesc gălăgia mea din apartamentul cu 3 camere. Să iubesc și mai tare sunetul tălpilor lor pe parchet. Sa râd când ma lovesc in piese de lego și să ma trezesc râzând dimineața devreme și in weekend.

Cine știe pentru cât timp o să ma mai deranjeze? Cine știe cât timp mai am până o să-i aștept cum ma așteapta mama la sfârșitul săptămânii doar ca să mă vadă?

Reclame

3 gânduri despre &8222;Din ciclul: “Sunt mama și am obosit”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s