Am șocat iar mamele, părinții și cunoscuții. După ce că și așa sunt greu digerabilă de unii, mai fac și lucruri prostești. Mă dau in stamba, am impresii sau nu știu ce să mai fac să atrag atenția. Așa au spus oamenii despre mine când am venit din vacanța cu brațul plin de tatuaje. Șocate, mamele din parc au început sa șușotească pe la colțuri. Ce credeți? Îmi pasa? Neah!

Ce am vrut sa demonstrez? Că ma dau mare? Că n-am minte? Că nu e nimic de mine? Poate că da.

Poate chiar n-am minte. Poate că ma prostesc la vârsta asta. Ne-am pus tatuaje toți trei. Și eu și copiii. Ne-am distrat. A fost funny. Poate că înăuntrul sufletului meu sunt încă un copil. Fără minte, uneori. Ca toti oamenii de altfel. Dar câți dintre noi au curajul să lase copilul din noi pe afara? Câți dintre noi nu avem teamă de prejudecăți?

Eu nu am încercat să rănesc oamenii prin niște amărâte de tatuaje temporare. Nu am încercat să atrag sau să stârnesc invidii. Am fost eu însămi, iar dacă asta deranjeaza pe cineva, mie nu-mi pasă.

Haideți să nu mai lăsam treaba asta cu oameni mari să ne afecteze personalitatea. Haideți să încercam să intrăm in joc. Să trăim liber de prejudecăți și fără teama de a fi judecați. Până la urma ultima Judecată contează. Nu părerea lor. Viața și așa e grea, trecătoare și al naibii de scurtă. De ce să o mai facem și plictisitoare?

Eu mai am tatuaje și o să le mai folosesc. Așa că, dacă va răzgândiți, va dau și vouă. 🙏🏼😎

M-a încurajat chiar și soțul. Mi-a spus că se potrivesc perfect cu fața mea de rea pe care o iau câteodată. 😂

Nu m-am ferit niciodată de copilul din mine. Dacă vreau ceva cer. Dacă nu i se dă, uita și pleacă mai departe. Tu de ce te ferești?