Ultimul articol a avut un impact foarte mare asupra multora. Nu puțini au fost cei care au distribuit postarea și m-au felicitat in mesaje private.

Mi-am dat seama că ce simt eu, se potrivește cu ce simt mai mulți. Și mi s-a spus că eu sunt vocea celor care nu au curaj să spună.

Chiar sunt eu vocea?

Poate.

A celor plecați din țara care au uitat sa trăiască in vâltoarea și mirajul banilor. Care muncesc un an pentru o luna de libertate alături de familiilor lor. Care tânjesc după copii și după tinerețile pe care nu le-au băgat în seama la vremea lor. De la ei primesc cele mai frumoase și sincere încurajări. Ei îmi spun că le alin dorul cu articolele mele.

Eu sunt vocea adolescentelor care ziua merg la fân, nu la piscina. Ca și eu am fost așa. Care așteptau seara sa se transforme in zâne. Care își respecta părinții și ii ajuta. Care n-au bani multi, dar au curaj, forta și nebunie.

Eu sunt vocea mamelor care au scos-o la cap cu bebelușeala. Care au timp și de ele acum. Care nu s-au panicat și n-au căutat pe net rezultatele analizelor înainte să le vadă doctorul. Care au avut răbdare și au dat timpului timp. Celor care știau încă de când avea copilul o șchioapa că nu va rămâne așa toată viața.

Eu sunt vocea oamenilor crescuți la țara. Care au curaj să spună adevarul in fața oricât de dureros ar fi. Care s-au scăldat in gârla și au furat cireșe. Au prins peștii cu sticla și au căzut in ape înghețate.

Eu sunt vocea fetelor care nu pun preț pe firme. Care cumpăra ce le vine bine, nu doar niște etichete. Care caută piese vintage in magazinele second hand și le poartă cu stil și cu mândrie chiar dacă acum își permit orice.

Eu sunt vocea celor care nu se rușinează de trecut și de rădăcini. Care fac poze mâinilor bătrâne muncite și arse de soare. Care au respect fața de tradiții și neam.

Eu îmi asum intotdeuna faptele, fără să ma scuz pentru ce ma face fericita.

Eu de fapt, vreau ca vocea mea sa se audă in faptele copiilor mei. Prin ei vreau să mai rămân și când n-o să mai fiu.