Cum de ce? Pentru ca de cele mai multe ori, planurile eșuează. Creierul nostru are un mecanism incredibil de a ne face să ne transpunem fie în trecut, fie in viitor, însă niciodată nu ne face să fim conștienți de prezent.

De ceva timp încoace îmi exersez puterea de a trai in prezent. Mi s-a întâmplat de foarte multe ori să ma gândesc la ce va fi fără să ma gândesc la ce am in momentul acela.

Încerc pe cât se poate sa trăiesc azi, fără planuri.De nimic nu m-aș putea bucura mai mult in viața, decât de clipa pe care o trăiesc acum. Renunț încet, cu fiecare zi ce trece să mai trăiesc în trecut. Dureros și adesea cu sechele încă nevindecate, urâtul de trecut ma face sa plâng. Și de ce aș vrea să ma gândesc mereu la ceva care ma face să sufăr? Îl las in pace și el pe mine. Gândurile cu “Ce ar fi fost dacă” sunt cele mai nocive. Regretele te țin pe loc și nu te lasa să te bucuri de ce e acum lângă tine.

Viitorul suna bine, zice un slogan bine cunoscut. Oare? Cam cât de bine? Cam cât de bine îl construiești tu. Și dacă nu iese cum ți-ai dorit? Nu ți-ai dorit suficient? Sau poate soarta, destinul, oamenii ți-au pus piedici?

Dar azi? La azi cine se gândește? La ziua asta pe care ai binecuvântarea să o trăiești acum, te-ai gândit? Timpul ăsta e cel mai frumos. Pentru că îl trăiești acum și ca e aici. Bucuria zilei de azi nu mai încânta pe nimeni.

Nu putem fi siguri de nimic in lume. Mâine s-ar putea sa nici nu existe și tu treci repede peste azi pentru ceva probabil. Până la urmă, singura certitudine din viața noastră rămâne tot moartea. Naturală de altfel, dar făcută sa para înfricoșătoare tot de noi.

De moarte sigur nimeni n-a scăpat. Eu nu ma grăbesc spre ea. O amân cât pot de mult. Prin zâmbete, prin uitare, prin trăire.

Adulmec, respir, gândesc și vibrez la tot ce ma încojoară. Nu ma tem de nimic și nu ma grăbesc. Am pe cineva care îmi poarta de grija. Îl las pe El să ma vegheze in timp ce eu doar trăiesc.

Exercițiul acesta îl fac in fiecare zi. Încerc să îmi dau seama unde greșesc și ma corectez. Cu fiecare minut care trece ma experimentez și mai mult in arta prezentului. M-am iertat, m-am vindecat și acum am observat ca sunt mai calma. Am observat că liniștea oferită de prezent e mai importanta decât orice plan de viitor.

Ce e menit sa fie, va fi. Eu încerc in fiecare zi să nu mai forțez lucrurile din viața mea.

Bine, mai forțez câteodată blugii ăia strâmți din liceu, dar promit ca asta să fie singurul lucru. 😜