Cea mai importantă perioada din an pentru copii e vacanța de vară, nu grădinița cu program prelungit de vară.

Cele mai tari amintiri, cele mai puternice prietenii și cele mai calde seri cu toții le-am trăit în vacanța de vară. Eu îmi amintesc juliturile de când am învățat să merg cu bicicleta pe ulița de la țara. Știu fiecare emoție a serilor calde de vară, știu cireșele, jocurile cu ai mei și fluierătura aia specială care ne scotea din casă pe toți pentru că o recunoșteam doar noi.

Și mor de necaz că nu mai sunt vremurile alea să le trăiască și ai mei. Ei nu cunosc nimic din Copilăria liberă și fără griji.

E vara la jumate și copiii mei merg la Grădi. O clădire super dotată și utilată, dar fără suflet. Foarte rar îi scoate afară. Toată ziua și-o petrec acolo. S-au plictisit, nu stau locului, deranjează, se împotrivesc. Nu mai vor fișe de colorat, nu mai vor mașinuțe, nici măcar povești sau desene. Vor să iasă afară să-și facă propriile povești, propriile amintiri.

Nu mângâie pisici și nu se hârjonesc cu cățelușii pe afară. Stau într-un spațiu impersonal de dimineața până seara. Și toate astea ca noi să mergem la serviciu. La un serviciu care nici măcar nu-mi mai aduce satisfacții. Doar bani o data pe lună. Atât.

Mi se îndoaie inima in fiecare dimineața in care eu nu rămân cu ei acasă. Eu am de ales. Și aleg singură să le schingiuiesc copilăria îngerilor mei. Pentru că sunt superficială și mă gândesc mai mult la ce să le pun pe masă decât la sufletul lor.

Mai e nevoie să vă spun cum îmi explică ei ca niște oameni mari că nu mai vor acolo? Mai e nevoie să va spun cum scriu eu acum rândurile astea în întuneric? Vă spun. Cu gura închisă, încercând să nu-i trezesc și cu lacrima șiroind din ochiul drept. Pentru că mâine o să-i las chiar eu acolo. Și o să simt iar cum se răsucește cuțitul in rană.

Dar, hei, am fost la mare împreuna o săptămâna, o să vină August și o să-i duc la țara câteva zile. O să fie bine. 😔