La mulți ani și Alexandrului meu

Eram pe wc cu ăsta micu’ al meu. Îl așteptam să termine să pot să-l șterg, când l-a apucat bălmăjeala. Am uitat să vă spun că s-a născut omul care vorbește mai mult decât mine. El e.

Și zice:

„- Mami, eu sunt adorabil!

– Vai de mine. Chiar ești, îngerule. Dar cine ți-a mai spus ție așa?

– Nimeni.

– Atunci unde ai auzit cuvântul?

– Într-un taxi când eram in Franța.”

Ce? Am rămas mută. Când a fost ăsta in Franța și eu nu știam?!

L-am șters și l-am ținut în brațe vreo 10 minute. L-aș mai fi ținut, dar s-a foit să scape, că n-are stare, năzdrăvanul.

Cât timp a stat în brațele mele a vorbit non stop. Și mi-a spus câte în luna și in stele. Pe unde umblă el cu imaginația lui bogată. Ce adâncuri și ce tărâmuri a străbătut.

Copilul meu e o enciclopedie de vorbărie. Dacă există așa ceva.

Îmi mai spune când îl las la mama ca el acum nu plânge, dar când o sa vina noaptea o sa plângă de mine. Și eu deja lăcrimez pe drumul spre casă. Îmi mai spune că mă iubește din toată inima. Și ca sunt iubita lui.

Eu îi spun că mă topesc de ochii lui ăia negri. Că îl iubesc prea mult și că o să fim mereu prieteni și văd cum îi strălucesc ochii de mulțumire.

Azi de dimineața eram în duș, iar el, bucuria vieții mele a venit să mă verifice. Râdea și dansa când m-a văzut. Am ieșit repede și i-am spus că azi e ziua lui. I-am pupat obrajii pufoși și l-am învârtit cum îi place lui. Acum l-am lăsat și mai vesel decât era.

La mulți ani, îngerul meu! Te iubesc din toată inima. La mulți ani tuturor Alexandrilor din viața voastră.

Reclame

Începe școala și la noi. Ce vreau de la ea?

“Mami, să știi că eu am puține emoții că o sa merg la școala” zice băiețelul blonduț, slăbuț și fricos din fața mea. Cred că are emoții ca lumea, dacă a zis “putine”. Sinceră sa fiu și eu am emoții pentru el. Nu că nu se va descurca, pentru că e un copil capabil să facă față și situațiilor neprevăzute. Dar așa, că sensibilitatea și blândețea lui nu-i vor fi prea mult de folos.

O sa fim alături de el in prima zi. Nu ne-am pregătit cu haine noi, îl las pe el să spună cum vrea să fie prima zi de școala. Nu vreau sa pun presiune pe el și mai mult.

Abia astept și eu mai rau ca el.

Și da. Mi-e cam frica. Ma gândesc cum va fi peste ani. Dacă va fi agresat. Sau se va bate cu un coleg. Sau îi va fi frica de cineva. Poate sunt paranoica, dar exista și posibilitatea asta care mă face să ma gândesc ca va avea de suferit din cauza blândeții lui.

Mi-e teama ca școala să nu-i îngrădeze libertatea de a visa. Visurile lui sunt importante pentru omul pe care mi-l doresc să devină la un moment dat.

Mi-e teamă că școala îi va ucide imaginația lui bogată. Că îl va limita și îl va alinia la niște standarde generale.

Vreau să-și păstreze individualitatea. Să fie așa cum își dorește el, nu doar unul din mulțime. Vreau să devină fix ce-l face fericit. El visează la meserii frumoase, constructor, gunoier, pompier. Vrea să ajute oamenii, are suflet mare și e blând in priviri.

Mi-e teamă ca școala să nu-i ucidă licărirea din ochii lui mari. Vreau să-l lase inocent și iubitor de adevăr, cum este el acum. Să-i permită să spere și să nu se dea bătut.

Puiul meu frumos, nu vreau 10 pe linie, vreau doar să fii fericit. Vreau prieteni cu care să râzi, nu să te cerți. Vreau să mergi dimineața la școala cu drag și cu dorința de a descoperi lucruri nemaiauzite și să te întorci zâmbind.

Și tu școala, te rog, lasă-mi-l liber. Liber să spere, să viseze, să iubească, să fie unic.

Dacă n-ai fost in Grecia sau in Italia, nu înseamnă că vara ta a fost nasoala

Dacă n-ai fost în Santorini sau în Mikonos și nu ți-ai făcut poze intr-o piscina pe acoperișul unui hotel, nu înseamnă că vara ta a fost nasoală.

Dacă n-ai călătorit sute de mile doar pentru o nenorocita de poză postata doar ca să vadă rivala ta pe unde te-ai plimbat cu familia, nu înseamnă că ești nefericită.

Fericirea din pozele lor, nu înseamnă nefericirea ta. Poate ei au zâmbit doar la poză, nu cu adevărat. Poate fericirea lor a durat doar cât au apăsat butonul de la cameră.

Verile cu adevărat frumoase sunt cele in care ai fost cu oamenii care te înțeleg și cu care ai râs. Nu cele in care ai vânat atenție. Vara aia mișto e aia în care ai avut distracția vieții tale de care îți amintești zâmbind. Indiferent că ai fost cu cortul la munte sau în Italia pe o insulă exclusivistă.

E ok doar atunci când ce faci te face fericit pe tine cu adevărat. Nu atunci când cauți să imiți. Ce iubești tu, te face unic. Nu căuta fericirea în ce fac alții sau în ce e la modă. Mergi desculț pe ulița de la țara și ai sa vezi ce sentiment unic te va încerca. Răcorește-te cu respirația proaspăta a unei dimineți oarecare și încerca să vezi frumosul de lângă tine. Căci fericirea adevărată e lângă tine și doar tu o poți aduce în viața ta. Ea nu se afla la sute de km depărtare, ci chiar lângă tine. În faptele tale, în deciziile pe care le ei și în curajul cu care trăiești viața.

Vara ta a fost grozavă, așa cum ai trăit-o tu, nu cum se așteptau alții s-o trăiești. Vara asta e a ta pentru că niciodată nu ai mai trăit alta la fel. Pentru că ești viu și respiri. Pentru că așa cum a fost, ceva te-a făcut fericit la un moment dat.

Și nu căuta momentul potrivit departe de casa ta. Nu aștepta până mâine. Fă azi ce ai vrut sa faci mereu și fă vara asta cea mai tare vară din viața ta.

Aniversarea de 10 ani de la nunta, ca la carte

Hai, că am făcut-o lată de data asta. Și nici măcar nu ne-am plănuit sau ceva. A curs totul natural și s-au aranjat lucrurile în așa fel încât ziua aniversarii a fost cum nu se putea mai bine. Pot sa spun chiar, că a fost mai bine ca la nunta de acum 10 ani.

Dacă acum 10 ani a trebuit să le vin în întâmpinare tuturor oaspeților, adică vreo 350 de persoane, acum la nuntă au fost doar nașii. Persoane calde și pozitive cu care rezonăm și cu care ne-am simțit extraordinar.

Inițial, am vrut o petrecere fastuoasă, la care să vină toți prietenii și toate rudele. Să ne amintim momente de acum un deceniu și să ne distram cu toții. Apoi ne-am gândit mai bine și am ales să ne refugiem undeva doar noi și cei mai buni nași din lume. Să nu avem așteptări și nici persoane care ar putea să strice momentul. Să nu vedem fețe nemulțumite de locul în care au fost așezati sau să fim nevoiți sa ciocnim cu sute de persoane pe care nu le-ma văzut niciodată.

Am recreat ziua nunții fără ca măcar să plănuim ceva. Am mers la o biserica extraordinară, Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Constanța, am sunat preotul de pe numarul afișat la intrarea in biserica. Dânsul a fost foarte amabil si a venit special pentru slujba noastră. Nici măcar nu am vorbit dinainte, pur și simplu am mers pregătiți cu buchete și cu zâmbete largi. Eram siguri că o sa găsim o biserica, un loc special. Așa a și fost.

Apoi am mers la cazino sa facem poze și sa ne plimbăm pe faleza. Am salutat și pompierii, nu se putea altfel. Meseria e meserie. 😜

A urmat surpriza soțului apoi. Un velier închiriat care ne-a dus și mai departe de zgomotul lumii. Am mers în larg in ape internaționale, așa trebuia, unde am oficiat căsătoria prin consimțământul amândurora. Mai multe detalii despre căsătorii pe mare puteri afla aici.

A fost mai emoționant decât la starea civilă de acum 10 ani. Am plutit in neștire ore întregi. Am avut și tort chiar. Ne-am răcorit cu șampanie și cu vântul care ne-a fost prieten pe mare. Apusul ne-a prins îmbrățișați ca niciodată. Ne-am pupat toată ziua, uitasem cum e sa fii îndrăgostit.

M-am regăsit cu el. E mișto să te reîndrăgostesti mereu de aceeași persoana. Grija cu care a pregătit totul in cel mai mic detaliu m-a surprins plăcut.Câți bărbați mai fac gesturi romantice azi? Și după atâția ani?

Sentimentul că cineva se gândește la tine chiar și când nu ești acolo e magnific. El s-a ocupat de tot, fără ca eu să-mi dau seama de surpriza. Tortul a fost personalizat, vasul a fost împodobit de nuntă, biserica a fost magnifica. S-a ocupat singur de buchete, de flori, de aranjamente. A făcut rezervări și i-a ieșit așa cum a sperat. Totul a fost la superlativ.

O zi extraordinară pentru noi. Seara mă dureau fălcile de la cât am zâmbit. De mult nu m-am mai simțit așa apreciată. La un moment dat mă și gândeam. Oare merit tot ce am? Știți ce zic? Eram copleșită de toate momentele frumoase care se petreceau fără voia mea, parcă.

10 ani au trecut ca gândul. Aniversara asta va rămâne cea mai tare amintire de până acum.

Încă savurez momentul, nu mi-am revenit din petrecut. Scriu la malul mării acum. Suntem aproape singuri pe plaja și soarele e așa darnic cu noi. La fel ca Dumnezeu care ne-a ajutat cu înțelepciune ca să ne alegem in fiecare zi unul pe celălat.

Martori ai fericirii ne rămân pozele. Tare greu mi-a fost să aleg câteva. Toate sunt așa frumoase… Vă iubesc pe toți cei care ați ținut să ne urati de bine prin sutele de mesaje primite. Nu am cuvinte să vă mulțumesc pentru amabilitate.

Nunta de tinichea sau cum să trăiești 10 ani cu un om

Voi, cititorii mei dragi, care m-ați încurajat mereu și care ați fost lângă mine când nu am fost bine, meritați adevărul. Adevăr pe care l-am expus mereu aici. Am fost criticată online și apreciată în față de mulți dintre voi. Sunt încurajată pe stradă, iar oamenii mă recunosc chiar și in alte orașe decât cel al meu. Dacă nu aveam curajul sa spun adevărul, să scriu ca să mă vindec, poate că nu aș fi ajuns aici.

Am ales mereu să spun adevărul chiar dacă a fost dureros. Subiectul cel mai sensibil e legat de relații.

Despre ce nuntă se sărbătorește in fiecare an, am mai scris aici.

Relațiile conjugale sunt greu de întreținut. Să rezisti lângă un om 10 ani poate fi foarte greu. Oamenii se schimbă de-a lungul anilor. Fetița de douăzeci și ceva de ani care își aștepta prințul cu limuzina nerăbdătoare in curtea părinților, nu mai păstrează de atunci decât iubirea din priviri. E o femeie in toată firea acum. Cu alte nevoi și alte trebuințe. Sunt sigură că și prințul nu mai e ca în trecut. E mai plinuț

și mai încrezător acum. Parcă mai nervos și mai aprig. Dar iubirea tot o are. Și curajul și nebunia de a mă alege pe mine, cea pe care nu o plac prea mulți.

Acum avem alte gusturi, nu ne mai potrivim, ne vedem defectele, ne spunem in față și fără ocolișuri ce ne deranjează.

Problemele noastre le-ați știut atunci când a fost cazul. Ideea divorțului nu ne-a fost străină. Nu am vrut sa rămân cu cineva doar de dragul de a fi căsătorită.

Am insistat să cred că omul care îmi sta alături rămâne exclusiv pentru mine. Nu pentru copii, nu pentru confort, ci doar pentru femeia care sunt. Tot timpul eu am fost cea care a insistat să ne iubim, nu să învățam să ne suportam.

Schimbările prin care am trecut ne-au transformat în alți oameni. Câteodată nici eu nu mă mai recunosc, darămite cel de lângă mine. E cu adevărat o provocare să rămâi conectat cu cineva atâția ani. Am încercat multe ca să nu pierim. Mai puțin terapie de cuplu, în rest am bifat tot ce se putea ca să nu ne pierdem.

Din tot ce am fost înainte, azi, ne leagă un singur lucru: dragostea unuia față de celălalt. Noi așa am rezistat. Am iertat, am acceptat și am iubit. Am iubit așa mult încât alții sunt sigură că ar fi ales să renunțe. Eu îl iubesc pe omul ăsta și sunt sigură chiar și după atâția ani că și el mă iubește.

Chiar dacă noi ne-am culcat și certați, chiar dacă nu ne punem de acord mereu, noi încă ne dorim sa fim împreuna.

Azi, în urmă cu zece ani spuneam da și deveneam doamna lui. Azi spun din nou da, ca mulțumire față de anii care mi-au adus bucuriile casei mele. Și amintirile și toate momentele in care am zâmbit la brațul lui. Am ales bine. Și dacă timpul sau noi vom decide că nu ne mai potrivim, că nu ne mai iubim, o să mă uit în spate.

O să văd tot ce e în urmă și o să fiu convinsă că am făcut cea mai bună decizie când am ales să-mi petrec un deceniu alături de el. Aș face-o din nou fără să stau pe gânduri.

Te iubesc, G!

Succesul nu înseamnă fericire

Mi-am dat seama de curând că succesul nu înseamnă fericire.

Să spui că nu dorești să ai succes e o iprocrizie. Nu exista persoană care nu aspire la mai mult. Că vrea să ajungă avocat, că vrea să slăbească sau pur și simplu să se înscrie la facultatea la care și-a dorit mereu, toți vrem mai mult.

La un moment dat, fiecare dintre noi ne-am gândit la posibilitatea de a deveni oameni de succes. De ce? Pentru că de multe ori, mulți dintre noi, confundăm succesul cu fericirea. Credem ca dacă avem tot ce ne dorim, fericirea trebuie sa vina și ea. Nimic mai fals. Când ajungi pe culmile succesului ajungi de fapt sa-ți dai seama ca ai o mulțime de motive să fii nefericit.

Exista fericire independent de succes și exista succes fără fericire. Foarte mulți oameni care ajung să aibă succes iși caută în continuare fericirea, pentru că au realizat că aceasta n-a venit la pachet cu succesul. E ceva in succes care nu ne face pe deplin fericiți.

Fericirea e o stare. Se obține mai mult întâmplator, decât urmărită ca o ținta obsesivă. Nu e continuă. Durează câteva minute, secunde. O viața nu o poți avea. Dar poți face viața ta sa fie construită din mici reprize de fericire. E ceea ce mi-am dorit mereu. Sa fiu visătoare, să-mi doresc fericire și să rămân totuși conștientă că viața nu poate fi numai fericire. Dar să fac in așa fel încât să conteze doar momentele de fericire din ea.

Fericrea de multe ori poate fi declanșată fără să știm că urmează să se întâmple. Tocmai asta face să fie și mai dorită. Niciodată succesul, banii sau statutul nu a garantat fericirea.

La mine, ultima dată fericirea a venit pe neașteptate. Eram în locul nașterii lui Iisus, în Biserica ridicată pe locul acela și am auzit un cântec în limba romană. Am plâns instantaneu. Nu stiu dacă vocile care răsunau într-un mare fel m-au făcut să plâng, sau poate doar locul și faptul ca nu mai auzisem români de ceva timp. Dar efectul cântecului m-a făcut să plâng de fericire. A fost o stare mai mult decât o întâmplare. Nu mi-am imaginat niciodată că un simplu cântec bisericesc înălțat intr-o bisericuța îmi va aduce lacrimi de bucurie.

Lucrurile mărunte sunt aducătoare de fericire. Soarele din viața ta poate fi o floare, un sentiment adânc pe care nu l-ai mai trăit, o senzație de bine in corp, o îmbrățișare sau chiar și un loc nou.

Copiii sunt sigura că reprezintă o parte a fericirii. Au o voioșie și o inocența în glas și in privire, care te face instantaneu sa te simți mai bine. Ei pot vindeca și pot alina. Pot îmbunătăți stări, pot schimba vieți pentru totdeauna și mai ales te pot face să iubești din nou.

Caderea părului, problema numărul 1 după naștere

Cea mai mare problema după ce naști e căderea părului. Problema numărul 1 după naștere afectează majoritatea femeilor.

Dacă in perioada sarcinii căderea parului stagnează și ne bucurăm de o podoabă capilară bogata, altfel sta treaba după naștere.

Din cauza dezechilibrului hormonal, părul cade cu nemiluita. La aproximativ 3 luni de la naștere, căderea parului devine vizibila. Tot mai multe mămici semnalează o cădere a părului excesivă. Cel mai rău se vede la părul lung, care practic mai rămâne trei fire. Am văzut multe mămici care se încăpățânează să păstreze parul lung chiar dacă își pierde vizibil din volum.

După nașterea primului copil am avut un contract de colaborare cu Antena 1. Săptămânal mergeam la filmări. Părul meu, și așa amărât după naștere, era supus la tratamente nu tocmai benefice. Era întins și ondulat cu aparate profesionale și îmbâcsit cu tot felul de substanțe ca să rămână coafura intactă. Și totuși era lung. Noroc că are tendințe de ondulat și nu se vedea prea bine cât e de rar. După cel de al doilea copil, nu s-a mai putut. Știam deja ce mă așteaptă, așa că l-am tuns eu bob, imediat după naștere. Am luat decizia corectă, deși cu durere in suflet, pentru că eu iubesc să am parul lung.

Ce mai poți face dacă te confrunți cu problema asta sâcâitoare:

• Puteti folosi produse de calitate pentru îngrijirea părului. Șamponul și masca de păr trebuie sa fie hrănitoare cu conținut ridicat de vitamine.

• Sa-l tunzi, ca sa nu mai pară trei fire. Il ajută să se regenereze și să crească mai sănătos.

• Poți lua suplimente alimentare la recomandarea medicului. Acestea va vor ajuta să vă mențineți echilibrul de vitamine necesar.

• Evită prinderea lui in coc sau coadă, pentru ca strânsul favorizează ruperea lui.

• Experimentați stiluri diferite de frizuri.

• Utilizați de asemenea și produse pentru volum: spuma de par, fixativ.

Fiecare femeie va trece prin asta după naștere. Nu putem evita dezechilibrul hormonal din corp, dar putem face din asta un motiv de schimbare. Abia după naștere mi-am dat și eu seama de ce toate proaspetele mămici se tund. Frumusețea vine mai mult din starea de bine și din interior, decât dintr-un par lung și rar. Așa că bucurați-vă de minunile din viața voastră și nu uitați ca tragedia din căderea parului e doar o perioada. Totul trece. 😊

Rușine e să mimezi bogăția

Nu e o rușine sa fii sărac, ci rușine e sa mimezi bogăția.

Văd postări pe Instagram și pe Facebook cu oameni din ce în ce mai bogați. Cand merg până la țara, lasă impresia că merg la nu stiu ce resort din inima pădurii. Când își cumpăra tricou cu ditamai firma, lasă impresia că e original și așa se îmbracă ei mereu. Călătoresc până la Barajul Vidrarul și pun că se iubesc in jurul lumii.

Mama mă ceartă mereu când spun că fusta aia admirată de toți e de la second hand, modificata pentru mărimea mea. De ce sa știe lumea? De ce să nu știe. Cred în puterea exemplului. Spun cât costă excursia luată cu luni înainte și spun câte eforturi fac să petrecem toți o săptămâna la mare. Spun că vânam oferte și că prefer mămăliga in locul somonului.

De ce ai vrea să pari altfel decât ești? De ce ai alege să pari bogat și nu autentic? Cât de fericit te simți când știi că ce ai acum e doar o închipuire și nu ce te reprezintă?

E frumos să pari bogat și fericit. Dar tu nu ești așa. Așa că lasă impresiile și arată-te pe tine. Cu riduri, cu plimbări până in vârful dealului de deasupra orașului, cu mașina ta, cu ce te reprezintă și înconjoară pe tine, nu închipuiri.

E ușor să te prefaci și e greu să te accepți. Fii tu însăți și lumea va aprecia adevărul tău. Sinceritatea va fi mai apreciata decât minciuna învelită in bogăție. Pentru ca intr-o lume superficiala e greu să fii autentic.