Fă în fiecare zi ce te face fericit

Doamne, când văd câți oameni sunt nefericiți mă apuca groaza. Când văd și că sunt așa din cauza lor mi-e și mai rău.

Mor eu pe serioșii ăștia pentru care serviciul e tot ce au in viața. Care se feresc să râdă zgomotos când le vine, pentru ca nu se cade. Triști mai trebuie sa fie cei care n-au bucuria zilei de azi. Care lasă să treacă zilele peste ei fără să se bucure de frunze, de flori și de soare.

Triști sunt cei care trag pentru case, bani și putere. Care muncesc doar pentru grija zilei de mâine și nu fac din orice un motiv de bucurie.

Triști sunt cei care găsesc doar motive de a se plânge și discută oameni ci nu idei.

Triști sunt cei care au timp și îl lasă să treacă pe lângă ei.

Ce rost au florile dacă nu le mirosi? Ce rost are soarele dacă nu te lași scăldată de căldura și lumina lui? Ce rost au zilele tale dacă le trăiești pe toate la fel?

Cum suportați rutina asta? Nu vă plictisiți?

Acum. Acum e timpul tău? Cât crezi că mai respiri? De ce ești sigur in viața? Singura certitudine e moartea. Îmi pare rau dacă sună grav, dar așa e. De nimic în afară de moarte, nu putem fi siguri aici.

Mie nu-mi plac regulile. Urăsc societatea scorțoasa care te pune să respecți un model. Care te împinge de la spate ca pe un robot. Ai voie să muncești, să ai casă, să vezi lumea doar atât cât îți e permis și cam atât.

Eu am riscat mult. Mai ales când abia adormise în mașina copiii după o zi lungă, iar eu am decis să oprim. Am riscat să le stric somnul și să-i aud morocănoși 3 ore, cât făceam până acasă, doar pentru că am vrut să mă scald în frunzele toamnei. Și am făcut-o și tare bine a fost. Nu a contat nimic, chiar dacă îmi iubesc nespus băieții. Am vrut să mă bucur și eu. Ce dacă sunt om mare? M-au chemat frunzele să mă joc cu ele. Eu nu am putut să refuz așa spectacol. Am avut momentul meu, fără ei. Pentru că înainte de a fi mamă sunt om. Cu propriile trăiri și dorințe. Ceea ce vă doresc și vouă! ❤️

Reclame

FIFA, prietenul bărbaților și inamicul femeilor

FIFA, jocul video, dușmanul tăcut al relațiilor din 2018.

Vii de la serviciu și îl găsești pe partenerul tău cuminte in casa, jucându-se pe televizor. Un simplu joc care il face sa se bucure si sa se enerveze E chiar drăguț sa-l vezi pasionat de ceva. Simpatic foc când se încruntă sau mai zice un cuvânt urat semn ca ii place sa fie învingător.

Parca ți se pare și sexi când face așa. Îți place latura asta de lupatator. E liniște în casa pentru ca el e cealalta camera de obicei, se joaca.

Așa l-ai cunoscut, jucând. Asta e timpul lui liber și nu vrei sa pari o scorpie, așa ca îl lași sa se joace cât vrea el. Dar oare știi cât vrea el?

Treptat, FIFA a devenit copilul casei. Trebuie întreținut. Jucat regulat. Nu trebuie sa treacă nici măcar o zi. Trebuie lăsat omul să-și consume energia.

Curând nopțile devin lungi și nasoale. El tot la FIFA. Încerci să-l mai atragi, ba cu o lenjerie intimă, ba cu o promisiune de ceva frumos. Nici in oraș nu mai iese ca de obicei.

Serile alea liniștite când se juca și tu îl știai in regulă s-au dus. Acum țipa când pierde sau și mai rău se exteriorizează cam ciudat. Mai ciudat decât știai. Adormi singură acum. Ce rost mai are să-l mai aștepți? Uneori îl prinde dimineața. O noapte pierdută aiurea. Așa zici tu. El e de altă părere. Îi place, e provocator jocul. E ceva ce vrea să dovedească. El e printre cei mai buni. Nu mai poate da înapoi.

Dacă ați stii câte cupluri se cearta din cauza FIFA… Mi-ați da dreptate.

Tare curioasa aș fi să știu și părerea unui împătimit. Dacă știe ce senzație de abandon și de furie provoacă partenerei.

Ce ziceți băieți? E adevărat? Care e părerea voastră? E așa grav cum pare sau e doar un joc?

3 zile fără Facebook

Am stat 3 zile fără Facebook și n-am murit. Dar nici mult nu mai aveam.

Da, da, eu, dependentă declarată de rețelele de socializare, am stat 3 zile și puțin peste fără Facebook, Insta, WhatsApp, Messenger. Totul a început din cauza unei probleme, nu spun ce, că nu o să mă credeți și a continuat cu incăpățânarea mea de a rămâne pe “uscat”.

Prima zi

Am inchis telefonul. Nu am mai vrut să primesc nici apeluri. M-ar fi distras și aș fi fost curioasă de mai mult. Așa că telefonul stins nu avea ce rău să-mi facă. Am șters înainte toate aplicațiile și l-am lăsat să zacă in geanta.

Am fost la serviciu. Simțeam ca și cum îmi lipsește ceva. Căutam telefonul la fiecare câteva minute. Nici treaba nu reușea să-mi ia gândul de la el. Cu toate că știam că zace pe fundul genții, aveam mereu impresia că l-am pierdut. Am renunțat și la ceas. Ce rost mai avea fără telefon? Am citit o carte în câteva ore. Am ieșit afară și mi-am dat seama că strada pe care lucrez e plină de viața. Am văzut mai mult decât am vazut în doi ani. Am început să privesc mai sus decât priveam in telefon și am iubit fiecare trecător de pe strada. Mi-a plăcut mult afară fără telefon. Avea așa viața, era o forfota plăcută de care nu aflasem pana atunci.

A doua zi

Am făcut mâncare cât pentru trei familii. Am vorbit cu băieții mai mult decât am făcut o până acum. I-am ascultat, am făcut cumpărături, ne-am jucat, am dormit. M-am simțit puțin părăsită. Aveam senzația de abandon. Simțeam tot mai des nevoia de a atinge telefonul. Nu se întâmpla nimic, dar mă linișteam dacă îl atingeam.

Începuse sa nu mi se mai para mare lucru și asta îmi dădea speranța. Mi-am deschis telefonul în cazul în care dorea cineva să mă sune. Dar ce crezi? M-a sunat doar o soră cu care nu mai vorbisem de ceva timp. În rest, nu m-a căutat nimeni. Aplicațiile nu erau, deci nu mă tenta nici o notificare.

Seara am rămas doar eu cu gândurile. N-am vrut să scriu, sau n-am avut inspirație, am văzut un film pe laptop și m-am culcat liniștita, să zic.

A treia zi

Deja nu mai suportam. Trebuia să ies pe afara. Eram irascibila fără să recunosc din ce cauză. Am stabilit să facem grătar. Soțul era uimit. N-ar fi crezut vreodată că pot rezista atâta timp fără aplicațiile mele preferate. Nu am spus nimănui despre faptul că nu am acces la aplicații. Am dormit la prânz, de plictiseala mai mult decât de obosită. Seara am rezistat eroic. Nici măcar o notificare n-am vrut să văd. Am stabilit ca luni o să revin.

Luni

Am ajuns la serviciu și am uitat să instalez aplicațiile. Va vine să credeți? Nu vă mai spun câte notificări aveam, dar că nu mi s-a părut urgent să le mai instalez.

Cum a fost?

Dacă m-am chinuit? Păi, a fost cam greu, recunosc. Depind de Facebook, blogul meu. El atrage cei mai mulți vizitatori de acolo. Instagramul mă ajută să fiu la curent cu tendințele și din cauza faptului că nu am avut aplicația pe telefon, tot weekendul n-am făcut poze. N-am simțit nevoia. Am rămas totuși cu mailul, acolo chiar nu puteam să renunț. Am răspuns la mailuri, dar doar atât.

Ce am rezolvat cu asta? Mi-am dat seama că degeaba pui statusuri despre succes și dezvoltare personală dacă tu stai pe canapea și nu faci nimic in sensul ăsta. Toate rețelele din lume nu te pot ajuta să fii cu adevărat fericit, decât dacă vrei tu. Ele te pot ține ocupat și te pot face să uiți pentru moment. Lucrurile cu adevărat importante se întâmpla în realitate. Când vorbești, când simțit emoția, când auzi și vezi cu ochii tăi reacții și momente importante. Trebuie să-i faci față realității dacă te ține. Pe Facebook sunt frumoși toți. Și deștepți… nu mai zic.

Mi-am dat seama că mi-e greu să rețin un dialog virtual, caut mereu conversația salvată pe undeva să o pot reciti. Pe când in realitate, am imaginea, am amintirea timpului de atunci.

În realitate oamenii nu-și mai vorbesc. Li se pare peste mâna să inițieze un dialog. Nu știu să se prezinte, dar știu să urmărească pe insta și să dea like. Și totuși momentele memorabile au loc în afara Facebookului. Atunci când lași la o parte ce aștepți să se întâmple și treci la acțiune.

Acum știu că am avut nevoie asta. Privesc cu alți ochi statusurile. Știu ce înseamnă fiecare cuvânt, iar nevoile celor care le folosesc sunt mult mai profunde decât întelesul cuvintelor din el. Oamenii poate ca au uitat să simtă, au uitat să vorbească, dar încă mai au speranța realității. Ea te poate izbi în fiecare zi, iar eu am învățat să nu ma tem.

Webstock la 10 ani a fost minunat

Webstock a fost minunat la aniversarea de 10 ani.

Cea mai mare conferința de social media din România, Webstock, a avut loc la ca în fiecare an la Marriott Hotel in București.

S-au reunit aici toți împătimiții social media pentru decernarea premiilor celor mai importante campanii pe social media. Am avut ocazia să ascult poveștile unor oameni care într-adevăr au făcut ceva importat.

Cabral ne-a dat un sfat esențial pentru cei care au influența in mediul online. Ne-a îndemnat să îndrăznim mai mult. Toate articolele pe care le postăm, toate pozele frumoase și toate sfaturile pe care le dăm nu au nicio putere dacă nu îndrăznim mai mult. Puterea pe care o avem trebuie să o transformăm în ceva util. Trebuie să ajutăm oamenii. Să ieșim din sfera virtuală să ajutăm. Nu numai de Crăciun și de sărbători. Mereu. De câte ori avem ocazia, să ajutăm. M-a inspirat. Noi, bloggerii chiar avem putere. Și alegem să nu ne folosim de ea in fiecare zi in care nu facem nimic pentru ai noștri.

Vlad Voiculescu, fost ministru in guvernul Cioloș a avut un discurs absolut fantastic. Un om modest, care și-a dezvăluit slăbiciunile și puterea pe care o are in fata câtorva sute de oameni. De oameni ca el avem nevoie. Proiectul său, Magic Home a avut un impact neașteptat pe Facebook. A reușit să strângă aproape 1 mil de euro, pentru copiii bolnavi de cancer iar în Noiembrie va dezvălui ce s-a făcut cu toți acești bani. Și va fi ceva ce va surprinde. Bloggerilor părinți le-a dat un sfat: să-și încurajeze copiii și să le insufle valoare. Indiferent de situație, de caz sau de gravitatea situației, să le fie alături și să-i încurajeze. Iar ei, copiii vremurilor noastre să plece. Să învețe și să cunoască și alte democrații și alte țări cu potențial din care ne-ar putea învața și pe noi.

A cântat Delia ultimul sigle, prin versurile căruia îndemâna la trăire și in afara ecranelor. Am socializat, am degustat multe preparate care ne-au încântat pupilele gustative și mai ales ne-am revăzut. Gașca bloggerilor nișați pe parenting e grozava și tot mai mare in fiecare an. Am fost integrată și recunoscută. Habar nu aveam că atâtea persoane mă cunosc. Am fost abordată la baie, pe hol, în sălile de conferința. Îmi pare foarte rău că sunt retrasă. Mi-ar fi fost de folos să am curaj și să inițiez conversații, dar din păcate sunt o fire semiantisociala, ca să zic așa. Mulțumesc mult Ada pentru locul păstrat, ai fost originala conferinței cu toată ținuta ta. Mulțumesc mult și Jurnalul unui tată pentru ca m-ai tras de mâneca și m-ai integrat. Am fost înconjurată numai de oameni frumoși și la propriu și la figurat.

Dar anul acesta se vor schimba multe. Îmi promit mie însămi să fac mai mult. E vremea să trec la alt nivel pentru că stiu că pot. Am puterea de a ajunge la mulți oameni și nu putini sunt cei care mă urmăresc și mă încurajează. Iar asta îmi dă curaj și încredere.

Mulțumesc mult Evensys pentru invitație. Webstock s-a văzut grozav din primul rând. 😊🙏🏼

Ne-am distrat alături de Vodafone, Bitdefender, glo, Absolut, Lidl, McDonalds și mulți alții.

Când copilului tău i se spune că e urât

Când copilului tău i se spune că e urât și tu n-ai nici o putere, decât să-l iubești și mai mult și să-l educi și mai bine decât o faci.

Locație: party pentru copii.

Ora de plecare: strig copiii să mergem la mașina, pentru că e pe sfârșite petrecerea. Văd pe cel mare că se apropie de mine supărat. Îmi spune abținându-se cu greu să nu izbucnească în plâns că niște fete i-au spus, să se ducă acasă că e urât. M-a îmbrățișat tare și apoi a dat drumul lacrimilor să curgă. Ce trebuia să-l facă să se simtă bine și să distreze se transformase în ceva ce avea să-l facă să sufere.

Am simțit deznădejdea și amarul pe care încerca fără reușită să le înăbușe. M-am întors în timp și am regăsit fata din clasa a VII-a pe care o amenința cu bătaia un tip in curtea școlii. Pe care o numeau urâta și de care râdeau în pauze. Retrăiam neputința și dorința de răzbunare. Și durerea că nu pot face nimic să nu mă mai simt rău.

Știam tot ce simțea și ma durea și pe mine odată cu el. Și eu n-am avut pe nimeni să mă încurajeze. Am trecut peste bullying cu greu. Poate și azi am rămas nevindecată. Și nu e nimic mai dureros decât să trăiești rușinea și frica abuzului încă o data prin ochii copilului tău.

Eu știu acum că nu eram urâta. Că sufletul lor era chinuit și că ei doar încercau să facă rău prin cuvinte ca sa se simtă mai bine, mai acceptați. Și i-am spus și lui. Că nimeni nu e urât și mai ales să nu-i creadă pe cei care vor să-l facă să creadă asta. Sunt niște copii, care nu stiu ce spun, nu trebuie sa se supere. Puterea lui nu sta in frumusețe, ci în gând. Și el e cu siguranța cel mai frumos băiat din lume. Pentru că a ales să-și plângă neputința. El nu a ripostat, nu a jignit la fel, doar a suferit.

Nimeni nu ar trebui să simtă asta. Mi s-a frânt inima de necazul lui. Am vorbit mult despre asta. I-am spus că o să mai întâlnească întâmplări așa și trebuie să știe că asta nu-l va face un băiețel mai putin valoros. Nimic din ce spun ei nu e adevărat. Și el știe asta. Dar când o să sa întâmple data viitoare eu n-o să mai fiu lângă el și asta o să îmi rupă inima. Nimeni nu ar trebui să treacă prin asta vreodată. Nimeni!

Dacă vreți să aflați mai multe despre “Grădinița, școala și problemele lor. De la bullying la teme, responsabilități și libertăți”, vă puteți înscrie și voi pentru a particip la eveniment gratis AICI.

Noua ediție a Social Moms pe tema descrisă mai sus, va avea loc pe 11 Octombrie la Crown Cișmigiu. Sunt convinsă că vă va fi de folos vouă celor care aveți copii in colectivități și nu numai.

Invitații care vor încerca să ne ajute să gestionam situațiile de genul acesta cu copiii sunt:

Claudia Chiru, profesor pentru învățământul primar, fondatoare SAGA Kid și vlogger educațional FEDEx.

Gabriela Maalouf, NLP trainer pentru copii și adulți

Marius Roșu, psiholog clinician la Salvați Copiii.

Dintele din felia de pâine

Dintele din felia de pâine va fi una din amintirile pe care o să le-o povestesc cu drag atunci când vor fi mari și vor mai veni pe la noi doar in vizită.

Avea ăsta micu’ al meu un dinte care se mișca. Se mișca așa de tare încât dacă bătea vântul și avea gura deschisă sigur se desprindea. Mi-era teamă că la noapte sigur o să-l înghită în somn. Toate tentativele mele de a-l ajuta să scape de el fuseseră in zadar. Nici măcar ideea de a mă apropia de gura lui nu o accepta.

Într-o seară, după cina, zice să-i pregătesc un desert. Ce desert, când frate-sau era la regim cu enterocolita vieții. Îi spun că nu-i putem face asta copilului, trebuie să inventăm ceva ce n-ar mânca el. Și mi-a venit ideea, bolnăviorul nu suporta miere pe pâine, așa că asta era. Miere pe pâine.

După prima mușcătura, aud un țipăt. Îl durea dintele. Când mă uit în gura lui… ce dinte mami? Nu mai e. În locul lui rămăsese o mare gaură.

Și am plecat la căutat. Mă aplec să-l caut pe jos, ăla micu, sus pe spatele meu:

– Dii, căluțule!🤦🏼‍♀️

Cu călărețul pe mine am cercetat fiecare colțișor, nici în covor nu era. Nu era nicăieri. Ziceai că-l înghițise pământul. Sau… el? Și fac greșeala să-i spun ce cred.

“- Vai, mi-e rău!”

“- Vomit!”

“- Merg la baie!” Plecase pornit pe vomă, băiatul.

Până să ajungă la baie, văd felia cu dintele înfipt în ea. Stai! Stop! Nu mai e nevoie. L-am găsit. Bea niște apă să uiți de vomat.

Am râs toată seara cu ei. Am mai povestit și la somn o tura. După ce ne-am asigurat că zâna măseluță știe tot ce s-a întâmplat și îi va lăsa bani pentru dințișor.

Ehe! Ce credeați? Trăim în 2018, vai de păcatele mele!😜

Cum trezești școlarul de dimineața. Ce funcționează și ce nu

Cum trezești școlarul de dimineața.
Ce funcționează și ce nu la noi in familie.

Chiar dacă nu îmi vine să cred cum a trecut timpul, iată că băiatul meu a plecat la școala din luna Septembrie. Entuziasmat din cale afara de lucrul ăsta de oameni mari, am fost nevoită să fac tot ce-mi stă in putința să păstrez aceeași stare cât va fi posibil. Și acest lucru e cel mai greu, dimineața, când leneșul ar dormi de-ar rupe. Ce metode, ce posibilități sunt ca să se trezească băiatul vesel și să plece la școala binedispus?
Diminețile sunt dure de multe ori și pentru noi adulții. Știți voi somnul ăla dulce de dimineața, când ai face orice să mai dormi măcar o oră. Când ți-e lene să te ridici și aproape te târăști până la baie.
De obicei, fie îi trezim prea târziu ca să aibă ocazia să se învioreze, fie îi grăbim și le stricăm tot cheful de a se mai trezi normal.

Ce funcționează la noi?

În primul rând, ne culcăm devreme. Înainte cu o jumătate de oră înainte de somn nu se uită la televizor. Desenele am observat că îi agită înainte de culcare. Ziua am grija să petreacă timp afară, în parc, cu bicicleta, la plimbare… Nu ne dorim să mergem la somn cu energie neconsumata.
La 8.30 intrăm în dormitor, povestim, cântam, sau stam pur și simplu de vorbă. Până la 9.30 sigur dorm amândoi.
Trezirea dimineața o facem mai devreme cu 10 minute. Îl strig încet, îl mângâi, nu ma grăbesc. Îl iau în brațe, așa mare cum e. Până in sufragerie simt toate oasele cum îmi pârâie. Abia îl car, dar el se simte în siguranța așa.
Îi fac un masaj, vorbim puțin despre ce urmează să facem și îi spun ce știu că i-ar plăcea să audă. Apoi îl ajut să se spele, în timp ce o fac și eu, pentru că și eu sunt intr-o mare grabă, chiar dacă nu dau de înțeles.
Se îmbracă singur de cele mai multe ori. Îi spun ceva funny, mă prostesc, râsul îi schimbă starea imediat. Apoi îi spun ce va mânca la prânz, întotdeauna îi pun pachețel cu preferatele lui. Îi place plăcinta cu mere, cu asta nu dau greș niciodată. Sandvișul e cum îi place lui, cu unt și cașcaval mult.
Îi spun că i-am pus bani în vestă și își poate cumpăra covrigi în drum spre școala. Îi place mult chestii de oameni mari și să se descurce singur.
Reușesc să îl conduc la ușa râzând. Îmi da un pupic cu gurița aia a lui știrbă și moare mama de el.

Nu funcționează graba în nici măcar o situație. El nu înțelege încă ora la care trebuie să fie acolo, pentru că nu are percepția timpului. Dacă îl grăbesc nu fac decât să-l stresez și mai tare și risc să nu ajungem la timp.

Nu funcționează forțatul. Să-l forțez să se îmbrace, să-l forțez să se spele. Nu merge niciodată amenințatul. „Dacă nu te speli mai repede îți iau Ursulețul”. Risc un mare tantrum cu întârzierea de rigoare.

Deocamdată la noi a funcționat metoda asta. El e încântat de școala și vreau să rămână așa măcar câțiva ani.

Mereu mă felicit in gând pentru cum m-am descurcat. După ce reușesc să-l conduc mai trebuie să mă pregătesc și eu. Și mă învoiesc la șefa că voi întârzia câteva minute. Dar măcar a plecat copilul fericit la școala.