“Dacă ești rău, nu-ți mai aduce Moșul nimic”

„Dacă ești rău, nu-ți mai aduce Moșul nimic” e cea mai utilizată frază de părinți in perioada asta.

Toată vara am auzit amenințări prin parc: “Dacă nu ești cuminte, te duc acasă!” De parcă faptul că ai ieșit să petreci timp cu copilul tău e cea mai mai binecuvântare pe care i-o puteai oferi. Amenințările au devenit atât de obișnuite printre părinți încât nu știu ce e mai grav. Că pot să dezvolte frici și traume copiilor sau că aceștia chiar s-au obișnuit cu ele și nu-și mai iau părinții în serios. Nimeni nu se gândește că autoritatea ca și părinte în fața copilului scade dramatic atunci când nu se respectă „amenințarea ” și ea devine un obicei încălcat de cele mai multe ori.

Acum e sezonul “Dacă nu ești cuminte îi spun lu’ Moșu’ să îți aducă o nuia!” Brusc Moșul bun și blând care cu magia lui face cumva ca toți copiii din lume să primească un cadou, e transformat într-un bătrânel care face disciplina în casă. Trebuie să îi fie frică, să se gândească la el ca la o trauma și nu ca la o bucurie. Bucuria Crăciunului și a sărbătorilor e de fapt pentru un copil care aude des așa ceva, doar șantaj, frică și amenințări. Cadoul pe care îl va primi îi va da de gândit. L-o fi meritând sau a făcut moșul o excepție. Primește o recompensa pentru că a fost cuminte sau așa trebuie să primească toți copiii?

Recompensa dă

rezultate dar dă și dependentă. Încurajarea și urmarea purtării cuviincioase nu trebuie condiționata. Trebuie să vină de la sine ca o amprenta a educației, pentru că altfel le facem rău celor din jur, nu ca nu ne mai aduce moșul cadou.

Crăciunul vine cu multe cadouri pentru cei mici. Cadouri pe care decidem singuri să pe dăm. E semn de recunoaștere a faptului ca îi avem și că ne bucurăm de prezența lor în viețile noastre. Eu le fac cadou ca să îi fac să se simtă doriți și iubiți, nu dacă au fost cuminți. Copiii nu sunt cuminți. E in firea lor să greșească până învața. E în firea lor să fie răutăcioși atunci când cer atenție. Purtarea lor e strigătul lor de ajutor și de concentrare a noastră la nevoile lor.

Nu se amenință și nu se condiționează niciodată. Mosul e calm curat și blând și aduce daruri tuturor copiilor. Nu trebuie sa cultivăm frica de cineva sau de ceva.

Nu ne jucam și nu le amplificam fricile copiilor noștri.

Le putem oferi multe cadouri. Oferta se diversifica in fiecare an. Ce nu se diversifica niciodată și e din ce încă mai puțin e timpul. Pe toate le vor folosi și le vor arunca într-un colț la un moment dat.

Timpul nostru e cel mai util cadou pe care îl putem da copilului de Crăciun.

Reclame

Cât îi lăsam în fața ecranelor sau parenting digital modern

Cum era pe vremea mea

Majoritatea dintre noi am crescut fără ecrane. Tata a cumpărat un tv color când deja eram mari, iar la el nu prindeam decât TVR 1 și TVR 2 cu purici. Cred că eram în liceu când am băgat cablu. Oamenii erau fericiti și atunci fără internet dacă mă gandesc la copilăria mea de la țara.

Cum e acum

Acum situația e alta. Oricine are un smartphone, o tabletă, un televizor nu mai zic. E periculos pentru copiii, mai ales dacă privesc nesupravegheati și dacă rămân blocați cu orele în tehnologie. Dar asta e lumea în care trăim. Nu putem ascunde de toate ecranele la nesfârșit de ei. Putem însă limita timpul petrecut și putem alege conștient pentru ei.

Conștientizarea riscului de către părinți e primul pas spre normalitate. Un părinte informat va fi un părinte mai bun.

Nu întotdeauna liniștea care se așterne când e concentrat la tv sau tableta e și benefica pentru copil. Recompensa digitală de multe ori prea ușor acordată e extrem de periculoasa.

Nu zic că eu sunt perfectă. Când aveam perioadele de răceli frecvente, aerosolii mergeau la fix cu un desen animat. Copilul stătea nemișcat, medicamentul își făcea efectul. Am aflat tot pe pielea mea că Internetul dă dependența când au început țipetele și plânsul ăla de zici că s-a lovit grav pe undeva.

Ce e de făcut?

1. Timp de calitate petrecut impreuna. Asta înseamnă nu doar faptul că mami și tati sunt acasă. Înseamnă ca ei să fie prezenți la nevoile copiilor.

2. Activități casnice împreuna. Noi sortam vesela, scoatem rufele și vasele din mașina de spălat, meșterim cu sculele lui tati, ștergem acvariul, praful chiar și ușile casei.

3. Sport și mișcare in aer liber impreuna cu copiii. O simplă ieșire în parc aduce veselie în casă. O plimbare cu bicicletele, un concurs de alergat sau hrănirea porumbeilor e foarte benefică pentru dezvoltarea copiilor.

4. Folosirea Internetului și a dispozitivelor tehnologice impreuna. Pentru că tot vine perioada sărbătorilor, putem urmări impreuna cu copiii un film de Crăciun la televizor sau laptop. Așa petreceți și timp impreuna și aveți șansa să vă apropiați mai mult de cel mic.

5. Noi alegem la ce privește. Alegem jocuri educative, desene din care să poată reține comportamente corecte sau cuvinte în altă limbă. Posibiltățile sunt numeroase pentru ca in ultima vreme au apărut foarte multe aplicații pentru copii.

Copilul trebuie să-și găsească singur motivația de a folosi responsabil tehnologia. Nu-l putem forța să renunțe complet. Îi putem da alternative sănătoase din care să aleagă ce îi place. De multe ori ai mei au preferat plastilina sau o baie cu spuma în locul televizorului. Lumea se schimbă, tehnologia e aici și nu putem nega. Putem doar să alegem să folosim cu măsura și să o integram așa încât să nu aibă nimeni de suferit ci numai de câștigat.