Toate amintirile din copilărie o au prezenta pe mama. Prima zi de școala, prima serbare, prima mustrare. Avea o blândețe în privire și in vorbă, avea o iubire pentru tot ce atrăgea.

Îmi amintesc când o certau femeile prin sat că mă poarta in brațe.

-Las-o jos că e cât tine, nu vezi?

Probabil se mirau cum mai rezista să mai țină in brațe pe al patrulea copil. Ea parca si mai tare ma stragea in brațe atunci. Ce mândra eram în sinea mea.

Îmi amintesc când eram la școala primară și ea îmi dădea cu lingura mâncare de cartofi. Îmi amintesc gustul fericirii odată cu gustul mâncării.

Cea mai bună mancare de cartofi din lume! Mă îngrijea și mă iubea. Mă simțeam iubită și ocrotită cu adevărat.

Altă dată îmi amintesc când veneam cu trenul de la bucuresti intr-o seară. Era ziua mea. Ăla fusese cadoul ei pentru mine. Nu știu cum s-a întâmplat dar anul acela a nins în Noiembrie. Distanța de la gara până în oraș era de câțiva km. Eram ude amândouă la picioare. Nu eram pregătite de zăpada. Mergem prin frig și ninsoare și îi simțeam neputința. Îi părea rău că sufeream de frig. Un cunoscut din sat a trecut cu mașina pe lângă noi. L-a vazut ca pe o salvare, pentru mine mai mult. I-a făcut semn disperată cu mâna. Nu a oprit. Ne-a văzut și și-a continuat drumul nestingherit. Cât l-a blestemat, cât la ocărât, cât a suferit. Îi venea să plângă de ciudă. Îi spuneam că nu mi-e frig, că nu sunt udă, dar ea mereu a știut adevărul fără dovezi.

Am iubit-o și mai mult. Cu fiecare gest de bunătate eu am iubit-o și mai mult.

Când intru în curte acum, o văd bucuroasa că mă vede. Sunt sigură că peste amintirile de sus s-au așternut anii și ea le-a uitat. Dar pentru mine sunt întâmplări de ieri. Așa repede trece timpul… Sunt mare acum. Nu-mi vine să cred cât de mare m-am făcut. Am copiii mei. Am responsabilități și treburi zilnice care nu suporta amânare. Dar bunătatea e veșnica. Eu o să-mi amintesc toată viața de bunătatea ei. Și acum și copiii mei. Și voi care citiți acum rândurile mele.

Eu de la ea am învățat cum să fiu mamă.

E singura mea avere, mama. Mie atât mi-a mai rămas.

Și cât timp am privilegiul să o aud și să o văd o să fiu cel mai fericit copil din lume. Crăciunul ăsta mi-a adus-o pe mama și nu e nimic altceva ce mi-aș mai putea dori. Poate decât sănătate pentru mine și ai mei.

Am pregătit un cadou pentru toți. Pentru mama am rândurile astea și o candelă. O să i-o dăruiesc să-i țină de urât în nopțile reci de iarna. O să se roage la ea pentru noi. Tot pentru noi. La fel cum a trăit toată viața. Doar pentru noi.

Acasă pentru mine înseamnă mama. Crăciunul pentru mine însemna acasă.