Să îți ajuți copiii când sunt mari sau să-i lași să se descurce e întrebarea care mă tot frământă de câteva zile.
Încă de când sunt mici copiii sunt ajutați. Să meargă, îi ținem de mânuțe până reușesc să-și țină echilibrul. Îi ajutăm să ajungă la chiuvetă să se spele. Îi ajutăm să ajungă la grădinița, apoi îi ajutăm la teme. Au nevoie de noi până se pot descurca și singuri.
Apoi se fac mari și tot au nevoie de noi. Și tu ai și ei nu. Și atunci se pune întrebarea: să le dăm sau să-i lăsam să se descurce să vadă cum e să suferi? Eu n-am avut ce să le cer alor mei. N-au avut ce sa-mi dea, deși din puținul lor, tot au avut grijă de noi. Dar dacă aș fi fost strâmtorată, tot la ei m-aș fi oprit. Sunt părinți care văd copiii că nu au și nu se îndură. Acum nu zic să piardă la pariuri și tu să-l întreții. Zic să-l vezi cum se chinuie să se pună pe linia de plutire și tu să ai. Și să nu-i dai orice ar fi. Că trebuie să treacă prin greu ca să se maturizeze.
Eu am suflet de părinte și cred că dacă o să am, n-o să mă rabde inima să-l văd cum se împrumută la străini. Eu să-l ajut. O să fiu lângă ei și o să le dau tot. Că doar n-o să plec cu nimic de aici. O să le dau atunci când au nevoie, nu moștenire când o să mor. O să vreau să-i văd fericiți până când o să închid ochii. Că ei sunt tot ce mi-am dorit când am fost în putere și puterea mea stă în fericirea lor. Nu vreau să aștepte să mor să le rămână ceva, o să le dau sufletul și tot ce am lor. Că nu e altceva mai de folos în lume decât viitorul meu prin ei și fericirea lor.
ANNAZIDEZI 
Să sperăm că nu o să fie nevoie să ajungă în situații strâmtorate. Pentru că tu îți dai silința să îi pregătești foarte bine pentru viață, le oferi o educație, prin urmare au toate șansele să reușească foarte bine dacă e vorba doar de bani.
Eu nu le-am cerut nimic alor mei. De la 19 ani am mers la facultate, mi-am luat și un job, m-am mutat în chirie cu o prietenă și m-am descurcat. Ba chiar am ajuns eu în situația de a-i ajuta pe aj mei. Nu pentru că mi-ar fi cerut-o. Dar când mergeam la ei în vizită mă duceam cu plasele pline cu cumpărături, în principiul de ale gurii. La ocazii speciale (zile de naștere, Crăciun, Paște, etc.) le făceam cadouri lucruri utile, de care știam că au nevoie.
Deci există și reversul medaliei.
Dacă e vorba de suferințele sufletești, de drama unei decepții în dragoste, de exemplu, nu ai cum să îi ferești. Sunt lucruri pe care trebuie să le trăiască. Nici nu prea ai cum să îi ajuți, mai mult decât să le fii alături, să îi îmbrățișezi și să le zici o vorbă bună, dar adevărată.
Legat de subiectul al doilea, ai mei îmi dădeau tot felul de sfaturi și exemple și îmi spuneau să nu fac într-un fel sau altul, pentru că ei au făcut și uite ce s-a întâmplat. În ideea ca eu să nu repet greșelile lor, știind clar care ar putea să fie consecințele. Și am fost puțin rebelă și nu i-am ascultat, ba chiar i-am rugat să nu mai facă asta, pentru că simt necesitatea de a face propriile greșeli. Bineînțeles că am ajuns la vorba lor, mi s-a întâmplat ce mi-au ”prezis” ei. Dar nu am ajuns rău. Din contră, sunt mulțumită și împăcată cu mine. Am învățat mai multe din greșelile mele, decât din ce mi-au spus ei.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce caz fericit! Mă bucur atât de mult ca ai ajuns să le oferi tu lor. Pentru ei gestul contează, poate să fie și o pâine. Se mândresc cu tine, sunt convinsă! Te pup și te imbratisez virtual.
ApreciazăApreciat de 1 persoană