Lăsați mamele să doarmă cât mai mult

Lăsați mamele să doarmă cât mai mult ca să vă poată crește copii echilibrați și sănătoși.

Cea mai mare provocare cu care a trebuit să lupt de când am devenit mamă e somnul. Mamele cu mai mulți copii pierd ani de somn pe care nu-i mai recuperează niciodată. Se vede pe ten, în ridurile care crestează fața la fiecare femeie în parte. Lipsa somnului cauzează stres și decizii proaste. Neliniștea se transformă în limitarea răbdării în ceea ce privește copiii și asta nu e bine.

De aceea, eu sfătuiesc mamele să doarmă cât mai mult. La prânz, câteva zeci de minute, poate nu e mult dar e suficient cât să mai capeți puțină putere și limpezime în gânduri.

Bag de seamă că eu sunt defectă. Oricât de devreme m-aș culca, tot obosită sunt. S-au acumulat prea multe nopți pierdute, somnul de noapte nu decurge așa cum trebuie. De exemplu, dacă ma trezesc copii o data, de două ori pe noapte, deja nu mă mai simt bine. Ieri noapte m-am trezit la ei de 3 ori. Ba vreau apă, ba fac pipi, ba mai stai lângă mine. Practic am apucat să dorm mai bine de la ora 3 până la 6 când trebuie să mă trezesc. Abia mă odihneam mai bine când a venit vremea să mă ridic din pat. Aș mânca un somn pe pâine dacă ma înțelegeți.

Poate că mai sunt mame să înțeleagă ce spun eu aici. Că tații care dorm neîntorși nu prea înțeleg de ce mama e obosită mereu. 😜

E greu pentru noi să rezistăm. Așadar lăsați mamele să doarmă cât mai mult. Ele au nevoie de multă odihnă ca să crească prunci echilibrați și sănătoși.

Reclame

Cât costa o petrecere pentru copii?

Oare cât costa o petrecere pentru copii?

Petrecere pentru copil sau cheltuiala inutilă a fost gândul meu când a venit ziua celui mic.

Când am făcut copiii am luat în calcul multe cheltuieli: scutece, educație, îmbrăcăminte, bani de cheltuială… Mai puțin bani de petreceri de ziua lor.

Cât costa o petrecere de ziua lor? Destul de mult pentru o familie din clasa de mijloc. Merită efortul și banii? Depinde.

Mulți părinți nu sunt de acord cu petrecerile pentru copii. Se cheltuie mult, riscăm ca cel mic să nu-și mai amintească, iar deranjul e prea mare pentru numai câțiva anișori de viața. Așa e. Îi înțeleg perfect. Nu știu cine are de câștigat din asta în afară de copii, câteva ore de distracție.

Cel mic a împlinit 5 ani. Am ales party, normal. De ce? Pentru că eu sunt omul petrecerii, în primul rând, iar Dumnezeu m-a legat de un om care nu se dă înapoi de la distracție. Nu ne dau banii afară din casă așa cum ar crede alții, dar bucuria copiilor noștri e mai presus de buget. Așa că dacă noi iubim distracția, la fel și urmașii noștri.

Am închiriat un spațiu de joacă și am trimis invitațiile. Ne-am limitat la veri, prieteni apropiați și colegi de grădi. Ne-am strâns câțiva, cred că mai mulți adulți decât copii, dar a fost super. Costul unei petreceri de genul acesta pentru 12 copii și mai mulți părinți decât ar trebui, s-a ridicat la 1000 lei. Pentru o țara normală din UE nu e mult, dar când în România salariul minim pe economie sare putin peste 1000 de lei, înseamnă ceva. Așadar nu e ieftin dar nici enorm. Am vrut să se bucure copilul și am reușit. A fost numai un zâmbet și o distracție și el și toată gașca lui. A meritat fiecare efort: am sărit peste somnul de prânz, ne-am agitat cu tortul, am făcut totul pe ultima suta de metri.

Însă, locația a fost curată, personalul amabil, iar noi ne-am simțit ca acasă. Au dansat, au jucat jocuri funny, am făcut poze, am mâncat și am cântat cât de tare am putut.

Mulțumesc mult Dumbrava Copiilor Pitești pentru bucuria adusă micuților noștri. Recomand cu drag spațiul de joacă și cu siguranța o să revenim.

Lawrence Cohen a fost în România și ne-a învățat despre terapia prin joc

Doctor in psihologie din America Lawrence Cohen, a venit la București să ne povestească despre cum putem implementa terapia prin joc in rândul părinților.

Prin joc putem rezolva multe din problemele care apar odată cu apariția copilului: conectare, bucurie, zâmbet, împăcare, aliniere cu nevoile lui,etc.

Conectarea de exemplu, vine din lucruri simple, jocul de-a cucu-bau, pupic de plecare, un salut, o îmbrățișare la plecare.

E un mit in comunicare cum ca dacă o vede pe mama e conectat la ea. Nimic mai fals. Nu suntem gâște sa ne urmam rața, nici pui care sa meargă după cloșca. Suntem oameni și avem nevoie de mai mult de atât. E nevoie de cuvinte și de zâmbete ca să ajungem la inima lor. Și mai greu e să rămânem mereu acolo.

Copiii mereu au dorința mai mare de a se reconecta cu noi decât noi. Există două căi importante de a ne conecta sau reconecta cu cel mic: prin empatizare cu sentimentele copilului și prin joc.

Știu, e dificil după ce vii de la serviciu, obosită, visând la pat și baie caldă să te joci cu copilul. Nu e anormal să simți așa. Trebuie să știe și copilul când parintele are nevoie de o pauză. Fii sincer cu el și soune-i ce simți. Nu in sensul “m-am săturat de joaca”, ci “mami trebuie sa se odihneasca putin”.

Arta ascultării a fost un alt subiect abordat. Când copilul vorbește din inimă, sau când plânge din inimă, nu trebuie întrerupt. Nici dacă ești de acord cu ce spune, trebuie să-l lași să se descarce. Mie mi se pare foarte greu. Nu suport să-l aud cum plânge de durere de inimă sau când sunt de acord cu el. E un exercițiu la care trebuie să mai lucrez și la care trebuie să reflectez mai mult.

A mai spus frumos Dr. Cohen despre limite.

Când ai visat sa fii părinte te gândeai ca o sa fii cel mai bun părinte. Bucuria și mândria de a avea copii era prezenta in noi. Nu ne gândeam niciodată ca va trebui sa impunem limite sau cât de greu va fi sa ne organizăm in așa fel încât totul să fie corect. Limitele se impun foarte ușor atunci când suntem conectați. Deși ne place să controlăm copilul, conectarea e mai importanta și da rezultate mai bune decât controlul.

S-a vorbit mult la această conferința. S-a râs și mai mult. Am revăzut persoane din online pe care le știu de mult timp și am petrecut o jumătate de zi perfectă. Mi-ar fi plăcut să rămân până la sfârșit. Chiar când ascultam metode de joacă și destindere a atmosferei mă simteam vinovată într-un fel. Iată, mă aflam intr-o încăpere cu peste 200 de părinți și bloggeri încercând să-mi îmbunătățesc comportamentul față de copiii mei, când aș fi putut petrece timpul cu ei. Am împărțit ziua pe din doua și am împăcat și nevoia de a afla mai multe despre parenting și dorința de a fi alături mai mult de ei. Am fost perfect. Psihologul acesta m-a distrat mult și m-a învățat multe. Mulțumesc Parenting Academy și Parenting Ads, a fost grozav.

5 ani de când am întâlnit un înger

Acum 5 ani pe vremea asta afară era soare. La fel ca în sufletul meu atunci când am sărutat obrăjorii bebelușului care vedea pentru prima dată lumina zilei.

Cercul iubirii s-a închis atunci când ochișorii ăia mari și vii mi-au întâlnit privirea. Am crezut că am născut același băiețel din urma cu 2 ani. Semănau ca două picături de apă.

Și nu, nu a fost ca în filme. Cu zâmbete și bucurie din prima. M-au durut iar sânii ca naiba când a început să sugă. M-am chinuit să-l îngrijesc de la 8 ore de la cezariană. A trebuit să-l spăl, să-l schimb, să-l alăptez și in același timp să mă lupt și cu dorul de cel care mă aștepta acasă. La 5 zile după naștere am rămas acasă cu amândoi singuri, 24 de ore până a venit tati acasă. A fost greu, practic mă tăram prin casă încercând să-i iubesc cum pot pe amândoi. Cât putea să înțeleagă frate-sau de numai 2 ani?

Acum ochii negri ai sufletului meu e un șturlubatic. Zice taică-său că îi aruncă jucăriile dacă nu le strânge, el zice că poate să le arunce că nu-i mai trebuie.

Într-un moment de introspecție asupra corpului său și-a dat seama că el e pieliu. Wtf? Ce mai înseamnă și asta întreb și eu curioasă? Adică am piele peste tot, tu nu vezi? Aaa, ok!🤔😂

E de o veselie ieșită din comun. El e bucuria casei mele, înger pe pământ, iubirea mea, țucurel, sufletul meu, si câte alte denumiri. Acum că mă uit în urma, prin câte am trecut împreuna, aproape că nu-mi vine să cred. Nu-mi pare rău de nimic. Nici de cât m-am chinuit, nici de nopțile pierdute pe care nu cred că o să le mai recuperez vreodată, de nimic. Sau nu. E ceva de care mă tem. De timp. Că ăsta e nemilos cu noi oamenii. O să-i fure inocența cu fiecare an în care o să-l serbăm. Că el face să pară copilaria o pală de vânt. Că poate anul viitor n-o să mai salute străinii pe stradă cu bucurie nepăsător. Poate o să se rușineze. Poate n-o să mai spună că îl doare inima când îl cert, poate o să trântească ușa cum face la nervi figurantul de frate-său. Dar eu tot o să-l iubesc.

Te iubesc, îngerul meu. Te iubesc așa de mult!

Tu numai de aranjat stai toată ziua?

Aud din ce în ce mai des întrebarea “tu numai de aranjat stai toată ziua?” Păi nu, nu stau numai de asta, vă dați seama. Am doi copii, ei sunt pe primul loc. Am serviciu, am responsabilități și un milion de treburi.

Diminețile mele nu se desfășoară în fața unei oglinzi bine luminate cu zeci de pensule pentru machiat. Ritualul de curățire de dimineața nu durează mai mult de 7 minute. Aproape zilnic ziua mea începe la 6.30. Noroc că mă culc odată cu găinile că altfel nu mă descurcam. Am grija să ne culcăm devreme, să ne putem trezi toți binedispuși.

Am grija mai întâi de băieți. Îi spăl, cu împotrivirile de rigoare, vă dați seama, îi îmbrac și fac pachețel pentru la școala. După ce ies ei pe ușa, mai am la dispoziție 15-20 min să fiu gata. De multe ori 5 minute le pierd degeaba în fața șifonierului. Realizez de fiecare dată că eu nu am haine. 🤦🏼‍♀️

Mă machiez pe marginea patului lângă fereastră cât de repede pot. Îmi dau seama că termin din ce in ce mai repede pregătitul de dimineața. Sunt contracronometru zilnic. Ma simt ca la o cursă cu obstacole. Pe ultima sută de metri aplic sprayul de fixare a machiajului și iau gunoiul de la ușa să-l las în drum spre parcare.

N-am timp de mine. Mă tund de câteva ori pe an, mă vopsesc de două ori pe an și timp eu cu mine, n-am niciodată. Câteodată simt nevoia să mă închid intr-o camera și să rămân acolo cu gândurile vreo 2 ore. Dar ce zic eu e vis. Nu se întâmpla niciodată. Dacă nu sunt acasă cu copii și alergătura, sunt la evenimente, la serviciu sau la conferințe. E un ritm alert, poate prea alert uneori. Călătoresc, onorez invitații, cresc copiii, petrec timp doar cu soțul, am grijă să le fac pe toate. Dacă vrei, reușești. Nu am bonă, nu am ajutor la curățenie, suntem doar noi. Și nu e ușor, deși așa poate părea. Eu nu stau numai de aranjat, am milioane de responsabilități, dar să vorbești de pe margine e ușor.

City break la Amsterdam (poze)

Pentru că mi s-au cerut mai multe detalii legate de city breakul la Amsterdam, în care părinții au petrecut ca adulții, am revenit cu idei de a petrece timpul acolo.

Nu am stat mult, doar un Weekend care deși foarte obositor a fost si foarte revigorant în același timp.

Oboseala de călătorie e cea care îmi place cel mai mult. Dorm în avion, în aeroport, pe scaune, chiar și în picioare dacă sunt nevoită. Mamele stiu despre ce vorbesc. Am ani nedormiți, ce mai contează câteva zile. Am plecat atât de devreme încât m-am machiat în aeroport. 🤦🏼‍♀️

Am ales să aterizăm pe aeroportul din Bruxelles din mai multe motive. În primul rând aveam șansa să vizitam și Belgia, ceea ce nu e de colo. Apoi, prietenii nostru din Luxemburg treceau prin Bruxelles in drumul spre Amsterdam și pentru că distanța între Bruxelles și Amsterdam e de doar două ore cu mașina. Așadar, zborul era mai ieftin decât dacă am fi mers direct în Amsterdam, vizitam și alt oraș și ne vedeam și cu prietenii la jumătatea drumului oarecum. Am găsit acolo niște varietăți culinare pe care abia așteptam să le încerc. Vestitele gofre se găsesc atât ca desert cât și ca fel de principal. Am luat cu fructe, se găsesc la orice colț de stradă, au fost grozave. Îmi vine apă in gură numai când îmi amintesc.

Bruxelles e rece și frumos. Am vizitat până la prânz muzeul berii, muzeul ciocolatei, vestita fântâna cu bebe care face pipi 😂 și am ajuns în Amsterdam fix când ne puteam caza la hotel. Am ales un hotel basic de 4 stele Hotel Mercure la marginea orașului căruia nu i-am acordat prea multă atenție. Urma să ne petrecem doar noaptea acolo, așa că nu avea rost să ne batem capul cu stele, condiții și alte pretenții.

Am vizitat muzee, am străbătut Cartierul Roșu de mai multe ori și am mâncat cartofi cu cașcaval și sos.

Dacă vreți să încerci totuși și ceva mai „tare” dacă mă înțelegeți, treceti pe la Green House, o cafenea în care toată lumea fumează. Nu e nevoie să intri și să consumi, e suficient să intri. La ce fum e acolo, ieși vesel după doar câteva minute. 😂

Sâmbăta seara am petrecut-o la înălțime. La etajul 17 al unui hotel fancy într-un restaurant chic cu o priveliște uimitoare.

A fost o experiența. Nu cea mai tare din viața mea, pentru că Egiptul rămâne în top, dar pentru o escapadă fără copii, Amsterdam e cel mai potrivit. Am gustat plăceri interzise, am dormit mai puțin și am dat activitatea ceasului peste cap.

Am obosit și ne-am odihnit în același timp.

Pentru mama ta

Pentru mama ta și pentru a mea și pentru toate mamele din lume am scris câteva rânduri care sper să ajungă la sufletul lor în aceasta zi de mare sărbătoare pentru ele.

Eu știu că nu ți-a fost ușor mama dragă. Când era iarnă afară și tu spălai de mână pentru patru copii haine și le întindeai pe toate pe sârma înghețată. Cumva găseai putere, calm și răbdare să ne repari pe toți. Ne ascultai durerile la fiecare în parte. Ai știut când sa ne spui că e de ajuns, când trebuie să nu ne dăm bătute, când trebuie să cerem mai mult. De la tine am învățat să nu mă mulțumesc cu puțin și să nu accept decât ce e bine pentru mine.

Ai suferit mult. Ai născut, apoi ne-ai învățat că să fii mamă nu ne face speciale. Să fii părinte e ceva ce face diferența.

Și ți-aș aduce flori multe de ziua ta. Ți-aș săruta mâinile arse de soare și bătătorite de muncă. Ți-aș aduce cafea și bomboane și pâine și ulei. Dar tot n-ar fi de-ajuns să îți mulțumesc pentru că încă îmi porți de grijă. Nimic din ce aș spune sau aș face nu ar acoperi tot ce ai făcut tu pentru mine.

Eu doar în casa ta sunt la adăpost. Eu doar când îți văd privirea blândă mă liniștesc. Pentru că viața mea o datorez ție. Și pentru că mereu m-ai primit la sânul tău când am avut griji și nevoi. Să-mi trăiești sănătoasă mulți ani pe pământ, să ne bucuri cu suflarea ta până n-o să mai fim. Să ai parte de toate bucuriile lumii și toată strălucirea pietrelor scumpe să o văd în licărirea ochilor tăi.

Te iubesc mama!❤️

4 ani de Annazidezi

De curând s-au împlinit 4 ani de Annazidezi.

În urmă cu patru ani luam decizia să scriu. În ultimii ani nu făcusem altceva decât să nasc și să cresc copii. Cu excepția câtorva proiecte scurte în televiziune, nu făceam nimic în afară de copii, casă și responsabilități. Eram nevorbită, neascultată, nescrisă, poate, dacă exista cuvintele astea sau tocmai l-am inventat eu. Soțul m-a îndemnat sa scriu mai mult să scape de mine. De vorbăraia mea.

Nu știam despre ce să scriu. Nu aveam o nișă anume, nu aveam un plan. Simțeam doar o nevoie acută de a scrie. Am ales numele foarte repede. Totul a durat foarte puțin. M-am consultat cu o prietenă și a rămas ca Annazidezi să fie numele meu de atunci înainte.

De atunci au trecut 4 ani. Am scris sute de articole. Unele v-au făcut să râdeți, altele să plângeți, altele să mă înjurați. Din toate am avut de învățat. Blogul mi-a schimbat viața. Mi-a schimbat perspectiva și modul în care am văzut pe urmă viața. Acum e un băiețel de 4 ani, care spune tot ce îi trece prin cap. Așa și trebuie.

Am mii de prieteni, am și câțiva hateri de la care învăț mereu câte ceva. Determinarea lor de a ma urî mă fac să merg și mai departe. Faptul că nu mă cunosc și mă urăsc sincer, mă face să încerc să fiu mai bună.

Impactul unui singur pe Facebook ajunge foarte des în ultima vreme la peste 30.000 de persoane. E o cifră uriașă pentru cineva din provincie care scrie doar din plăcere fără să urmărească algoritmi și chichițe tehnice. E purul adevăr, blogul se dezvoltă pe zi ce trece. Cel mai căutat articol de pe blog, pe google rămâne “Scrisoare pentru soțul meu”. Poate că așa și trebuie să fie. Fără el Annazidezi nu ar fi existat. Fără suportul lui de a mă duce la conferințe ori de câte ori am avut nevoie, fără a ajutorul primit de câte ori i l-am cerut poate nu aș fi aici acum.

Îi mulțumesc lui și tututor celor care îmi spun că ar trebui să mai scriu.

După blog a urmat cartea “Viața perfecta? Poate pe Facebook” care a primit recenzii neașteptat de bune. Îmi pare rău că nu m-am ocupat mai bine de vânzarea ei. Totuși oamenii o cer și acum îmi cer să revin cu una nouă. Poate dacă aș avea nițică liniște și ordine în gânduri aș putea să scot alta. Sau poate mai multe. Am atâtea de spus…

Oricum, trebuie să le mulțumesc tututor pentru susținere. Fără oamenii care intră zilnic pe http://www.annazidezi.com nu aș fi ajuns nicăieri. Persoanele mă recunosc oriunde m-aș afla: în baia unui hotel din București, la supermarket în Pitești sau în fața blocului în orașul meu, oamenii îmi spun că fac treabă bună. Eu le mulțumesc din suflet, promit să nu-i dezamăgesc și să rămân la fel de sinceră ca și până acum.

City break pentru părinți? La Amsterdam, vă rog!

City break pentru părinți? La Amsterdam, vă rog! Acolo e de mine.

Când ai decis că destul e destul și pentru câteva zile nu mai vrei să auzi de 473894 ori pe zi “mami” e cazul să evadezi. Câteva zile departe de responsabilități e tot ce ai nevoie. Cea mai bună perioadă e primăvara. Prețuri mici la bilete, vreme așa și așa și chef de reînnoire. Vorbești cu câțiva nebuni gata să-și părăsească și ei copilul pentru câteva zile și pleci la drum. Îți dai întâlnire într-o țara și plecați împreuna în alta. Adică împuști doi iepuri deodată.

Sau și mai bine, iei tatăl din dotare și petreceți ca porumbeii.

Europa are atât de multe orașe vechi și interesante încât e greu să te decizi unde să aterizezi.

Anul trecut am fost mai spirituală, am mers pe urme biblice în Israel, Iordania și Palestina. Acum am vrut să mă distrez. Să văd locuri noi și să mă deconectez. Am ales Bruxelles și Amsterdam.

Amsterdam e un oraș istoric cu foarte multe muzee. Poate cel mai încărcat de istorie. Van Gogh, Rembrandt, la ei acasă. Clădiri de sute de ani, biserici antice, flori, lalele, canale pe care poți naviga, toate le găsești aici.

Ceva mai moderne sunt alte atracții acum. Olanda acceptă consumul de canabis și marijuana. Se găsește la tot pasul, mai ales în Cartierul Roșu. Moral ar fi să spun că eu nu am venit pentru asta. Și că nu m-au interesat acadele sau brioșele cu canabis. Dar eu sunt sinceră și tânăra și cu dorința mare de a experimenta. Și mai multe nu mai zic.😜

Fetele de la geam, care te atrăgeau cu mișcări lascive există. E interzis fotografiatul în zona aceea, dar le găsiți acolo în fiecare seara, dragi tătici.

Așa cum arta e ridicată la rang înalt, la fel e și distracția. Străzile sunt pline de turiști și de localnici. Poluarea e la cote minime, stilul de viața e foarte simplu. Biciclete și iar biciclete. Mă bucur de fiecare moment petrecut aici.

Și pentru că e sâmbătă o să ieșim în oraș. Ca adulții de data asta, fără să mai căutăm locuri cu spații de joacă pentru copii, ci puburi cunoscute. O să petrecem și o să vă spun și vouă cum a fost. Revin. 🔞