Oamenii trebuie să fie fericiți nu sărbătorile

Publicat de de Anna Georgescu

Pe deviza “Oamenii trebuie să fie fericiți nu sărbătorile”, aștept eu Paștele. Am văzut pe grupurile de mămici topicuri cu poze cu pregătirile de Paști. Să fi trimis și eu un selfie?🤔 Doar pe mine m-am gătit, nu masa sau casa.

M-a prins într-un moment mai dificil. Am multe treburi de rezolvat și prea puțin timp la dispoziție. Birocrația îmi dă înapoi planurile pe care le aveam pentru săptămâna viitoare. Sunt ușor dezamăgită că planurile mele nu decurg cum mi-aș dori.

Sărbătorile la noi de obicei e despre curățenie în casă și mai puțin în suflete. Curățenia excesivă înseamnă stres, oboseală și ajungi la final să petreci Paștele frântă și fără poftă de mâncare.

Se face mâncare multă care de obicei se aruncă sau se strică după câteva zile.

N-am făcut curățenie, n-am gătit special decât ca de obicei, nimic simandicos. Am decis să oprim televizoarele și să petrecem mai puțin timp în fața ecranelor. Poate o să ne plictisim, dar din plictiseală se nasc marile idei. Copiii sunt supărați pentru că nu au voie la desene. Nu-i nimic, o să-mi mulțumească mai târziu când o să-și amintească cum am pictat ouăle împreuna.

Mi-e dor de casa mea. Mi-e dor să-mi cumpăr haine noi, să le port în ziua aia. Dar noi o sa fim singuri acasă, la ce bun?

Mi-e dor de slujba de Înviere, dar de când am copiii nu am mai putut ajunge. Aș merge la biserică și m-aș ruga tare, tare, dar știu că Dumnezeu e pretutindeni și mă aude oriunde aș fi.

Nu ne omorâm cu mâncarea, doar ați vazut cum arătăm.😜 D-aia nici nu m-am dat peste cap. Pentru că e mai important ca de sărbători să fim noi fericiți, nu extenuați și fără chef de sărbătoare. De foame n-o să murim, știu sigur.

Sper să vă prindă sărbătorile acasă, acolo unde părinții sunt singuri și nerăbdători să vă vadă. Sper să nu uitați că e mai important să fim noi fericiți. E despre liniște și mai putin despre frigidere pline. Că dacă în casă e înțelegere și liniște, ai tot ce îți trebuie.

Paște fericit tuturor!❤️

Tăticul modern e aici fără rușine

Publicat de de Anna Georgescu

Tăticul modern e aici și nu-i e rușine să fie prezent.

În articolele trecute am scris despre ce înseamnă o mamă modernă. Cu toate că mama modernă nu tine de aranjat sau haine la modă, tăticul modern bifează și aceste lucruri.

Tăticul moder e întâlnit din ce în ce mai des. Nu se sfiește să-și ducă copiii la școala și la grădinița. Nu îi e teamă că le va știrbi masculinitatea când le spune “te iubesc” des. Îi îmbrățișază fără să se uite peste umăr dacă l-a văzut cineva. Îi hrănește la fel ca mama. Are grijă de ei așa cum se pricepe mai bine atunci când mama lipsește. Face eforturi ca totul să fie bine: la muncă, acasă, în familie.

Gândește limpede în situații extreme, e capul familiei, deși o lasă pe mami să ia deciziile importante legate de copii.

Tăticul modern are grija de familie așa cum are și de el. Nu neglijează aspectul fizic, nici al lui nici al copiilor. El e cel care împletește părul fetiței lui și care îndreaptă papionul ștrengarului la serbare.

Se informează constant de metode de a creste copii fericiti și îi ajută atunci când au nevoie.

Nu e modern să îți fie frică de propriul copil. Nu e modern să îl lași în grija mamei cu gândul că vei avea grija de el când va fi mai mare. Tată ești de la naștere și te comporți ca atare de atunci, nu după 7 ani. Nu e cool să eviți responsabilitățile și să te consideri tată. Tata e cel care asigură masa zilnică a familiei și sănătatea emoțională a celor mici. Altfel nu ești nimic.

Eu am un un exemplar acasă. Și mereu mă uimește lejeritatea cu care și-a asumat meseria de părinte. E natural, nu face nimic forțat, e parte din el copiii, așa îi și tratează. Sper să nu se schimbe vreodată.

Cel mai mult îmi doresc ca și fiii lui să fie ca el atunci când vor fi mari. Să-și iubească copiii la fel cum îi iubește tati pe ei acum. Când sunt copiii mei cu el eu n-am nicio grijă.

La mulți ani! Vă iubesc!

Sus femeia

Publicat de de Anna Georgescu

Sus femeia e îndemnul meu pentru 2019.

Trăim vremuri în care încă se pune presiune pe femei. Știu, e 2019, o să spuneți că nu mai e cazul, dar realitatea zilelor e că femeile trăiesc într-un mare stres.

Femeia sau feminismul la noi, e tratat ca un moft. Multe femei se ghidează în viața după așteptările pe care le au alții de la ele. Trebuie să ai un serviciu stabil, trebuie să faci copii, trebuie să ai grijă de casă, trebuie să gătești și lista poate continua. Dacă ai 30 de ani și nu te-ai căsătorit e ceva în neregulă cu tine. Dacă nu câștigi destul, înseamnă că nu încerci să faci mai mult. Dacă nu faci curățenie lună, ești leneșă. Dacă te aranjezi prea mult ești superficială.

Femeia e presată de societate să facă din ce în ce mai multe pentru alții și din ce în ce mai puține pentru ea.

Cine are puterea să gândească, păi să gândească. Cine are puterea să schimbe, păi să schimbe. La ce ne folosesc anii irosiți petrecuți după norme, dacă tot ce facem e să supraviețuim? Aici e problema, nu trebuie să supraviețuim. Noi trebuie să trăim. După regulile noastre, nu ale societății primitive. Noi trebuie să trăim fiecare zi puțin mai mult decât cea de ieri. Să ieșim în față și să ne cerem drepturile. Să iertăm mai mult și să muncim mai puțin. Să râdem și să călătorim unde ne-am dorit mai mult. Căci ce folos au banii și munca dacă sufletul e înfometat de libertate. Femeile din 2019 trebuie să spargă barierele cu încrederea în forțele proprii. Ele nu trebuie să aștepte mâine când încă a mai rămas timp din azi.

D-aia îmi place mie să plec așa câteodată. Să-mi supăr părinții care se plâng că nu strângem bani. Să-mi supăr “prietenii” care se plâng de îndrăzneala mea. Să uimesc cu “figuri pe burta goală” oamenii din oraș. Pentru că anii se scurg prea repede ca să mă gândesc prea mult dacă e bine sau rău. Și eu mereu mi-am ascultat instinctul.

Așadar, sus femeia!❤️

Mie nu-mi pasă cât de deștept e copilul tău, îmi pasă cât de fericit e al meu

Publicat de de Anna Georgescu

De câte ori mă întâlnesc cu o prietenă care are copil de aceeași vârsta cu al meu, ține să treacă în agendă toate reușitele școlare ale copilului. Cât de mult se pricepe la matematică, cât de mult lucrează acasă, cât de multe laude primește de la doamna învățătoare.

E așa plictisitor. Nu vreau să vorbesc despre asta. Nu îmi pasă reușitele lor, sunt prea mici pentru asta, încă. Ei au doar 7 ani, principala lor distracție e joaca. E bine să-i învățam responsabili și atenți, dar tot în joacă. Și nu vreau să pun presiune pe el. Sa știe din ce in ce multe da, dar in ritmul lui, nu al meu.

Acum e timpul lui, acum e copil trebuie să se joace și învețe tot prin joacă. Și mai presus de asta, vreau să vorbim despre noi, nu despre cine e mai tare dintre copiii noștri. Nu vreau să-l laude doamna, vreau să fiu eu mândra de el când spune buna ziua vecinei. Sau să râdă din tot sufletul cât încă nu știe ce e viața.

E chiar așa greu să ne detașăm de ei? E chiar așa greu să ne gândim și la noi și să nu-i împovărăm cu pretențiile noastre de oameni mari? Evit mămicile care îmi spun cât sunt de grozavi copiii lor. Risc să-i compar pe ai mei cu ai lor și asta e ultimul lucru pe care îl vreau pentru ei. E important pentru mine să-l percep ca individ unic și nu ca un țel în viață. Fiecare are ritmul lui, iar dacă al meu parcurge alt drum diferit de al altui copil nu înseamnă că e mai puțin bun. Sunt convinsă că dacă mă bazez pe fericirea lui n-are să iasă decât lucruri bune din asta. Tot ce face, să fie el fericit. Și atunci o să vină cu bucurie și învățătura și grijile și toate obstacolele pe care le va întâmpina.

Eu vreau să vorbim despre ei ca și binecuvântare, nu ca întrecere. Eu vreau să vorbim despre noi când ne întâlnim ca adulții, despre idei, despre oameni, nu despre reușitele lor. Asta e împlinirea lor, nu a mea. Eu trăiesc pentru ei dar și pentru mine. Așa că… ce crezi? Să-mi mai iau din vârfuri? 🤔😂

5 probleme cu care se confruntă mamele care stau acasă

Publicat de de Anna Georgescu

Am adunat laolaltă 5 probleme cu care se confruntă mamele care stau acasă.

Le stiu de când stateam eu acasă pentru că eu am fost casnică. Nu mi-a plăcut.

Eu nu pot să stau acasă. Nu înțeleg femeile care stau acasă și nu au o ocupație. E confortabil să stai acasă când e copilul mic. Te poți ocupa de el, îl ai sub supraveghere, îi gătești, e confortabil. Dar când trebuie să meargă la grădiniță sau la școala, deja nu-ți mai rămâne nimic de făcut. Poate decât menaj și curățenie.

Eu am rămas acasă aproximativ 4 ani, iar problemele cu care mă confruntam erau din ce în ce mai greu de controlat.

Stima de sine

A scăzut considerabil. Mă simțeam inutilă oricâte lucruri aș fi făcut. Toate femeile păreau mai frumoase și mai interesante decât mine. Le priveam pe stradă și mă simțeam mică pe lângă ele.

Munca

Statul acasă nu însemna că stau degeaba. Eram în parc cu copiii, ori găteam pentru ei sau mergeam în vizită. Făceam din ce în ce mai multă treabă și tot nu o terminam. Când stai acasă, de multe ori, muncești mai mult decât o faci la serviciu.

Oboseala

Simțeam constant oboseala. Făcea parte din mine, ca și acum, deși merg la serviciu și sunt și mai ocupată. Copiii mă epuizau. Încercam să fie bine pe toate planurile și părea că eșuam deși încercam din răsputeri să fie bine.

Recunoștința

Nimeni nu mă înțelegea. Urcam cu un copil în brațe și cu celălat agățat de sacoșele pline cu cumpărături zilnic de câteva ori. Așteptam recunoștință nu știu din partea cui, dar nu apărea deloc. Totul depindea de mine și de cum aveam să abordez viața în continuare.

Nimic pentru mine

Făceam totul pentru ei și prea puțin pentru mine. Credeam că așa trebuie să însemne că ești mamă. Să faci sacrificii și să o iei de la capăt cu zâmbetul pe buze. Nimic mai fals. Nu aveam timp de coafor, unghii sau chestii feminine. Totul pentru casă și familie.

Mă gândeam des la toate proiectele pe care le lăsasem baltă din cauza fricii de eșec. În liceu am apărut într-un videoclip. Atunci de ce puteam și acum nu mai era cale să o scot la capăt.

Totul până intr-o zi în care am clacat. Eu puteam să-mi plâng de milă sau puteam să fac ceva să ies din asta. Și am făcut. Am început încet cu proiecte scurte în televiziune. Drumul până la Bucuresti era obositor cu amândoi copiii după mine. Era prea puțin. Trebuia să îmi fac o rutină din asta.

Am plecat la serviciu. O să spuneți că nu e mare lucru, toate femeile la un moment dat au trecut prin asta. Ei bine, eu am avut curaj și am lăsat copilul de 1 an și 9 luni pe mâna unor străini și am plecat de acasă. Nu a fost ușor să mă adaptez, dar nici foarte greu. Doar un imbold mi-a trebuit. Imbold pe care mi l-a dat viața. Când am realizat că eu pot orice, nimic nu a mai contat.

Acum e mai greu, recunosc, dar psihicul meu e în cotele normale, cel puțin. Vă spun pentru că am făcut teste care să ateste asta. Și nu numai asta. Simt eu că acum contez mai mult. Am mai multă încredere în mine. Zâmbesc mai mult și culmea, am mai multă energie. Îmi cresc copiii la fel, mă ocup de ei nici mai mult nici mai putin decât o fac toate mamele care au un job. Le gătesc, îi spăl, o fac și eu mai des decât atunci când eram doar acasă și toată lumea e fericită. Așadar chiar nu înțeleg mamele care se plâng și stau acasă. Eu vă înțeleg dragile mele, e greu, dar totul depinde de voi.

Când părinții se ceartă copiii plâng

Publicat de de Anna Georgescu

Sâmbăta asta am petrecut-o la summitul Ageless despre conștientizare vârstei și ce putem face să încetinim procesul.

Discuțiile au fost mai mult decât interesante. Foarte multe lucruri despre care nu bănuiam, ne îmbătrânesc mai repede decât ar trebui. Aici ar trebui să amintesc despre “dușmanii” secolului:

1. Zahărul

2. Fumatul

3. Stresul

4. Tristețea

5. Statul pe scaun

6. Soarele

7. Ecranele

8. Izolarea socială

9. Lipsa somnului

10. Fibrele sintetice

Stresul, anxietatea și depresia în care trăim in fiecare zi duc la un moment dat la fenomenul de “Burnout”. E ca atunci când mașina nu mai are benzină și amâni momentul în care vei alimenta. Urmarea acestui fenomen e dezechilibru duce la afectarea sistemului imunologic și mai apoi la moarte.

De aceea trebuie să ne gândim mai des la alimentare: zâmbete, îmbrățișări, socializare, optimism.

E dovedit științific faptul că oamenii care sunt angajați în relații lungi trăiesc mai mult decât cei fără. Totuși în zilele noastre e foarte greu să păstrezi o relație. E nevoie de efort, înțelegere și maturitate de ambele părți. Cel mai des cuplurile se confruntă cu neînțelegeri, certuri și despărțiri. Când sunt și copii la mijloc situația e și mai agravantă. Copilul, deși poate nu vorbește prea multe, înțelege. Suferă chiar dacă nu se vede pentru că el își iubește ambii părinți. Se transmite prin gene, iar din comportamentul părinților preia obiceiuri nesănătoase. Știați că experiența stresantă a tatălui modifică expresia genelor din spermă și maturarea lor?

Copiii cu traume prezente în viața lor au 174 de gene modificate. Cine a trăit experiențe traumatice în copilărie are șanse foarte mari să dezvolte afecțiuni psihiatrice în viața adultă. Așadar părinții se ceartă fără să știe trauma copilului. Sau fără să își dea seama că mai târziu certurile îl vor afecta. Părinții se ceartă, iar sufletul copiilor plânge.

Ce e de făcut? Ideal ar fi să evităm certurile. Cel puțin atunci când sunt copiii în preajmă. Există câteva ritualuri pe care ni le putem însuși ca treaba să funcționeze în cuplu. În principiu ar trebui să petrecem împreună 8 ore pe zi.

– La plecare ar trebui să petrecem cu jumătatea noastră 2 minute pe zi de 5 ori pe săptămâna.

– După muncă ar trebui să discutăm despre cum ne-a fost ziua 20 de minute în fiecare zi/5 zile pe săptămâna.

– Apreciere prin cuvinte și gesturi 5 minute pe zi in fiecare zi.

– Atingeri, săruturi și strângeri în brațe 5 minute pe zi în fiecare zi.

– Ar trebui să programăm o întâlnire romantică de 2 ore o dată pe săptămâna.

– O întâlnire de o oră pe săptămâna pentru a discuta despre relația voastră.

În total sunt 8 ore pe săptămâna. Nu e mult dacă stăm să ne gândim cât petrecem la serviciu. Sunt sigură că dacă am respecta ritualurile de mai sus, tensiunile între soți ar scădea considerabil. Dar cine are atâta timp? Când mai trebuie și teme cu cel mic și joacă, mâncare, curățenie. Totuși copiii noștri ar trebui să fie pe primul loc și măcar de dragul lor ar trebui să ne însușim cel putin câteva din aceste obiceiuri.